ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1754/2007

HOTĂRÂRE
23.02.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1754/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

16 mai 2005, reclamantul B.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria

municipiului Galați, anularea dispoziției nr. 1580/SR din 15 aprilie 2004 emisă

de pârâtă și restituirea în natură a imobilului teren situat în localitatea

Galați.

Ulterior, la termenul de judecată

din 26 septembrie 2005, reclamantul și-a precizat și completat cererea

introductivă în sensul acordării și de despăgubiri în cuantum de 700.000.000

lei, echivalent al construcției aflate pe terenul solicitat și care a fost

demolată abuziv în anul 1987.

În motivarea cererii, reclamantul a

susținut că actul emis în procedura Legii nr. 10/2001, este nelegal întrucât cu

înscrisurile depuse în probațiune a făcut, cu prisosință, dovada existenței dreptului

de proprietate asupra imobilului în litigiu care s-a aflat în patrimoniul

antecesoarei sale, B.A., al cărei unic moștenitor este și care a fost

deposedată abuziv de bunuri de către autoritățile locale,

Prin sentința civilă nr. 1614 din 30

noiembrie 2005 a tribunalului Galați a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea

introductivă, prima instanță reținând în esență că din actele depuse în

probațiune, nu rezultă că la momentul deposedării, imobilul solicitat s-ar fi

aflat în patrimoniul defunctei B.A. Din adresa nr. E/3575 din 4 iunie 1998

eliberată de Administrația Financiară Galați nu rezultă decât împrejurarea că B.A.

figura înscrisă în evidențele fiscale cu o suprafață de 500 mp teren la adresa

menționată, înscris care nu echivalează însă cu un titlu de proprietate și

astfel nu dovedește dreptul de proprietate afirmat de reclamant.

În cauză nu-și găsesc aplicabilitate

nici prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât reclamantul nu a făcut

dovada preluării abuzive a imobilului cu vreun act normativ sau de autoritate cum

prescriu dispozițiile legale evocate, pentru ca acesta să poată beneficia de

prezumția instituită de textul legal menționat.

Apelul declarat de reclamant

împotriva susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 70/A din 15 martie 2006 a Curții de Apel Galați, instanță care a apreciat

că reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar a autorului său ori a

preluării abuzive de către stat a imobilului solicitat, aspecte temeinic

reținute de prima instanță.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, motivele căii de

atac fiind încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs

invocat, reclamantul a susținut că în mod greșit s-a reținut neîndeplinirea

cerințelor art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, deși cu actele depuse în

probațiune, inclusiv în recurs a dovedit cu prisosință îndeplinirea cerințelor

impuse de prevederile legale menționate.

A învederat astfel că, în dovedirea

proprietății a depus o adeverință de rol fiscal din care rezultă că,

antecesoarea sa, B.A., a figurat până în anul 1987 în evidențele fiscale cu

suprafața de 500 mp, teren situat în Galați, ca și actul de vânzare-cumpărare

autentificat din 29 aprilie 1960 din care rezultă că autoarea sa a devenit

împreună cu soțul său proprietara unui teren de 583 mp și o casă la adresa

menționată.

Întrucât cu înscrisurile evocate a

făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului solicitat, bun ce se află

în administrarea pârâtei, a considerat ca întrunite cerințele legale impuse de

actul normativ de reparație, motiv pentru care, față de dispozițiile

instanțelor precedente, contrare prevederilor legale enunțate, a solicitat

admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei curții de apel și,

în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul este fondat, potrivit

considerentelor ce succed:

Prin notificarea nr. 1055 din 25

septembrie 2001 reclamantul B.G. a solicitat restituirea în natură sau în

echivalent a imobilului (teren și construcție) situat în Galați.

Cererea reclamantului a fost

respinsă prin dispoziția nr. 1580/SR din 15 aprilie 2005, ce constituie

obiectul prezentei proceduri judiciare, determinat de constatarea că

solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului

revendicat nici a deposedării de către stat.

Atât în etapa administrativă a

procedurii, cât și în cea judiciară, reclamantul a anexat notificării actele

ce-i atestă calitatea de moștenitor al proprietarului bunului, B.A., precum și,

în ceea ce privește dreptul de proprietate afirmat, adeverința nr. E/3575 din 4

iunie 1998 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria municipală Galați,

din care rezultă că antecesoarea a figurat în evidențele fiscale ale

localității cu un teren în suprafață de 580 mp proprietatea sa până la data de

1987 când a fost radiat, fără a se indica motivul acestei radieri.

