ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4780/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4780/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 91 din 21
februarie 2007, Tribunalul Giurgiu a respins acțiunea în revendicare
imobiliară, formulată de reclamanții P.M. și P.C. în contradictoriu cu pârâții
V.E. și E.V., Primăria municipiului Giurgiu și
D.G.S.P.G Giurgiu.
A respins
contestația formulată de reclamanți în contra
dispoziției nr. 1458/2006, emisă de Primarul
municipiului
Giurgiu.
A respins acțiunea formulată de
reclamanți în
contradictoriu cu pârâții
E.V. și V.E.
pentru anularea O.P. nr. 125 din 8 septembrie 1997, emis de
Prefectul județului Giurgiu.
A respins
ca lipsită de interes acțiunea formulată de
reclamanți în contradictoriu cu pârâții Primăria
municipiului
Giurgiu și
D.G.S.P.C. Giurgiu, privind constatarea nulității
preluării
imobilului în proprietatea statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că, prin
cererea de chemare în
judecată, reclamanții P.M.C.
și
P.M.M.N. au solicitat:
-
să
se constate că imobilul din municipiul Giurgiu,
reprezentând teren în suprafață de 216 mp,
pe care a fost construită o locuință, a fost
preluat fără titlu;
-
să
se constate nulitatea absolută, pentru fraudă la lege
și cauză ilicită a hotărârii de atribuire nr.
26/1997;
-
obligarea
pârâților Primăria municipiului Giurgiu,
E.V., V.E. și RA E. Giurgiu să lase imobilul în deplină proprietate și
liniștită
posesie.
La
termenul din 20 aprilie 2006, reclamanții au chemat
în judecată pe D.G.S.P.G.G Giurgiu, continuatoarea
RA E.
Giurgiu, care s-a dizolvat.
La
termenul din 18 mai 2006, reclamanții au precizat că acțiunea se întemeiază pe
dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reținut că autoarea
reclamanților a primit în proprietate, în anul 1936, prin act dotai, suprafața
de 1775 mp teren, loc de casă cu construcții casă
de locuit
cu două corpuri și două magazii.
În anul
1982, prin act autentic, autorii reclamanților au
înstrăinat
casa de locuit și terenul aferent, în suprafață de 1055 mp
Cu adresa nr. 10990/1971, fostul
proprietar a fost
înștiințat că în evidențe
figurează o magazie cu patru ochiuri
și teren în suprafață de 350 mp, în
lotul de 525 mp., ca
teren în proprietatea
statului, în baza Decretului nr. 92/1950,
în anexa la decret fiind
menționați I.T.B. și M.
P. cu un imobil
naționalizat,
respectiv una magazie cu patru ochiuri, pe o suprafață de
175 mp și teren în suprafață de 350 mp
Prin decizia nr. 148/1975, Comitetul
Executiv al
Consiliului Popular Giurgiu a
decis atribuirea terenului în
suprafață
de 216 mp familiei V., în condițiile Legii
nr. 4/1973, iar la 14 august
1973 s-a eliberat autorizație pentru construirea unei locuințe.
Prin O.P.
nr. 125/1997, în baza art. 35 alin. (2) din Legea
nr. 18/1991, s-a atribuit familiei V. suprafața de
216
mp teren afectată construcției.
Prin
hotărârea nr. 26/1997, Comisia de aplicare a Legii
nr. 112/1995 a respins cererea formulată de
P.M.N.
pentru restituirea în
natură a imobilului magazie,
nepreluat cu destinația de
locuință.
Prin
dispoziția nr. 1458/2006, Primarul municipiului
Giurgiu a dispus restituirea în natură a
suprafeței de 450,37
mp
teren liber și a propus acordarea de despăgubiri pentru
suprafața
de 216 mp și pentru construcțiile magazii nedemolate.
A mai
reținut tribunalul, că întregul imobil intră sub
incidența Legii nr. 10/2001 și că cererea privind
constatarea preluării fără titlu este lipsită de interes, deoarece măsurile
reparatorii nu sunt diferențiate de lege în funcție de modalitatea de
preluare.
In cauză, nefiind vorba despre un
imobil aflat în deținerea autorității administrației publice și înstrăinat în
mod nevalabil, ci de dare în folosință, urmată de
executarea
unei construcții
autorizate, tribunalul a constatat că măsura
acordării reparației prin
echivalent este conformă
dispozițiilor art.
