ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6410/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 30 august 2006 contestatoarea B.C. a solicitat Tribunalului București în contradictoriu cu intimatele SC P. SA și Primăria Galați anularea deciziei nr. 57/2006 emisă de intimata SC P. SA prin care a fost respinsă notificarea nr. 3236/2001 de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului situat în Galați, Județul Galați. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 505 din 5 aprilie 2007 a respins contestația formulată ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că B.C. nu a produs dovezi în sensul că autorul său a deținut dreptul de proprietate asupra terenului revendicat și nici nu a produs dovezi că statul a preluat terenul în litigiu în mod abuziv de la autorul său.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea B.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență următoarele: - în mod greșit instanța de fond a apreciat că certificatul de moștenitor nr. 384 din 13 iunie 1968 nu reprezintă titlu de proprietate și nu dovedește calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001. - prima instanță nu a ținut seama de adresa nr. 12294 din 18 aprilie 1994 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria Municipiului Galați din care rezultă că demolarea imobilului s-a făcut în anul 1975 fără niciun act de deposedare și nu s-a pronunțat pe foaia matricolă aferentă anilor 1966-1975 a Direcției Impozite și Taxe, în care figurează ca proprietar al imobilului din str. S. nr. 17, B.L.

și nici asupra adresei nr. 120 din 17 mai 1994 emisă de Primăria nr. 120 din 17 mai 1994 emisă de Primăria Galați. - apelanta a criticat sentința și cu privire la înlăturarea depoziției martorei S.C. susținând că martora a confirmat dreptul de proprietate al autorului său și faptul deposedării contestatoarei în anul 1975. Intimata SC P. SA nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea apelului. În faza apelului nu s-au administrat probe noi. Apelul contestatoarei a fost respins prin decizia nr. 69 A din 5 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește calificarea dată certificatului de moștenitor nr. 384 din 13 iunie 1968 emis de fostul Notariat de Stat județean Galați, acesta nu face dovada dreptului de proprietate.

Certificatul de moștenitor nu are efecte constitutive ci declarative de drepturi. În speță, în cuprinsul certificatului de moștenitor s-a menționat că defunctul nu deținea acte de proprietate asupra imobilului. Respingerea notificării nu a fost determinată de lipsa unui înscris încheiat în formă autentică ci de lipsa unui act încheiat în formă scrisă care să probeze existența dreptului de proprietate asupra terenului. Obținerea unei autorizații de reparare a construcției cu destinația de locuință nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, iar în ceea ce privește adresa nr. 12294 din 18 aprilie 1994 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria Municipiului Galați, acestea nu au valoare probatorie decât în ceea ce privește existența unei construcții la adresa din str. S. nr. 17, care a fost demolată la o dată neprecizată.

A mai reținut curtea de apel că foaia matricolă aferentă anilor 1966-1975 a Direcției impozite și taxe, venituri locale a Primăriei Municipiului Galați din care rezultă că autorul apelantei figura înscris în această evidență în suprafața de 400 mp, teren situat în str. S. nr. 17, nu face în sine dovada dreptului de proprietate. În sfârșit, declarația martorei S.C. nu cuprinde nicio referire la terenul în litigiu (ci numai la construcție), astfel că nu are caracter util, pertinent și concludent. În lipsa oricăror dovezi cu privire la actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării terenului de către stat nu pot fi aplicate dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea B.C. În dezvoltarea criticilor din recurs contestatoarea a susținut că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății și au aplicat greșit legea. Recurenta a arătat că din conținutul certificatului de moștenitor nr. 384/1968, rezultă că în masa succesorală a defunctului B.L. se afla și imobilul situat în Galați, str. S. nr. 17 compus din 400 mp teren și o casă cu două camere și bucătărie. Consideră că acest act autentic atestă direct și dovedește atât calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, cât și dreptul de proprietate al autorului său asupra imobilului în discuție.

Că, deși certificatul de moștenitor nu are efecte constitutive de drepturi, ci declarative, indirect poate face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului având în vedere că în anul 1930 nu era necesară încheierea actelor juridice cu titlu oneros în formă scrisă, simplul acord de voință fiind nu numai necesar, dar și suficient prin încheierea valabilă a oricărui act juridic. Deși instanța de apel este de acord că anterior anului 1947 era aplicabil principiul consensualismului în privința înstrăinărilor de terenuri, totuși impune un act scris care să ateste dreptul de proprietate al autorului acesteia. Întrucât majoritatea actelor de înstrăinare încheiate anterior începerii războiului au fost perfectat prin simplu acord de voință, este evident că dreptul de proprietate asupra imobilului poate fi dovedit cu orice mijloc de probă din care să rezulte existența acestui drept.

