ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6197/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de fată, constată următoarele:

La data de 11 august 2005 pe

rolul Tribunalului Constanța, reclamanții M.F.G.

, M.E. și M.R.P.M. au formulat

contestație împotriva dispoziției nr. 2396 din 11 iulie 2005 emisă de primarul

municipiului Constanța solicitând anularea dispoziției si obligarea pârâților

nunicipiul

Constanța și primarul

municipiului Constanța să restituie în natură, în condițiile

prevăzute de Legea nr. 10/2001, imobilul din

Mamaia, lotul nr. 3, careul nr. 51 bis, iar

în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, să fie obligați

pârâții la plata

despăgubirilor bănești.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că imobilul situat în Mamaia,

lotul 3, careul 51 bis, în suprafață

de aprox. 504,60 mp, a fost cumpărat de către

O.G.

de la Primăria orașului Constanța, cu obligația cumpărătorului de a

achita prețul în patru rate anuale, obligație care

a fost îndeplinită la data de 7 octombrie 1940.

Prin notificarea nr. 2297 din 8 noiembrie 2001

autorul reclamanților, M.P.R.

, a solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în Mamaia, lotul 3,

careul 51 bis, cerere ce a fost respinsă prin

dispoziția nr. 2396 din 11 iulie 2005, cu

motivarea că imobilul nu se

încadrează în niciuna din categoriile de imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

După decesul lui M.P.R., au dobândit calitatea de

persoane îndreptățite moștenitorii acestuia, contestatorii din prezenta cauza,

calitatea lor fiind dovedita conform certificatului de moștenitor nr. 41 din 29

aprilie 2004 eliberat de BNP V.V.

Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au

solicitat respingerea contestației, motivând că dobânditorul terenului nu și-a

îndeplinit obligația contractuală de a edifica o construcție, situație în care

a intervenit rezoluțiunea

contractului,

înserată într-un pact comisoriu expres de gradul IV.

Tribunalul Constanta, prin sentința civilă nr. 529

din 3 martie 2006, a admis contestația reclamanților, a anulat dispoziția nr.

2396 din 11 iulie 2005 emisă de primarul municipiului Constanța și a obligat

pârâții să lase reclamanților în deplină posesie terenul situat în stațiunea

Mamaia, lot 3, careul 51 bis, în

suprafață

de 504,60 mp, identificat în planul de situație Sa-B-C-D-E-A anexat raportului

de expertiză întocmit de expertul D.F.

Instanța de fond, pentru a se pronunța astfel, a

reținut că deși contractul încheiat între Primăria orașului Constanța și O.G.

avea înserat un pact comisoriu de grad IV, obligația asumata de cumpărător de a

construi o vilă sau o casă de vacanță pe

terenul cumpărat nu s-a putut aduce la

îndeplinire dintr-o cauză de

forță majoră, reprezentată de crearea unei zone

militare în Stațiunea Mamaia, zonă

de graniță în care orice lucrare de

construcție

presupunea prealabila aprobare a Ministerului Apărării Naționale și a

Ministerului

Aerului și Marinei.

Apelanții au mai arătat că hotărârea primei instanțe

este netemeinică, dat fiind faptul că s-a interpretat greșit Legea pentru

crearea

zonelor militare și pentru măsurile

necesare apărării țării din 16 decembrie 1938,

care nu interzicea

edificarea unor construcții în zona plajei Mamaia. Legea impunea doar o

prealabilă aprobare a lucrărilor de construcție de către Ministerul Apărării

Naționale, Ministerul Aerului și Marinei, iar reclamanții nu au făcut dovada că

autorul lor a solicitat eliberarea unei asemenea autorizații

speciale, cerere care să fi fost respinsă și care

să fi justificat existența unei cauze

de forță majoră ce înlătură culpa

debitorului.

A fost criticată hotărârea tribunalului cu privire la

faptul că s-a stabilit că fără sesizarea instanței nu putea interveni

rezoluțiunea contractului,

pactul comisoriu

de grad IV înserat în contract înlăturând, prin derogare de la

prevederile

art. 1021 C. civ., caracterul judiciar al rezoluțiunii. Pe de altă parte s-a

mai susținut că potrivit pactului comisoriu înserat în contract,

rezoluțiunea operează de drept și necondiționat

de îndată ce a expirat termenul

pentru executarea obligației.

