ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4780/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 91 din 21 februarie 2007, Tribunalul Giurgiu a respins acțiunea în revendicare imobiliară, formulată de reclamanții P.M. și P.C. în contradictoriu cu pârâții V.E. și E.V., Primăria municipiului Giurgiu și D.G.S.P.G Giurgiu. A respins contestația formulată de reclamanți în contra dispoziției nr. 1458/2006, emisă de Primarul municipiului Giurgiu. A respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții E.V. și V.E. pentru anularea O.P. nr. 125 din 8 septembrie 1997, emis de Prefectul județului Giurgiu. A respins ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Giurgiu și D.G.S.P.C.

Giurgiu, privind constatarea nulității preluării imobilului în proprietatea statului. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții P.M.C. și P.M.M.N. au solicitat: - să se constate că imobilul din municipiul Giurgiu, reprezentând teren în suprafață de 216 mp, pe care a fost construită o locuință, a fost preluat fără titlu; - să se constate nulitatea absolută, pentru fraudă la lege și cauză ilicită a hotărârii de atribuire nr. 26/1997; - obligarea pârâților Primăria municipiului Giurgiu, E.V., V.E. și RA E. Giurgiu să lase imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie. La termenul din 20 aprilie 2006, reclamanții au chemat în judecată pe D.G.S.P.G.G Giurgiu, continuatoarea RA E. Giurgiu, care s-a dizolvat.

La termenul din 18 mai 2006, reclamanții au precizat că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Tribunalul a mai reținut că autoarea reclamanților a primit în proprietate, în anul 1936, prin act dotai, suprafața de 1775 mp teren, loc de casă cu construcții casă de locuit cu două corpuri și două magazii. În anul 1982, prin act autentic, autorii reclamanților au înstrăinat casa de locuit și terenul aferent, în suprafață de 1055 mp Cu adresa nr. 10990/1971, fostul proprietar a fost înștiințat că în evidențe figurează o magazie cu patru ochiuri și teren în suprafață de 350 mp, în lotul de 525 mp., ca teren în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 92/1950, în anexa la decret fiind menționați I.T.B.

și M. P. cu un imobil naționalizat, respectiv una magazie cu patru ochiuri, pe o suprafață de 175 mp și teren în suprafață de 350 mp Prin decizia nr. 148/1975, Comitetul Executiv al Consiliului Popular Giurgiu a decis atribuirea terenului în suprafață de 216 mp familiei V., în condițiile Legii nr. 4/1973, iar la 14 august 1973 s-a eliberat autorizație pentru construirea unei locuințe. Prin O.P. nr. 125/1997, în baza art. 35 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, s-a atribuit familiei V. suprafața de 216 mp teren afectată construcției. Prin hotărârea nr. 26/1997, Comisia de aplicare a Legii nr. 112/1995 a respins cererea formulată de P.M.N. pentru restituirea în natură a imobilului magazie, nepreluat cu destinația de locuință.

Prin dispoziția nr. 1458/2006, Primarul municipiului Giurgiu a dispus restituirea în natură a suprafeței de 450,37 mp teren liber și a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 216 mp și pentru construcțiile magazii nedemolate. A mai reținut tribunalul, că întregul imobil intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și că cererea privind constatarea preluării fără titlu este lipsită de interes, deoarece măsurile reparatorii nu sunt diferențiate de lege în funcție de modalitatea de preluare. In cauză, nefiind vorba despre un imobil aflat în deținerea autorității administrației publice și înstrăinat în mod nevalabil, ci de dare în folosință, urmată de executarea unei construcții autorizate, tribunalul a constatat că măsura acordării reparației prin echivalent este conformă dispozițiilor art. 10 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 175A din 11 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți. Instanța de apel a reținut că sentința tribunalului a fost criticată în apel cu privire la contestația emisă de primar în baza Legii nr. 10/2001 și că, în apel, reclamanții au renunțat la judecata față de pârâții persoane fizice a acțiunii în revendicare. Instanța de apel a mai reținut că, prin notificarea nr. 1061 din 26 octombrie 2001, reclamanții, în calitate de moștenitori ai defunctului P.M., au solicitat Primăriei și Prefecturii Giurgiu despăgubiri bănești pentru imobilul din Giurgiu, preluat în baza Decretului nr. 92/1950, compus din 2 corpuri de casă, magazie cu patru ochiuri, din care 2 din lemn și două din cărămidă, fiecare de câte 175 mp, un grajd și teren.

