ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3205/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3205/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea penală nr. 44/2006 din 21 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 2276/2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul declarat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu împotriva încheierii penale nr. 39 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2542/2006. A casat încheierea penală atacată, sub aspectul luării măsurii preventive față de inculpații G.I.S., J.S.G., C.M. și B.I. și rejudecând, a admis în parte propunerea procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu și în baza art. 149 1 C. proc. pen., raportat la art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpaților: - G.I.S., zis G.; - J.S.G.; - C.M., fost S.; - B.I., fost A., zis U.M.; - pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data arestării inculpaților de către organele de poliție.
A menținut celelalte dispoziții din încheierea penală atacată. A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.S.V., O.G., Ț.A., C.N.C. și C.V. împotriva încheierii penale nr. 39 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2542/2006. Instanța de recurs a constatat că în cauză s-a reținut în mod corect că din ansamblul probelor administrate până la acel moment rezultau indicii temeinice că inculpații au săvârșit fapte penale grave pentru care legea prevede pedepse cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Instanța a apreciat că toți membrii grupului infracțional prezintă pericol pentru ordinea publică în sensul că și inculpații pentru care s-a solicitat arestarea prin recursul declarat, au avut o implicare importantă în desfășurarea activităților grupului, contribuția lor fiind determinantă, iar fără aportul acestora activitatea întregului grup nu ar fi fost eficientă.
În temeiul acestor considerente s-a constatat că sunt întrunite cerințele art. 149 1 C. proc. pen., raportat la art. 143 și art. 148 lit. h) C. proc. pen., și s-a dispus în consecință. Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul G.I.S. solicitând punerea sa în libertate susținând că nu se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia care prin încheierea penală nr. 48/2006 dată în dosarul 2354/2006 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pe rolul căreia a fost înregistrat sub nr. 7940/1/2006. Recursul declarat de inculpat este inadmisibil. Potrivit art. 149 1 alin. (1) și (3) C. proc.
pen., împotriva încheierii de admitere sau de respingere a propunerii de arestare preventivă se poate face recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare sau de la comunicare după caz. Din examinarea textului de lege invocat rezultă că în materia arestării preventive reglementate de dispozițiile art. 149 1 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut o singură cale separată de atac, cea a recursului exercitat în condițiile prevăzute de alin. (1) și (3) al aceluiași articol, cale pe care recurentul inculpat G.I.S. a exercitat-o în fața Curții de Apel Alba Iulia, instanță care s-a pronunțat asupra recursului său. Ca urmare, exercitarea unui nou recurs împotriva hotărârii (încheierea 44/2006) pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia ca instanță de recurs nu mai este posibilă, astfel că Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.
pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat G.I.S. împotriva încheierii nr. 44 din 21 aprilie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON (400.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.