ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6285/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față a reținut cele ce se vor arăta. Reclamantul P.M.D., prin cererea înregistrată la 6 martie 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 1210, a solicitat obligarea pârâtei editura V. la plata sumei de 1.000.000 lei daune materiale și a sumei de 500.000.000 lei daune morale. În motivarea cererii, întemeiată în baza Legii nr. 8/1996, Decretului nr. 321/1956 și ale art. 969 și urm. C. civ., se arată că numele reclamantului a fost omis din genericul filmului documentar „Orele teatrului” la realizarea căruia a contribuit în calitate de autor unic al scenariului literar, al comentariului de specialitate și lector al acestui comentariu în proporție de 90%.

Instanța, prin sentința civilă nr. 941 din 15 octombrie 2003, a respins acțiunea cu motivarea că, pe de o parte, prejudiciul moral nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, că nu poate fi angajată răspunderea contractuală a pârâtei pentru plata de despăgubiri materiale deoarece obligațiile contractuale au fost respectate. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței menționate a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 2385 din 21 decembrie 2004. Drept urmare sentința a fost schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării pârâtei la plata sumei de 250.000.000 lei daune morale către reclamant. La pronunțarea deciziei instanța de apel a reținut cele ce succed.

Dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 2 din Decretul nr. 321/1956 în vigoare la data creării operei, 21 februarie 1992, prevedeau dreptul autorului de a fi recunoscut ca autor, drept consacrat de noua Lege nr. 8/1996 în art. 10 lit. b). Faptul că în contractul încheiat cu studioul s-a făcut referire numai la indicarea numelui reclamantului ca autor al scenariului literar nu o exonerează pe pârâtă de obligația de a recunoaște reclamantului și calitatea de autor al comentariului. Reține instanța că din probele administrate a rezultat că numele reclamantului a fost omis în mod repetat din materialele de promovare a filmului, fiind încălcate dispozițiile legale referitoare la dreptul moral al autorului la recunoașterea calității de autor.

La data încheierii contractului erau în vigoare dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 321/1956 care prevedeau că studiourile cinematografice au drept de autor asupra operelor colective pe care le realizează. Ca urmare, pentru exploatarea ulterioară a filmului reclamantului nu i se cuvine plata vreunei remunerații, cât timp acesta a convenit prin contract plata unei sume fixe de bani, 25.000 lei care i-a fost achitată. Împotriva deciziei a declarat recurs intimata-pârâtă editura V., întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a formulat următoarele critici: 1. Instanța, deși recunoaște dreptul de autor al recurentei asupra filmului realizat, atribuie aceeași calitate și reclamantului-intimat, motive vădit contradictorii.

Dispozițiile Decretului nr. 321 din 18 iunie 1956, art. 11, completează conținutul contractului încheiat și ca atare cererea reclamantului este neîntemeiată. 2. Stabilirea prejudiciului moral a fost arbitrară, cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la recunoașterea calității de autor și a dispus art. 1169 C. civ. În conformitate cu prevederile art. 9 din Decretul nr. 32/1956 nu sunt asimilate în sfera dreptului de autor și comentariile de orice fel. Reclamantul nu este îndreptățit să pretindă vreun drept moral asupra comentariului, cât timp nu există nici o clauză înserată în cuprinsul contractului în acest sens. Drepturile și obligațiile părților derivă din contract și ca atare nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: prejudiciu, fapt ilicit și raport de cauzalitate între faptă ilicită, prejudiciu și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.

Instanța de apel ar fi putut aprecia că a fost prejudiciată onoarea și reputația reclamantului doar dacă s-ar fi produs modificări ale operei, sale sau dacă numele acestuia nu era soluționat pe genericul filmului. Intimatul-reclamant, prin întâmpinarea formulată în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., solicită respingerea recursului considerând că instanța de apel a aplicat corect legea. Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și în raport de probele administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a reținut cele ce succed. În baza contractului încheiat la 24 februarie 1992, sub imperiul Decretului nr. 321/1956, reclamantul a participat la realizarea filmului „Orele teatrului” în calitate de autor al comentariului și scenariului literar.

Potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din actul normativ menționat, autorul are dreptul de a fi recunoscut ca autor. Dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei dreptul la paternitatea operei, rezidă din lege și constă în dreptul autorului de a-și afirma calitatea de autor, care este un drept personal nepatrimonial. Faptul că în contractul încheiat de reclamant cu Studioul cinematografic „Alexandru Sahia” se face referire doar la indicarea reclamantului ca autor al scenariului literar este lipsit de relevanță față de pârâta beneficiară, editura V. Aceasta are obligația de a recunoaște intimatului atât calitatea de autor al scenariului cât și de autor al comentariului.

Comentariul, conform Dicționarului explicativ al limbii române, Academia română, Editura enciclopedică, București, 1996, pag.200, este un material publicistic, o explicare a unei opere, indiferent de natura ei, prin note marginale ori prin interpretare, este asimilat sferei dreptului de autor. În temeiul art. 9 din Decretul nr. 321/1956 obiect al dreptului de autor îl reprezintă toate operele de creație intelectuală din domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi conținutul și forma de exprimare, indiferent de valoarea și destinația lor. Legiuitorul, prin definiția dată dreptului de autor, a înțeles să protejeze orice creație intelectuală, inclusiv comentariul, în accepțiunea dată în D.E.X.

Articolul 9 din Decretul nr. 321/1956 doar exemplifică operele ce pot face obiect al dreptului de autor, întrucât folosește sintagma „cum sunt”, ceea ce dă posibilitatea includerii în categoria dreptului de autor și a altor creații intelectuale ce nu sunt enumerate în lege. Ca atare, recurenta avea obligația legală de a recunoaște intimatului și calitatea de autor a comentariului. Încălcarea dreptului moral de autor este prin ea însăși aptă să producă autorului operei un prejudiciu așa încât susținerea recurentului în sensul nedovedirii prejudiciului este lipsită de temei. Prejudiciul moral al reclamantului a constat în aceea că numele său nu a fost alăturat materialelor de promovare a filmului la care a contribuit atât ca autor al scenariului literar cât și ca autor al comentariului.

Cuantificarea prejudiciului moral, dat fiind componența sa subiectivă și afectivă, nu poate fi stabilită pe bază de probe strict obiective ca în situația prejudiciului material, ci doar prin apreciere și raportare la probatoriul administrat. Sub acest aspect prin decizia recurată se face o minuțioasă analiză a probelor ce au condus la concluzia existenței prejudiciului moral și al cuantumului acestuia: omisiunea repetată în materialele de promovare a filmului a numelui reclamantului și indicarea doar a numelui regizorului, în timp ce în celelalte filme difuzate se menționează autorii scenariului, regiei, imaginii ori comentariului. Considerentele instanței de apel sunt clare și au corespondent în textele de lege aplicabile cauzei.

Astfel, instanța face distincția cuvenită între dreptul de autor ce aparține studioului cinematografic, potrivit art. 11 din Decretul nr. 321/1956 și dreptul la paternitatea operei ce își are temeiul în dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 2 din același act normativ. Distincția făcută nu reprezintă o motivare contradictorie în sensul criticilor formulate, ci doar explicarea componentei dreptului de autor protejată în prezenta cauză: dreptul personal nepatrimonial al autorului unei opere de a-i fi recunoscută calitatea de autor al operei. Având în vedere cele de mai sus, netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 2385 din 21 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, de pârâta editura V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.