ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1295/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1295/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 115 din 02 februarie

2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de

reclamantul B.F., în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SA, și intervenienții în

interes propriu M.M.E., D.N. și J.I.

În consecință, a

dispus anularea brevetului de invenție nr. X/2002 cu cheltuieli de judecată

către reclamant în sarcina pârâtei și a intervenienților.

A respins, totodată,

ca neîntemeiată, cererea de intervenție formulată în cauză de către

intervenienți.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a

solicitat anularea brevetului de invenție nr. X/2002, invocând faptul că la

data acordării protecției brevetul nu îndeplinea condiția noutății, având în

vedere că soluția tehnică brevetată fusese dezvăluită în teza sa de doctorat

întocmită în cursul anului 1982 și susținută public în anul 1983 la Institutul

Politehnic T.V. Timișoara.

Pentru a fi element

distructiv de noutate materialul publicat în teza de doctorat a reclamantului

trebuie să reprezinte o anterioritate certă, suficientă și omogenă în sensul în

care soluția dezvăluită în acest material este suficientă pentru a permite

realizarea invenției și toate caracteristicile invenției apar a fi întrunite în

materialul opozabil.

Concluziile

contraexpertizei efectuate de comisia de 3 experți având în componență și un

specialist în domeniul termoenergetic, a fost aceea că lucrarea de doctorat a

reclamantului reprezintă o anterioritate distrugătoare de noutate a brevetului

nr. Y/2000, această singură probă fiind publică, certă, suficientă pentru

realizarea integrală a invenției și omogenă, deoarece întrunește toate

caracteristicile brevetului.

Astfel, materialul

opozabil este cert, întrucât a fost tipărit, difuzat sub formă de rezumat în

1983 specialiștilor din domeniul electroenergetic și a fost susținut public la

data de 06 februarie 1984.

Anterioritatea este

suficientă și a fost apreciată de experți raportându-se la persoane de

specialitate, capabile să înțeleagă invenția și să o realizeze.

S-a arătat că

lucrarea reclamantului propunea, în esență, următoarele soluții: mărirea

numărului de arzătoare de la 8 la 12, prin amplasarea a încă 4 pe peretele

frontal al focarului, utilizarea aceluiași tip de arzătoare cu cel existent și

pentru cele suplimentare, racordarea a câte 3 arzătoare la fiecare moară, câte

unul pe fiecare perete pentru echilibrarea distribuției termice în focar.

Analizând comparativ

revendicările invenției brevetate, experții au concluzionat că toate elementele

principale și secundare ale celor două revendicări - cele 4 arzătoare

suplimentare pe pereții frontali ai cazanului situat la aceleași cote cu

arzătoarele de pe pereții laterali ai cazanului - se regăsesc integral în

soluția pronunțată în teza de doctorat a reclamantului.

Tribunalul a omologat

acest raport de expertiză, înlăturând concluziile expertizei tehnice efectuate

de expert A.L.D., având în vedere participarea la efectuarea contraexpertizei a

3 experți, doi dintre ei specialiști în domeniul proprietății industriale și

unul având specializare în domeniul termoenergetic, domeniu căruia îi aparține

invenția ce face obiectul cauzei.

Având în vedere

aceste considerente, Tribunalul a admis acțiune, dispunând anularea brevetului

de invenție nr. X/2002 pentru neîndeplinirea condiției de brevetabilitate

privind noutatea, iar ca o consecință a admiterii acțiunii, cererea de

intervenție a fost respins ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă

nr. 260A din 16 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondat apelul

declarat de intervenienți împotriva sentinței menționate și a respins ca

nefondate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată ale intimaților.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a înlăturat criticile referitoare la încuviințarea

efectuării unei contraexpertize, de către o comisie de trei experți, dintre

care unul cu specialitatea termoenergetică, dat fiind obiectul expertizei, ce

necesita specializare strictă și dat fiind faptul că specializarea tehnică a

expertului ce a întocmit prima expertiză era într-un cu totul alt domeniu

tehnic - construcții mașini.

Deoarece expertiza

presupune o analiză elaborată a elementelor cuprinse în revendicările

brevetului și în lucrarea de specialitate întocmită de către reclamant, iar pe

de altă parte este necesar a fi evaluat de către experți stadiul tehnicii la

data depunerii depozitului național referitor la brevet, nu se poate reține că

specializarea expertului nu avea importanță în cauză.