10 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia nr. 175A din 11 martie
2008, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu
minori și familie, a respins ca nefondat apelul
declarat de
reclamanți.
Instanța
de apel a reținut că sentința tribunalului a fost criticată în apel cu privire
la contestația emisă de primar în baza Legii nr. 10/2001 și că, în apel,
reclamanții au renunțat
la judecata față de pârâții
persoane fizice a acțiunii în revendicare.
Instanța de apel a mai reținut că, prin
notificarea nr.
1061 din 26 octombrie 2001,
reclamanții, în calitate de
moștenitori ai defunctului P.M., au
solicitat
Primăriei și Prefecturii Giurgiu
despăgubiri bănești pentru
imobilul
din Giurgiu, preluat în baza
Decretului nr. 92/1950, compus din 2
corpuri de casă,
magazie cu patru ochiuri,
din care 2 din lemn și două din
cărămidă,
fiecare de câte 175 mp, un grajd și teren.
Prin
dispoziția nr. 1458 din 10 februarie 2006, Primarul
municipiului Giurgiu a dispus restituirea în
natură, în cote
părți ideale,
în favoarea reclamanților, a imobilului situat în
Giurgiu, compus din teren în suprafață
de 450,37 mp, afectat de servitute de trecere pentru suprafața de 123
mp.
In
dispoziție s-a menționat că pentru suprafața de teren
de
216 mp ce nu se poate restitui și pentru magaziile
demolate se va emite dispoziție de acordare de despăgubiri în
condițiile
legii speciale, după punerea în posesie a persoanelor îndreptățite.
A mai
reținut instanța de apel, că, potrivit măsurătorilor
cadastrale,
imobilul revendicat are o suprafață totală de
666,37
mp teren, din care se poate restitui în natură terenul
în suprafață de
450,37 mp teren, diferența de teren în suprafață 216 mp fiind atribuită în
folosință pentru
construirea unei locuințe
familiei V.
Aplicând
dispozițiile art. 2 lit. i), 7 alin. (1) și (9) din Legea
nr. 10/2001, republicată, instanța de apel a
constatat că
reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea
în natură a imobilului ce a făcut obiectul notificării.
Împrejurarea
că terenul restituit în natură este afectat de
servitute de trecere nu este de natură a conduce
la admiterea
contestației, câtă vreme reclamanții au
beneficiat de
dispozițiile Legii nr.
10/2001, iar prin acțiune nu au contestat restituirea suprafeței de teren de
450,37 mp, ci au solicitat și
suprafața
de 216 mp, ce aparține familiei V.
Cu toate
că obiectul acțiunii 1-a reprezentat și cererea
privind
restituirea suprafeței de teren de 216 mp,
reclamanții
au adus drept argument în apel împrejurarea că
unitatea deținătoare avea posibilitatea legală de a acorda, în
schimbul întregii suprafețe de teren solicitată,
un alt teren
echivalent în municipiul Giurgiu.
În ceea ce privește criticile
referitoare la existența a două magazii din lemn și a două magazii din
cărămidă, instanța de apel a reținut că, din probele administrate în
cauză, a rezultat că statul a preluat, în baza
Decretului nr.
92/1950, o magazie cu
patru ochiuri, cu suprafața clădită de
175 mp., precum și un teren în
suprafață de 350 mp, în
total 525 mp. Există
indicii în ceea ce privește magazia cu
patru
ochiuri, însă suprafața construită este de 175 mp și nu
350 mp
Prin
decizia contestată nu s-a stabilit o anume valoare pentru magaziile demolate,
urmând să se procedeze, după punerea în posesie, la emiterea unei dispoziții în
condițiile
Legii nr. 247/2005.
Cât privește critica referitoare la
neacordarea de
despăgubiri pentru
construcția demolată, instanța de apel a
reținut că reclamanții nu au făcut vreo probă cu privire la
existența
acesteia.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, au declarat
recurs reclamanții.
Invocând
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
, recurenții au arătat că acțiunea introductivă
a avut caracterul unei plângeri, formulate
în temeiul Legii nr.
10/2001, împotriva dispoziției nr.
