ÎCCJ, decizie (scj.ro #81942)

Lege de reparație. Dovedirea dreptului de proprietate. Persoana îndreptățită. Acte doveditoare ale dreptului de proprietate. Cuprins pe materii : Drept civil. Lege de reparație. Dovedirea dreptului de proprietate. Persoana îndreptățită. Acte doveditoare ale dreptului de proprietate. Indice alfabetic . Drept de proprietate. Acte doveditoare. Legea 10 /2001, republicată, art . 23 [fost art . 22] Normele metodologice aprobate prin H.G. nr . 498/2003, pct . 22.1 Pct . 22.1 din H.G.

nr . 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr . 10/2001, prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă ( art . 2 alin. 1 din lege), orice acte juridice care atestă deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective) etc . Pentru că art . 22 din Legea nr . 10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire.

Ca urmare, rezultă că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus. Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi.

Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite. Î.C.C.J. , Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 1754 din 23 februarie 2007. Notă: H.G. 498/2003 a fost abrogată prin H.G. 250/2007 Prin cererea înregistrată la data de 16.05.2005, reclamantul B. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Galați, anularea dispoziției nr . 1580/SR din 15.04.2004 emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului teren situat în localitatea Galați.

Ulterior, la termenul de judecată din 26.09.2005, reclamantul și-a precizat și completat cererea introductivă în sensul acordării și de despăgubiri în cuantum de 700.000.000 lei, echivalent al construcției aflate pe terenul solicitat și care a fost demolată abuziv în anul 1987. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că actul emis în procedura Legii nr . 10/2001, este nelegal întrucât cu înscrisurile depuse în probațiune a făcut, cu prisosință, dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu care s-a aflat în patrimoniul antecesoarei sale, B.A., al cărei unic moștenitor este și care a fost deposedată abuziv de bunuri de către autoritățile locale, Prin sentința civilă nr . 1614 din 30.11.2005 a tribunalului Galați a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea introductivă, prima instanță reținând în esență că din actele depuse în probațiune, nu rezultă că la momentul deposedării, imobilul solicitat s-ar fi aflat în patrimoniul defunctei B.A.

Din adresa nr . E/3575 din 4.06.1998 eliberată de Administrația Financiară Galați nu rezultă decât împrejurarea că B. A. figura înscrisă în evidențele fiscale cu o suprafață de 500 m.p . teren la adresa menționată, înscris care nu echivalează însă cu un titlu de proprietate și astfel nu dovedește dreptul de proprietate afirmat de reclamant. În cauză nu-și găsesc aplicabilitate nici prevederile art . 24 din Legea nr . 10/2001, întrucât reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului cu vreun act normativ sau de autoritate cum prescriu dispozițiile legale evocate, pentru ca acesta să poată beneficia de prezumția instituită de textul legal menționat.

Apelul declarat de reclamant împotriva susmenționatei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr . 70/A din 15.03.2006 a Curții de Apel Galați, instanță care a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada calității de proprietar a autorului său ori a preluării abuzive de către stat a imobilului solicitat, aspecte temeinic reținute de prima instanță. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate , motivele căii de atac fiind încadrate în dispozițiile art . 304 pct . 9 Cod procedură civilă. În dezvoltarea motivului de recurs invocat, reclamantul a susținut că în mod greșit s-a reținut neîndeplinirea cerințelor art . 23 și 24 din Legea nr . 10/2001, deși cu actele depuse în probațiune, inclusiv în recurs a dovedit cu prisosință îndeplinirea cerințelor impuse de prevederile legale menționate.

