ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 579/2006

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Olt sub nr. 8330/2002, reclamanta M.I.M. a contestat dispoziția emisă de primarul comunei Pleșoiu în temeiul Legii nr. 10/2001 prin care i s-a respins notificarea ce viza acordarea de despăgubiri bănești cu privire la imobilul compus din patru camere și anexe situat în comuna Pleșoiu, sat Doba, jud. Olt, ce a aparținut părinților săi . Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită restituirea în natură a suprafeței de 25 ha teren și că numai în măsura în care acest teren nu este liber și nu mai există teren disponibil pe raza comunei Pleșoiu cere să-i fie restituit prin echivalent iar cu privire la construcții a arătat că a solicitat despăgubiri bănești întrucât a apreciat că nu pot fi restituite în natură, fiind distruse (filele 15 și 26 din dosarul nr. 8330/2002 al Tribunalului Olt.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 338 din 22 aprilie 2003, a respins acțiunea formulată de M.I.M. reținând că aceasta a solicitat acordarea de despăgubiri bănești ori această cerere nu se justifică atâta vreme cât din probatoriul administrat rezultă că parte din bunuri pot fi restituite în natură iar acordarea despăgubirilor bănești se face, conform art. 24 alin. (1), numai în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă. Această sentință a fost anulată prin decizia nr. 318 din 7 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova care a reținut cauza pentru rejudecare și a dispus efectuarea unei expertize de specialitate. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, rejudecând cauza, prin decizia nr. 847 din 18 martie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de M.I.M.

în contradictoriu cu Consiliul local Pleșoiu prin Primar și Ministerul Finanțelor și a dispus restituirea în natură, către reclamantă a construcțiilor constând în rampă cărămidă, magazie cereale și magazie cu subsol precum și a terenului aferent acestor construcții, în suprafață de 4644 mp. A obligat pe primarul comunei Pleșoiu să facă reclamantei o ofertă de restituire prin măsuri reparatorii în echivalent, corespunzător valorii de 544.553.000 lei stabilită prin expertiză, pentru casa cu 4 camere, grajd, bârne, dormitor, bucătărie și șopron anexe, măsuri ce vor fi stabilite conform H.G. nr. 498/2003. A respins capătul de cerere privind restituirea în natură sau prin echivalent pentru suprafața de 25 ha teren agricol.

Pentru a decide astfel, în raport cu probele administrate în faza procesuală a fondului și apelului, instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada că este moștenitoarea autorului M.B., căreia i-au fost preluate bunurile compuse din terenuri agricole și teren cu construcții prin aplicarea prevederilor Decretului nr. 111/1951, ca bunuri abandonate, conform sentinței civile nr. 294 din 21 aprilie 1953 a Tribunalului Raional Drăgășani, motiv pentru care în speță este aplicabil art. 2 al Legii nr. 10/2001, că din suprafața de 25 ha preluate numai suprafața de 4644 mp este ocupată de construcțiile preluate și cele nou edificate, restul de teren făcând obiectul legilor fondului funciar și care, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001 excede domeniului de aplicare al acestei legii și, în sfârșit, că prin expertiză construcțiile demolate au fost evaluate la suma de 544.553.000 lei, pentru care reclamanta urmează să primească măsuri reparatorii prin echivalent.

A mai reținut instanța, în temeiul art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 și art. 1 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi aprobate prin H.G. nr. 498/2003 că în prezent există și pot fi restituite în natură construcțiile constând în remiză și două magazii precum și terenul aferent acestora, în suprafață de 4644 mp (fostul conac M.), deținute fără titlu legal de asociația A.T. SA Dobra. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul local al comunei Pleșoiu prin Primar care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel și-a depășit competența, stabilind valoarea despăgubirilor în condițiile în care Autoritatea Publică Administrativă avea obligația să emită dispoziția care să cuprindă valoarea propusă a fi acordată, eliminându-se astfel procedura administrativă jurisdicțională.

Recursul nu este fondat pentru considerentele care succed. Obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 îl constituie măsurile reparatorii care se acordă pentru imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite [art. 1 alin. (1)], consacrând principiul restituirii în natură al acestora. Ca urmare, numai în situațiile în care Legea nr. 10/2001, prin dispoziții exprese, interzice restituirea în natură sau prevede că se pot acorda numai măsuri reparatorii prin echivalent nu va avea loc o restituire în natură a imobilului.

