ÎCCJ, decizie (scj.ro #146151)

Imobil naționalizat în temeiul Legii nr. 119/1948. Dispoziție de restituire în natură emisă în procedura administrativă prevăzută de legea specială în favoarea moștenitorului foștilor acționari ai societății în patrimoniul căreia se afla bunul preluat de stat. Nulitate. Calitatea de persoană îndreptățită. Interpretarea sintagmei ”membri ai aceleiași familii” din cuprinsul prevederilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001

Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate

Index alfabetic : imobil

notificare

restituire în natură

dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001

acționari

măsuri reparatorii

Legea nr. 10/2001, art. 4, art. 22, art. 18

Potrivit prevederilor art.18 lit.a) din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite erau membri ai aceleiași  familii.

Aceste dispoziții legale instituie o derogare de la regula acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, admițând, pe cale de excepție, posibilitatea restituirii în natură în ipoteza în care persoana îndreptățită era unic asociat la persoana juridică ce deținea imobilele sau alte active în proprietate, sau persoanele îndreptățite erau membri ai aceleiași familii.

În sens juridic, noțiunea de familie are un înțeles restrâns, propriu-zis  cuprinzând  pe soți  precum și pe  copii lor minori, iar cel mai larg  înțeles  al noțiunii de familie este acela de arbore genealogic, adică de totalitate a persoanelor care descind dintr-un autor comun, la care sunt de adăugat și soții acestor persoane, iar o astfel de  interpretare  trebuie să prevaleze în special  când este  vorba de o „afacere de familie”.

Dispozițiile art. 18.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 prevăd că ipoteza de la lit. a) a art. 18 din lege vizează interdicția restituirii în natură a imobilelor pentru cazul deținătorilor de  participații de capital social la societăți comerciale naționalizate, soluție justificată, deoarece asociații sau acționarii nu aveau decât un drept de creanță asupra societății și, ca atare, stabilirea corespondenței  cu bunurile acesteia  este  imposibil de operat.

Prin urmare, cum pârâtul nu a făcut dovada cu acte de stare civilă în condițiile

reglementate de

art.22 din Legea nr. 10/2001, respectiv pct.22.1 - 22.4 din H.G. nr.498/2003, că foștii acționari au fost membri ai aceleiași familii, instanța de apel  a făcut o legală interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește constatarea nulității absolute a dispoziției prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului.

Secția I civilă, decizia nr.1506 din 6 octombrie 2017

Prin cererea principală, astfel cum a fost precizată și cererile conexe,  reclamanții SC A. SA, SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL, Societatea Cooperativa Meșteșugărească E., SC F. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL, SC I. SRL și J. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General, K., L., M., N. și intervenienții SC O. SRL și P., anularea dispoziției nr.4937 din 27.12.2005, a dispoziției nr. 2515/2004 și a dispoziției nr.5430/2006, emisă de Primarul General al municipiului București.

În motivarea cererilor, reclamanții au arătat că dispozițiile sus enunțate au fost emise în favoarea unor persoane ce nu erau îndreptățite conform Legii nr.10/2001, întrucât defunctul Q. la data naționalizării nu mai avea calitatea de coproprietar asupra imobilului ca urmare a retransmisiunii proprietății către R., situație ce rezultă din actul de retransmisiune încheiat sub

nr. 23375/1945.

Totodată, s-a mai arătat că pârâtul K. se prevalează de calitatea de moștenitor al autorilor săi S., T. și U. care erau acționari ai societății anonime V. S.A.

În raport de această situație de fapt, dispoziția nr.4937/2005 a fost emisă fără a se ține cont de faptul că o societate anonimă nu poate constitui obiect al unei succesiuni și că nu s-a făcut dovada că, cota 1/2 din imobil, care a aparținut societății anonime SC V. SA, ar fi trecut în proprietatea doar a acestor asociați. Nu s-a făcut dovada că această societate a încetat sau că a fost preluată numai de autorii pârâtului, situație în care se impunea a se face dovada în sensul nominalizării acționarilor societății anonime.

În aceeași idee s-a arătat că imobilul nu a fost naționalizat pe numele societății, ci pe numele W. și X. poziția 13 și pe numele Q. la poziția nr. 52.

