ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3122/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 20 din 30 mai 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Land din Leoben, Austria, la data de 6 aprilie 2007, în dosarul nr. 16 Ur 101/07/h emis împotriva persoanei solicitate A.I. și predarea persoanei solicitate către autoritățile emitente. S-a constatat că persoana solicitată a renunțat la regula specialității.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că Tribunalul de Land din Leoben Austria a emis mandat european de arestare pe numele persoanei menționate în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârșirea pe teritoriul statului austriac, la datele de 2 iulie 2006 și 4 august 2006, a infracțiunilor de tâlhărie și respectiv complicitate la tâlhărie constând în sustragerea unor sume de bani prin amenințarea cu pistolul a personalului, de la o casă de pariuri și de la un oficiu poștal, faptele fiind prevăzute și pedepsite de C. pen. austriac, pedepse de maxim 15 ani . După verificarea prealabilă impusă de art. 88 1 din Legea nr. 302/2004 și reținerea persoanei de către procuror, s-a dispus prin încheierea din 29 mai 2007 arestarea persoanei solicitate, soluția rămânând definitivă prin retragerea recursului respectivei persoane conform deciziei penale nr. 3044 din 6 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Audiată de către instanță persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa, fără ca opoziția să fie întemeiată pe existența unei erori cu privire la identitatea sa și nici pe vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului de arestare european prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004, precizând că nu dorește să fie predat autorităților judiciare austriece care efectuează cercetarea în privința sa întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptelor de tâlhărie care i se impută. S-a apreciat de către instanță că motivele invocate nu se încadrează în cele care ar permite autorității judiciare române să refuze executarea mandatului european împrejurări în care, potrivit art. 94 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus executarea acestui mandat și predarea persoanei solicitate autorității emitente.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana solicitată A.I. care a susținut că nu este vinovată de săvârșirea faptelor imputate și că nu este de acord cu predarea. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 77 din Legea nr. 302/2004 mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane pentru efectuarea urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse ori a unei măsuri privative de libertate. Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu dispozițiile Deciziei Cadru a Consiliului nr. 584/ JAI din 13 iunie 2002 și trebuie să cuprindă informațiile prevăzute de art. 79 din legea arătată.

Din examinarea dispozițiilor art. 77, 88 1 , 89, 90 și 94 din Legea nr. 302/2006 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil dacă au fost respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât cu atingerea principiului referitor la recunoașterea reciprocă a hotărârilor penale, ceea ce nu este admisibil. Or, în cauză prima instanță, respectând dispozițiile legale evocate și constatând că nu există impedimente la executare din cele prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004 a dispus în mod corect punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritățile emitente.

Această persoană, are posibilitatea de a-și exercita în cadrul procedurilor ce se vor desfășura în fața autorităților judiciare solicitante, drepturile procesual penale statornicite de legislația statului austriac. În consecință, criticile formulate în recurs de către persoana solicitată nu sunt întemeiate. Față de considerentele ce preced, Curtea, urmează, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată Ardelean Ionatan, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată A.I. împotriva sentinței penale nr. 20/ F/ME din 30 mai 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 783/64/2007. Obligă recurenta persoană solicitată să plătească statului suma de 160 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 60 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2007.