ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1754/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1754/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de
16 mai 2005, reclamantul B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria
municipiului Galați, anularea dispoziției nr. 1580/SR din 15 aprilie 2004 emisă
de pârâtă și restituirea în natură a imobilului teren situat în localitatea
Galați.
Ulterior, la termenul de judecată
din 26 septembrie 2005, reclamantul și-a precizat și completat cererea
introductivă în sensul acordării și de despăgubiri în cuantum de 700.000.000
lei, echivalent al construcției aflate pe terenul solicitat și care a fost
demolată abuziv în anul 1987.
În motivarea cererii, reclamantul a
susținut că actul emis în procedura Legii nr. 10/2001, este nelegal întrucât cu
înscrisurile depuse în probațiune a făcut, cu prisosință, dovada existenței dreptului
de proprietate asupra imobilului în litigiu care s-a aflat în patrimoniul
antecesoarei sale, B.A., al cărei unic moștenitor este și care a fost
deposedată abuziv de bunuri de către autoritățile locale,
Prin sentința civilă nr. 1614 din 30
noiembrie 2005 a tribunalului Galați a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea
introductivă, prima instanță reținând în esență că din actele depuse în
probațiune, nu rezultă că la momentul deposedării, imobilul solicitat s-ar fi
aflat în patrimoniul defunctei B.A. Din adresa nr. E/3575 din 4 iunie 1998
eliberată de Administrația Financiară Galați nu rezultă decât împrejurarea că B.A.
figura înscrisă în evidențele fiscale cu o suprafață de 500 mp teren la adresa
menționată, înscris care nu echivalează însă cu un titlu de proprietate și
astfel nu dovedește dreptul de proprietate afirmat de reclamant.
În cauză nu-și găsesc aplicabilitate
nici prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamantul nu a făcut
dovada preluării abuzive a imobilului cu vreun act normativ sau de autoritate cum
prescriu dispozițiile legale evocate, pentru ca acesta să poată beneficia de
prezumția instituită de textul legal menționat.
Apelul declarat de reclamant
împotriva susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă
nr. 70/A din 15 martie 2006 a Curții de Apel Galați, instanță care a apreciat
că reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar a autorului său ori a
preluării abuzive de către stat a imobilului solicitat, aspecte temeinic
reținute de prima instanță.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de
atac fiind încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs
invocat, reclamantul a susținut că în mod greșit s-a reținut neîndeplinirea
cerințelor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, deși cu actele depuse în
probațiune, inclusiv în recurs a dovedit cu prisosință îndeplinirea cerințelor
impuse de prevederile legale menționate.
A învederat astfel că, în dovedirea
proprietății a depus o adeverință de rol fiscal din care rezultă că,
antecesoarea sa, B.A., a figurat până în anul 1987 în evidențele fiscale cu
suprafața de 500 mp, teren situat în Galați, ca și actul de vânzare-cumpărare
autentificat din 29 aprilie 1960 din care rezultă că autoarea sa a devenit
împreună cu soțul său proprietara unui teren de 583 mp și o casă la adresa
menționată.
Întrucât cu înscrisurile evocate a
făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului solicitat, bun ce se află
în administrarea pârâtei, a considerat ca întrunite cerințele legale impuse de
actul normativ de reparație, motiv pentru care, față de dispozițiile
instanțelor precedente, contrare prevederilor legale enunțate, a solicitat
admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei curții de apel și,
în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este fondat, potrivit
considerentelor ce succed:
Prin notificarea nr. 1055 din 25
septembrie 2001 reclamantul B.G. a solicitat restituirea în natură sau în
echivalent a imobilului (teren și construcție) situat în Galați.
Cererea reclamantului a fost
respinsă prin dispoziția nr. 1580/SR din 15 aprilie 2005, ce constituie
obiectul prezentei proceduri judiciare, determinat de constatarea că
solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului
revendicat nici a deposedării de către stat.