Totodată, s-a mai menționat că, prin dispoziția nr.5430/2006, prin care s-a modificat dispoziția nr.2515/2004, a fost redusă doar cota atribuită lui M. și L. de la 5/16 la 3/16, fără a se ține seama de componența reală a imobilului la data naționalizării, și că nu s-a ținut  cont de lipsa calității de proprietar al defunctului Q., întrucât acesta, tot ce cumpărase de la moștenitorii defunctului Y. a înstrăinat în timpul vieții sale către R. Pe de altă parte, s-a susținut că modificarea dispoziției nr. 2515/2004 nu se mai putea realiza decât printr-o hotărâre judecătorească.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.10/2001 și dispozițiile dreptului comun referitoare la nulitatea absolută.

Prin cererile de intervenție în interes propriu SC O. SRL, SC Z. SRL, SCM E., P. au invocat nulitatea absolută a dispozițiilor emise pentru aceleași considerente ce au fost  expuse prin cererile principale.

Pârâții M., L. și K. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererilor ca neîntemeiate.

Pârâtul K. a depus cerere reconvențională în cadrul dosarului nr. x1/301/2007 al Judecătoriei Sectorului 3 București, prin care a solicitat evacuarea reclamanților pârâți reconvenționali SC B. SRL, SC C. SRL, SC D. SRL și SCM E. din imobilul în litigiu pentru lipsa titlului și neplata chiriei, cerere reiterată și în cadrul dosarului nr. x3/3/2008 al aceleiași instanțe în ce privește  evacuarea tuturor reclamanților.

După stabilirea competenței materiale în raport de valoarea obiectului cererii, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului București.

Tribunalul București a dispus conexarea tuturor dosarelor la dosarul nr. x3/3/2008, în temeiul  art.164 C.proc.civ.

Prin sentința civilă nr.1160 din 25.09.2007, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a

admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților SC F. SRL, SC B. SRL, SC I. SRL,  S.C. G. SRL, S.C H. SRL și J., precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții în interes propriu S.C C. SRL, SC O. SRL, SC SCM E., P. și S.C.  D. SRL.

Prin decizia civilă nr.428/A din 03.06.2008, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă au fost admise apelurile formulate de  reclamanții SC F. SRL,  SC B. SRL, SC I. SRL, SC G. SRL,  SC H. SRL și J. și de către intervenienții în interes propriu SC C. SRL, SC O. SRL, SCM E., P. și SC D. SRL, fiind desființată sentința, și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, instanța apel a reținut că reclamanții și intervenienții au calitatea de terți vătămați prin dispozițiile emise în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001, sens în care își justifică interesul procesual și calitatea procesuală activă în calitate de chiriași, dovedită prin înscrisurile prezentate în fond și  apel.

Prin sentința civilă nr.1717 din 14.10.2011, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă a fost respinsă cererea principală, cererile conexe, precum și cererile de intervenție și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

Pentru  a pronunța  această hotărâre s-au reținut următoarele considerente:

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1933 societatea V. a cumpărat cota indiviză de 1/2 din imobilul situat în str. V. nr. x6 – x8 – x0, imobil înscris în cartea funciară din 24.03.1940, în care s-a menționat că terenul în suprafață de 904 mp și construcția compusă din parter și 2 etaje aparținea în cote de 8/16 societății V., în cotă de 3/16 lui Q., în cotă de 3/6 lui A.A. și în cotă de 2/16 lui R.

De asemenea, din cartea funciară rezultă că imobilul din str. V. nr. x6, format din teren în suprafață de 1.275 mp și construcție compusă din parter și 2 etaje aparținea în cote de 8/16 societății V., de 5/16 lui Q., care a cumpărat cota de 2/16 de la R., și de 3/16 lui A.A.

Conform fișei CAFIN, acționarii societății pentru cota de 1/2  erau frații B.B., U. și T., fapt ce rezultă din actele dosarului administrativ.

În această situație tribunalul a apreciat că persoanele menționate anterior, autorii pârâtului – reclamant K. se încadrau în excepția prevăzută de art.18 lit.a) din Legea nr.10/2001, întrucât erau membri ai aceleiași familii, fapt pentru care măsura restituirii în natură a imobilului din litigiu  a fost corect stabilită de către primărie, măsură ce reprezintă regula conform art.7 din același act normativ.

Pentru aceleași argumente, susținerile reclamanților și ale intervenienților potrivit cărora erau aplicabile dispozițiile art.38 din Legea nr. 10/2001 au fost înlăturate față de situația anterior menționată referitoare la persoana autorilor pârâtului – reclamant reținându-se calitatea de membri ai aceleiași familii.

