ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6285/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei

civile de față a reținut cele ce se vor arăta.

Reclamantul P.M.D., prin cererea înregistrată la 6 martie

2003 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 1210, a

solicitat obligarea pârâtei editura V. la plata sumei de 1.000.000 lei daune

materiale și a sumei de 500.000.000 lei daune morale.

În motivarea cererii, întemeiată în baza Legii nr. 8/1996,

Decretului nr. 321/1956 și ale art. 969 și urm. C. civ., se arată că numele

reclamantului a fost omis din genericul filmului documentar „Orele teatrului”

la realizarea căruia a contribuit în calitate de autor unic al scenariului

literar, al comentariului de specialitate și lector al acestui comentariu în

proporție de 90%.

Instanța, prin sentința civilă nr.

941 din 15 octombrie 2003, a respins acțiunea cu motivarea că, pe de o parte,

prejudiciul moral nu a fost dovedit, iar pe de altă parte, că nu poate fi

angajată răspunderea contractuală a pârâtei pentru plata de despăgubiri

materiale deoarece obligațiile contractuale au fost respectate.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței menționate a fost admis de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 2385 din 21 decembrie 2004. Drept urmare

sentința a fost schimbată în parte în sensul admiterii în parte a acțiunii și a

obligării pârâtei la plata sumei de 250.000.000 lei daune morale către

reclamant.

La pronunțarea deciziei instanța de

apel a reținut cele ce succed.

Dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 2

din Decretul nr. 321/1956 în vigoare la data creării operei, 21 februarie 1992,

prevedeau dreptul autorului de a fi recunoscut ca autor, drept consacrat de

noua Lege nr. 8/1996 în art. 10 lit. b).

Faptul că în contractul încheiat cu

studioul s-a făcut referire numai la indicarea numelui reclamantului ca autor

al scenariului literar nu o exonerează pe pârâtă de obligația de a recunoaște

reclamantului și calitatea de autor al comentariului.

Reține instanța că din probele

administrate a rezultat că numele reclamantului a fost omis în mod repetat din

materialele de promovare a filmului, fiind încălcate dispozițiile legale

referitoare la dreptul moral al autorului la recunoașterea calității de autor.

La data încheierii contractului erau

în vigoare dispozițiile art. 11 din Decretul nr. 321/1956 care prevedeau că

studiourile cinematografice au drept de autor asupra operelor colective pe care

le realizează.

Ca urmare, pentru exploatarea

ulterioară a filmului reclamantului nu i se cuvine plata vreunei remunerații,

cât timp acesta a convenit prin contract plata unei sume fixe de bani, 25.000

lei care i-a fost achitată.

Împotriva deciziei a declarat recurs

intimata-pârâtă editura V., întemeiat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și

pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a formulat următoarele

critici:

de autor al recurentei asupra filmului realizat, atribuie aceeași calitate și

reclamantului-intimat, motive vădit contradictorii.

Dispozițiile Decretului nr. 321 din

18 iunie 1956, art. 11, completează conținutul contractului încheiat și ca

atare cererea reclamantului este neîntemeiată.

fost arbitrară, cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la recunoașterea

calității de autor și a dispus art. 1169 C. civ.

În conformitate cu prevederile art.

9 din Decretul nr. 32/1956 nu sunt asimilate în sfera dreptului de autor și

comentariile de orice fel.

Reclamantul nu este îndreptățit să

pretindă vreun drept moral asupra comentariului, cât timp nu există nici o

clauză înserată în cuprinsul contractului în acest sens.

Drepturile și obligațiile părților

derivă din contract și ca atare nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile

delictuale: prejudiciu, fapt ilicit și raport de cauzalitate între faptă

ilicită, prejudiciu și vinovăția celui ce a cauzat prejudiciul.

Instanța de apel ar fi putut aprecia

că a fost prejudiciată onoarea și reputația reclamantului doar dacă s-ar fi

produs modificări ale operei, sale sau dacă numele acestuia nu era soluționat

pe genericul filmului.

Intimatul-reclamant, prin

întâmpinarea formulată în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., solicită

respingerea recursului considerând că instanța de apel a aplicat corect legea.

