ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2430/2007

Asupra recursului

civil de față;

Prin plângerea

penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani la 5 martie 2003

de către numitul M.C. s-a solicitat efectuarea cercetărilor penale față de

numita B.L.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă prevăzut

de art. 260 C. pen. și uz de fals, prevăzut de art. 261 C. pen., cu motivarea,

că făptuitoarea a solicitat instanței de judecată anularea Ordinului

Prefectului Județului Botoșani nr. 113/1994 fără a avea calitate procesuală,

folosindu-se de acte false. Aceste acte false pretinde că au fost eliberate de

numiții I.A., G.S., G.L., P.D. și S.E.F., toți funcționari ai Primăriei

Municipiului Botoșani. Totodată, a reclamat și faptul că B.A. a instigat

funcționarii primăriei să elibereze acte false și expertul T.C. a întocmit un

raport de expertiză ale cărui concluzii nu corespund cu situația din teren.

Prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani nr. 900/P/30 iunie 2003 a fost

confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea

penală față de pretinșii făptuitori sus menționați, în temeiul dispozițiilor

art. 228 alin. (6) raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen. Urmare a

plângerii reclamantului, soluția a fost infirmată prin Ordonanța nr.

635/11/2003, dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Suceava și s-a dispus administrarea suplimentară a probei cu înscrisuri și

expertiză.

Ulterior, prin Rezoluția din 7 mai 2003

a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de toți făptuitorii implicați în plângerea penală, iar plângerea

formulată de M.C. împotriva acestei soluții a fost respinsă prin Ordonanța

Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 8 iunie 2004.

Împotriva acestei soluții de neîncepere

a urmăririi penale, Musecelanu Constantin a formulat inițial o plângere în

temeiul art. 278

1

C. proc. pen., înregistrată sub nr. 8756/2004,

însă, la primul termen de judecată a arătat instanței că, prin petiția depusă

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat unele

aspecte în legătură cu activitatea celor doi procurori care au instrumentat plângerea

penală și a dorit o rezolvare de la organul ierarhic superior parchetelor

locale și nu de la instanța de judecată. Această împrejurare a fost reținută de

către Judecătoaria Botoșani în considerentele sentinței penale nr. 2147/2004,

prin care plângerea formulată de petenții C.M. și M.C. a fost trimisă

Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

În considerarea faptului că acțiunea în

daune, deși a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-1000 C. civ., nu

îndeplinește cerințele expres prevăzute de aceste texte, motiv pentru care s-a

reținut ca întemeiată soluția dată prin hotărârea apelată.

Împotriva deciziei nr. 130 din 23 iunie

2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, în

termen legal au declarat recurs reclamanții M.C.

și C.M.,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanți

fac o prezentare a situației de fapt și a succesiunii litigiului, de la data

sesizării organelor de cercetare penală și până la

soluționarea litigiilor de către instanțelor de judecată. Mai

precizează că, datorită modului în

care s-au desfășurat cercetările

penale, cât și cercetarea judecătorească s-au simțit „șicanați juridic".

O altă critică se

referă la faptul că decizia pronunțată de instanța de apel nu este semnată

de judecătorii menționați în practicaua hotărârii și că cei menționați

nu au participat la judecata cauzei, hotărârea fiind redactată tot de un

judecător ce nu a participat la judecată, aspecte față de care solicită să se

constate nulitatea hotărârii.

În final,

solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea în

fond a litigiului de către instanța de recurs, urmând să îi fie admisă

acțiunea, iar Statul Român să fie

obligat la dauna civile

(materiale și morale).

Recurenții

și-au întemeiat recursul în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc.

civ., dar

față de motivarea in extenso a acestuia se

reține că, încadrarea în drept poate fi circumscrisă numai dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Prima critică se referă la aspecte de

netemeinicie, ce nu pot fi analizate în recurs.

În ceea

ce privește nelegalitatea invocată cu privire la hotărârea recurată, sub

aspectul

dispozițiilor art. 105, art. 108 alin. (1)

1

,

art. 261 alin. (1) pct. 8

3

C. proc. civ. se reține că susținerile

recurenților sunt nedovedite și neconforme cu afirmațiile acestora.

Astfel,

hotărârea instanței de apel a fost pronunțată de judecătorii R.G. și S.O.

care au participat la soluționarea cauzei, fiind redactată de

președinta completului de judecată și în niciun caz de către un judecător care

nu a participat la soluționarea litigiului.

Este adevărat că, hotărârea redactată a

fost semnată pentru judecătorul S.O., plecată în concediul de odihnă de către

președintele instanței, aspect care este în deplină concordanță cu dispozițiile

art. 261 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora „în cazul în care, după

pronunțare, unul dintre judecători este în

imposibilitatea de a semna hotărârea, președintele

instanței o va semna

în locul său (...), făcându-se mențiunea despre cauza care a împiedicat pe

judecător să semneze hotărârea."

Față de textul citat, prin semnarea

hotărârii de către președintele instanței în locul celui

de al doilea judecător care a participat la

pronunțarea hotărârii, plecat în concediu de odihnă și

deci, în

imposibilitate de a semna, nu s-a încălcat nici o normă legală care să atragă

nulitatea hotărârii.

De fapt,

recurenții reclamanți nu au făcut nicio dovadă în sensul acestor susțineri,

astfel că hotărârea recurată este în afara criticilor întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

urmează a fi

respins ca nefondat, menținându-se ca legală

hotărârea instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții M.C. și C.M. împotriva deciziei nr. 130 din 23

iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 martie 2007.