Curtea a constatat că

expertiza comisiei de experți este mult mai elaborată, compararea elementelor

mult mai concretă decât în raportul întocmit de către expert A.D.L., astfel

încât soluția Tribunalului de a omologa această expertiză apare ca perfect

justificată, pe lângă considerentul deja avut vedere al specializării

expertului.

Pe de altă parte,

criticile apelanților la adresa concluziilor experți efectuate de către comisia

de experți nu sunt de natură să afecteze legalitatea întocmirii acesteia.

Astfel, faptul că

experții nu fac referire la prevederile Legii nr. 64/1991 nu este un element

care să afecteze credibilitatea acesteia, câtă vreme, în conformitate cu

prevederile art. 201 C. proc. civ., expertul judiciar este doar dator să acorde

asistență judecătorului în privința cunoștințelor de specialitate pe care

acesta nu le deține.

În ceea ce privește

analiza, interpretarea și aplicarea prevederilor legii, aceasta este exclusiv

atribuția judecătorului.

Analiza condițiilor

de brevetabilitate se face prin coroborarea elementelor cuprinse în revendicări

și în desenele prezentate în textul brevetului.

Finalitatea textului

art. 34 din Legea nr. 64/1991 este aceea de a se asigura elemente care să

asigure o mai bună înțelegere a elementelor cuprinse în revendicări, elementele

desenelor urmând a fi analizate în ipoteza în care cuvintele nu sunt suficient

de clare.

În speță, faptul că

experții nu au făcut referire la desene nu este un element imputabil acestora,

având în vedere că apelanții nu indică elemente ce ar reieși din descrierea

desenelor și care ar atrage concluzii diferite decât cele reținute de către

comisie.

Deoarece în textul

expertizei se analizează toate elementele cuprinse în revendicările brevetului

prin comparare cu cunoștințele de specialitate expuse în lucrarea întocmită de

către reclamant, Curtea a constatat că elementele invocate de către apelanți ca

nefiind analizate sunt elemente care nu ar fi putut schimba concluziile

acesteia.

Nu numai că

elementele principale constând în numărul arzătoarelor, poziționarea acestora

și deservirea lor de către mori sunt identice în cele două elemente comparate

dar, mai mult, elementele secundare precum deservirea cazanelor exclusiv de

către combustibil cărbune, ș.a. sunt, de asemenea aceleași.

Prin urmare, nu

există elemente care să indice netemeinicia concluziilor raportului de

expertiză pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția pronunțată în cauză.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, intervenienții M.M.E., D.N. și

J.I., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

- Decizia recurată nu

este motivată, din cele 11 pagini ale hotărârii, doar una cuprinde motivarea

propriu-zisă.

Afirmația că

expertiza comisiei de experți este mult mai elaborată decât raportul întocmit

de către expert A.D.L. nu este susținută cu niciun argument, iar instanța de

apel nu a verificat specializările experților, pentru că, altfel, ar fi

constatat că niciunul nu era specialist în termoenergetică, după cum s-a

susținut.

- Constatările

instanței de apel în sensul că elementele principale constând în numărul

arzătoarelor, poziționarea acestora și deservirea lor de către mori ar fi

identice în cele două elemente comparate nu sunt reale.

Astfel, chiar dacă

numărul arzătoarelor este identic, diferă tipul și caracteristicile lor

geometrice.

Arzătoarele propuse

în teza de doctorat au un diametru de 625 mm, or, în invenție, arzătoarele

folosite au diametrul de 814 mm. Astfel, în teza de doctorat se propune

utilizarea „aceluiași tip de arzător cu cel existent și pentru cele

suplimentare", iar în rezumatul tezei de doctorat se precizează că

„Soluția prezintă avantajul că nu trebuie modificată construcția arzătorului de

praf, propuneri ce nu se regăsesc în invenție.

Toate cercetările

teoretice și practice din teza de doctorat au fost efectuate între anii 1976 -

1981, când arzătoarele aveau un diametru de 625 mm. În invenție, s-au folosit

arzătoare cu diametrul de 814 mm. Acest aspect este dovedit prin documentația

„Raport tehnico-economic asupra implementării la Termocentrala Mintia - Deva a

brevetului de invenție nr. Y eliberat de O.S.I.M. în data de 30 august

2002" (întocmit de I.C.E.M.E.N.E.R.G.), documentație furnizată de E.

Mintia - Deva și depusă la dosar.