Atât în etapa administrativă a
procedurii, cât și în cea judiciară, reclamantul a anexat notificării actele
ce-i atestă calitatea de moștenitor al proprietarului bunului, B.A., precum și,
în ceea ce privește dreptul de proprietate afirmat, adeverința nr. E/3575 din 4
iunie 1998 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria municipală Galați,
din care rezultă că antecesoarea a figurat în evidențele fiscale ale
localității cu un teren în suprafață de 580 mp proprietatea sa până la data de
1987 când a fost radiat, fără a se indica motivul acestei radieri.
Considerând că înscrisul invocat nu
întrunește cerințele legale pentru a fi considerat titlu de proprietate și
astfel nu are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat, precum și
în lipsa unui act normativ sau de autoritate de preluare de către stat a
acestuia, instanțele judecătorești asemenea autorității administrative au
apreciat ca nefondate pretențiile reclamantului.
Considerentele instanțelor și
consecutiv dispozițiile acestora sunt greșite, fiind date cu greșita aplicare a
legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, potrivit art. 22 din Legea
nr. 10/2001 (în prezent art. 23 din lege), actele doveditoare ale dreptului de
proprietate și, în cazul moștenitorilor, actele ce le atestă această calitate
vor fi depuse, ca anexă la notificare, într-un anumit termen, prelungit apoi
prin lege.
La pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003
de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se
prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice
înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de
moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării
ca fiind abuzivă [art. 2 alin. (1) din lege], orice acte juridice care atestă
deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice
act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau
indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective) etc.
Pentru că art. 22 din Legea nr.
10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de
proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi
se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut
referire. Ca urmare, rezultă că, în această materie, ce vizează retrocedarea
imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate,
textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă
potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovada,
astfel cum au fost redate mai sus, important fiind de stabilit dacă bunul
solicitat a aparținut autorului reclamantului.
Sintagma „acte doveditoare ale
dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații,
asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai
larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie,
reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de
reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în
accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat
în proprietatea persoanei îndreptățite.
Or, din adeverința menționată
coroborată cu înscrisurile depuse în recurs, rezultă că reclamantul a făcut
dovada că autoarea sa, B.A., a fost proprietara imobilului, teren de 583 mp și
casă, ulterior demolată, situat în localitatea Galați.
Este de asemenea dovedită și
necontestată împrejurarea că terenul în litigiu, obiect al notificării este
liber și este deținut de pârâtă, care a fost în imposibilitatea de a indica
actul normativ sau de autoritate în temeiul căruia acest bun a ajuns în
detenția sa.
Demersurile reclamantului constând
în cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul
căreia a fost preluat bunul, au fost soldate, astfel cum rezultă din actele
dosarului, cu răspunsuri în sensul inexistenței sau neidentificării unui
asemenea act.
Aceasta nu echivalează cu
neîndreptățirea reclamantului de a beneficia de prevederile legii de reparație,
întrucât, în conținutul acțiunii de preluare abuzivă în sensul acestei legi,
astfel cum este definită prin prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 se
include, potrivit lit. i a acestui text și orice alte imobile preluate fără
titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data
preluării, precum și cele preluate fără temei legal.
Or, existența de facto a bunului
solicitat în detenția/administrarea pârâtei, în condițiile neindicării ori
neidentificării actului de preluare, nu înseamnă că bunul s-ar afla în
proprietatea statului cu titlu, situație care, de asemenea, potrivit
modificărilor aduse legii de reparație prin Legea nr. 247/2005 constituie
ipoteză a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Ca urmare, constatând că reclamantul
are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 coroborat cu art. 4
alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că bunul este deținut de pârâtă, se reține
că în mod greșit instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului pretențiilor
deduse judecății, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.
civ., recursul va fi admis, hotărârile casate iar pricina trimisă spre
rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.G.
împotriva deciziei 70/A din 15 martie 2006 a Curții de Apel Galați.
Casează decizia și sentința civilă nr.
1614 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre
rejudecare aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
23 februarie 2007.