ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3374/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamantele G.N. și G.R. au chemat

în judecată pe pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, prin

primar, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să

redispună anularea hotărârii nr. 269 din 16 iulie 1998 emisă de Consiliul Local

al municipiului Constanța, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei

ce le-a fost cauzată, prin restituirea unui teren în echivalent, cu motivarea

că sunt succesoarele lui M.G., care a avut în proprietate suprafața de 428 mp

situată în lotul 3 bis, careul 32, în stațiunea Mamaia, teren ce a trecut în

proprietatea statului prin decizia nr. 22098 din 24 octombrie 1958, ce este

afectat în totalitate de șoseaua care face legătura între Constanța și

Năvodari.

La data de 30 martie 2000, reclamantele

au precizat că renunță la capătul de cerere privind anularea hotărârii nr.

269/1998 și solicită numai revendicarea suprafeței de 428 mp, având valoare ce

depășește 580.000.000 lei și față de această împrejurare, instanța, din oficiu,

a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Constanța, excepție

ce a fost admisă, conform sentinței civile nr. 4080/2000 prin care s-a dispus

declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Soluționând cauza, Tribunalul

Constanța, prin sentința civilă nr. 819 din 8 decembrie 2000, a admis, în

parte, acțiunea formulată de reclamantele G.N. și G.R.; a obligat pârâții la

plata sumei de 808.690.000 lei reprezentând contravaloarea imobilului

revendicat; a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a

imobilului teren în suprafață de 428 mp situat în Constanța, stațiunea Mamaia

și atribuirea în compensare a unei suprafețe de teren în echivalent.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că pactul comisoriu de gradul IV înscris în contractul de

vânzare-cumpărare în baza căruia autorul reclamantelor a devenit proprietar

asupra suprafeței de 428 mp, pe care acestea o revendică, nu și-a produs

efectele, întrucât terenul este situat în zona de graniță, iar prin

Decretul-lege din 11 februarie 1938 s-a interzis edificarea oricăror

construcții particulare în această zonă.

În această situație, faptul că acea

construcție nu a fost ridicată în termenul prevăzut în contract nu-i este

imputabilă proprietarului, respectiv autorului reclamantelor, dar, întrucât în

prezent terenul aparține domeniului public, instanța a obligat pârâții să

achite reclamantelor contravaloarea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 238/C din 31

octombrie 2006, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de pârâții Consiliul Local al municipiului Constanța și Municipiul

Constanța, precum și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. Constanța, pentru următoarele considerente;

Autorul reclamantelor M.G., a

cumpărat terenul în litigiu în anul 1934, urmând ca în termen de 6 ani, care se

împlinea în anul 1940, să edifice o construcție.

Prin decizia nr. 22043/1958, s-a

stabilit că toate contractele de vânzare-cumpărare, pentru care cumpărătorii nu

au construit în termenul de 6 ani stabilit prin decizia din 5 decembrie 1924,

sunt reziliate.

Pactul comisoriu de gradul IV nu

și-a produs efectele atâta timp cât în anul 1938 a intrat în vigoare

Decretul-lege nr. 147, care instituie zona de graniță din și pentru stațiunea

Mamaia, unde se situa terenul autorului reclamantelor, și interzicea edificarea

oricăror construcții particulare în acest perimetru, iar ca urmare a acestei

împrejurări nu s-a putut reține culpa autorului reclamantelor, și nu s-a putut

considera reziliat contractul de vânzare-cumpărare deținut de acesta, așa cum

legal a reținut instanța de fond.

Întrucât, terenul revendicat

aparține, în prezent domeniului public, legal prima instanță a obligat Statul

Român, împreună cu ceilalți pârâți, la despăgubiri către reclamante, pentru

acest teren.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și Statul

Româna prin Ministerul Finanțelor Publice (în prezent Ministerul Economiei și

Finanțelor ) reprezentat de D.G.F.P. Constanța, criticând-o în esență pentru

nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, Consiliul Local Constanța și

Municipiul Constanța au arătat că față de constatarea instanțelor de fond și

apel, potrivit căreia terenul face parte din domeniul public al Statului, în

mod greșit aceștia au fost obligați să plătească despăgubiri, alături de Statul

Român.

Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice ( în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor) reprezentat

prin D.G.F.P. Constanța a arătat că decizia recurată este dată cu aplicarea

greșită a legii, respectiv a H.G. nr. 113/1992, care stipulează că bunurile de

interes local din domeniul public și privat al statului au fost trecute în

patrimoniul comunelor, orașelor sau al județelor.

În această situație, în mod eronat

au apreciat instanțele că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are

calitate procesuală pasivă, întrucât imobilul în litigiu aparține domeniului

public al județului Constanța.

În ședința publică din 26 aprilie

2007, instanța, din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a

invocat, ca motiv suplimentar de recurs, necompetența curții de apel în

soluționarea apelurilor în raport de valoarea pricinii, potrivit art. 30 pct. 3

C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, în

raport de motivul de ordine publică invocat de instanță din oficiu, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., al necompetenței curții de apel

în soluționarea apelurilor, instanța constată recursurile întemeiate, pentru

următoarele considerente.

Valoarea obiectului litigiului, așa

cum a fost precizată prin cererea depusă la dosarul Judecătoriei Constanța,

fila 62, nu depășește 150.000.000 lei, și în fața Tribunalului Constanța,

reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul că obiectul acțiunii îl

constituie revendicarea terenului în litigiu, în temeiul art. 480 C. civ., iar

în cazul în care pârâtele refuză restituirea unui teren echivalent în

compensarea terenului proprietatea acestora, au solicitat plata valorii de

circulație a terenului amintit, care prin expertiza întocmită în cauză a fost

stabilită la 808.690.000 lei.

Apelurile declarate de pârâții

Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, și de Statul Român,

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, în (prezent Ministerul Economiei

și Finanțelor ) prin D.G.F.P. Constanța au fost înregistrate pe rolul Curții de

Apel Constanța în anul 2001, fiind soluționate, prin decizia civilă ce face

obiectul prezentului recurs, la 31 octombrie 2006.

Prin Legea nr. 219 din 6 iulie 2005,

pentru aprobarea O.U.G. nr. 138/2000, publicată în M.Of. nr. 609 din 14 iulie

2005, s-a modificat competența după valoare a instanțelor judecătorești, iar în

materie civilă tribunalul judecă în apel procesele și cererile al căror obiect

are o valoare de până la 5 miliarde lei, potrivit art. 2 alin. (2) C. proc.

civ., astfel că soluționarea apelurilor era de competența Tribunalului

Constanța.

Curtea de apel, în raport de

dispozițiile cu caracter tranzitoriu ale art. II alin. (2) din Legea nr.

219/2005, în această situație trebuia să trimită apelurile care se aflau pe

rolul său la data intrării în vigoare a acestei legi și care, potrivit acestei

legi, sunt de competența tribunalului, la Tribunalul Constanța.

Așa fiind, soluționând apelurile

declarate de pârâți, Curtea de Apel Constanța a încălcat competența materială a

Tribunalului Constanța de soluționare a apelurilor, situație de care instanța,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile,

va casa decizia recurată și va trimite cauza Tribunalului Constanța, pentru

judecarea apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice (în prezent Ministerul

Economiei și Finanțelor) reprezentat de D.G.F.P. Constanța, Consiliul Local

Constanța și Municipiul Constanța prin primar împotriva deciziei nr. 238 C din

31 octombrie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, pe care o casează.

Trimite cauza Tribunalului Constanța

pentru judecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 aprilie 2007.