ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5062/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 479 din 15 iulie 2004, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis în parte contestația introdusă de P.I.I.

împotriva dispoziției nr. 1011 din 10 noiembrie 2003 emisă de Primarul orașului Găiești și, în contradictoriu cu Primăria orașului Găiești și Prefectura județului Dâmbovița, a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de 214.363.351 lei pentru construcțiile casă de locuit și anexe gospodărești situate în Găiești, județul Dâmbovița, preluate de stat în anul 1972 de la P.I., autorul reclamantului, și demolate în anul 1978. Reclamantul a declarat apel susținând că despăgubirile constatate în primă instanță nu reflectă valoarea reală a construcțiilor, care a fost corect stabilită în varianta a II-a din raportul de expertiză omologat, greșit prima instanță reținând valoarea propusă din prima variantă a raportului de expertiză tehnică.

Este de menționat că în varianta I a raportului de expertiză valoarea construcțiilor a fost stabilită în raport de conținutul adeverinței nr. 10527 din 1 noiembrie 2001 eliberată de Primăria Găiești, care atestă că în registrul agricol din anii 1971,1973 autorul reclamantului a figurat înscris cu o casă de locuit din cărămidă și o magazie de 12 mp din scândură, ambele date în folosință în anul 1931, în timp ce în varianta a II-a au fost avute în vedere casa de locuit și mai multe anexe gospodărești așa cum au fost descrise de reclamant prin notificarea adresată primăriei în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 29911 din 18 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Instanța de apel a statuat că reclamantul nu a depus acte doveditoare care să confirme existența construcțiilor așa cum a pretins prin notificare, astfel că în mod corect evaluarea s-a făcut în raport cu evidențele agricole reflectate în adeverința emisă de primărie. Reclamantul a declarat recurs susținând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate, anume depoziția din primă instanță a martorului A.T., care a demonstrat o altă componență a construcțiilor demolate decât cea arătată prin adeverința avută în vedere. Încadrând susținerile în cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., reclamantul a cerut admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, acordarea măsurilor reparatorii la valoarea stabilită prin varianta a II-a din raportul de expertiză tehnică.

Recursul nu este întemeiat. Este adevărat că instanțele nu au analizat conținutul depoziției martorului, însă aceasta nu a fost avută în vedere nici cu prilejul evaluării construcțiilor în varianta a II-a din raportul de expertiză tehnică cerută a fi omologată de către reclamant prin apel și recurs, astfel încât, pe temeiul acestei critici, varianta cerută nu poate fi validată. De altfel, din conținutul depoziției (aflată la fila 36 din dosarul primei instanțe) nu rezultă decât o enumerare de construcții, fără a se indica suficiente date de descriere care să permită evaluarea lor. Or, potrivit art. 304 pct. 10 C. proc. civ., în vigoare la data soluționării apelului, în prezent abrogat, se cere ca dovada administrată și omisă la cercetare să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, ceea ce evident nu este cazul de față.

În consecință, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 2911 din 11 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2006.