În ceea ce privește

poziționarea arzătoarelor și deservirea lor de către mori, acestea sunt

diferite în cele două elemente comparate, relațiile constructive și funcționale

dintre arzătoare și mori diferind la invenție fată de teza de doctorat.

În revendicarea a

doua a invenției, se precizează „fiecare moară de cărbune alimentează cu

amestec cărbune-aer câte 3 arzătoare din care 2 sunt amplasate pe unul din

pereții laterali ai cazanului, iar celălalt arzător este amplasat pe peretele

frontal al cazanului". În teza de doctorat, este vorba despre „racordarea

a 3 arzătoare la fiecare moară, față de două în prezent, câte unul pe fiecare

perete (stânga, dreapta și frontal) pentru echilibrarea distribuției termice în

focar la funcționarea permanentă cu câte 3 mori pe cazan după schema

propriu-zisă din figura 6.6".

Recurenții au

precizat că sunt diferite, de asemenea, cotele și peretele pe care se

amplasează arzătoarele suplimentare, aspect precizat și în revendicarea 1 a

invenției. Astfel, cota inferioară este 12.826 mm mai mult, iar cota superioară

15.916 mm, elemente ce nu se regăsesc nicăieri în teza de doctorat.

S-a arătat că, în

ceea ce privește funcționarea cazanului la capacitate nominală, soluția

utilizării a două mori cu 6 arzătoare este total diferită de cea din teza de

doctorat, și anume racordarea a câte 3 arzătoare la fiecare moară, câte unul pe

fiecare perete stânga, dreapta și frontal, pentru echilibrarea distribuției

termice în focar la funcționarea permanentă cu câte 3 mori pe cazan.

Această soluție din

invenție este evidențiată în cele 6 diagrame din figura 3 a invenției, ce

prezintă 6 moduri de funcționare posibile ale cazanului la sarcină nominală.

Niciunul din aceste 6 moduri de funcționare ale cazanului nu este posibil după

soluțiile prezentate în teza de doctorat.

Constatările instanței

de apel în sensul că elementele secundare precum deservirea cazanelor exclusiv

de către combustibil, cărbune ș.a. ar fi aceleași este eronată, deoarece

puterile calorifice inferioare și implicit caracteristicile fizico-chimice ale

cărbunelui folosit, diferă cu 30 - 40% elemente ce obligă la folosirea altor

tipuri de arzătoare, conducte și mori pentru a se asigura o ardere optimă.

Astfel, teza de

doctorat se referă la cărbuni cu puteri calorifice inferioare ce se

achiziționează la E. Deva - Mintia, anume mixte de huilă cu puterea calorifică

inferioară de 2.200 - 2.600 kcal/kg. Or, E. Deva - Mintia nu a folosit după

anul 2000 cărbune cu putere calorifică inferioară sub 3.000 kcal/kg (12.588

KJ/kg), aspect ce este evidențiat în Raportul tehnico-economic întocmit de

I.C.E.M.E.N.E.R.G. În comunicarea serviciului sinteze și management energetic

privind cărbunele consumat în perioada 2000 - 2007 la E. Deva - Mintia se

precizează că acesta avea puteri calorifice inferioare de peste 3.500 kcal/kg.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Cu toate că

recurenții au indicat drept temei juridic al criticilor formulate doar

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată, din dezvoltarea

motivelor de recurs, că acestea se încadrează și în cazul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din moment ce se susține nemotivarea

hotărârii, context în care urmează a fi analizate.

Pretinzând că decizia

recurată nu este motivată, recurenții invocă un argument cantitativ, acela al

ponderii pe care o ocupă motivarea propriu-zisă în economia hotărârii.

Or, o asemenea

susținere nu poate fi primită din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 7 cu

referire la exigențele din art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pe temeiul

cărora s-ar putea reține nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când

aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau conține motive

contradictorii ori străine de natura pricinii.

Recurenții nu au

invocat niciuna dintre aceste ipoteze legale, astfel încât împrejurarea că

instanța a răspuns succint motivelor de apel, nu reprezintă o încălcare a

prevederii legale ce obligă pe judecător a arăta motivele de fapt și de drept

pentru care a adoptat o anumită soluție, ca și cele pentru care a înlăturat

cererile părților, atât timp cât instanța s-a referit la toate motivele de

apel, iar controlul judiciar de legalitate a deciziei este posibil.