Analizând decizia recurată, prin

prisma criticilor formulate și în raport de probele administrate în toate

etapele procesuale, Înalta Curte a reținut cele ce succed.

În baza contractului încheiat la 24

februarie 1992, sub imperiul Decretului nr. 321/1956, reclamantul a participat

la realizarea filmului „Orele teatrului” în calitate de autor al comentariului

și scenariului literar.

Potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din

actul normativ menționat, autorul are dreptul de a fi recunoscut ca autor.

Dreptul de a pretinde recunoașterea

calității de autor al operei dreptul la paternitatea operei, rezidă din lege și

constă în dreptul autorului de a-și afirma calitatea de autor, care este un

drept personal nepatrimonial.

Faptul că în contractul încheiat de

reclamant cu Studioul cinematografic „Alexandru Sahia” se face referire doar la

indicarea reclamantului ca autor al scenariului literar este lipsit de

relevanță față de pârâta beneficiară, editura V.

Aceasta are obligația de a

recunoaște intimatului atât calitatea de autor al scenariului cât și de autor

al comentariului.

Comentariul, conform Dicționarului

explicativ al limbii române, Academia română, Editura enciclopedică, București,

1996, pag.200, este un material publicistic, o explicare a unei opere,

indiferent de natura ei, prin note marginale ori prin interpretare, este

asimilat sferei dreptului de autor.

În temeiul art. 9 din Decretul nr.

321/1956 obiect al dreptului de autor îl reprezintă toate operele de creație

intelectuală din domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi

conținutul și forma de exprimare, indiferent de valoarea și destinația lor.

Legiuitorul, prin definiția dată

dreptului de autor, a înțeles să protejeze orice creație intelectuală, inclusiv

comentariul, în accepțiunea dată în D.E.X.

Articolul 9 din Decretul nr.

321/1956 doar exemplifică operele ce pot face obiect al dreptului de autor,

întrucât folosește sintagma „cum sunt”, ceea ce dă posibilitatea includerii în

categoria dreptului de autor și a altor creații intelectuale ce nu sunt

enumerate în lege.

Ca atare, recurenta avea obligația

legală de a recunoaște intimatului și calitatea de autor a comentariului.

Încălcarea dreptului moral de autor

este prin ea însăși aptă să producă autorului operei un prejudiciu așa încât

susținerea recurentului în sensul nedovedirii prejudiciului este lipsită de

temei.

Prejudiciul moral al reclamantului a

constat în aceea că numele său nu a fost alăturat materialelor de promovare a

filmului la care a contribuit atât ca autor al scenariului literar cât și ca

autor al comentariului.

Cuantificarea prejudiciului moral,

dat fiind componența sa subiectivă și afectivă, nu poate fi stabilită pe bază

de probe strict obiective ca în situația prejudiciului material, ci doar prin

apreciere și raportare la probatoriul administrat.

Sub acest aspect prin decizia

recurată se face o minuțioasă analiză a probelor ce au condus la concluzia existenței

prejudiciului moral și al cuantumului acestuia: omisiunea repetată în

materialele de promovare a filmului a numelui reclamantului și indicarea doar a

numelui regizorului, în timp ce în celelalte filme difuzate se menționează

autorii scenariului, regiei, imaginii ori comentariului.

Considerentele instanței de apel

sunt clare și au corespondent în textele de lege aplicabile cauzei.

Astfel, instanța face distincția

cuvenită între dreptul de autor ce aparține studioului cinematografic, potrivit

art. 11 din Decretul nr. 321/1956 și dreptul la paternitatea operei ce își are

temeiul în dispozițiile art. 3 alin. (1) pct. 2 din același act normativ.

Distincția făcută nu reprezintă o

motivare contradictorie în sensul criticilor formulate, ci doar explicarea componentei

dreptului de autor protejată în prezenta cauză: dreptul personal nepatrimonial

al autorului unei opere de a-i fi recunoscută calitatea de autor al operei.

Având în vedere cele de mai sus,

netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva deciziei civile nr. 2385 din 21 decembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, de pârâta editura V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.