ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5069/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș la data de 24 septembrie 2003

reclamantul B.I. a chemat în

judecată pârâtele Primăria comunei Corbi, județul Argeș și Prefectura județului

Argeș solicitând ca pârâții să fie obligați să-i restituie în natură sau prin

plata de despăgubiri, terenul intravilan situat în pct. „La Mucica” și o serie

de bunuri mobile care au aparținut părinților săi și care au fost preluate

abuziv de la aceștia ca urmare a confiscării averii pentru săvârșirea unor infracțiuni

de natură politică.

Ulterior, reclamantul și-a completat

acțiunea în sensul că a solicitat și restituirea unui saivan pentru vite ce a

aparținut autorilor săi.

Prin sentința civilă nr. 45/2004

pronunțată de Tribunalul Argeș s-a respins acțiunea astfel cum a fost

completată, reținându-se că terenul în litigiu a fost restituit reclamantului

și fraților săi în temeiul Legii nr. 18/1991, potrivit titlului de proprietate

nr. 112839/2001, astfel că, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu intră sub

incidența acestei legi.

Referitor la bunurile mobile

solicitate s-a reținut că acestea nu fac obiectul reglementărilor art. 1 din

Legea nr. 10/2001, iar saivanul nu intră în categoria imobilelor în sensul art.

6 din același act normativ.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței menționate a fost respins prin decizia civilă nr.

1451/A/2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, iar prin decizia nr. 5546/2006

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, s-a admis recursul, s-au casat ambele hotărâri și s-a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Înalta Curte a reținut că deși,

aparent, instanțele au respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, în

realitate din considerentele celor două hotărâri rezultă că acțiunea a fost

respinsă, în ce privește terenul, în temeiul unei excepții de ordin procedural,

în sensul că nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, chestiune ce

vizează însăși admisibilitatea demersului judiciar întreprins.

S-a mai reținut că, fiind stabilit

că terenul în cauză se găsește în intravilanul localității nefiind restituit în

procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991, urmare anulării pe cale judecătorească

a titlului de proprietate și având în vedere că dispozițiile Legii nr. 10/2001

au caracter de complinire, în mod eronat a fost respinsă acțiunea

reclamantului, cu motivarea că nu ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 258 din 19

septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în rejudecare s-a admis în parte

acțiunea reclamantului și s-a constatat că acesta este îndreptățit să i se

restituie în natură suprafața de 907 mp, teren situat în intravilanul satului

Ștefănești, comuna Corbi, județul Argeș, pct. „La Mucica”, așa cum a fost

identificat în schița anexă la raportul de expertiză ce face parte integrantă

din dispozitivul sentinței.

S-a constatat că pentru diferența de

740 mp teren reclamantul este îndreptățit la despăgubiri acordate în condițiile

Legii nr. 247/2005 până la limita sumei de 11.655 lei.

A fost respinsă acțiunea cu privire

la celelalte bunuri.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la

restituire în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, iar prin expertiza efectuată

în cauză s-a identificat terenul care poate fi restituit în natură, pentru

restul bunurilor cauza intrând în puterea lucrului judecat, având în vedere

sensul și limitele stabilite prin hotărârea instanței de casare.

Reclamantul a declarat apel

împotriva acestei sentințe, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând, în esență, că în mod greșit nu i-au fost acordate

despăgubiri reprezentând contravaloarea saivanului, instanța reținând în mod

greșit că există autoritate de lucru judecată care are rezulta din decizia

Înaltei Curți de Casație și Justiție, că în mod nelegal nu s-a dispus

restituirea integrală a terenului și demolarea construcțiilor, că nu s-a precizat

cine va plăti despăgubirile, precizând totodată că solicită contravaloarea

lipsei de folosință de la cumpărătorul terenului, S.J. și daune morale și

materiale de la cei doi proprietari, secretatul primăriei și de la

administratorul SC G.L. SRL.

Prin decizia civilă nr. 4/A din 18

ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, că în mod legal s-a pronunțat prima instanță în legătură cu situația

saivanului, întrucât, pe de o parte, prin decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție se fac referiri exprese numai la terenul în litigiu, astfel că

referitor la saivan soluția a intrat în puterea lucrului judecat, iar pe de

altă parte saivanul nu face parte din bunurile mobile astfel cum sunt definite

și de art. 6 din Legea nr. 10/2001.

Diferența de teren pentru care s-au

acordat despăgubiri este ocupată de construcțiile aparținând SC G.L. SRL, iar

cu privire la aceste construcții, prin decizia civilă nr. 518/R/2003 a Curții

de Apel Pitești s-a statuat irevocabil că sunt proprietatea acestei societăți,

acesta fiind constructor de bună credință, situație față de care, în mod

corect, se arată în continuare în motivarea deciziei, s-a făcut aplicațiunea

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

S-a mai reținut că după modificarea

art. 24 din Legea nr. 10/2001 și intrarea în vigoare a Titlului II din Legea

nr. 247/2005, deciziile emise atât anterior cât și după intrarea în vigoare a

acestei legi, sunt supuse aceleiași proceduri urmând a fi înaintate Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale și a

emiterii titlurilor de proprietate.

