ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6410/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La 30 august 2006 contestatoarea

B.C. a solicitat Tribunalului București în contradictoriu cu intimatele SC P.

SA și Primăria Galați anularea deciziei nr. 57/2006 emisă de intimata SC P. SA

prin care a fost respinsă notificarea nr. 3236/2001 de restituire în natură sau

prin echivalent a imobilului situat în Galați, Județul Galați.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 505 din 5 aprilie 2007 a respins contestația

formulată ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că B.C. nu a produs dovezi în sensul că autorul

său a deținut dreptul de proprietate asupra terenului revendicat și nici nu a

produs dovezi că statul a preluat terenul în litigiu în mod abuziv de la

autorul său.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel contestatoarea B.C. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie susținând în esență următoarele:

- în mod greșit instanța de fond a

apreciat că certificatul de moștenitor nr. 384 din 13 iunie 1968 nu reprezintă

titlu de proprietate și nu dovedește calitatea sa de persoană îndreptățită în

sensul Legii nr. 10/2001.

- prima instanță nu a ținut seama de

adresa nr. 12294 din 18 aprilie 1994 emisă de Administrația Financiară și

Trezoreria Municipiului Galați din care rezultă că demolarea imobilului s-a

făcut în anul 1975 fără niciun act de deposedare și nu s-a pronunțat pe foaia

matricolă aferentă anilor 1966-1975 a Direcției Impozite și Taxe, în care

figurează ca proprietar al imobilului din str. S. nr. 17, B.L. și nici asupra

adresei nr. 120 din 17 mai 1994 emisă de Primăria nr. 120 din 17 mai 1994 emisă

de Primăria Galați.

- apelanta a criticat sentința și cu

privire la înlăturarea depoziției martorei S.C. susținând că martora a

confirmat dreptul de proprietate al autorului său și faptul deposedării

contestatoarei în anul 1975.

Intimata SC P. SA nu a formulat

întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat

respingerea apelului.

În faza apelului nu s-au administrat

probe noi.

Apelul contestatoarei a fost respins

prin decizia nr. 69 A din 5 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește calificarea dată

certificatului de moștenitor nr. 384 din 13 iunie 1968 emis de fostul Notariat

de Stat județean Galați, acesta nu face dovada dreptului de proprietate.

Certificatul de moștenitor nu are

efecte constitutive ci declarative de drepturi.

În speță, în cuprinsul

certificatului de moștenitor s-a menționat că defunctul nu deținea acte de

proprietate asupra imobilului.

Respingerea notificării nu a fost

determinată de lipsa unui înscris încheiat în formă autentică ci de lipsa unui

act încheiat în formă scrisă care să probeze existența dreptului de proprietate

asupra terenului.

Obținerea unei autorizații de

reparare a construcției cu destinația de locuință nu face dovada dreptului de

proprietate asupra terenului, iar în ceea ce privește adresa nr. 12294 din 18

aprilie 1994 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria Municipiului

Galați, acestea nu au valoare probatorie decât în ceea ce privește existența

unei construcții la adresa din str. S. nr. 17, care a fost demolată la o dată

neprecizată.

A mai reținut curtea de apel că

foaia matricolă aferentă anilor 1966-1975 a Direcției impozite și taxe,

venituri locale a Primăriei Municipiului Galați din care rezultă că autorul

apelantei figura înscris în această evidență în suprafața de 400 mp, teren

situat în str. S. nr. 17, nu face în sine dovada dreptului de proprietate.

În sfârșit, declarația martorei S.C.

nu cuprinde nicio referire la terenul în litigiu (ci numai la construcție),

astfel că nu are caracter util, pertinent și concludent.

În lipsa oricăror dovezi cu privire

la actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării

terenului de către stat nu pot fi aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr.

10/2001 republicată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs contestatoarea B.C.

În dezvoltarea criticilor din recurs

contestatoarea a susținut că instanțele au interpretat greșit actul juridic

dedus judecății și au aplicat greșit legea.

Recurenta a arătat că din conținutul

certificatului de moștenitor nr. 384/1968, rezultă că în masa succesorală a

defunctului B.L. se afla și imobilul situat în Galați, str. S. nr. 17 compus

din 400 mp teren și o casă cu două camere și bucătărie.

Consideră că acest act autentic

atestă direct și dovedește atât calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul

Legii nr. 10/2001, cât și dreptul de proprietate al autorului său asupra

imobilului în discuție.

Că, deși certificatul de moștenitor

nu are efecte constitutive de drepturi, ci declarative, indirect poate face

dovada dreptului de proprietate asupra imobilului având în vedere că în anul

1930 nu era necesară încheierea actelor juridice cu titlu oneros în formă

scrisă, simplul acord de voință fiind nu numai necesar, dar și suficient prin

încheierea valabilă a oricărui act juridic.