Recurenții sunt, în

fapt, nemulțumiți de modul în care instanța a analizat motivele de apel

referitoare la expertiza efectuată în fața primei instanțe de către trei

experți, precum și la condiția noutății, cerută pentru înregistrarea oricărui

brevet de invenție.

Aceste critici relevă

modul de aplicare a legii de către instanța de apel, atât a normelor de drept

procesual, cât și de drept material, motiv pentru care urmează a fi analizate

în contextul cazului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

raportul de expertiză valorificat de către ambele instanțe de fond, se constată

că acesta a fost întocmit de trei experți, după încuviințarea de către prima

instanță a unei contraexpertize, în condițiile art. 212 C. proc. civ., ca

urmare a unor obiecțiuni de fond aduse de către reclamant lucrării de

specialitate întocmite de către primul expert desemnat în cauză.

Reclamantul a

solicitat efectuarea unei expertize contrarii în considerarea modului greșit în

care primul expert a studiat documentația pusă la dispoziție și a răspuns

obiectivelor lucrării, explicabil prin absența specializării în domeniul

termoenergetic, astfel cum rezultă din conținutul încheierii de ședință de la

termenul din 28 octombrie 2008.

Apreciind întemeiate

aceste obiecțiuni, pe care le-a calificat drept cerere de efectuare a unei

contraexpertize, Tribunalul nu a înlăturat, așadar, primul raport de expertiză

pentru lipsa specializării expertului, cu atât mai mult cu cât a respins, în

prealabil încuviințării acestei solicitări, o cerere a reclamantului de anulare

a primului raport de expertiză motivată tocmai de specializarea expertului

într-un alt domeniu decât termoenergetică.

Cu toate acestea, a

dispus participarea, în comisia formată din trei experți, a unui specialist în

termoenergetică, considerând implicit utilitatea prezenței acestuia pentru

acuratețea lucrării, dat fiind obiectul invenției analizate, alături de alți

doi experți în proprietate intelectuală.

Acesta este motivul

pentru care instanța de apel a confirmat dispoziția primei instanțe privind

componența comisiei de experți, fără ca desemnarea, în cele din urmă, a unui

specialist într-un alt domeniu decât termoenergetică, în absența propunerii

unui asemenea specialist de către Biroul Local de Expertize Tehnice și

Judiciare, să afecteze conținutul lucrării efectuate, din moment ce

contraexpertiza nu a fost încuviințată din cauza lipsei calificării în domeniul

tehnic relevant a primului expert, ci a modului în care acesta a răspuns

obiectivelor expertizei.

Drept urmare,

criticile recurenților referitoare la specialitatea unuia dintre cei trei

experți nu au temei, cu atât mai mult cu cât aceștia nu s-au opus desemnării

unui specialist în domeniul electroenergetic, în loc de termoenergetic, iar

calificarea acestui expert se plasează într-o ramură a energeticii, conexă celei

relevante în cauză.

Confirmând soluția

primei instanțe, bazată pe raportul de expertiză astfel întocmit, instanța de

apel a avut în vedere nu numai faptul că raportul celor trei experți este mai

elaborat, astfel cum pretind recurenții, ci și faptul că aceștia au comparat,

de o manieră concretă, elementele relevante din brevet, respectiv din teza de

doctorat a reclamantului, al cărei conținut a fost pretins ca făcând parte din

stadiul tehnicii la data depozitului brevetului a cărui anulare se solicită în

cauză.

Instanța de apel a

arătat, în mod corect, că atribuțiile experților sunt acelea de a înfățișa

aspectele tehnice a căror exactitate nu poate fi verificată de către instanță,

însă îi revine acesteia sarcina dezlegării problemelor de drept, pe baza constatărilor

tehnice ale experților, context în care nu este relevant dacă experții au

apreciat că este sau nu întrunită cerința de brevetabilitate a noutății,

disputată în cauză, ci modul în care aceștia au răspuns obiectivelor

expertizei.

Este de precizat că

opinia celor trei experți a fost confirmată de alți doi experți în proprietate

intelectuală, care au fost desemnați de către reclamant-expert I.N., respectiv

de către pârât-expert D.Ț., drept consilieri la efectuarea primei expertize

efectuate în cauză. Așadar, chiar expertul consilier al pârâților a formulat

aprecieri defavorabile acestora.