Modalitatea de restituire prin echivalent este deci o măsură cu caracter subsidiar, față de regula principală a restituirii în natură reglementată prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul instituind o paletă amplă de măsuri reparatorii în echivalent menită să asigure, pe cât posibil, repararea prejudiciului suferit de persoana îndreptățită. În ipoteza prevăzută de art. 36 alin. (2) și (2) din această lege, în cazul în care persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură, dar aceasta nu este posibilă, se instituie obligația la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor bănești și, ca atare, măsurile reparatorii sub forma despăgubirilor bănești trebuie să facă obiectul unei oferte concrete din partea unității deținătoare, sau, după caz, a primăriei.

În speță, demersul judiciar al reclamantei a fost determinat de nemulțumirea acesteia față de dispoziția nr. 92 din 6 septembrie 2002 prin care Primarul comunei Pleșoiu a respins notificarea nr. 1171 din 17 iulie 2002 referitoare la imobilul compus din patru camere și anexe situat în comuna Pleșoiu, satul Doba, cu motivarea că acesta nu a fost preluat abuziv în proprietatea statului, fiind bun părăsit, conform Decretului nr. 111/1951.

Instanța de control judiciar în mod legal a constatat că imobilul în litigiu intră în sfera de reglementare a dispozițiilor art. 2 lit. d) (în redactarea actuală, lit. e) al legii și că în cauză se impune efectuarea unei expertize prin care să se identifice și să se evalueze construcțiile nominalizate în Procesul verbal din 26 martie 1951 încheiat de fostul Birou executiv al Sfatului popular Cârlogani, raionul Drăgășani, urmând a se stabili totodată care dintre construcții pot fi restituite în natură, precum și a unei expertize topografice prin care să se identifice suprafața de teren preluată prin același proces verbal și în ce măsură poate fi restituită în natură.

În baza concluziilor expertizelor administrate (filele 50 -70 și 88-100 din dosarul nr. 3548/2003 al Curții de Apel Craiova), la care nu s-au formulat obiecțiuni de către nici una din părțile în litigiu, instanța de apel a admis în parte acțiunea reclamantei și a dispus restituirea în natură, către aceasta, a construcțiilor reprezentând rampă cărămidă, magazie cereale și magazie cu subsol precum și a terenului aferent acestor construcții, în suprafață de 4644 mp. Prin aceeași decizie, instanța de apel l-a obligat pe primarul comunei Pleșoiu să facă reclamantei o ofertă de restituire prin măsuri reparatorii în echivalent, corespunzător valorii de 544.553.000 lei stabilită prin expertiză pentru casa cu 4 camere, grajd, bârne, dormitor, bucătărie și șopron anexe, măsuri ce vor fi stabilite conform H.G.

nr. 498/2003. Critica recurentului-pârât conform căreia instanța de apel, prin decizia pronunțată, „a eliminat procedura administrativă jurisdicțională, obligând în mod arbitrar Consiliul local al comunei Pleșoiu la plata unei sume de bani în mod unilateral și arbitrar” nu este fondată, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 atunci când a dispus administrarea unei expertize pentru a se stabili valoarea imobilelor ce nu pot fi restituite în natură, în sarcina pârâtului subzistând obligația ce derivă din lege, de a face o ofertă privind acordarea despăgubirilor bănești în cuantumul valorii astfel stabilite prin expertiză și de a urma procedura stabilită de lege ulterior îndeplinirii acestei obligații, conform H.G.

nr. 498/2003, astfel cum de altfel a și precizat instanța de apel în dispozitivul hotărârii. Faptul că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent a fost stabilit printr-o expertiză administrată într-o procedură contencioasă ale cărei concluzii, cu privire la această valoare, nu au fost contestate, nefiind formulate, așa cum rezultă din lucrările dosarului, nici un fel de obiecțiuni, de către nici una din părți, este în deplină concordanță cu dispozițiile legale redate, cu atât mai mult cu cât necesitatea efectuării unei evaluări care să stabilească valoarea imobilului este o obligație ce rezultă imperativ din lege iar critica recurentului-pârât în sensul că instanța de apel și-ar fi depășit competența cu privire la acest aspect este nefondată pentru considerentele arătate.

Având în vedere cele ce preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul local al comunei Pleșoiu prin Primar împotriva deciziei nr. 847 din 18 martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2006 .