În ceea ce privește modalitatea de preluare a Societății V. s-a reținut  că aceasta a fost preluată de către stat în baza Legii nr.119/1948, anexa X, poziția 211, că mențiunile referitoare la Decretul nr.92/1950 privesc de fapt celelalte cote din imobil care aparțineau numiților W. și  R., precum și lui Q.

Faptul că în dispoziție s-a menționat numai cota indiviză ce urmează a fi restituită, fără a se descrie componența imobilului ce vizează cota respectivă, și că s-ar fi indicat în mod eronat titlul în baza căruia imobilul a fost trecut în proprietatea statului, nu poate constitui motiv de nulitate absolută, nulitate care în raport de dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001, se analizează având în vedere calitatea de persoană îndreptățită și dovada titlului de proprietate.

În consecință, tribunalul a apreciat că dispoziția nr. 4937/2005 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale.

În ceea ce privește dispoziția nr. 2515/2004 și dispoziția nr.5430/2006, tribunalul a constatat că din actele dosarului și expertiza efectuată în cauză nu s-a  putut reține că după data naționalizării a fost adăugat  sau construit un nou corp de clădire, respectiv „scara D” cum  susține  reclamanta SC A. SA.

Prin dispoziția nr. 2515/2004 s-a dispus restituirea imobilului în natură, în proprietatea

numiților N., M. și L., în cote de 5/16 din imobilul format din construcție și terenul de sub construcție, cât și 1/2 din terenul liber, respectiv 893 mp, și o cotă indiviză de 194,50 mp, în total de 1063,27 mp, din totalul de 1087,50 mp.

Prin dispoziția nr.5430/2006 s-a dispus modificarea art.1 din dispoziția menționată anterior, în sensul că s-a trecut  cota de 3/16 în loc de cota de 5/16.

Susținerile reclamantei SC A. SA, potrivit cărora un motiv al nulității ar fi acela că modificarea dispoziției nr.2515/2004 se putea realiza numai în baza unei hotărâri judecătorești, nu au fost primite, întrucât prin modificarea cotei din 5/16 în 3/16 nu a avut loc o revocare a dispoziției nr. 2515/2004, în sensul art.25.7 din H.G. nr. 923/2010, ci s-a dispus de fapt o îndreptare a cotei indivize.

Referitor la calitatea de proprietar al defunctului Q. s-a reținut că acesta a cumpărat de la moștenitorii defunctului Y. și de la R.

În procesul-verbal de carte funciară nr.845/1940 este menționat dreptul de proprietate pentru societatea V. SA pentru cota de 8/16, A.A. pentru cota de 3/16 și Q. pentru cota de 5/16, menționându-se pentru cota de 1/16 că aceasta a fost cumpărată de la R. în baza actului autentic din 04.12.1940, prin care a fost retransmisă numai cota de 1/8.

Prin dispoziția nr. 5430/2006 a fost modificată cota de 5/16, în 3/16, tribunalul apreciind

că această modificare a fost făcută în mod corect, calitatea de proprietar fiind dovedită în persoana defunctului Q. conform actelor menționate anterior, și că dispoziția a fost emisă  potrivit dispozițiilor legale în condițiile în care  cota ce a făcut obiectul  retransmiterii nu a făcut obiectul acesteia.

De asemenea, în ceea ce privește susținerile reclamanților SC A. SA referitoare la actele depuse în dovedirea calității de persoane îndreptățite, tribunalul a reținut că această dovadă s-a realizat conform dispozițiilor art.23 din Legea nr.10/2001 coroborate cu art.23.1 lit.b) din H.G. nr. 923/2010, potrivit cărora noțiunea de acte doveditoare se referă la actele juridice care atestă calitatea de moștenitor, certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor, acte de stare civilă, testament, acte ce au fost certificate, fiind astfel îndeplinită cerința dispozițiilor art.23.2 din HG nr. 923/2010.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul K. s-a reținut că prin dispozițiile emise s-a dispus restituirea în natură a unor cote fără individualizarea concretă a spațiilor ce s-ar regăsi în cotele menționate, că între părți nu există raporturi locative, că invocarea lipsei titlului în favoarea reclamanților-pârâți și a intervenienților și apărarea dreptului de proprietate al pârâților-reclamanți persoane fizice se poate analiza numai în cadrul unei acțiuni în revendicare, și nu în cadrul unei acțiuni în evacuare.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel reclamanții  SC A. SA, SC D. SRL,  SC F. SRL,  SC B. SRL, SC G. SRL, S.C. H. SRL, SC I. SRL, SC C. SRL, SCM E., J., pârâtul K. și intervenientul SC O. SRL.

