ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5546/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificarea nr. 8/E din 21

ianuarie 2003 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei comunei

Corbi, județul Argeș, numitul B.I. a solicitat restituirea în natură a

terenului intravilan situat în pct. „La Mucica”, precum și a unor bunuri

mobile, iar în subsidiar, a solicitat despăgubiri. În notificare, B.I. a

explicat că bunurile revendicate au aparținut părinților săi B.N. și B.F.,

ambii condamnați politic în timpul regimului comunist, iar bunurile au fost trecute

în proprietatea Statului, prin confiscarea totală a averii, ca pedeapsă

complementară.

Prin adresa nr. 241 din 21 februarie

2003 Primăria comunei Corbi, județul Argeș, a răspuns solicitantului B.I. că

terenul situat în pct. „La Mucica” nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001,

conform art. 8 alin. (1) din acest act normativ, bunul având regimul juridic

reglementat de Legea nr. 18/1991.

La data de 24 septembrie 2003

reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria comunei Corbi,

județul Argeș și Prefectura județului Argeș pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligate la restituirea în natură sau la plata de despăgubiri,

la valoarea actuală de circulație, cu referire la terenul intravilan situat în

pct. „La Mucica” și o serie de bunuri mobile, care au aparținut părinților

reclamantului și care au fost preluate de la aceștia ca urmare a confiscării

averii pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură politică.

La 14 octombrie 2003 reclamantul

B.I. a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat obligarea

pârâtelor la restituirea unui saivan pentru vite care a aparținut autorilor săi

și care a fost preluat în aceleași condițiuni.

Prin întâmpinare, pârâta Primăria

comunei Corbi, județul Argeș, s-a opus acțiunii reclamantului, cu următoarea

motivare: cu privire la terenul în suprafață de 1665 mp situat în pct. „La

Mucica”, bunul nu face obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001, deoarece,

prin Hotărârea nr. 44/1991 a Comisiei Județene Argeș de fond funciar, terenul a

fost validat în favoarea moștenitorilor fostului proprietar, B.N. și pentru

care s-a emis titlul de proprietate nr. 112839/2001. Acest titlu a fost

contestat în justiție de către cetățenii care dețineau terenul și prin hotărâre

judecătorească definitivă titlul a fost anulat, astfel că în prezent terenul

este în proprietatea unor persoane fizice și a unei persoane juridice (SC G.L.

SRL cu sediul în comuna Corbi, județul Argeș). Cu referire la saivanul pentru

vite, acesta a fost demolat în anul 1960 deoarece era o construcție agricolă

provizorie, fiind construit din lemn și fără temelie, astfel că nu a putut

rezista trecerii timpului.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Argeș, secția civilă, prin sentința nr. 45 din 17 februarie 2004, a

respins acțiunea reclamantului, astfel cum a fost completată, soluție

confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr.

1451/A din 23 iunie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au motivat că terenul revendicat de reclamant nu formează obiectul Legii nr.

10/2001, ci are regimul juridic reglementat prin Legea fondului funciar nr.

18/1991, că saivanul pentru oi nu se încadrează în categoria imobilelor

prevăzute de art. 6 din Legea nr. 10/2001, cu atât mai puțin bunurile mobile

revendicate de reclamant.

Împotriva deciziei dată în apel,

prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, a declarat

recurs reclamantul B.I. care a invocat următoarele motive de casare: instanțele

au dat o greșită interpretare prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001;

terenul revendicat, fiind confiscat ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de

natură politică, ca o manifestare a opoziției față de sistemul totalitar

comunist, intră sub incidența Legii nr. 10/2001; terenul, în suprafață de 1665

mp, este ocupat de construcții doar pe 600 mp, restul de 1065 mp fiind liber și

poate fi restituit așa cum prevede legea; dacă terenul nu poate fi restituit în

tot sau în parte, reclamantul a cerut despăgubiri, asupra cărora instanțele nu

s-au pronunțat, după cum nu au cercetat modul în care bunul a intrat în posesia

unor terți.

Recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele care succed:

Prin sentința penală nr. 107 din 19

mai 1959 a fostului Tribunal Militar a Regiunii a II-a Militare numitul B.D.N.,

tatăl reclamantului, a fost condamnat la moarte (și apoi executat) și la

confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.

207 alin. (1) C. pen. anterior. Prin sentința penală nr. 174 din 21 septembrie 1959

a aceleiași instanțe, numita B.F., mama reclamantului, a fost condamnată la 15

ani muncă silnică și 5 ani degradare civică pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 284 combinat cu art. 207 alin. (1) C. pen. anterior.

Comisia pentru constatarea calității

de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, prin

deciziile nr. 2142 și 2143 din 21 noiembrie 2002, a acordat ambilor părinți ai

reclamantului calitatea de luptători în rezistența anticomunistă.

Potrivit art. 8.1 din Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobată prin H.G. nr.

498/2003, restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) aflate în

intravilanul localităților intră sub incidența procedurilor prevăzute de lege,

dacă terenul respectiv este disponibil (deci nu este ocupat de construcții ale

terților ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până

la apariția legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în

temeiul legilor anterioare).

Ținând seama că legiuitorul a avut

în vedere și acele imobile care nu au fost restituite, prin formularea „și

nerestituite” cuprinsă în art. 1 din Legea nr. 10/2001, rezultă că domeniul de

reglementare al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte

normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul

funciar, în sensul că domeniul de reglementare a acesteia acoperă și acele

terenuri din intravilanul localităților care, până la intrarea în vigoare a

acesteia, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral

persoanelor îndreptățite.

În speță, deși instanțele, aparent,

au respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, în realitate, din

considerentele celor două hotărâri rezultă că acțiunea a fost respinsă, cu

referire la terenul revendicat, în temeiul unei excepțiuni de ordin procedural,

în sensul că ea nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, chestiune ce

vizează însăși admisibilitatea demersului judiciar întreprins.

Întrucât terenul revendicat de

reclamant se găsește în intravilanul localității, nefiind restituit în

procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, urmare a anulării pe cale

judecătorească a titlului de proprietate și având în vedere că dispozițiile

Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu celelalte acte

normative cu scop reparatoriu, inclusiv în raport cu Legea nr. 18/1991, se

constată că eronat a fost respinsă acțiunea pentru restituirea terenului sub

cuvânt că demersul reclamantului nu ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001.

Față de cele ce preced și cum

instanțele nu au soluționat fondul litigiului, se impune admiterea recursului

declarat de reclamant, casarea hotărârilor date în cauză cu interpretarea

greșită a legii și reluarea judecății la instanța de fond.

În rejudecare, instanța de

trimitere, prin suplimentarea dovezilor, inclusiv printr-o expertiză tehnică de

specialitate, va identifica terenul revendicat de reclamant, va stabili în ce

proporție este ocupat de construcțiile unor terți și dacă respectivele persoane

au fost puse în posesie în mod legal asupra terenului și în ce proporție bunul

este disponibil a fi restituit în natură reclamantului. În raport de situația

de fapt ce va rezulta din probele ce vor fi administrate, instanța de trimitere

va hotărî ce alte măsuri reparatorii prevăzute de lege se cuvin reclamantului

în situația în care terenul, în tot ori numai în parte, nu poate fi restituit

în natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul B.I. împotriva deciziei nr. 1451/A din 23 iunie 2004 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă.

Casează decizia precum și sentința

nr. 145 din 17 februarie 2004 a Tribunalului Argeș, secția civilă, și trimite

cauza pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2006.