Rapoartele întocmite

de către cei doi experți consilieri conțin observații tehnice amănunțite și

pertinente, în privința elementelor constructive ale celor două instalații

comparate și a funcționalității acestora, astfel încât considerentele ce vor fi

expuse urmează a avea în vedere și explicațiile din aceste lucrări.

În consecință,

urmează a fi înlăturate susținerile recurenților referitoare la expertiza

efectuată în cauză.

În ceea ce privește

condiția noutății brevetului în raport cu stadiul tehnicii, prevăzută de art. 7

(actualmente, fost 8) din Legea nr. 64/1991, legiuitorul a avut în vedere ca în

ansamblul cunoștințelor de specialitate din stadiul tehnicii să se regăsească

nu invenția ca atare, ci o lucrare care reproduce ansamblul invenției în

elementele esențiale.

Așadar, compararea

între soluțiile tehnice se face prin prisma caracteristicilor tehnice ce

reprezintă esența invenției, respectiv a materialului din stadiul tehnicii,

pentru stabilirea punctelor comune, implicit, a celor de diferențiere.

Prin motivele de

recurs, nu s-a contestat faptul că teza de doctorat a reclamantului,

„Contribuții la studiul sistemelor de preparare a prafului de cărbune la

centralele termoelectrice din România în

care se arde huila", susținută public în

anul 1983, face parte din stadiul tehnicii de la data cererii de

înregistrare a

brevetului nr. Y, ai cărui titulari sunt pârâții din cauză.

În capitolul 6.5,

teza abordează subiectul arzătoarelor de praf de cărbune, destinate arderii

huilei, evident, într-un generator de abur, constatându-se, astfel, că

materialul este relevant în comparația cu invenția brevetată, care are ca

obiect un cazan de abur, destinat producerii de abur energetic, echipat cu

arzătoare destinate cărbunelui praf, astfel cum rezultă din descrierea

invenției.

Ambele instanțe de

fond au reținut că, analizând comparativ revendicările invenției brevetate,

experții au concluzionat că toate elementele principale și secundare ale celor

două revendicări - cele 4 arzătoare suplimentare pe pereții frontali ai

cazanului situat la aceleași cote cu arzătoarele de pe pereții laterali ai

cazanului - se regăsesc integral în soluția pronunțată în teza de doctorat a

reclamantului.

Este de precizat,

totodată, că problema tehnică rezolvată prin cele două instalații comparate

este aceeași, respectiv uniformitatea câmpului de temperatură, prin modificarea

distribuției de amestec aer - combustibil în focar, în teza de doctorat acest

rezultat fiind denumit „echilibrarea distribuției termice în focar".

Or, rezolvarea

aceleiași probleme tehnice prin elemente constructive și funcționale identice

sau nesubstanțial diferite conduce la concluzia neîntrunirii cerinței noutății

invenției.

Urmează ca, în

considerentele ce vor fi expuse, să se analizeze motivele de recurs pe acest

aspect.

Protecția brevetului

a cărui anulare se solicită în cauză este asigurată prin două revendicări,

interpretate cu ajutorul descrierii și/sau a desenelor invenției, ce servesc la

interpretarea revendicărilor, în conformitate cu art. 32 alin. (3) (în

numerotarea actuală) din Legea nr. 64/1991, după cum urmează:

Prima revendicare

vizează un „cazan de abur, destinat producerii de abur energetic, cu arzătoare

amplasate pe pereții laterali, alimentate cu amestec combustibil de la patru

mori de cărbune, caracterizat prin aceea că are patru arzătoare suplimentare pe

pereții frontali ai cazanului, situate la aceleași cote cu arzătoarele de pe

pereții laterali ai cazanului".

Prin motivele de

recurs, s-a susținut că, deși numărul arzătoarelor este identic, diferă tipul,

caracteristicile lor geometrice, poziționarea acestora și deservirea lor de

către mori, așadar, relațiile constructive și funcționale dintre arzătoare și

mori.

În analiza acestor

susțineri, Înalta Curte urmează a se raporta la constatările experților care

și-au exprimat opinia în cauză, însă și la conținutul materialelor supuse

comparării, cu finalitatea determinării legalității aprecierii instanței de

apel în sensul neîntrunirii cerinței noutății invenției.

Caracteristica

instalației ce formează obiectul primei revendicări rezultă din sublinierea

anterioară, redată întocmai din conținutul brevetului, anume aceea a prezenței

arzătoarelor suplimentare pe peretele frontal al focarului.

