ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2293/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 august 2004, reclamanta C.M. a chemat în judecată Primăria municipiului Câmpina, prin Primar, solicitând să se anuleze dispoziția nr. 1926 din 23 iulie 2004, emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 și pe cale de consecință, să se constate că imobilul, proprietatea părinților săi, situat în Câmpina, a fost preluat de stat în mod abuziv, prin Decretul nr. 92/1950, fără titlu valabil și să se dispună restituirea în natură a acestuia, respectiv a terenului rămas liber ca urmare a construcțiilor edificate după demolarea casei. S-au mai solicitat măsuri reparatorii, prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești pentru clădirea demolată și pentru terenul ocupat de noile construcții și, eventual pentru terenul care nu mai poate fi restituit în natură, având documentațiile de urbanism legal aprobate.

În această cauză (ce formează obiectul dosarului nr. 5325/2004 al Tribunalului Prahova), reclamanta a formulat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, seria M.08 nr. 0269, emis de Ministerul Turismului, la data de 24 februarie 1995 și anularea parțială a acestuia, în ceea ce privește suprafața de teren de 5732,2 mp, aferentă Hotelului M. din municipiul Câmpina, solicitând ca, în temeiul art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, să fie sesizată, prin încheiere motivată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru a se pronunța asupra prezentei excepții, suspendându-se cauza.

Reclamanta, prin avocat, a motivat această cerere, arătând, pe de o parte, că soluționarea litigiului pe fond depinde de certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.08 nr. 0269. Pe de altă parte, aceasta a susținut că prin certificatul respectiv sunt încălcate dispozițiile Legii nr. 15/1990, a H.G. nr. 834/1991, a Criteriilor privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, nr. 2665 din 29 februarie 1992, emise de Ministerul Economiei și Finanțelor și a Criteriilor nr. 1 C/311 din 28 februarie 1992, emise de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului (M. Of. nr. 54/31.03.1992).

Totodată, în opinia reclamantei, terenul de 5732, 2 mp, „aferent imobilului din Câmpina, fosta stradă S.”, nu putea face obiectul actului administrativ contestat, întrucât nu s-a aflat niciodată în proprietatea Statului, întemeindu-și susținerea pe dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, ale Constituției din 1948, ale art. 481 C. civ., precum și cele ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2005, Tribunalul Prahova, secția civilă, având în vedere excepția ridicată și constatând că de actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă, depinde soluționarea litigiului pe fond, în baza art. 4 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, a dispus disjungerea cererii privind excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.08 nr. 0269, emis de Ministerul Turismului, urmând a se forma un nou dosar și în baza art. 4 din aceeași lege a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul, Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru a se pronunța asupra excepției.

La data de 18 martie 2005, pârâta Primăria municipiului Câmpina, prin Primar, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că terenul nu s-a aflat niciodată în proprietatea sa, actualmente aflându-se în proprietatea SC C. SA. La data de 11 aprilie 2005, pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată. Pârâta SC C. SA, la data de 16 mai 2005, a invocat excepția de inadmisibilitate, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active, iar pe fond a solicitat respingerea excepției de nelegalitate, ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 20 mai 2005, s-a dispus introducerea în cauză a SC B.C. SA, titularul Certificatului de atestare a cărui nelegalitate s-a solicitat a se constata, având în vedere faptul că în urma divizării prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 28 din 25 iunie 2001, a SC B.C. SA, SC C. SRL a preluat terenul de 5000 mp, iar excepția de nelegalitate vizează data emiterii certificatului, prorogându-se excepția de necompetență teritorială a instanței, invocată în ședință publică de către SC C. SRL, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Pârâta SC T.B. SA Câmpina, la data de 6 septembrie 2005, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În ședința publică din 13 septembrie 2005, instanța de fond a respins excepțiile de necompetență teritorială, de inadmisibilitate și cea a lipsei calității procesuale active, pentru motivele arătate în considerentele încheierii de ședință, dispunându-se unirea cu fondul a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC C. SA, a SC T.B. SA și a Primăriei municipiului Câmpina, excepții respinse prin sentința nr. 734 din 24 martie 2005, ca neîntemeiate.

Prin aceeași sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins și excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată, reținând, în esență, că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului supus controlului de legalitate pe calea excepției, a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii acestuia, iar aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în ceea ce privește valabilitatea titlului statului și păstrarea calității de proprietar avută la momentul preluării, urmează să facă obiectul litigiului aflat pe rolul Tribunalului Prahova. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta C.M., prin avocat, fără, însă, a-și structura motivele de recurs, conform dispozițiilor art. 302 1 și 304 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 28 și 4 din Legea nr. 554/2004, dar criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs, se susține că în mod greșit nu a reținut instanța de fond că: la dosarul constituit în vederea eliberării certificatului în litigiu, nu era dovada că terenul respectiv se afla în proprietatea Statului și în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat la data înființării acesteia, deși nu s-a îndeplinit prima condiție, pentru a putea fi atestat dreptul de proprietate, în temeiul H.G.

nr. 834/1991; nu s-a verificat care este titlul Statului asupra terenului și nici planurile și schițele anexe la titlu, așa cum cer dispozițiile art. 4 lit. a) din Criterii; în condițiile în care unitatea economică de stat reorganizată în SC T. SA nu a făcut dovada că, anterior reorganizării, terenul aferent Hotelului M. a trecut în administrarea sa operativă directă și că se afla în patrimoniul acesteia, în baza unui titlu, nu îi putea fi eliberat în mod legal certificatul, având în vedere dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991. Mai mult, arată recurenta, nu s-a găsit în arhivele O.J.T. Prahova, nici măcar decizia de atribuire a terenului în patrimoniul unității economice de stat reorganizată în SC T.B.