1458 din 10 februarie
2006, emisă de
Primarul municipiului Giurgiu.
Prima
greșeală a instanței de apel constă în faptul că nu
s-a
pronunțat cu privire la toate bunurile solicitate prin notificare.
Instanța
de apel a considerat că această omisiune ar
reprezenta o modificare a cererii, dar această
susținere este
greșită,
pentru că, în materia Legii nr. 10/2001, contestația se
referă la toate solicitările făcute prin
notificare, iar instanța
are
obligația de a verifica dacă notificarea a fost soluționată
sub toate aspectele.
Comisia de
aplicare a Legii nr. 10/2001, deși a constatat
calitatea de proprietar asupra suprafeței de 720
mp teren, a
restituit în
natură doar suprafața de 450,37 mp teren și a propus măsuri reparatorii prin
echivalent pentru 216 mp
teren și pentru 2 magazii
demolate.
Pentru
celelalte imobile solicitate, respectiv 2 corpuri de
clădire,
demolate, două magazii din cărămidă și grajd,
Comisia
de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul primăriei
nu s-a pronunțat, iar omisiunea a fost menținută
de ambele
instanțe.
Recurenții
au mai arătat că au contestat restituirea în
natură a suprafeței de teren de 450,37 mp,
deoarece, din
aceasta, suprafața de 123 mp teren este
afectată de o servitute de trecere către locuința și terenul familiei V.
Existența
servitutii creează pagubă și dezavantaj pentru
proprietarul
terenului, deoarece proprietatea este greu vandabilă, prețul este scăzut și
există riscul unor stări conflictuale cu beneficiarii servitutii.
În aceste condiții, arată recurenții,
în apel nu și-au
modificat acțiunea, așa
cum susține instanța de apel, ci au
solicitat alte variante propuse de
legea specială, respectiv teren în compensare, în suprafață de 720 mp sau
despăgubiri prin echivalent pentru tot terenul.
Criticile
formulate permit încadrarea recursului în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu
sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta
în continuare.
Prin
cererea de chemare în judecată, introdusă la 17
martie 2006 pe rolul Tribunalului Giurgiu,
reclamanții au
solicitat să
se constate că imobilul situat în Giurgiu,
a fost preluat
de stat fără titlu, nulitatea
absolută a
hotărârii de atribuire a terenului în suprafață de
216 mp către familia V. și obligarea pârâților să
le
lase în deplină proprietate și
liniștită posesie imobilul situat
în Giurgiu.
Acțiunea a
fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 480 - 483 C. civ. și pe art. 24
alin. (3) din Legea nr.
10/2001.
În fața
instanței de fond, la termenul din 18 mai 2006,
instanța, față de declarațiile precizatoare ale
reclamanților, a
fixat
cadrul procesual în limitele căruia judecata urma să aibă
loc.
În acest sens, a respins excepția de
necompetență
materială și cererea de
declinare a cauzei la judecătorie,
invocate
de Primăria Giurgiu, reținând că, prin cererea de
chemare în judecată,
„se contestă măsura dispusă prin
dispoziția
nr. 1458/2006 de restituire parțială și de acordare
de
despăgubiri".
Instanța
de apel, la termenul din 27 noiembrie 2007, a
luat act de faptul că reclamanții au renunțat la
judecată în contradictoriu cu pârâții E.V. și V.E.
cu privire la capătul de cerere privind
revendicarea
imobilului, iar
în motivarea deciziei atacate menționează că
temeiul juridic al acțiunii este Legea nr. 10/2001
și analizează
pretenția
dedusă judecății prin aplicarea dispozițiilor acestei
legi, respectiv a art. 2, art. 7 și art. 9 din
Legea nr. 10/2001.
Prin
urmare, este nereală susținerea reclamanților, că
ambele
instanțe au judecat cauza conform dispozițiilor dreptului comun.
Sesizate fiind cu o contestație
împotriva dispoziției
emise de unitatea
deținătoare în temeiul Legii nr. 10/2001,
instanța de fond și de apel
erau obligate, conform
principiului
disponibilității, ce guvernează procesul civil, să
judece cauza în
limitele criticilor aduse de reclamanți dispoziției atacate.