La data de 31.05.2012, intervenientul C.C. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând a se constata că este singurul proprietar al imobilului situat în str. V. nr. x0 (actual nr. x1, x8 și x0), precum și anularea ordinii de înscriere în cartea funciară a  imobilului.

De asemenea, intervenientul C.C. a formulat și cerere de chemare în garanție a pârâtului intimat Primarul General al Municipiului București, având același solicitări, respectiv constatarea calității de proprietar asupra imobilului în litigiu, precum și anularea ordinii de înscriere în cartea funciară.

La data de 08.06.2012, pârâtul L. a formulat întâmpinare, susținând, în esență, că apelanții – reclamanți  nu și-au justificat calitatea procesuală activă și nici interesul în formularea cererii de  chemare în judecată întrucât nu au făcut dovada unui titlu valabil în baza căruia ocupă spațiile  comerciale din imobilul în litigiu, aceștia fiind terți în raportul juridic izvorât din aplicarea dispozițiilor Legii  nr. 10/2001.

La data de 21.09.2012, apelanta reclamantă J. a depus  motivele de apel, invocând dispozițiile art.292 pct.2 și art.293 C.proc.civ., susținând că atât cererea principală, precum și cererile conexe trebuiau admise de către prima instanța în raport de totalitatea probelor administrate în cauză.

La termenul de judecată de la 28.01.2013 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C.C. în temeiul dispozițiilor art.50 alin.(3) C.proc.civ., dată fiind opoziția  părților.

De asemenea, în baza  art. 61 alin.(1) C.proc.civ. a fost respinsă ca inadmisibilă și cererea de chemare în  garanție formulată de intervenientul C.C.

La termenul de judecată de la 25.04.2013 intervenientul C.C. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei Primăria Municipiului București prin Primar General, arătând că, în urma încheierii contractului de cesiune de drepturi succesorale nr. x/2008, a preluat drepturile succesorale  ce i-ar reveni lui D.D., în calitate de moștenitoare a autorilor E.E. prin F.F., și, ca urmare, este singurul proprietar al imobilului în litigiu.

La termenul de judecată de la 10.06.2013 a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.C. în baza  dispozițiilor  art.51  C.proc.civ.

În cauză, apelanții SC D. SRL, SC F. SRL, SC I. SRL, SC C. SRL și SCM E. au invocat excepția lipsei calității procesuale active a  apelantului pârât K. în cererea reconvențională, excepția fiind unită cu fondul cererii reconvenționale în baza art.137 alin.(2) C.proc.civ.

La termenul de judecată de la 09.09.2013, intervenientul C.C. a invocat excepția puterii

lucrului judecat  în raport de sentința civilă nr. 744/1982 (irevocabilă și executorie) și sentința civilă nr. 1001/1892 ale Tribunalului Comercial de Ilfov.

La termenul de judecată de la 21.10.2013, SC Z. SRL a formulat cerere de intervenție în interesul apelanților reclamanți, arătând că folosește o parte din spațiul în litigiu în calitate de chiriașă, că inițial a încheiat contract de închiriere cu pârâtul K. pe o perioadă cuprinsă între 01.01.2008 – 08.02.2011, iar, ulterior, a încheiat contractul de închiriere cu G.G. și H.H.

Cererea de intervenție a fost admisă la data de 02.12.2013 în conformitate cu dispozițiile art.51 și 52  alin.(1)  C.proc.civ.

În ceea ce privește susținerile pârâtului L. vizând calitatea procesuală activă a apelanților-reclamanți prin prisma lipsei interesului în formularea cererilor de chemare în judecată și a cererilor de intervenție, s-a reținut că reclamanții și intervenienții și-au justificat interesul, condiție în exercitarea acțiunii civile, prin aceea că ocupă în calitate de chiriași imobilul în litigiu, aspect dovedit atât prin contractele de închiriere depuse la dosarul cauzei cât și prin constatările rezultate din expertiza tehnică administrată în fața instanței de fond.

