ÎCCJ, decizie (scj.ro #81942)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81942) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Lege de reparație. Dovedirea
dreptului de proprietate. Persoana îndreptățită. Acte doveditoare ale dreptului
de proprietate.
Cuprins pe materii
: Drept civil. Lege de reparație. Dovedirea dreptului de
proprietate. Persoana îndreptățită. Acte doveditoare ale dreptului de
proprietate.
Indice alfabetic
. Drept de proprietate.
Acte doveditoare.
Legea 10 /2001, republicată,
art
. 23 [fost
art
. 22]
Normele metodologice aprobate prin
H.G.
nr
. 498/2003,
pct
.
22.1
Pct
. 22.1 din H.G.
nr
. 498/2003 de
aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii
nr
. 10/2001, prevede că prin acte doveditoare ale
dreptului de proprietate se înțelege orice înscrisuri translative de
proprietate, acte juridice care atestă calitatea de moștenitor, orice acte
juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (
art
. 2 alin. 1 din lege), orice acte juridice care atestă
deținerea proprietății (extras carte funciară, istoric de rol fiscal …, orice
act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau
indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective)
etc
.
Pentru că
art
.
22 din Legea
nr
. 10/2001, nu cuprinde prevederi
speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului
persoanelor îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele
cuprinse în normele de aplicare la care s-a făcut referire. Ca urmare, rezultă
că, în această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în
privința dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca
dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât
sunt admisibile și alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus.
Sintagma „acte doveditoare ale
dreptului de proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații,
asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai
larg decât cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie,
reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de
reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în
accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat
în proprietatea persoanei îndreptățite.
Î.C.C.J. , Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 1754 din 23 februarie 2007.
Notă: H.G. 498/2003 a fost abrogată
prin H.G. 250/2007
Prin cererea înregistrată la data de
16.05.2005, reclamantul B. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria
municipiului Galați, anularea dispoziției
nr
. 1580/SR
din 15.04.2004 emisă de pârâtă și restituirea în natură a imobilului teren
situat în localitatea Galați. Ulterior, la termenul de judecată din 26.09.2005,
reclamantul și-a precizat și completat cererea introductivă în sensul acordării
și de despăgubiri în cuantum de 700.000.000 lei, echivalent al construcției
aflate pe terenul solicitat și care a fost demolată abuziv în anul 1987.
În motivarea cererii, reclamantul a
susținut că actul emis în procedura Legii
nr
.
10/2001, este nelegal întrucât cu înscrisurile depuse în probațiune a făcut, cu
prisosință, dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului în
litigiu care s-a aflat în patrimoniul antecesoarei sale, B.A., al cărei unic
moștenitor este și care a fost deposedată abuziv de bunuri de către
autoritățile locale,
Prin sentința civilă
nr
.
1614 din 30.11.2005 a tribunalului Galați a fost respinsă ca neîntemeiată
acțiunea introductivă, prima instanță reținând în esență că din actele depuse
în probațiune, nu rezultă că la momentul deposedării, imobilul solicitat s-ar fi
aflat în patrimoniul defunctei B.A. Din adresa
nr
.
E/3575 din 4.06.1998 eliberată de Administrația Financiară Galați nu rezultă
decât împrejurarea că B. A. figura înscrisă în evidențele fiscale cu o
suprafață de 500
m.p
. teren la adresa menționată,
înscris care nu echivalează însă cu un titlu de proprietate și astfel nu
dovedește dreptul de proprietate afirmat de reclamant.
În cauză nu-și găsesc aplicabilitate nici
prevederile
art
. 24 din Legea
nr
.
10/2001, întrucât reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului
cu vreun act normativ sau de autoritate cum prescriu dispozițiile legale
evocate, pentru ca acesta să poată beneficia de prezumția instituită de textul
legal menționat.
Apelul declarat de reclamant împotriva
susmenționatei hotărâri, a fost respins ca
nefondat
prin decizia civilă
nr
. 70/A din 15.03.2006 a Curții
de Apel Galați, instanță care a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada
calității de proprietar a autorului său ori a preluării abuzive de către stat a
imobilului solicitat, aspecte temeinic reținute de prima instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat
recurs reclamantul, criticând-o pentru
nelegalitate
,
motivele căii de atac fiind încadrate în dispozițiile
art
.
304
pct
. 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat,
reclamantul a susținut că în mod greșit s-a reținut
neîndeplinirea
cerințelor
art
. 23 și 24 din Legea
nr
. 10/2001, deși cu actele depuse în probațiune, inclusiv
în recurs a dovedit cu prisosință îndeplinirea cerințelor impuse de prevederile
legale menționate. A învederat astfel că, în dovedirea proprietății a depus o
adeverință de rol fiscal din care rezultă că, antecesoarea sa, B. A., a figurat
până în anul 1987 în evidențele fiscale cu suprafața de 500
m.p
.,
teren situat în Galați, ca și actul de vânzare-cumpărare autentificat sub
nr
. 1027-141 din 29.04.1960 din care rezultă că autoarea sa
a devenit împreună cu soțul său proprietara unui teren de 583
m.p
. și o casă la adresa menționată.
Întrucât cu înscrisurile evocate a făcut
dovada dreptului de proprietate asupra bunului solicitat, bun ce se află în
administrarea pârâtei, a considerat ca întrunite cerințele legale impuse de
actul normativ de reparație, motiv pentru care, față de dispozițiile
instanțelor precedente, contrare prevederilor legale enunțate, a solicitat
admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei curții de apel și,
în urma
rejudecării
cauzei, admiterea acțiunii astfel
cum a fost formulată.