Prin dispoziția nr. 1458 din 10 februarie 2006, Primarul municipiului Giurgiu a dispus restituirea în natură, în cote părți ideale, în favoarea reclamanților, a imobilului situat în Giurgiu, compus din teren în suprafață de 450,37 mp, afectat de servitute de trecere pentru suprafața de 123 mp. In dispoziție s-a menționat că pentru suprafața de teren de 216 mp ce nu se poate restitui și pentru magaziile demolate se va emite dispoziție de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, după punerea în posesie a persoanelor îndreptățite.

A mai reținut instanța de apel, că, potrivit măsurătorilor cadastrale, imobilul revendicat are o suprafață totală de 666,37 mp teren, din care se poate restitui în natură terenul în suprafață de 450,37 mp teren, diferența de teren în suprafață 216 mp fiind atribuită în folosință pentru construirea unei locuințe familiei V. Aplicând dispozițiile art. 2 lit. i), 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, instanța de apel a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării.

Împrejurarea că terenul restituit în natură este afectat de servitute de trecere nu este de natură a conduce la admiterea contestației, câtă vreme reclamanții au beneficiat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar prin acțiune nu au contestat restituirea suprafeței de teren de 450,37 mp, ci au solicitat și suprafața de 216 mp, ce aparține familiei V. Cu toate că obiectul acțiunii 1-a reprezentat și cererea privind restituirea suprafeței de teren de 216 mp, reclamanții au adus drept argument în apel împrejurarea că unitatea deținătoare avea posibilitatea legală de a acorda, în schimbul întregii suprafețe de teren solicitată, un alt teren echivalent în municipiul Giurgiu.

În ceea ce privește criticile referitoare la existența a două magazii din lemn și a două magazii din cărămidă, instanța de apel a reținut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că statul a preluat, în baza Decretului nr. 92/1950, o magazie cu patru ochiuri, cu suprafața clădită de 175 mp., precum și un teren în suprafață de 350 mp, în total 525 mp. Există indicii în ceea ce privește magazia cu patru ochiuri, însă suprafața construită este de 175 mp și nu 350 mp Prin decizia contestată nu s-a stabilit o anume valoare pentru magaziile demolate, urmând să se procedeze, după punerea în posesie, la emiterea unei dispoziții în condițiile Legii nr. 247/2005. Cât privește critica referitoare la neacordarea de despăgubiri pentru construcția demolată, instanța de apel a reținut că reclamanții nu au făcut vreo probă cu privire la existența acesteia.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanții. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. , recurenții au arătat că acțiunea introductivă a avut caracterul unei plângeri, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziției nr. 1458 din 10 februarie 2006, emisă de Primarul municipiului Giurgiu. Prima greșeală a instanței de apel constă în faptul că nu s-a pronunțat cu privire la toate bunurile solicitate prin notificare. Instanța de apel a considerat că această omisiune ar reprezenta o modificare a cererii, dar această susținere este greșită, pentru că, în materia Legii nr. 10/2001, contestația se referă la toate solicitările făcute prin notificare, iar instanța are obligația de a verifica dacă notificarea a fost soluționată sub toate aspectele.

Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, deși a constatat calitatea de proprietar asupra suprafeței de 720 mp teren, a restituit în natură doar suprafața de 450,37 mp teren și a propus măsuri reparatorii prin echivalent pentru 216 mp teren și pentru 2 magazii demolate. Pentru celelalte imobile solicitate, respectiv 2 corpuri de clădire, demolate, două magazii din cărămidă și grajd, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul primăriei nu s-a pronunțat, iar omisiunea a fost menținută de ambele instanțe. Recurenții au mai arătat că au contestat restituirea în natură a suprafeței de teren de 450,37 mp, deoarece, din aceasta, suprafața de 123 mp teren este afectată de o servitute de trecere către locuința și terenul familiei V. Existența servitutii creează pagubă și dezavantaj pentru proprietarul terenului, deoarece proprietatea este greu vandabilă, prețul este scăzut și există riscul unor stări conflictuale cu beneficiarii servitutii.

În aceste condiții, arată recurenții, în apel nu și-au modificat acțiunea, așa cum susține instanța de apel, ci au solicitat alte variante propuse de legea specială, respectiv teren în compensare, în suprafață de 720 mp sau despăgubiri prin echivalent pentru tot terenul. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Prin cererea de chemare în judecată, introdusă la 17 martie 2006 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamanții au solicitat să se constate că imobilul situat în Giurgiu, a fost preluat de stat fără titlu, nulitatea absolută a hotărârii de atribuire a terenului în suprafață de 216 mp către familia V. și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Giurgiu.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 - 483 C. civ. și pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. În fața instanței de fond, la termenul din 18 mai 2006, instanța, față de declarațiile precizatoare ale reclamanților, a fixat cadrul procesual în limitele căruia judecata urma să aibă loc. În acest sens, a respins excepția de necompetență materială și cererea de declinare a cauzei la judecătorie, invocate de Primăria Giurgiu, reținând că, prin cererea de chemare în judecată, „se contestă măsura dispusă prin dispoziția nr. 1458/2006 de restituire parțială și de acordare de despăgubiri". Instanța de apel, la termenul din 27 noiembrie 2007, a luat act de faptul că reclamanții au renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâții E.V.