SA. În plus, arată recurenta, nu s-a avut în vedere că declarația de impozitare asupra terenului nu constituie titlu de proprietate. Printr-un alt motiv de recurs se susține că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra aspectului de nelegalitate invocat prin concluziile scrise ale recurentei, potrivit cărora comisia constituită conform art. 2 din Criteriile sus-menționate, nu a avut componența legală prevăzută de art. 3 alin. (2) din aceste criterii, motiv pentru care actele întocmite de Comisia care a participat la stabilirea și evaluarea terenului în litigiu, sunt lovite de nulitate. În opinia recurentei, instanța trebuia să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății.

Recurenta mai susține că în mod greșit, instanța de fond nu a avut în vedere că evaluarea terenului s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 834/1991, precum și cu încălcarea art. 17 din Criterii. Mai mult, arată recurenta, instanța de fond nu a avut în vedere că la documentația depusă nu se află nici măcar procesul-verbal de vecinătate încheiat cu Primăria Câmpina, iar documentația topografică întocmită de SC M. Ploiești nu este completă. De asemenea, arată recurenta, nu s-a avut în vedere nici împrejurarea că actul intitulat „Stabilirea și evaluarea terenului” este nelegal și nici faptul că din documentația depusă la dosarul cauzei de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, lipsește Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, prin care a fost aprobată documentația pe baza căreia urma să se elaboreze certificatul.

Mai mult, procesului-verbal, din care ar rezulta că s-a aprobat documentația, nu i-a fost aplicată ștampila societății. Concluzionând, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând litigiul pe fond, să se dispună anularea parțială a certificatului sus-menționat, având în vedere toate încălcările dispozițiilor legale arătate. Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției atacate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Plecând de la cererea formulată în finalul recursului, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, beneficiind de asistență juridică calificată, face totuși o regretabilă confuzie între excepția de nelegalitate privind un act administrativ, reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și acțiunea directă în anularea actului administrativ reglementată de dispozițiile art. 1 Cap. I din lege și Cap. II din lege (art. 7 și urm.). În acest sens, pe calea excepției de nelegalitate nu se poate dispune anularea totală sau parțială a actului administrativ, cum greșit pretinde recurenta-reclamantă. Conform dispozițiilor alin. (4) al art. 4 din Legea nr. 554/2004, în cazul în care instanța de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția, va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată, efectul fiind, deci, doar inter partes litigantes.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond, sesizată doar cu soluționarea excepției de nelegalitate, a raportat actul administrativ, la normele în executarea cărora a fost emis. Ceea ce, însă, instanța de fond nu a avut în vedere, este faptul că excepția invocată era, în primul rând, inadmisibilă, situație care, însă, nu este de natură a modifica soluția de respingere a excepției, ci doar de a substitui motivarea acestei soluții. Este cunoscut că potrivit art. 137 (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 28 din Legea nr. 554/2004, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Într-adevăr, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate.

Este de observat că legiuitorul utilizează sintagma „actul administrativ unilateral”, fără să distingă între cele normative și cele individuale. În aceste condiții și având în vedere că actele administrative normative pot fi atacate oricând și pe calea acțiunii directe, este obligația interpretului legii, (respectiv a celui ce o aplică), de a stabili care a fost voința legiuitorului privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a legii. Această obligație este evidentă, atunci când din economia textului nu rezultă cu claritate voința legiuitorului. Astfel, o interpretare sistematică, precum și una istorico-teleologică a textelor de lege conduc la concluzia că este inadmisibilă excepția de nelegalitate privind actele administrative individuale emise sau adoptate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Acceptarea tezei contrare ar duce la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice. Este, însă, adevărat că aceste argumente nu pot fi reținute și în cazul actelor administrative unilaterale cu caracter normativ. Acestea din urmă pot fi supuse oricând controlului de legalitate, nu numai pe calea excepției de nelegalitate, dar chiar și pe calea acțiunii directe, conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum s-a arătat în cele ce preced. Un argument în plus îl constituie faptul că în mod tradițional în contenciosul administrativ român, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, deși nu existau reglementări exprese cu privire la excepția de nelegalitate a actului administrativ, aceasta a fost acceptată ca mijloc procesual de apărare, dar numai cu privire la actul administrativ normativ, ca mijloc procesual ce putea fi invocat oricând, în cadrul unui proces, în fața oricărei instanțe.

Cu privire, însă, la actul administrativ individual anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, nu era acceptat acest mijloc de apărare, respectiv excepția de nelegalitate. Prin urmare, în cauză, văzându-se că actul administrat cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate, are caracter individual și a fost emis mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, trebuia să se constate inadmisibilitatea excepției referitoare la certificatul de atestare respectiv. În raport cu soluția de respingere a excepției de nelegalitate, dar în baza motivelor mai sus arătate, analizarea criticilor care vizează anularea parțială a certificatului, a devenit superfluă, fără relevanță juridică.

În consecință, în baza considerentelor arătate în cele ce preced care, pe de o parte, completează motivele instanței de fond, iar, pe de altă parte le înlocuiesc, soluția de respingere a excepției de nelegalitate este temeinică și legală, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.M., împotriva sentinței nr. 734 din 24 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2006.