ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1769/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 26 iunie 2005,

reclamantul S.I. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor,

solicitând anularea Ordinului nr. 1520 din 2 iunie 2005, prin care s-a dispus

încetarea de drept a raporturilor sale de serviciu; obligarea pârâtei să-l

reintegreze în funcție și plata drepturilor salariale indexate.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că Ordinul nr. 1520/2005 este nelegal, atâta timp, cât prin Ordonanța nr.

65/2005, pensionar fiind, a primit aprobarea conducătorului autorității vamale

de a continua activitatea până la 1 ianuarie 2007.

În cauză a formulat cerere de

intervenție accesorie, în interesul reclamantului, S.N.V. R.

Prin sentința civilă nr. 2053 din 7

decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea

Națională a Vămilor A.N.V. și pe fond, a respins acțiunea reclamantului,

reținând pentru aceasta că Ordinul nr. 1520/2005 a fost emis cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 188/1999, art. 84 alin. (2), astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr.

39/2005.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, reclamantul S.I. și intervenientul S.N.V. R. - actualul S.N.P.V.

P.L.

În esență, recurenții au invocat nulitatea

Ordinului nr. 1520/2005 care, în opinia lor, nu se putea întemeia pe

dispozițiile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, atâta timp, cât

prin Ordinul nr. 62/2005, conducătorul autorităților vamale și-a exprimat

acordul pentru continuarea activității până la 1 ianuarie 2007.

În plus, retragerea acestui acord nu

s-a exprimat printr-un act administrativ care să fi revocat Ordinul nr. 62/2005.

S-a mai susținut că Ordinul Ministerului

Finanțelor nr. 658/2005, invocat ca temei de drept al Ordinului nr. 1520/2005,

nu este relevant, el referindu-se exclusiv la funcționarii publici din cadrul

Ministerul Finanțelor.

În fine, nelegalitatea Ordinului nr.

1520/2005 a fost motivată și prin încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr.

54/2003, din Legea sindicatelor și în conformitate cu care reprezentanților

aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate

modifica sau desface contractul de muncă din motive neimputabile, decât cu

acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației

sindicale.

Analizând legalitatea și temeinicia

sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că

acestea nu se justifică.

Reclamantul S.I., pensionar pentru

limita de vârstă, în condițiile Legii nr. 19/2000, prin Ordinul nr. 62 din 21

ianuarie 2005, a primit aprobarea din partea conducerii Autorității Naționale a

Vămilor, pentru „prelungirea activității”, în conformitate cu dispozițiile art.

41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, până la 1 ianuarie 2007.

La 2 iunie 2005, prin Ordinul nr. 1520,

noua conducere a Autorității Naționale a Vămilor a constatat încetarea de drept

a raportului de serviciu, în condițiile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr.

188/1999, astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 39/2005, în conformitate cu

care „raporturile de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii

cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare

pentru pensionare, sau după caz, la data comunicării deciziei de pensionare

pentru limita de vârstă ori invaliditate a funcționarului public, potrivit

legii”.

Modificarea astfel intervenită a

fost motivată de legiuitor, așa cum rezultă din preambulul O.U.G. nr. 39/2005,

„pentru a permite conducătorilor unităților și instituțiilor publice din administrația

publică centrală și locală, care nu își exprimă acordul cu privire la

continuarea activității, să constate încetarea de drept a raporturilor de

serviciu în cazul funcționarilor publici care, deși îndeplinesc condițiile

prevăzute de lege, nu solicită pensionarea pentru limita de vârstă”.

Astfel fiind, exprimarea acordului

pentru continuarea activității reclamantului, așa cum rezultă din Ordinul nr. 62/2005,

emis de vechea conducere a Autorității Naționale a Vămilor, este lipsită de

relevanță în raport cu modificările legislative intervenite ulterior și pe care

noua conducere, constatându-le îndeplinite, a procedat în consecință și a emis

Ordinul nr. 1520/2005, prin care, practic, și-a manifestat dezacordul, în

sensul continuării activității reclamantului.

În atare situație, și având în

vedere și dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, privind

sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în raport cu

care persoanele care au vârsta standard de pensionare și îndeplinesc stagiul de

cotizare, pot continua activitatea, numai cu acordul angajatorului, în mod

corect s-a reținut că Ordinul nr. 1520/2005 s-a emis cu respectarea întocmai a

condițiilor impuse de Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată de

O.U.G. nr. 39/2005.

În ce privește susținerea

recurenților, potrivit căreia ordinul ar fi nelegal, întrucât se întemeiază și

pe dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 658/2005, care se aplică

numai personalului propriu din Ministerul Finanțelor, urmează a fi apreciată ca

nefondată, ordinul fiind emis cu aplicarea O.U.G. nr. 39/2005, măsurile dispuse

aplicându-se și de către conducătorii unităților subordonate pentru personalul

acestora (art. 4), unitate subordonată fiind și Autoritatea Națională a

Vămilor.

În fine, nici susținerea referitoare

la încălcarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 54/2003 - Legea sindicatelor,

nu este fondată, textul aplicându-se în situațiile de modificare sau desfacere

a contractelor individuale de muncă din motive neimputabile.

Or, în cauză, reclamantul se afla în

situația de excepție a continuării activității după pensionare și care este

posibilă în mod imperativ, numai cu acordul conducerii unității.

În raport cu aceste considerente, se

apreciază ca legală și temeinică hotărârea Curții de Apel București, și în

temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de S.I.

și de S.N.P.V. P.L. împotriva sentinței civile nr. 2053 din 7 decembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2006.