În stadiul tehnicii

erau deja folosite arzătoare într-un cazan cu abur, amplasate pe pereții

laterali, astfel cum rezultă din relevarea stadiului tehnicii din chiar

descrierea invenției.

Aceste arzătoare

inițiale deja folosite sunt în număr de 8, ceea ce înseamnă că, prin adăugirea

a patru arzătoare, numărul acestora este de 12 în conținutul invenției.

În teza de doctorat a

reclamantului, se propune, ca soluție pentru creșterea cantității de amestec

aer - praf în arderea huilei, mărirea numărului de arzătoare de la 8 la 12,

prin amplasarea a încă patru arzătoare pe peretele frontal al focarului.

Ca atare, soluția

introducerii arzătoarelor suplimentare, asigurând un număr total al

arzătoarelor identic în ambele materiale comparate, nu este nouă, astfel cum,

în mod corect, a stabilit instanța de apel.

Contrar susținerilor

pârâților din motivarea recursului, revendicarea 1 - ca, de altfel, nici cea

de-a doua - nu relevă tipul și caracteristicile geometrice ale arzătoarelor,

astfel cum au observat experții consilieri ai părților, aspect ce nu reiese

nici din descrierea ori desenele invenției.

Chiar recurenții

arată faptul că tipul și dimensiunile arzătoarelor sunt determinate de tipul de

cărbune cu puteri calorifice inferioare folosit, implicit, caracteristicile

fizico-chimice ale acestuia.

Faptul că, pentru

teza de doctorat a reclamantului, s-au folosit experimente cu arzătoare de alte

dimensiuni decât cele folosite de autorii invenției (ce nu reprezintă, oricum,

obiect al protecției recunoscute brevetului) este explicabil pur și simplu prin

tipul de cărbune utilizat în perioada 1976 - 1981 în centralele termice.

Prin motivele de

recurs, pârâții au arătat că E. Deva - Mintia - unde s-au efectuat și

experimentele coordonate de către reclamant și unde, de altfel, au lucrat chiar

pârâții în acea perioadă - nu a folosit, după anul 2000, cărbune cu putere

calorifică inferioară sub 3.000 kcal/kg, de tipul celui utilizat în

experimentele valorificate în teza de doctorat.

Or, simpla adaptare a

stadiului tehnicii la necesitățile utilizatorului aplicației practice nu

reprezintă o invenție, deoarece reflectă o soluție evidentă pentru un

specialist în domeniu, caz în care invenția nu întrunește cerința de

brevetabilitate a activității inventive, prevăzută, de asemenea, de Legea nr.

64/1991, însă nici cerința noutății, din moment ce implică modificări

constructive și funcționale neesențiale, ușor de imaginat de specialistul în

domeniu. Se constată că singura diferență între elementele constructive ale

invenției brevetate și ale instalației concepute de reclamant, în raport cu

întinderea protecției recunoscute prin prima revendicare din brevet, este aceea

a amplasării arzătoarelor suplimentare, de pe pereții frontali ai cazanului, la

aceleași cote cu arzătoarele de pe pereții laterali ai cazanului.

Este adevărat faptul

că o atare strictă poziționare nu este descrisă în teza de doctorat, însă nu se

poate considera că aceasta reprezintă, în mod real, un element constructiv

esențialmente diferit, astfel încât să poată fi considerat nou.

Se observă din figura

6.6 din teza de doctorat că reperele de poziționare a arzătoarelor sunt

indicate drept „nivel superior" și „nivel inferior" (fără precizarea

cotei de situare pe pereții focarului), constatare valabilă și în privința arzătoarelor

de pe pereții laterali, astfel încât nu poate fi exclusă ipoteza poziționării

arzătoarelor suplimentare la același nivel, superior ori inferior, cu

arzătoarele de pe pereții laterali.

Pe de altă parte, în

descrierea invenției, ce face parte integrantă din brevet, se menționează, din

perspectiva primei revendicări, că invenția rezolvă problema tehnică prin aceea

că are amplasate, suplimentar, arzătoare, pe peretele frontal, iar fiecare din

arzătoarele suplimentare este legat la câte una din cele patru mori de

alimentare a cazanului.

Nu se face, așadar,

vorbire despre poziționarea arzătoarelor, astfel încât se constată că acest

aspect nu are relevanță în rezolvarea problemei tehnice, ce este legată strict

doar de introducerea arzătoarelor suplimentare pe pereții frontali ai

cazanului.

