Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2007
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3201/2007

HOTĂRÂRE
19.04.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3201/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 31 ianuarie 2007, petenta N.M.T. a solicitat, în contradictoriu cu intimații Tribunalul Harghita și Prefectul județului Harghita, anularea procesului verbal încheiat la data de 30 ianuarie 2007, cu privire la desemnarea de către Tribunalul Harghita, prin tragere la sorți, a președinților și locțiitorilor secțiilor de votare la alegerile parțiale ce urmează a se desfășura în municipiul Odorheu-Secuiesc la data de 4 februarie 2007. În motivarea contestației s-a invocat încălcarea prevederilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, constând în schimbarea și adăugarea altor persoane, de către Prefectul Județului Harghita, prin lista cu propuneri întocmită de Primarul municipiului Odorheu-Secuiesc în vederea desemnării președinților și locțiitorilor birourilor electorale ale secției de votare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, a reținut în esență, că în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 67/2004, pentru alegerea autorităților administrației publice locale, contestațiile asupra modului de organizare și asupra componenței birourilor electorale se soluționează de Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească, municipală, sau de sector al municipiului București, dacă privesc biroul electoral al secției de votare, de biroul electoral de circumscripție județeană sau a municipiului București, dacă privesc Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească sau municipală, respectiv de sector al municipiului București, de Biroul Electoral Central, dacă privesc biroul electoral de circumscripție județeană sau a municipiului București și de Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă privesc Biroul Electoral Central.

În speță, contestația dedusă judecății vizează componența birourilor electorale ale secțiilor de votare, respectiv desemnarea președinților și locțiitorilor acestora, astfel că, prin raportare la prevederile legale anterior enunțate, curtea a constat că nu este competentă a soluționa o atare contestație. Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petenta N.M.T., susținând că prima instanță a încălcat principiul contradictorialității și a dreptului de apărare, dispozițiile legale referitoare la citare având caracter imperativ. În subsidiar, a solicitat a se avea în vedere motivele invocate în sprijinul contestației depusă la instanța de fond. Recursul nu este întemeiat. Verificând modul cum s-a îndeplinit procedura de citare față de petenta-recurată N.M.T., pentru termenul din 1 februarie 2007, se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Astfel, citarea s-a făcut la nr. de fax indicat prin contestația promovată, respectiv 0266218032 (f. 9 dosar fond). Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule dacă prin acestea s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor. În raport cu aceste dispoziții legale și cele ale art. 86 alin. (3) C. proc. civ., rezultă că recurenta a fost legal citată pentru termenul de judecată din data de 1 februarie 2007, necauzându-i-se nici o vătămare. Și pe fond, soluția pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, este legală și temeinică, competența soluționării contestației revenind biroului electoral de circumscripție și nu curții de apel.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de N.M.T. împotriva sentinței civile nr. 2 din 1 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de N.M.T. împotriva sentinței nr. 2 din 1 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-02-06
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 435/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 8 mai 2007, Organizația Județeană Harghita a Uniunii Civice Maghiare a chemat în judecată Guvernul României, solicitând
ÎCCJ 2024-06-05
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2024
prin cererea de chemare in judecată, argumente reținute și de prima instanță că Biroul Electoral Central soluționează exclusiv contestațiile asupra modului de organizare și asupra componenței birourilor electorale de circumscripție județean
ÎCCJ 2006-01-26
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 852/2006
37 alin. (2) din Legea nr. 373/2004, prin care a cerut „sancționarea vicepreședintelui Tribunalului Iași”, deoarece tragerea la sorți pentru alegerile Camerei Deputaților și Senatului nu a fost făcută cu respectarea textului invocat, iar in
ÎCCJ 2007-04-04
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1952/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 martie 2007 și precizată la termenul din 13 martie 2007, reclamanta O.J.H.U.C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G
ÎCCJ 2024-05-22
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2749/2024
mai sus, pârâtul Biroul Electoral Central a declarat recurs, prin care, invocând incidența cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință rec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă