ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1952/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1952/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 martie 2007 și precizată la termenul din 13 martie 2007, reclamanta O.J.H.U.C.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României – A.E.P., să se dispună suspendarea executării adresei din 26 februarie 2007 și a Ordinului nr. 19 din 6 martie 2007, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a celor două acte administrative. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate A.E.P. a validat operațiunile electorale desfășurate în perioada 5 – 30 ianuarie 2007 în cadrul alegerilor parțiale pentru Consiliul local al municipiului Odorheiu Secuiesc, deși această autoritate nu are competența de a valida sau de a invalida operațiuni electorale pe durata desfășurării alegerilor parțiale locale, potrivit art. 27 din Legea nr. 373/2004.
Prin sentința nr. 14/ CA din 14 martie 2007, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a suspendat executarea Ordinului nr. 19 din 6 martie 2007 și a adresei din 26 februarie 2007 până la soluționarea în fond a acțiunii privind anularea celor două acte. Instanța de fond a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, atât în privința existenței unui caz bine justificat, prin incertitudinea creată de cele două acte cu privire la posibilitatea reclamantei de a participa la alegerile parțiale locale, cât și în privința existenței unei pagube iminente, ca prejudiciu material viitor, rezultat din cheltuielile suportate pentru participarea la procesul electoral.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, A.E.P., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. În temeiul art. 107 și art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat nulitatea hotărârii recurate pentru încălcarea dispozițiilor art. 85 C. proc. civ. privind citarea părților. Recurenta a susținut că nu a fost legal citată pentru termenul la care s-a judecat pricina și instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea dreptului său la apărare. Hotărârea atacată a fost criticată și în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu motivarea că în cauză nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a executării. Recurenta a susținut că intimata nu a dovedit pericolul producerii unei pagube iminente, iar pentru existența unor cazuri bine justificate, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 2 din H.G.
nr. 170/2007, care prevăd competența sa de validare a operațiunilor electorale îndeplinite pentru alegerile a căror dată a fost stabilită de Guvern pe 4 februarie 2007. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta a invocat neîntemeiat încălcarea dispozițiilor legale privind citarea sa pentru termenul din 14 martie 2007 la care a fost soluționată cererea de suspendare a executării, dat fiind aceasta a fost citată, conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul de fond. În consecință, procedura de citare a recurentei a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată și va fi respins ca nefondat primul motiv de recurs privind încălcarea dreptului la apărare, constatându-se că instanța de fond a respectat dispozițiile art. 85 și art. 107 C. proc.
civ. Criticile formulate de recurentă cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt de asemenea nefondate. Instanța de fond a apreciat judicios că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege pentru suspendarea executării celor două acte administrative emise de recurenta-pârâtă, având în vedere conținutul lor și efectele juridice pe care le pot produce până la soluționarea fondului acțiunii formulate pentru anularea lor. În prezentul recurs s-au formulat apărări pe fondul pricinii, care nu pot fi examinate în procedura suspendării executării, iar cu privire la această măsură provizorie, nu au fost contestate motivele de fapt pe care s-a întemeiat concluzia instanței de fond privind existența unui caz bine justificat și a pericolului procedurii unei pagube iminente pentru intimata-reclamantă.
De asemenea, recurenta nu a contestat că actele sale au fost emise în baza H.G. nr. 170/2007, act normativ a cărei suspendare a fost dispusă prin sentința nr. 13/ CA din 13 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș. În consecință, instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu există motive pentru casarea sau modificarea hotărârii pronunțate, astfel încât va fi respins ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de A.E.P., împotriva sentinței nr. 14/ CA din 14 martie 2007 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.