ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1769/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 26 iunie 2005, reclamantul S.I. a chemat în judecată Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând anularea Ordinului nr. 1520 din 2 iunie 2005, prin care s-a dispus încetarea de drept a raporturilor sale de serviciu; obligarea pârâtei să-l reintegreze în funcție și plata drepturilor salariale indexate. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că Ordinul nr. 1520/2005 este nelegal, atâta timp, cât prin Ordonanța nr. 65/2005, pensionar fiind, a primit aprobarea conducătorului autorității vamale de a continua activitatea până la 1 ianuarie 2007. În cauză a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul reclamantului, S.N.V.

R. Prin sentința civilă nr. 2053 din 7 decembrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor A.N.V. și pe fond, a respins acțiunea reclamantului, reținând pentru aceasta că Ordinul nr. 1520/2005 a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999, art. 84 alin. (2), astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 39/2005. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamantul S.I. și intervenientul S.N.V. R. - actualul S.N.P.V. P.L.

În esență, recurenții au invocat nulitatea Ordinului nr. 1520/2005 care, în opinia lor, nu se putea întemeia pe dispozițiile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, atâta timp, cât prin Ordinul nr. 62/2005, conducătorul autorităților vamale și-a exprimat acordul pentru continuarea activității până la 1 ianuarie 2007. În plus, retragerea acestui acord nu s-a exprimat printr-un act administrativ care să fi revocat Ordinul nr. 62/2005. S-a mai susținut că Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 658/2005, invocat ca temei de drept al Ordinului nr. 1520/2005, nu este relevant, el referindu-se exclusiv la funcționarii publici din cadrul Ministerul Finanțelor.

În fine, nelegalitatea Ordinului nr. 1520/2005 a fost motivată și prin încălcarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 54/2003, din Legea sindicatelor și în conformitate cu care reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul de muncă din motive neimputabile, decât cu acordul scris al organului colectiv de conducere ales al organizației sindicale. Analizând legalitatea și temeinicia sentinței pronunțate, în raport cu criticile formulate, urmează a se reține că acestea nu se justifică.

Reclamantul S.I., pensionar pentru limita de vârstă, în condițiile Legii nr. 19/2000, prin Ordinul nr. 62 din 21 ianuarie 2005, a primit aprobarea din partea conducerii Autorității Naționale a Vămilor, pentru „prelungirea activității”, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, până la 1 ianuarie 2007. La 2 iunie 2005, prin Ordinul nr. 1520, noua conducere a Autorității Naționale a Vămilor a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu, în condițiile art. 84 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 39/2005, în conformitate cu care „raporturile de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, sau după caz, la data comunicării deciziei de pensionare pentru limita de vârstă ori invaliditate a funcționarului public, potrivit legii”.

Modificarea astfel intervenită a fost motivată de legiuitor, așa cum rezultă din preambulul O.U.G. nr. 39/2005, „pentru a permite conducătorilor unităților și instituțiilor publice din administrația publică centrală și locală, care nu își exprimă acordul cu privire la continuarea activității, să constate încetarea de drept a raporturilor de serviciu în cazul funcționarilor publici care, deși îndeplinesc condițiile prevăzute de lege, nu solicită pensionarea pentru limita de vârstă”. Astfel fiind, exprimarea acordului pentru continuarea activității reclamantului, așa cum rezultă din Ordinul nr. 62/2005, emis de vechea conducere a Autorității Naționale a Vămilor, este lipsită de relevanță în raport cu modificările legislative intervenite ulterior și pe care noua conducere, constatându-le îndeplinite, a procedat în consecință și a emis Ordinul nr. 1520/2005, prin care, practic, și-a manifestat dezacordul, în sensul continuării activității reclamantului.

În atare situație, și având în vedere și dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în raport cu care persoanele care au vârsta standard de pensionare și îndeplinesc stagiul de cotizare, pot continua activitatea, numai cu acordul angajatorului, în mod corect s-a reținut că Ordinul nr. 1520/2005 s-a emis cu respectarea întocmai a condițiilor impuse de Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificată de O.U.G. nr. 39/2005. În ce privește susținerea recurenților, potrivit căreia ordinul ar fi nelegal, întrucât se întemeiază și pe dispozițiile Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 658/2005, care se aplică numai personalului propriu din Ministerul Finanțelor, urmează a fi apreciată ca nefondată, ordinul fiind emis cu aplicarea O.U.G.

nr. 39/2005, măsurile dispuse aplicându-se și de către conducătorii unităților subordonate pentru personalul acestora (art. 4), unitate subordonată fiind și Autoritatea Națională a Vămilor. În fine, nici susținerea referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 54/2003 - Legea sindicatelor, nu este fondată, textul aplicându-se în situațiile de modificare sau desfacere a contractelor individuale de muncă din motive neimputabile. Or, în cauză, reclamantul se afla în situația de excepție a continuării activității după pensionare și care este posibilă în mod imperativ, numai cu acordul conducerii unității. În raport cu aceste considerente, se apreciază ca legală și temeinică hotărârea Curții de Apel București, și în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de S.I. și de S.N.P.V. P.L. împotriva sentinței civile nr. 2053 din 7 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2006.