ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2046/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 decembrie 2005,

reclamantul S.N.P.V.P.L.B. a solicitat obligarea pârâtei A.N.V. la plata

diferenței între sumele ce ar fi trebuit acordate potrivit gradelor

profesionale stabilite la data de 15 iulie 2003, potrivit reîncadrării dispuse

de Legea nr. 161/2003 și sumele efectiv plătite, precum și obligarea pârâtei să

opereze în statele de funcții și de personal și în carnetele de muncă salariile

corespunzătoare gradelor profesionale stabilite la data de 15 iulie 2003,

conform Legii nr. 161/2003.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, de la data de 1 aprilie 2004, funcționarilor publici

din cadrul autorității vamale nu li s-au acordat salariile corespunzătoare

funcțiilor și gradelor profesionale stabilite prin reîncadrarea efectuată în

baza Legii nr. 161/2003, lipsind astfel de obiect noua încadrare dispusă prin

lege.

La data de 19 octombrie

2006, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 856 din 16

mai 2005 prin care vicepreședintele A.N.V. a împuternicit directorul D.J.U.Î.C.

să reprezinte interesele A.N.V. în fața organelor cu atribuții jurisdicționale.

Reclamantul a susținut că acest ordin a fost emis cu încălcarea dispozițiilor

art. 5 și art. 6 din H.G. nr. 165/2005.

Prin încheierea pronunțată

în ședința publică de la 19 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția

de nelegalitate, cu motivarea că Ordinul nr. 856/2005 nu are legătură cu

soluționarea cauzei pe fond.

Aceeași Instanță a pronunțat

sentința civilă nr. 3.258 din 30 noiembrie 2006, prin care a respins acțiunea

ca inadmisibilă, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1

din Legea nr. 554/2004 și că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din același act normativ.

Împotriva Încheierii din 19

octombrie 2006 și a sentinței din 30 noiembrie 2006, reclamantul a declarat

recurs, solicitând casarea hotărârilor ca nelegale și netemeinice.

În recursul declarat

împotriva încheierii din 19 octombrie 2006, s-a susținut că Instanța de Fond a

aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât

Ordinul nr. 856/2005 are legătură cu fondul cauzei și era necesară soluționarea

excepției de nelegalitate, invocată în raport de prevederile art. 5 și art. 6

din H.G. nr. 165/2005.

Soluția de respingere a

acțiunii ca inadmisibilă a fost criticată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a arătat că Instanța de Fond a aplicat greșit prevederile Legii nr. 554/2004.

Sub aspectul competenței

materiale, recurentul a susținut că solicitarea sa de acordare a drepturilor

salariale cuvenite funcționarilor publici reprezintă un litigiu de muncă,

pentru care nu era competentă să se pronunțe Instanța de contencios

administrativ.

Față de obiectul acțiunii,

s-a precizat că nu erau aplicabile normele speciale din materia contenciosului

administrativ și nu era obligatorie îndeplinirea procedurii administrative

prealabile.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele

considerente:

Excepția de nelegalitate a

Ordinului nr. 856/2005 emis de vicepreședintele A.N.V. a fost corect respinsă

ca inadmisibilă, având în vedere că actul administrativ cu caracter individual

contestat pe cale incidentă nu are legătură cu fondul pricinii.

Instanța de Fond a aplicat

corect prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatând că soluționarea

cauzei nu depinde de legalitatea Ordinului nr. 856/2005, iar recurentul nu a

dovedit această primă condiție de admisibilitate a excepției de nelegalitate.

Acțiunea reclamantului a

fost de asemenea corect respinsă ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea

cerințelor prevăzute de art. 1 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Necompetența materială a Instanței

de contencios administrativ a fost invocată neîntemeiat de recurent față de

dispozițiile art. 91

1

din Legea nr. 188/1999 republicată, cu

modificările și completările ulterioare, conform cărora cauzele care au ca

obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența Instanțelor

de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită

expres prin lege competența altor Instanțe.

Recurentul nu a susținut

existența unor norme derogatorii de la dreptul comun pentru acțiunea sa, astfel

încât hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea normelor de competență

materială prevăzute în Statutul funcționarilor publici.

Soluționând corect litigiul

în baza Legii nr. 554/2004, Instanța de Fond a aplicat și dispozițiile art. 7 alin.

(1) din această lege, care prevăd obligația îndeplinirii procedurii

administrative prealabile, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Această procedură nu a fost

îndeplinită și în consecință, s-a procedat corect la respingerea acțiunii ca

inadmisibilă.

Față de motivele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii și a

sentinței atacate, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.N.P.V.P.L.B. împotriva sentinței civile nr. 3258 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și

recursul declarat împotriva Încheierii din 19 octombrie 2006 pronunțată în

aceeași cauză, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 aprilie 2007.