În cadrul
procedurii judiciare ce se desfășoară în baza
Legii nr. 10/2001, chiar dacă prin notificarea inițială
s-ar fi
solicitat și alte
bunuri, asupra cărora unitatea deținătoare nu
s-a pronunțat prin decizie sau dispoziție,
instanța de judecată
nu se
poate pronunța asupra tuturor solicitărilor făcute prin
notificare,
dacă acestea nu au făcut obiectul contestației adresate instanței de judecată.
De aceea,
este nefondată critica referitoare la faptul că
instanțele
nu s-au pronunțat asupra tuturor bunurilor solicitate prin notificare.
Instanța de fond și de apel s-au
pronunțat asupra cererilor formulate prin contestație.
Astfel, în
cauză, prin cererea de chemare în judecată,
reclamanții au solicitat „restituirea în natură a
suprafeței de
216 mp, care
aparține în prezent soților V." și
niciodată pe parcursul procedurii judiciare desfășurate la
instanța de fond nu au arătat că ar
contesta faptul neacordării
măsurilor
reparatorii și pentru alte bunuri solicitate prin
notificare.
Abia prin cererea
de declarare a apelului, reclamanții au
criticat sentința
tribunalului pentru faptul că suprafața
ocupată
de magazii era de 350 mp teren și pentru faptul că nu li s-a acordat măsuri
reparatorii pentru construcția cu
destinație de locuință, demolată.
Față de dispozițiile art. 294 alin. (1)
C. proc. civ.
, care prevăd că în apel nu se
poate schimba
calitatea părților,
cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte
cereri noi, în mod corect
instanța de
apel a constatat că aceste critici nu pot fi analizate
în apel, pentru
că reprezintă cereri noi.
Nici
criticile referitoare la faptul că nu trebuia dispusă
restituirea în natură a suprafeței de teren de
450,37 mp,
afectată de
servitute, ci trebuiau acordate despăgubiri pentru
întreg
imobilul, nu sunt fondate, deoarece, așa cum s-a arătat, prin contestația
formulată, reclamanții nu au criticat
restituirea
acestei suprafețe de teren, ci au cerut restituirea și
a diferenței de
216 mp teren, proprietatea familiei V.
Chiar
dacă, în materia Legii nr. 10/2001, persoanele
îndreptățite pot alege între diferitele categorii
de măsuri
reparatorii prin echivalent atunci când
restituirea în natură
nu este posibilă, dacă
restituirea în natură este posibilă, ele
nu pot face această alegere, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea
nr.
10/2001, republicată.
În cauză,
existența servitutii de trecere nu este un
impediment la restituirea în natură, deoarece
servitutea de trecere nu a fost constituită după data preluării de către stat,
pentru că exista anterior.
Chiar
reclamanții au arătat prin notificare că suprafața de 115 mp teren „constituie
drumul de acces din strada
Libertății
la terenul pe care se aflau magaziile naționalizate în
anul 1972", iar din planul de situație nr. 2,
anexă la expertiza
efectuată
de ing. C.P., rezultă că drumul de trecere
asigură nu doar accesul la proprietatea familiei
V., ci
și accesul la terenul
restituit prin dispoziția primarului.
Nefondate
sunt și criticile referitoare la faptul că, în
schimbul terenului ce nu poate fi restituit în
natură, primăria avea posibilitatea de a acorda teren în compensare pe raza
municipiului Giurgiu.
Potrivit art. 10 alin. (10) din Legea
nr. 10/2001,
republicată, măsurile
reparatorii prin echivalent constând în
compensarea cu alte bunuri sau servicii se acordă cu acordul
persoanei îndreptățite, iar potrivit art. 1 alin.
(5) din lege, lista
cu bunurile
disponibile, care pot fi acordate în compensare,
se afișează periodic de
primărie.
Reclamanții - recurenți nu au cerut, pe
parcursul procedurii administrative, măsuri compensatorii de la
unitatea deținătoare și nici nu au făcut dovada
că acestea ar
avea bunuri
disponibile, pe care ar fi refuzat să le acorde.
Față de
cele arătate, recursul declarat de reclamanți se va privi ca nefondat și, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
, va fi respins ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanții P.M.M.N.
și P.M.C. împotriva deciziei
nr. 175A din 11 martie 2008 a Curții de Apel București, s
ecția a III a civilă și pentru cauze cu
minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 9 aprilie 2009.