Referitor la obligarea

cumpărătorului terenului la contravaloarea lipsei de folosință a terenului

retrocedat, instanța de apel a reținut că aceasta reprezintă o cerere nouă,

inadmisibilă în apel și oricum Legea nr. 10/2001, fiind o lege specială de

reparație, are un cadru procedural bine fixat, între foștii proprietari și

unitatea deținătoare.

În ce privește solicitarea de plată

a daunelor morale și materiale s-a reținut că acestea nu se regăsesc în cadrul

sancțiunilor prevăzute de art. 38 din Legea nr. 10/2001, iar instanțele nu pot

apela la prevederi din Codul civil și Codul de procedură civilă care nu au

legătură cu problematica pe care legea specială o rezolvă în ansamblul ei.

Privitor la cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată s-a reținut că apelantul nu a făcut dovada acestora

cu acte.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva deciziei pronunțate în apel, reiterând criticile privitoare la

următoarele aspecte:

- în mod greșit nu s-a retrocedat

întreaga suprafață de teren, aplicându-se eronat alin. (2) al art. 10 din Legea

nr. 10/2001 în loc de alin. (3) al aceluiași articol, întrucât construcțiile au

fost ridicate în anul 1998 fără autorizație;

- neacordarea despăgubirilor pentru

saivanul demolat în 1960, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 și art. 10 pct. 6

din Legea nr. 10/2001;

- acordarea daunelor morale și

materiale pentru că „a fost șicanat” și nu s-au respectat legile;

- în mod greșit i s-a respins

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, neobservându-se chitanța prin

care a plătit onorariul de expert.

Deși recurentul nu a indicat temeiul

de drept al recursului, dezvoltarea motivelor de recurs permit încadrarea

acestora în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul declarat în cauză este

fondat în sensul și în limitele considerentelor ce succed.

Este întemeiată critica vizând

greșita neacordare a cheltuielilor de judecată solicitate în apel și

reprezentând contravaloarea onorariului de expert plătit de reclamant la

instanța de fond. La fila 14 din dosarul de fond se află depusă chitanța

privind plata sumei de 700 lei cu acest titlu.

În atare situație, soluția legală

era aceea a admiterii apelului cu privire la plata cheltuielilor de judecată

reprezentate de suma respectivă.

Celelalte critici formulate prin

motivele de recurs sunt neîntemeiate.

Astfel, instanța de apel a reținut

în mod judicios că se impune restituirea în natură numai a terenului liber,

pentru diferență urmând a primi despăgubiri, în conformitate cu dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Contrar susținerilor recurentului,

construcțiile aparținând SC G.L. SRL au fost edificate cu bună-credință, prin

sentința civilă nr. 700/2002 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș,

definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1657/2002 a Tribunalului

Argeș și decizia civilă nr. 518/R/2003 a Curții de Apel Pitești, statuându-se,

cu autoritate de lucru judecată, că SC G.L. SRL este constructor de bună

credință a construcției edificată pe terenul din pct. „La Mucica” (fila 81 –

dosar nr. 1361/2004).

În atare situație, nu se mai poate

relua analizarea acestui aspect, el intrând în puterea lucrului judecat.

Același raționament juridic a fost

avut în vedere, în mod corect de instanțele anterioare și în ce privește

solicitarea reclamantului pentru plata contravalorii saivanului.

În raport cu prevederile art. 315 C.

proc. civ., s-a reținut că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a statuat expres numai cu privire la terenul în litigiu, pentru celelalte

bunuri solicitate de reclamant soluția primei instanțe intrând în puterea

lucrului judecat, cu consecințele respective.

Nu este fondată nici critica vizând

neacordarea, în mod eronat, a daunelor morale și materiale, întrucât Legea nr.

10/2001, lege specială cu caracter reparatoriu, nu prevede nici o sancțiune

pecuniară pentru motive de genul celor invocate de recurentul reclamant.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a admite recursul și a casa decizia

atacată în sensul admiterii apelului declarat de reclamant împotriva sentinței

pronunțate în cauză numai în ce privește obligarea intimatei Primăria comunei

Corbi la plata câtre reclamant a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată la

fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva

deciziei nr. 4/A din 18 ianuarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă,

conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și familie.

Casează decizia atacată, admite apelul

formulat de reclamant împotriva sentinței nr.258 din 19 septembrie 2007

pronunțată de Tribunalul Argeș numai în partea referitoare la cheltuielile de

judecată și obligă Primăria comunei Corbi să plătească reclamantului B.I. suma

de 700 lei cheltuieli de judecată la fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 septembrie

2008.