ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3466/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2004, reclamantul S.N.V. R. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, solicitând anularea Ordinului nr. S/II/6162 din 16 august 2004, emis de ministrul delegat pentru administrația publică, G.E., pentru punerea în aplicare a Acordului-cadru la nivel național privind raporturile de serviciu dintre autorități și funcționarii publici, iar în subsidiar, anularea acestui Acord-cadru. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că acordul încheiat nu are o bază legală, întrucât Legea nr. 130/1996 și Legea nr. 54/2003 nu cuprind prevederi referitoare la încheierea unui astfel de act, iar dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 prevăd că autoritățile publice pot încheia anual acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici.

Se mai susține că acordul în discuție este nelegal, a fost întocmit în interesul exclusiv al Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici din România și pune în imposibilitate Autoritatea Națională a Vămilor să asigure desfășurarea activității la frontieră, în schimburi. La data de 22 februarie 2005, la solicitarea reclamantului, instanța de fond a dispus citarea în cauză în calitate de pârâți, a Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici din România și a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1540 din 27 septembrie 2005, a respins, ca neîntemeiate, atât acțiunea reclamantului, cât și cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantului, formulată de intervenienta Asociația M.P.R.

Instanța a reținut că actele normative indicate ca temei legal al acordului reprezintă cadrul juridic ce reglementează raporturile de muncă, iar prevederile legilor speciale se completează cu dispozițiile dreptului comun. Au fost apreciate ca neîntemeiate și susținerile privitoare la încălcarea prevederilor art. 61 din Legea nr. 188/1999 și ale dispozițiilor art. 42 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 123/2003 și ale art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 10/2004. Împotriva acestei soluții au declarat recurs, reclamantul S.N.P.V. P.L. și intervenienta Asociația M.P.R. Anterior examinării motivelor recursului declarat de S.N.P.V. P.L. București, se constată că, deși legal citată pentru termenul din 17 octombrie 2006, în vederea timbrării, aceasta nu s-a conformat.

Așa fiind, recursul formulat va fi anulat ca netimbrat. În recursul său, Asociația M.P.R. susține că: - în mod greșit instanța de fond a apreciat ca temei legal al acordului, raporturile de dreptul muncii, singurul temei fiind art. 61 din Legea nr. 188/1999, republicată; - că, deși nu are putere de act normativ, nefiind publicat în Monitorul Oficial, actul administrativ atacat este aplicat și autorităților publice care nu sunt în subordinea Ministerului Administrației și Internelor; - instanța nu a analizat problema reprezentativității Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici; - instanța a reținut în mod eronat că art. 38 alin. (1) pct. 2 și 4 din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/6161 din 16 august 2004 nu ar modifica art. 42 alin. (3) lit. b) și c) din O.U.G.

nr. 123/2003 și că art. 12 alin. (6) din același ordin nu ar modifica art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 10/2004; - Acordul-cadru cuprinde dispoziții prin care împiedică celelalte organizații sindicale neafiliate la U.S.F.P.R., să-și desfășoare activitatea potrivit Legii nr. 54/2003 și a statutelor proprii; - Acordurile-cadru se încheie anual și în nici un caz bianual, cum s-a procedat în cauză. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Acordul-cadru încheiat la 11 august 2004 a avut la bază prevederile Legii nr. 188/1999, ale Codului muncii, ale Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă și ale Legii nr. 54/2003 - legea sindicatelor. Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 188/1999, republicată, prevăd că prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și autoritățile și instituțiile publice din administrația publică centrală și locală, denumite raporturi de serviciu.

Așa fiind, în mod corect, instanța de fond a apreciat că actele normative indicate ca temei legal al acordului reprezintă cadrul juridic ce reglementează raporturile de muncă, iar prevederile legilor speciale se completează cu dispozițiile dreptului comun. Art. 103 din Legea nr. 188/1999, republicată, prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative și penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.

În conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată: „autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la: a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; b) sănătatea și securitatea în muncă; c) programul zilnic de lucru; d) perfecționarea profesională; e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.

Urmare a acestor dispoziții, între Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici din România și Ministerul Administrației și Internelor - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost încheiat Acordul-cadru la nivel național, privind raporturile de serviciu dintre autoritățile și instituțiile publice și funcționarii publici. Rolul acestui acord-cadru estre de a stabili procedurile privind încheierea de acorduri între sindicate și autoritățile publice. Susținerea recurentului privind nelegalitatea acordului-cadru care cuprinde și alte măsuri decât cele prevăzute de art. 61 din Legea nr. 188/1999, nu poate fi reținută. Dispozițiile art. 61 din Legea nr. 188/1999 sunt permisive, și nu imperative, acest lucru rezultând din interpretarea gramaticală a sintagmei „autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri (...)”.

Așadar, autoritățile publice pot încheia anual acorduri care să le reprezinte, iar acest lucru nu determină nelegalitatea actelor administrative în discuție. Subiecții cărora li se adresează acest acord, sunt sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau reprezentanți ai acestora. Instanța de fond, în mod corect, a reținut că organizațiile sindicale care nu sunt afiliate la Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici din România și care apreciază că dispozițiile acordului în discuție nu le sunt favorabile, au posibilitatea legală să încheie acorduri proprii. Referitor la susținerea privitoare la faptul că ordinul prin care a fost aprobat Acordul-cadru, nu a fost publicat în Monitorul Oficial, aceasta nu poate fi reținută, întrucât actul în cauză consemnează o înțelegere realizată la nivel sindical.

Nefiind un act unilateral de autoritate, nu era necesară publicarea sa în Monitorul Oficial. Având în vedere cele mai sus arătate, recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de S.N.P.V. P.L. București împotriva sentinței civile nr. 1540 din 27 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Asociația M.P.R. împotriva aceleiași sentințe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2006.