și V.E. cu privire la capătul de cerere privind revendicarea imobilului, iar în motivarea deciziei atacate menționează că temeiul juridic al acțiunii este Legea nr. 10/2001 și analizează pretenția dedusă judecății prin aplicarea dispozițiilor acestei legi, respectiv a art. 2, art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, este nereală susținerea reclamanților, că ambele instanțe au judecat cauza conform dispozițiilor dreptului comun. Sesizate fiind cu o contestație împotriva dispoziției emise de unitatea deținătoare în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța de fond și de apel erau obligate, conform principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, să judece cauza în limitele criticilor aduse de reclamanți dispoziției atacate.

În cadrul procedurii judiciare ce se desfășoară în baza Legii nr. 10/2001, chiar dacă prin notificarea inițială s-ar fi solicitat și alte bunuri, asupra cărora unitatea deținătoare nu s-a pronunțat prin decizie sau dispoziție, instanța de judecată nu se poate pronunța asupra tuturor solicitărilor făcute prin notificare, dacă acestea nu au făcut obiectul contestației adresate instanței de judecată. De aceea, este nefondată critica referitoare la faptul că instanțele nu s-au pronunțat asupra tuturor bunurilor solicitate prin notificare. Instanța de fond și de apel s-au pronunțat asupra cererilor formulate prin contestație.

Astfel, în cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat „restituirea în natură a suprafeței de 216 mp, care aparține în prezent soților V." și niciodată pe parcursul procedurii judiciare desfășurate la instanța de fond nu au arătat că ar contesta faptul neacordării măsurilor reparatorii și pentru alte bunuri solicitate prin notificare. Abia prin cererea de declarare a apelului, reclamanții au criticat sentința tribunalului pentru faptul că suprafața ocupată de magazii era de 350 mp teren și pentru faptul că nu li s-a acordat măsuri reparatorii pentru construcția cu destinație de locuință, demolată. Față de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. , care prevăd că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, în mod corect instanța de apel a constatat că aceste critici nu pot fi analizate în apel, pentru că reprezintă cereri noi.

Nici criticile referitoare la faptul că nu trebuia dispusă restituirea în natură a suprafeței de teren de 450,37 mp, afectată de servitute, ci trebuiau acordate despăgubiri pentru întreg imobilul, nu sunt fondate, deoarece, așa cum s-a arătat, prin contestația formulată, reclamanții nu au criticat restituirea acestei suprafețe de teren, ci au cerut restituirea și a diferenței de 216 mp teren, proprietatea familiei V. Chiar dacă, în materia Legii nr. 10/2001, persoanele îndreptățite pot alege între diferitele categorii de măsuri reparatorii prin echivalent atunci când restituirea în natură nu este posibilă, dacă restituirea în natură este posibilă, ele nu pot face această alegere, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

În cauză, existența servitutii de trecere nu este un impediment la restituirea în natură, deoarece servitutea de trecere nu a fost constituită după data preluării de către stat, pentru că exista anterior. Chiar reclamanții au arătat prin notificare că suprafața de 115 mp teren „constituie drumul de acces din strada Libertății la terenul pe care se aflau magaziile naționalizate în anul 1972", iar din planul de situație nr. 2, anexă la expertiza efectuată de ing. C.P., rezultă că drumul de trecere asigură nu doar accesul la proprietatea familiei V., ci și accesul la terenul restituit prin dispoziția primarului. Nefondate sunt și criticile referitoare la faptul că, în schimbul terenului ce nu poate fi restituit în natură, primăria avea posibilitatea de a acorda teren în compensare pe raza municipiului Giurgiu.

Potrivit art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii se acordă cu acordul persoanei îndreptățite, iar potrivit art. 1 alin. (5) din lege, lista cu bunurile disponibile, care pot fi acordate în compensare, se afișează periodic de primărie. Reclamanții - recurenți nu au cerut, pe parcursul procedurii administrative, măsuri compensatorii de la unitatea deținătoare și nici nu au făcut dovada că acestea ar avea bunuri disponibile, pe care ar fi refuzat să le acorde. Față de cele arătate, recursul declarat de reclamanți se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții P.M.M.N. și P.M.C. împotriva deciziei nr. 175A din 11 martie 2008 a Curții de Apel București, s ecția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 aprilie 2009.