Recursul este fondat.
Prin notificarea
nr
.
1055 din 25.09.2001 reclamantul B. G. a solicitat restituirea în natură sau în
echivalent a imobilului (teren și construcție) situat în Galați.
Cererea reclamantului a fost respinsă prin
dispoziția
nr
. 1580/SR din 15.04.2005, ce constituie
obiectul prezentei proceduri judiciare, determinat de constatarea că
solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului
revendicat nici a deposedării de către stat.
Atât în etapa administrativă a procedurii,
cât și în cea judiciară, reclamantul a anexat notificării actele ce-i atestă
calitatea de moștenitor al proprietarului bunului – B. A., precum și, în ceea
ce privește dreptul de proprietate afirmat, adeverința
nr
.
E/3575 din 4.06.1998 emisă de Administrația Financiară și Trezoreria municipală
Galați, din care rezultă că antecesoarea a figurat în evidențele fiscale ale
localității cu un teren în suprafață de 580
m.p
.
proprietatea sa până la data de 1987 când a fost radiat, fără a se indica
motivul acestei radieri.
Considerând că înscrisul invocat nu întrunește
cerințele legale pentru a fi considerat titlu de proprietate și astfel nu are
aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate afirmat, precum și în lipsa unui
act normativ sau de autoritate de preluare de către stat a acestuia, instanțele
judecătorești asemenea autorității administrative au apreciat ca
nefondate
pretențiile reclamantului.
Considerentele instanțelor și consecutiv
dispozițiile acestora sunt greșite, fiind date cu greșita aplicare a legii,
motiv de recurs prevăzut de dispozițiile
art
. 304
pct
. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, potrivit
art
.
22 din Legea
nr
. 10/2001 (în prezent
art
. 23 din lege), actele doveditoare ale dreptului de
proprietate și, în cazul moștenitorilor, actele ce le atestă această calitate
vor fi depuse, ca anexă la notificare, într-un anumit termen, prelungit apoi
prin lege.
La
pct
.
22.1 din H.G.
nr
. 498/2003 de aprobare a Normelor
metodologice de aplicare unitară a Legii
nr
. 10/2001,
se prevede că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțelege
orice înscrisuri translative de proprietate, acte juridice care atestă
calitatea de moștenitor, orice acte juridice sau susțineri care permit
încadrarea preluării ca fiind abuzivă (
art
. 2 alin. 1
din lege), orice acte juridice care atestă deținerea proprietății (extras carte
funciară, istoric de rol fiscal …, orice act emanând de la o autoritate din
perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv
aparținea persoanei respective)
etc
.
Pentru că
art
. 22
din Legea
nr
. 10/2001, nu cuprinde prevederi speciale
în privința dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanelor
îndreptățite, înseamnă că aceste prevederi se întregesc cu cele cuprinse în
normele de aplicare la care s-a făcut referire. Ca urmare, rezultă că, în
această materie, ce vizează retrocedarea imobilelor preluate abuziv, în
privința dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca
dovada dreptului de proprietate să se facă potrivit dreptului comun, așa încât
sunt admisibile și alte mijloace de dovada, astfel cum au fost redate mai sus,
important fiind de stabilit dacă bunul solicitat a aparținut autorului
reclamantului.
Sintagma „acte doveditoare ale dreptului de
proprietate” are, prin urmare, în accepțiunea legii de reparații, asemenea
celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai larg decât
cel al noțiunii similare corespunzătoare dreptului comun în materie,
reglementare ce se înscrie, asemenea ansamblului normelor actului normativ de
reparație, în spiritul și finalitatea acestei legi. Ceea ce este important în
accepțiunea legii speciale este de a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat
în proprietatea persoanei îndreptățite.
Or, din adeverința menționată coroborată cu
înscrisurile depuse în recurs, rezultă că reclamantul a făcut dovada că
autoarea sa, B. A., a fost proprietara imobilului – teren de 583
m.p
. și casă, ulterior demolată – situat în localitatea
Galați.
Este de asemenea dovedită și necontestată
împrejurarea că terenul în litigiu, obiect al notificării este liber și este
deținut de pârâtă, care a fost în imposibilitatea de a indica actul normativ
sau de autoritate în temeiul căruia acest bun a ajuns în detenția sa.
Demersurile reclamantului constând în
cererile adresate organelor statului privind indicarea titlului în temeiul
căreia a fost preluat bunul, au fost soldate, astfel cum rezultă din actele
dosarului, cu răspunsuri în sensul inexistenței sau
neidentificării
unui asemenea act.
Aceasta nu echivalează cu
neîndreptățirea
reclamantului de a beneficia de prevederile
legii de reparație, întrucât, în conținutul acțiunii de preluare abuzivă în
sensul acestei legi, astfel cum este definită prin prevederile
art
. 2 din Legea
nr
.
10/2001 se include, potrivit
lit
. i a acestui text și
orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea
dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără
temei legal.
Or, existența de
facto
a bunului solicitat în detenția/administrarea pârâtei, în condițiile
neindicării ori
neidentificării
actului de preluare,
nu înseamnă că bunul s-ar afla în proprietatea statului cu titlu, situație
care, de asemenea, potrivit modificărilor aduse legii de reparație prin Legea
nr
. 247/2005 constituie ipoteză a prevederilor Legii
nr
. 10/2001.
Față de cele ce preced , recursul a fost
admis, decizia civilă și sentința civilă au fost casate iar cauza a fost
trimisă spre
rejudecare
Tribunalului Galați.