ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 747/2007

Asupra recursurilor de

față,

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 ianuarie

2007 pronunțată în dosarul nr. 43318/3/2005, Curtea de Apel

București, investită cu judecarea apelurilor inculpaților și

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.I.I.C.O.T., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive

potrivit dispozițiilor art. 300

2

și 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a

inculpaților, constatând că temeiurile avute în vedere la data

luării acestei măsuri respectiv dispozițiile prevăzute de art.

148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se motivează

că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru

care inculpații au fost trimiși în judecată sunt mai mari de 4

ani, lăsarea în libertate a acestora prezentând pericol pentru ordinea publică

față de modul în care au acționat, în grupul infracțional

fiind antrenat un număr mare de persoane.

În termen legal,

inculpații M.P.O., U.M. și U.C.C., au declarat recurs împotriva

încheierii, solicitând revocarea măsurii arestării preventive cu

motivarea că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru

ordinea publică, nesustrăgându-se cercetării judecătorești.

Verificând critica

formulată în raport de actele dosarului, instanța reține

nefondate recursurile inculpaților pentru considerentele ce urmează a

fi arătate.

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

– D.I.I.C.O.T. întocmit la 22 noiembrie 2005, au fost trimiși în

judecată un număr de 18 inculpați, printre care și M.P.O.,

U.M., U.C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de

trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 și cea prevăzută de art. 7 din Legea

39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității

organizate.

Tribunalul București, secția

I penală, prin sentința nr. 1486 din 30 noiembrie 2006, a dispus condamnarea

inculpaților la pedepsele principale de 8 ani închisoare pentru U.C.C., 3

ani și 6 luni închisoare, pentru U.M. și 3 ani închisoare pentru

inculpatul M.P.O.

În esență,

instanța de fond a reținut în raport de probatoriul administrat

că, în perioada 2004 - 2005, inculpații, au aderat la un grup

infracțional organizat cu scopul de a transporta cantități

importante de droguri de mare risc, cocaină din țări din America

de Sud respectiv Venezuela, Jamaica către Olanda și din acest loc în

alte zone ale Europei, activități pentru care erau recompensați

financiar.

Transportul diferitelor

cantități de droguri se făcea de fiecare dată în

același mod prin intermediul celor cooptați în grup, persoane care

acceptau să înghită cașetele de cocaină, ce la

destinație erau eliminate cu ajutorul substanțelor purgative, prin

fecale.

În unele împrejurări,

datorită cantității de drog înghițite și lipsei

rezistenței organismului, capsulele s-au spart în stomac, situați în

care două din persoanele ce asigurau în acest mod transportul drogurilor

au decedat.

Hotărârea

pronunțată de instanță a fost supusă controlului

judiciar exercitat de Curtea de Apel București, urmare căii

intermediare de atac exercitate de inculpați și parchet.

Instanța de apel,

potrivit dispozițiilor procesual penale prevăzute de art. 300

2

a verificat legalitatea și temeinicia măsurii preventive luate

față de inculpați, constatând printr-o interpretare corectă

că se mențin temeiurile avute în vedere la data luării acesteia,

respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Faptele pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați

nedefinitiv sunt prin natura lor grave, pericolul pe care l-ar reprezenta lăsarea

în libertate a acestora fiind evident demonstrat de circumstanțele

comiterii lor.

În raport de complexitatea cauzei

cu care este investită instanța de apel, durata arestării

preventive a inculpaților până la acest moment, justifică

legitimitatea menținerii măsurii față de aceștia, a

cărei durată este rezonabilă în sensul dispozițiilor art. 5

paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F.

Existența și

persistența unor probe de vinovăție, constituind în jurisprudența

Curții Europene factori persistenți care legitimează o

detenție provizorie, măsura dispusă de instanța de apel

este conformă scopului inițial avut în vedere la data luării

acesteia.

Cum hotărârea

supusă recursului este legală și temeinică, recursurile

inculpaților vor fi respinse, ca nefondate, conform art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi

obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de recurenții inculpați M.P.O., U.M. și U.C.C. împotriva

încheierii din 27 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția

I penală, în dosarul nr. 43318/3/2005 (259/2007).

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 februarie 2007.