ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2046/2007

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 decembrie 2005, reclamantul S.N.P.V.P.L.B. a solicitat obligarea pârâtei A.N.V. la plata diferenței între sumele ce ar fi trebuit acordate potrivit gradelor profesionale stabilite la data de 15 iulie 2003, potrivit reîncadrării dispuse de Legea nr. 161/2003 și sumele efectiv plătite, precum și obligarea pârâtei să opereze în statele de funcții și de personal și în carnetele de muncă salariile corespunzătoare gradelor profesionale stabilite la data de 15 iulie 2003, conform Legii nr. 161/2003. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, de la data de 1 aprilie 2004, funcționarilor publici din cadrul autorității vamale nu li s-au acordat salariile corespunzătoare funcțiilor și gradelor profesionale stabilite prin reîncadrarea efectuată în baza Legii nr. 161/2003, lipsind astfel de obiect noua încadrare dispusă prin lege.

La data de 19 octombrie 2006, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 856 din 16 mai 2005 prin care vicepreședintele A.N.V. a împuternicit directorul D.J.U.Î.C. să reprezinte interesele A.N.V. în fața organelor cu atribuții jurisdicționale. Reclamantul a susținut că acest ordin a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 5 și art. 6 din H.G. nr. 165/2005. Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 19 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate, cu motivarea că Ordinul nr. 856/2005 nu are legătură cu soluționarea cauzei pe fond.

Aceeași Instanță a pronunțat sentința civilă nr. 3.258 din 30 noiembrie 2006, prin care a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 și că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din același act normativ. Împotriva Încheierii din 19 octombrie 2006 și a sentinței din 30 noiembrie 2006, reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârilor ca nelegale și netemeinice. În recursul declarat împotriva încheierii din 19 octombrie 2006, s-a susținut că Instanța de Fond a aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât Ordinul nr. 856/2005 are legătură cu fondul cauzei și era necesară soluționarea excepției de nelegalitate, invocată în raport de prevederile art. 5 și art. 6 din H.G.

nr. 165/2005. Soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă a fost criticată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a arătat că Instanța de Fond a aplicat greșit prevederile Legii nr. 554/2004. Sub aspectul competenței materiale, recurentul a susținut că solicitarea sa de acordare a drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici reprezintă un litigiu de muncă, pentru care nu era competentă să se pronunțe Instanța de contencios administrativ. Față de obiectul acțiunii, s-a precizat că nu erau aplicabile normele speciale din materia contenciosului administrativ și nu era obligatorie îndeplinirea procedurii administrative prealabile. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente: Excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 856/2005 emis de vicepreședintele A.N.V. a fost corect respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că actul administrativ cu caracter individual contestat pe cale incidentă nu are legătură cu fondul pricinii. Instanța de Fond a aplicat corect prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatând că soluționarea cauzei nu depinde de legalitatea Ordinului nr. 856/2005, iar recurentul nu a dovedit această primă condiție de admisibilitate a excepției de nelegalitate. Acțiunea reclamantului a fost de asemenea corect respinsă ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 1 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Necompetența materială a Instanței de contencios administrativ a fost invocată neîntemeiat de recurent față de dispozițiile art. 91 1 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența Instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor Instanțe. Recurentul nu a susținut existența unor norme derogatorii de la dreptul comun pentru acțiunea sa, astfel încât hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea normelor de competență materială prevăzute în Statutul funcționarilor publici. Soluționând corect litigiul în baza Legii nr. 554/2004, Instanța de Fond a aplicat și dispozițiile art. 7 alin. (1) din această lege, care prevăd obligația îndeplinirii procedurii administrative prealabile, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Această procedură nu a fost îndeplinită și în consecință, s-a procedat corect la respingerea acțiunii ca inadmisibilă. Față de motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a încheierii și a sentinței atacate, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.P.V.P.L.B. împotriva sentinței civile nr. 3258 din 30 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și recursul declarat împotriva Încheierii din 19 octombrie 2006 pronunțată în aceeași cauză, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2007.