Or, dacă problema

tehnică este rezolvată prin simpla adăugire a patru arzătoare, fiind posibilă

orice poziționare a acestora pe pereții frontali față de arzătoarele de pe

pereții laterali, inclusiv în modul conceput prin materialul ce reprezintă o

anterioritate în raport cu invenția brevetată, amplasarea arzătoarelor

suplimentare nu constituie un element de noutate față de stadiul tehnicii.

Cât privește modul de

legare a arzătoarelor la mori, acesta nu privește revendicarea 1, ca atare,

motivele de recurs pe acest aspect vor fi analizate în contextul celei de-a

doua revendicări.

În ceea ce privește

cea de-a doua revendicare, aceasta constă într-un „cazan de abur, conform

revendicării 1, caracterizat prin aceea că fiecare moară de cărbune alimentează

cu amestec cărbune - aer câte trei arzătoare, din care două sunt amplasate pe

unul din pereții laterali ai cazanului, iar celălalt arzător este amplasat pe

peretele frontal al cazanului".

În teza de doctorat,

se prevede „racordarea a câte trei arzătoare la fiecare moară, câte unul pe

fiecare perete (stânga, dreapta, frontal), pentru echilibrarea distribuției

termice în focar la funcționarea permanentă cu câte trei mori pe cazan".

Așadar, fiecare

instalație prevede racordarea a câte trei arzătoare la fiecare moară, iar un

arzător este dintre cele suplimentare - doar acestea sunt situate pe pereții

frontali -, fapt confirmat în descrierea brevetului („fiecare din arzătoarele

suplimentare este legat la câte una din cele patru mori de alimentare a

cazanului"), element identic în teza de doctorat (un arzător de pe

peretele frontal).

Modul de racordare a

arzătoarelor de pe pereții laterali la mori nu constituie un element de

noutate, în condițiile în care se regăsea ca atare în stadiul tehnicii relevat

în descrierea invenției.

Autoritatea emitentă

a brevetului a considerat că noutatea ar consta în introducerea arzătoarelor

suplimentare și legarea fiecăruia la câte una dintre cele patru mori, elemente

ce rezolvă problema tehnică a stabilității termice în focar.

Dar aceeași problemă

a fost rezolvată și prin lucrarea de doctorat a reclamantului, cu aceleași

elemente mai sus menționate, fără a se releva cel puțin o îmbunătățire a

soluției tehnice preconizate de reclamant, cu atât mai puțin avantajele

economice ale unei aplicări a brevetului, în raport cu creația reclamantului.

Este de precizat că

niciuna dintre revendicări nu se referă la modul complex de racordare a trei

arzătoare la câte o moară, situație în care nu se poate reține că acest element

ar reprezenta un element protejat al invenției, dat fiind că întinderea

protecției se stabilește pe baza revendicărilor.

Este lipsit de

relevanță faptul că rețelele constructive create prin modurile de legare sunt

arătate în descrierea invenției și desenele invenției, deoarece rezultă din

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 - la care s-a mai făcut trimitere prin

prezentele considerente -, că descrierea și/sau desenele doar servesc la

interpretarea revendicărilor, fără a le putea substitui pe acestea.

În acest context, se

consideră că desenele prezintă șase posibile scheme de funcționare a cazanului,

cu moduri diferite de racordare a arzătoarelor la mori, considerate funcționale

de către emitentul brevetului, care nu constituie obiect al protecției acordate

prin brevet, în lipsa menționării în revendicări a modurilor de racordare a

arzătoarelor.

În mod logic, din

moment ce problema tehnică este rezolvată indiferent de modul de legare a

arzătoarelor la mori, fiind suficientă introducerea de arzătoare suplimentare

și legarea fiecăreia la câte o moară, orice combinație de posibile racordări

este evidentă pentru specialistul din domeniu, constatându-se, în aceste

condiții, că tipurile de legare la mori propuse prin schemele invenției nu

reprezintă elemente de noutate, dată fiind anterioritatea instalației create de

către reclamant.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de

apel a menținut hotărârea tribunalului de anulare a brevetului pârâților,

pentru lipsa noutății, urmând a respinge recursul ca nefondat, în aplicarea

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de intervenienții M.M.E., D.N. și J.I. împotriva Deciziei nr.

260A din 16 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 24 februarie 2012.

Procesat de GGC - AS