A învederat astfel că, în dovedirea proprietății a depus o adeverință de rol fiscal din care rezultă că, antecesoarea sa, B. A., a figurat până în anul 1987 în evidențele fiscale cu suprafața de 500 m.p ., teren situat în Galați, ca și actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr . 1027-141 din 29.04.1960 din care rezultă că autoarea sa a devenit împreună cu soțul său proprietara unui teren de 583 m.p . și o casă la adresa menționată. Întrucât cu înscrisurile evocate a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului solicitat, bun ce se află în administrarea pârâtei, a considerat ca întrunite cerințele legale impuse de actul normativ de reparație, motiv pentru care, față de dispozițiile instanțelor precedente, contrare prevederilor legale enunțate, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei curții de apel și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recursul este fondat. Prin notificarea nr . 1055 din 25.09.2001 reclamantul B. G. a solicitat restituirea în natură sau în echivalent a imobilului (teren și construcție) situat în Galați. Cererea reclamantului a fost respinsă prin dispoziția nr . 1580/SR din 15.04.2005, ce constituie obiectul prezentei proceduri judiciare, determinat de constatarea că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat nici a deposedării de către stat.

Atât în etapa administrativă a procedurii, cât și în cea judiciară, reclamantul a anexat notificării actele ce-i atestă calitatea de moștenitor al proprietarului bunului – B. A., precum și, în ceea ce privește dreptul de proprietate afirmat, adeverința nr . E/3575 din 4.06.1998 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria municipală Galați, din care rezultă că antecesoarea a figurat în evidențele fiscale ale localității cu un teren în suprafață de 580 m.p . proprietatea sa până la data de 1987 când a fost radiat, fără a se indica motivul acestei radieri. Considerând că înscrisul invocat nu întrunește cerințele legale pentru a fi considerat titlu de proprietate și astfel nu are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat, precum și în lipsa unui act normativ sau de autoritate de preluare de către stat a acestuia, instanțele judecătorești asemenea autorității administrative au apreciat ca nefondate pretențiile reclamantului.

Considerentele instanțelor și consecutiv dispozițiile acestora sunt greșite, fiind date cu greșita aplicare a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art . 304 pct . 9 Cod procedură civilă. Astfel, potrivit art . 22 din Legea nr . 10/2001 (în prezent art . 23 din lege), actele doveditoare ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor, actele ce le atestă această calitate vor fi depuse, ca anexă la notificare, într-un anumit termen, prelungit apoi prin lege. La pct . 22.1 din H.G.

nr . 498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr . 10/2001, se prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă ( art . 2 alin. 1 din lege), orice acte juridice care atestă deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective) etc . Pentru că art . 22 din Legea nr . 10/2001, nu cuprinde prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire.

Ca urmare, rezultă că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în privința dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât sunt admisibile și alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus, important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a aparținut autorului reclamantului. Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații, asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie, reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi.

Ceea ce este important în accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea persoanei îndreptățite. Or, din adeverința menționată coroborată cu înscrisurile depuse în recurs, rezultă că reclamantul a făcut dovada că autoarea sa, B. A., a fost proprietara imobilului – teren de 583 m.p . și casă, ulterior demolată – situat în localitatea Galați. Este de asemenea dovedită și necontestată împrejurarea că terenul în litigiu, obiect al notificării este liber și este deținut de pârâtă, care a fost în imposibilitatea de a indica actul normativ sau de autoritate în temeiul căruia acest bun a ajuns în detenția sa. Demersurile reclamantului constând în cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul căreia a fost preluat bunul, au fost soldate, astfel cum rezultă din actele dosarului, cu răspunsuri în sensul inexistenței sau neidentificării unui asemenea act.

Aceasta nu echivalează cu neîndreptățirea reclamantului de a beneficia de prevederile legii de reparație, întrucât, în conținutul acțiunii de preluare abuzivă în sensul acestei legi, astfel cum este definită prin prevederile art . 2 din Legea nr . 10/2001 se include, potrivit lit . i a acestui text și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal. Or, existența de facto a bunului solicitat în detenția/administrarea pârâtei, în condițiile neindicării ori neidentificării actului de preluare, nu înseamnă că bunul s-ar afla în proprietatea statului cu titlu, situație care, de asemenea, potrivit modificărilor aduse legii de reparație prin Legea nr . 247/2005 constituie ipoteză a prevederilor Legii nr . 10/2001.

Față de cele ce preced , recursul a fost admis, decizia civilă și sentința civilă au fost casate iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Galați.