Deși instanța de apel este de acord

că anterior anului 1947 era aplicabil principiul consensualismului în privința

înstrăinărilor de terenuri, totuși impune un act scris care să ateste dreptul

de proprietate al autorului acesteia.

Întrucât majoritatea actelor de

înstrăinare încheiate anterior începerii războiului au fost perfectat prin

simplu acord de voință, este evident că dreptul de proprietate asupra

imobilului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă din care să rezulte

existența acestui drept.

Recurenta a făcut susțineri și cu

privire la autorizația de reparare a construcției situate pe terenul aflat în

str. S. nr. 17, la adresa nr. 12294/1994 emisă de Administrația Financiară

Galați, foaia matricolă aferentă imobilului în litigiu, înscrisuri care

dovedesc dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu.

În ceea ce privește faptul că nu a

dovedit care este actul de autoritate prin care imobilul a fost preluat de

stat, recurenta a arătat că, potrivit practicii judiciare, în cazul în care

pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării imobilului

de către stat dar imobilul se regăsește în patrimoniul statului, există

prezumția relativă de preluare abuzivă, fără titlu a imobilului. A mai susținut

recurenta că în mod cu totul greșit instanța de apel a reținut că eventualele

despăgubiri pentru construcția demolată nu fac obiectul prezentei cauze.

Față de cele expuse, recurenta a

solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare admiterea

contestației așa cum a fost formulată.

Recursul este fondat pentru

considerentele ce succed.

Prin notificarea nr. 3236 din 19

aprilie 2001 reclamanta B.C. a solicitat restituirea imobilului situat în

Galați, str. S. nr. 17, compus din construcție și teren în suprafață de 400 mp.

Cererea reclamantei a fost respinsă

prin decizia nr. 57 din 7 august 2006, determinat de faptul că solicitanta nu a

făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și nici a

deposedării de către stat.

Atât în etapa administrativă a

procedurii, cât și în cea judiciară, reclamanta a anexat notificării, adresa

nr. 12294 din 18 aprilie 1994 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria

Municipiului Galați, din care rezultă că imobilul din str. S. nr. 17 a fost

demolat, foaia matricolă a imobilului aferentă anilor 1966-1975 din care

rezultă că autorul apelantei figura înscris în această evidență cu o suprafață

de 400 mp, teren situat în Galați, str. S. nr. 17, autorizația pentru

executarea de lucrări nr. 2079 din 8 martie 1974, la imobilul în litigiu,

adresa nr. 5070 din 12 mai 1994 emisă de SC L. SA Galați, din care rezultă că

proprietatea reclamantei situată în Galați, str. S. nr. 17, nu a constituit

obiectul unui decret de expropriere.

Considerând că înscrisurile invocate

au valoare probatorie doar în ceea ce privește construcția demolată, nu și în

ceea ce privește suprafața de 400 mp teren, și că oricum eventualele

despăgubiri la care ar putea fi îndreptățită contestatoarea pentru construcția

demolată nu fac obiectul cauzei întrucât a renunțat la judecata cauzei în

contradictoriu cu Primăria Galați, ambele instanțe au respins acțiunea.

Considerentele instanței de apel și

pe cale de consecință dispozițiile acesteia sunt eronate și date cu aplicarea

greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La art. 23.1 din HG nr. 250/2007 de

aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, modificată,

prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice acte

juridice translative de proprietate, actele juridice care atestă calitatea de

moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării

ca fiind abuzivă, orice acte care atestă deținerea proprietății (extras carte

funciară, istoric de rol fiscal, orice act emanând de la o autoritate din

perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv

aparține persoanei respective, etc.).

Întrucât art. 23 din Legea nr.

10/2001 modificată nu cuprinde dispoziții speciale în privința dreptului de

proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, rezultă că aceste prevederi

se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare mai sus menționate.

Demersurile reclamantei, constând în

cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul

căruia a fost preluat imobilul, au fost soldate cu răspunsuri în sensul

inexistenței unui asemenea act.

Or, existența terenului aflat în

administrația SC P. SA, nu înseamnă că imobilul s-ar afla în posesia statului

cu titlu.

Este întemeiată și critica

recurentei referitoare la constatarea instanței de apel cu privire la

despăgubirile pentru construcția demolată în sensul că nu fac obiectul

prezentei cauze întrucât ar fi renunțat la judecata în contradictoriu cu

intimata Primăria Galați, întrucât reclamanta a solicitat aceste despăgubiri și

chiar a indicat modul de calcul al acestora.

De asemenea, instanța de apel în mod

greșit a respins cererea reclamantei de efectuare a unei expertize tehnice

pentru evaluarea construcției și a terenului.

Pentru clarificarea aspectelor

menționate și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, instanța trebuia să

completeze probatoriul, ceea ce nu a făcut.

Așa fiind, recursul declarat de

reclamanta B.C. va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi

trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

contestatoarea B.C. împotriva deciziei nr. 69 A din 5 februarie 2008 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2008.