Considerând că înscrisul invocat nu

întrunește cerințele legale pentru a fi considerat titlu de proprietate și

astfel nu are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat, precum și

în lipsa unui act normativ sau de autoritate de preluare de către stat a

acestuia, instanțele judecătorești asemenea autorității administrative au

apreciat ca nefondate pretențiile reclamantului.

Considerentele instanțelor și

consecutiv dispozițiile acestora sunt greșite, fiind date cu greșita aplicare a

legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 22 din Legea

nr. 10/2001 (în prezent art. 23 din lege), actele doveditoare ale dreptului de

proprietate și, în cazul moștenitorilor, actele ce le atestă această calitate

vor fi depuse, ca anexă la notificare, într-un anumit termen, prelungit apoi

prin lege.

La pct. 22.1 din H.G. nr. 498/2003

de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, se

prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice

înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de

moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării

ca fiind abuzivă [art. 2 alin. (1) din lege], orice acte juridice care atestă

deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice

act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau

indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective) etc.

Pentru că art. 22 din Legea nr.

10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de

proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi

se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut

referire. Ca urmare, rezultă că, în această materie, ce vizează retrocedarea

imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate,

textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă

potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovada,

astfel cum au fost redate mai sus, important fiind de stabilit dacă bunul

solicitat a aparținut autorului reclamantului.

Sintagma „acte doveditoare ale

dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații,

asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai

larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie,

reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de

reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în

accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat

în proprietatea persoanei îndreptățite.

Or, din adeverința menționată

coroborată cu înscrisurile depuse în recurs, rezultă că reclamantul a făcut

dovada că autoarea sa, B.A., a fost proprietara imobilului, teren de 583 mp și

casă, ulterior demolată, situat în localitatea Galați.

Este de asemenea dovedită și

necontestată împrejurarea că terenul în litigiu, obiect al notificării este

liber și este deținut de pârâtă, care a fost în imposibilitatea de a indica

actul normativ sau de autoritate în temeiul căruia acest bun a ajuns în

detenția sa.

Demersurile reclamantului constând

în cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul

căreia a fost preluat bunul, au fost soldate, astfel cum rezultă din actele

dosarului, cu răspunsuri în sensul inexistenței sau neidentificării unui

asemenea act.

Aceasta nu echivalează cu

neîndreptățirea reclamantului de a beneficia de prevederile legii de reparație,

întrucât, în conținutul acțiunii de preluare abuzivă în sensul acestei legi,

astfel cum este definită prin prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 se

include, potrivit lit. i a acestui text și orice alte imobile preluate fără

titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data

preluării, precum și cele preluate fără temei legal.

Or, existența de facto a bunului

solicitat în detenția/administrarea pârâtei, în condițiile neindicării ori

neidentificării actului de preluare, nu înseamnă că bunul s-ar afla în

proprietatea statului cu titlu, situație care, de asemenea, potrivit

modificărilor aduse legii de reparație prin Legea nr. 247/2005 constituie

ipoteză a prevederilor Legii nr. 10/2001.

Ca urmare, constatând că reclamantul

are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 coroborat cu art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și că bunul este deținut de pârâtă, se reține

că în mod greșit instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului pretențiilor

deduse judecății, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., recursul va fi admis, hotărârile casate iar pricina trimisă spre

rejudecare primei instanțe.

Admite recursul declarat de reclamantul B.G.

împotriva deciziei 70/A din 15 martie 2006 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia și sentința civilă nr.

1614 din 30 noiembrie 2005 a Tribunalului Galați și trimite cauza spre

rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 februarie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6410/2008
despăgubiri pentru construcția demolată nu fac obiectul prezentei cauze. Față de cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare admiterea contestației așa cum a fost formulată. Recursul este fonda
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81942)
e ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus. Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, prin urmare, în
ÎCCJ 2007-10-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6563/2007
Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 917/2005 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții N.F. și P.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria mun
ÎCCJ 2007-04-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3139/2007
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 1149/2005 pe rolul Tribunalului Galați, reclamantul G.G. a chemat în judecată Primăria municipiului Galați, solicitând anularea dispoziției nr. 1240 din 28 ianuarie 2005 emisă de primar și resti
ÎCCJ 2012-05-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3194/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Galați la 06 martie 2006, reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Galați, anularea Dispoziției nr. 2464/SR din 24
Sursă