ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 397/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

La 25 aprilie 2005, reclamantele

Ș.T.L. și B.E. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanța, prin

Primar și Primarul Municipiului Constanța, solicitând anularea Dispoziției

nr.1345 din 25 martie 2005 și restituirea în natură a terenului de 392,85 mp,

situat în Mamaia, lotul 20, careul 50.

În motivarea cererii, întemeiate pe

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantele au susținut că:

- terenul solicitat a aparținut

defunctului C.B., autorul lor, care l-a achiziționat prin act autentic în anul

1935;

- obligația de construire stabilită

prin contractul de vânzare cumpărare nu a fost îndeplinită deoarece Legea

pentru crearea zonelor militare a interzis expres, pe timpul războiului,

efectuarea unor asemenea lucrări în stațiunea Mamaia, unde se afla, de altfel,

și sediul Înaltului Comandament German (în clădirea actualului hotel Albatros);

- pe de altă parte, Primăria

Municipiul Constanța a preluat ternul înaintea expirării termenului contractual

de grație, punându-le astfel în imposibilitate de a construi;

- prin dispoziția atacată pârâții

le-au respins nelegal notificarea de restituire a terenului în natură deși în

prezent acest imobil constituie spațiu verde, nefiind ocupat de construcții.

Tribunalul Constanța, secția civilă,

prin sentința nr. 15 din 6 ianuarie 2006, a admis acțiunea, a anulat dispoziția

atacată, i-a obligat pe pârâți să restituie reclamantelor terenul identificat

prin raportul de expertiză topografică și a luat act că nu se solicită

cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- în anul 1935, defunctul C.B.,

autorul reclamantelor, a cumpărat de la Primăria orașului Constanța, prin act

autentic, terenul revendicat, situat în stațiunea Mamaia, pentru care a plătit

prețul integral;

- potrivit deciziei nr. 25 din 30

decembrie a Consiliului Comunal al Primăriei Constanța, aprobată prin Decretul

nr. 761/1906, cumpărătorii unor asemenea terenuri erau obligați să ridice pe

lotul achiziționat o construcție, în termen de 4 ani, prelungit ulterior

(conform unei decizii din 5 decembrie 1924) la 6 ani;

- fostul Sfat Popular al Orașului

Constanța, prin Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958, a declarat desființate

și reziliate de plin drept toate vânzările de loturi de pe plaja Mamaia, pentru

neexecutarea clauzelor contractuale referitoare la plata prețului și edificarea

construcției;

- prin dispoziția atacată Primarul

Municipiului Constanța a respins cererea reclamantelor, de restituire a

terenului în natură, pe considerentul că statul nu a preluat acest bun abuziv,

ci în temeiul pactului comisoriu înscris în contractul de vânzare-cumpărare,

pentru neîndeplinirea obligației de a construi;

- deși titlul de proprietate al

autorului reclamantelor nu a fost depus integral la dosar, acestea nu contestă

existența pactului comisoriu;

- emiterea unei decizii unice în

anul 1958, pentru toate actele de vânzare-cumpărare care au avut ca obiect

terenuri situate în stațiunea Mamaia, dovedește însă că voința reală a părților

a fost ca pactul comisoriu să fie de gradul III, ceea ce înseamnă că rezolvirea

de plin drept nu putea produce efecte fără punerea debitorului în întârziere;

- folosirea expresiei „fără

somație” în cuprinsul deciziei nr. 25/1905 a Primăriei Constanța nu duce la

concluzia că aceeași expresie a fost înserată și în actul de vânzare-cumpărare

invocat de reclamante atâta timp cât însuși creditorul vânzător contrazice

puterea pactului comisoriu prin aplicarea lui după 17 ani de la împlinirea

termenului de executare a obligației impuse cumpărătorului;

- nefiind respectată cerința

privitoare la punerea în întârziere a debitorului, preluarea terenului,

realizată în baza Deciziei nr. 22043/1958, este fără temei legal și ca atare

intră sub incidența art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001;

- nu există un caz de forță majoră

deoarece împrejurarea la care se referă reclamantele a încetat cu mult timp

înaintea preluării imobilului;

- reclamantele și-au dovedit

calitatea de persoane îndreptățite, dar nu și susținerile referitoare la

intrarea pârâților în stăpânirea imobilului anterior împlinirii termenului de

construire;

- potrivit expertizei tehnice și

referatului întocmit de comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, terenul

solicitat de reclamante este liber de construcții și neafectat de lucrări de

interes public, astfel că poate fi restituit în natură.

Curtea de Apel Constanța, secția

civilă, prin decizia nr. 136 din 4 iulie 2006, a admis apelul declarat de

pârâți, a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii, ca

nefondată și le-a obligat pe reclamante să plătească apelanților 200 Ron cheltuieli

de judecată.

S-a reținut că:

- autorul reclamantelor a dobândit

imobilul în litigiu potrivit deciziei nr. 25/1905 a Primăriei Comunei

Constanța, care impunea cumpărătorilor să edifice o clădire într-un anumit

termen, sub sancțiunea revenirii terenului în proprietatea vânzătorului, fără

somație sau judecată ori punere în întârziere și fără drept la despăgubiri;

- în raport de modul de redactare,

pactul comisoriu menționat era de gradul IV, astfel că terenul în litigiu a

fost preluat de stat legal, pentru neîndeplinirea unei obligații contractuale,

în speță nefiind operante dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantele au declarat recurs prin

care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului

promovat de pârâți și menținerii sentinței.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., recurentele au susținut că, instanța de

apel nu a precizat de ce nu sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. h) din

Legea nr. 10/2001 și a interpretat greșit contractul de vânzare-cumpărare,

care, potrivit voinței reale a părților, conține un pact comisoriu de gradul

III, și nu de gradul IV.

Aceste critici sunt fondate

deoarece:

- părțile nu contestă existența

pactului comisoriu, dar conținutul acestuia este incert, atâta timp cât

înscrisul depus la dosar atestă doar dobândirea la 30 august 1935, de către

autorul reclamantelor, prin cumpărare de la Primăria Constanța, a unui teren de

392,85 mp, situat pe plaja Mamaia, cu plata integrală a prețului de 23.580 lei,

fără alte precizări;

- instanța de apel a reținut că în

speță ar fi vorba despre un pact comisoriu de gradul IV, dar nu a prezentat

motivele pentru care a ajuns la o asemenea concluzie, referindu-se la modul

general la o decizie din anul 1905 a Primăriei Comunei Constanța, nemenționată

însă în extrasul de pe actul de vânzare-cumpărare aflat la dosar;

- pe de altă parte, chiar și în

ipoteza existenței unui pact comisoriu de gradul IV, pentru o justă soluționare

a cauzei, instanța de apel trebuia să analizeze dacă neîndeplinirea obligației

de construire a fost imputabilă autorului reclamantelor ori independentă de

voința acestuia, determinată de două evenimente fortuite succesive, respectiv

cel de-al 2-lea război mondial (declanșat în cursul termenului de executare a

obligației menționate) și regimul politic instaurat ulterior în România;

- sub acest aspect, concluzia primei

instanțe referitoare la inexistența forței majore (necontestată de reclamante

ca urmare a admiterii acțiunii), este insuficient motivată.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1)-(3) și art. 314 C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul

casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de

Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele Ș.T.L. și B.E. împotriva deciziei nr. 136/C din 4 iulie 2006 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și de familie, litigii de muncă

și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare, Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2007.