Recurenta a făcut susțineri și cu privire la autorizația de reparare a construcției situate pe terenul aflat în str. S. nr. 17, la adresa nr. 12294/1994 emisă de Administrația Financiară Galați, foaia matricolă aferentă imobilului în litigiu, înscrisuri care dovedesc dreptul său de proprietate asupra imobilului în litigiu. În ceea ce privește faptul că nu a dovedit care este actul de autoritate prin care imobilul a fost preluat de stat, recurenta a arătat că, potrivit practicii judiciare, în cazul în care pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării imobilului de către stat dar imobilul se regăsește în patrimoniul statului, există prezumția relativă de preluare abuzivă, fără titlu a imobilului.

A mai susținut recurenta că în mod cu totul greșit instanța de apel a reținut că eventualele despăgubiri pentru construcția demolată nu fac obiectul prezentei cauze. Față de cele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și în rejudecare admiterea contestației așa cum a fost formulată. Recursul este fondat pentru considerentele ce succed. Prin notificarea nr. 3236 din 19 aprilie 2001 reclamanta B.C. a solicitat restituirea imobilului situat în Galați, str. S. nr. 17, compus din construcție și teren în suprafață de 400 mp. Cererea reclamantei a fost respinsă prin decizia nr. 57 din 7 august 2006, determinat de faptul că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat și nici a deposedării de către stat.

Atât în etapa administrativă a procedurii, cât și în cea judiciară, reclamanta a anexat notificării, adresa nr. 12294 din 18 aprilie 1994 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria Municipiului Galați, din care rezultă că imobilul din str. S. nr. 17 a fost demolat, foaia matricolă a imobilului aferentă anilor 1966-1975 din care rezultă că autorul apelantei figura înscris în această evidență cu o suprafață de 400 mp, teren situat în Galați, str. S. nr. 17, autorizația pentru executarea de lucrări nr. 2079 din 8 martie 1974, la imobilul în litigiu, adresa nr. 5070 din 12 mai 1994 emisă de SC L. SA Galați, din care rezultă că proprietatea reclamantei situată în Galați, str. S. nr. 17, nu a constituit obiectul unui decret de expropriere.

Considerând că înscrisurile invocate au valoare probatorie doar în ceea ce privește construcția demolată, nu și în ceea ce privește suprafața de 400 mp teren, și că oricum eventualele despăgubiri la care ar putea fi îndreptățită contestatoarea pentru construcția demolată nu fac obiectul cauzei întrucât a renunțat la judecata cauzei în contradictoriu cu Primăria Galați, ambele instanțe au respins acțiunea. Considerentele instanței de apel și pe cale de consecință dispozițiile acesteia sunt eronate și date cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La art. 23.1 din HG nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, modificată, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, orice acte care atestă deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparține persoanei respective, etc.). Întrucât art. 23 din Legea nr. 10/2001 modificată nu cuprinde dispoziții speciale în privința dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, rezultă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare mai sus menționate.

Demersurile reclamantei, constând în cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul căruia a fost preluat imobilul, au fost soldate cu răspunsuri în sensul inexistenței unui asemenea act. Or, existența terenului aflat în administrația SC P. SA, nu înseamnă că imobilul s-ar afla în posesia statului cu titlu. Este întemeiată și critica recurentei referitoare la constatarea instanței de apel cu privire la despăgubirile pentru construcția demolată în sensul că nu fac obiectul prezentei cauze întrucât ar fi renunțat la judecata în contradictoriu cu intimata Primăria Galați, întrucât reclamanta a solicitat aceste despăgubiri și chiar a indicat modul de calcul al acestora.

De asemenea, instanța de apel în mod greșit a respins cererea reclamantei de efectuare a unei expertize tehnice pentru evaluarea construcției și a terenului. Pentru clarificarea aspectelor menționate și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, instanța trebuia să completeze probatoriul, ceea ce nu a făcut. Așa fiind, recursul declarat de reclamanta B.C. va fi admis, decizia atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la Curtea de Apel București. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de contestatoarea B.C. împotriva deciziei nr. 69 A din 5 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2008.