În contra acestei din urmă decizii au declarat recurs

pârâții primarul municipiului Constanța și municipiul Constanța, invocând

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând următoarele

aspecte.

În mod greșit instanța de apel a dispus respingerea

apelului promovat de către pârâții primarul municipiului Constanța și

municipiul Constanța, reținând că nu s-a făcut dovada împrejurării că la

contractul de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul în litigiu ar fi existat

un pact comisoriu de gradul IV, atâta vreme cât din înscrisurile la care s-a

făcut trimitere și din al căror cuprins reies clauzele generale care urmau a fi

prevăzute în contractele de vânzare -cumpărare pentru terenurile din stațiunea

Mamaia.

Se mai susține că instanța de apel în mod nemotivat a

omis a analiza decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 în cuprinsul căreia se

arată că "având în vedere că prin decizia Consiliului Comunal al orașului

Constanța nr. 25 din 30 decembrie 1905, aprobată prin Decretul 761/1906 conform

avizului Consiliului de Miniștrii nr. 190/1906, Primăria municipiului Constanța

a luat în primire suprafața de teren arătată și a hotărât vinderea loturilor

rezultate din parcelare cu condiția expresă ca cumpărătorii să construiască în

termen de 4 ani (...)", iar o asemenea probă nu putea fi exclusă din

cuprinsul materialului probator.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport

de criticile formulate,

Curtea constată că

recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele

ce se

vor arăta în continuare.

Din întreg materialul probator rezultă că imobilul

din Mamaia, lotul 3, careul 5 bis, în suprafață de 504,60 mp, a fost dobândit

prin cumpărare de către

O.G. de la Primăria

orașului Constanța dovada existenței convenției fiind copia de pe registrul nr.

61/1935 cu terenuri în Mamaia, fond Primăria

Constanța unde, la fila 101

figurează O.G., precum și copia chitanței

nr.

173 din 7 octombrie 1940 din care rezultă plata sumei de 7593 lei ca "rest

integral la lot 3 careul 51 bis Mamaia"; că reclamanții,

moștenitori ai autorului lor, au calitatea de persoane îndreptățite să ceară

restituirea bunului, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Se critică însă chestiunea preluării abuzive a

imobilului în litigiu și, prin

urmare, a

încadrării bunului în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, față de

împrejurarea

că terenul a revenit în patrimoniul Primăriei Constanța, în opinia recurenților

pârâți, ca efect al rezoluțiunii depline intervenite ca urmare a nerespectării

de către cumpărător a obligației de a construi o casă de vacanță până la

expirarea termenului prevăzut în contract.

Este de observat că această critică nu poate fi

primită față de

împrejurarea că pârâții nu

au dovedit prin nici-o probă că în convenția încheiată

de către Primăria Constanta cu autorul

reclamanților, a fost inserată o clauză de

rezoluțiune convențională, cu

forța unui pact comisoriu de gradul IV care să

atragă desființarea deplin drept a contractului în cazul în care

cumpărătorul nu a edificat într-un termen contractual o casă de vacanță pe

terenul cumpărat.

Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958 a Sfatului

Popular al Orașului Constanța, înscris la care fac trimitere recurenții nu este

aplicabilă contractului încheiat cu O.G. întrucât declarația este

generală nefiind emisă

intuitu

persone

pentru a avea efect juridic în prezenta speță.

În această situație contractul de vânzare-cumpărare

în cauză fiind pe deplin valabil, iar preluarea terenului în litigiu fiind

abuzivă, imobilul intrând

astfel sub incidența Legii nr. 10/2001,

recursul se privește ca nefondat.

Față de cele ce preced, susținerile formulate prin

motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca

atare, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

municipiul Constanța prin

primar împotriva

deciziei nr. 92/C din 14 martie 2007 a Curții de Apel Constanța,

secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1 octombrie 2007.