S-a constatat că în condițiile în care aceștia au calitate de terți față de raportul juridic izvorât din aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001 și justifică un interes născut, actual și legitim în constatarea nulității absolute a dispozițiilor de restituire în natură a imobilului pe care îl ocupă în prezent, calitatea procesuală activă este dovedită.

De altfel, aceste aspecte sunt dovedite inclusiv prin formularea cererii reconvenționale în cauză, având ca obiect evacuarea reclamanților și intervenienților din imobilul în litigiu.

Prin decizia civilă nr.126/A din 24.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă au fost respinse excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului K. în cererea reconvențională, precum și excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientul C.C., fiind admise apelurile formulate de apelanții-reclamanți SC A. SA, SC D. SRL, SC F. SRL, SC B. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL, SC I. SRL, SC C. SRL, SCM E., și de apelanta-intervenientă SC O. SRL, împotriva sentinței civile nr.1717 din 14.10.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, a fost schimbată, în parte, sentința, în sensul admiterii cererilor principale, cererilor conexe și de intervenție, constatându-se nulitatea absolută a dispozițiilor nr.4937/2005, nr.2515/2004 și nr.5430/2006, emise de Primarul General al Municipiului București și, păstrând dispoziția privind respingerea cererii reconvenționale, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul K. împotriva aceleiași sentințe civile, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de SC Z. SA și respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul C.C.

Împotriva deciziei civile nr.126/A/2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, au declarat recurs pârâții Municipiul București prin Primarul General, L., K. și

recurentul intervenient în interesul altei persoane C.C.

Prin decizia civilă nr.2531 din 02.10.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casația și Justiție, Secția I civilă au fost admis recursurile, casată decizia de apel și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât, așa cum rezultă din certificatul de deces din data de 4.12.2012, emis de serviciul de stare civilă al orașului Suresnes (Hauts de Seine), Franța, intimatul-pârât N. a decedat la data de 1.12.2012.

S-a constatat prin decizia de casare că, deși pârâtul a decedat pe parcursul soluționării cauzei în apel, nu au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, iar instanța de apel, la data pronunțării hotărârii din 24.03.2014, a soluționat cauza în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitatea de folosință și, dec,i fără legitimare procesuală, motiv pentru care recursul a fost admis, casată hotărârea instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând a fi introduși în cauză moștenitorii intimatului-pârât N.

În rejudecare, instanța de apel, în raport de cererea de introducere în cauză a moștenitorilor intimatului-pârât N., formulată de către apelantele reclamante SC D. SRL, SC F., SC G. SRL, SC I. SRL prin administrator judiciar, SCM E., J., la termenul de judecată din 08.06.2015 a respins cererea de suspendare a judecării cauzei  formulată de către apelantul pârât K. în temeiul art.243 alin.(1) pct.1 C.proc.civ. pentru motivele arătate în cuprinsul încheierii de

ședință de la acel termen.

La termenul de judecată din 23.11.2015, instanța de apel, în raport de actul de notorietate din 14.02.2013 emis de I.I., tradus și certificat sub semnătură de interpret și traducător, a admis cererea formulată de către apelanta reclamantă SC G. SRL și a dispus introducerea în cauză a intimatei pârâte J.J., în calitate de moștenitoare a defunctului N., iar, în raport de înscrisurile aflate la dosar, din care rezultă că doamna J.J. achită taxa succesorală eșalonată de pe urma defunctului, a constatat la termenul de judecată din 10.02.2017 că a operat transmisiunea calității procesuale pasive către aceasta din urmă.

La dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, s-au depus în copie următoarele înscrisuri: actul de deces al numitului U. emis de Biroul Administrării Populației și Imigrării din Tel Aviv din 10.08.2014 apostilat, certificat de deces al numitului U. emis de Biroul Administrării Populației și Imigrării din Tel Aviv din 09.03.2003, copie legalizată emisă de Arhivele Naționale de pe Registrul de stare civilă pentru născuți nr. x/1895 pentru T., extras din registrul deceselor pentru T. eliberat de Biroul Administrativ Les Mureaux din 28.09.1983; certificat de deces pentru K.K., extras din registrul stării civile pentru născuți pentru B.B., extras din registrul de căsătorie pentru B.B. și L.L., extras din Registrul de stare civilă pentru născuți pentru L.L., adresa serviciului de stare civilă din 24.06.2014, actul de deces pentru L.L. rectificativ al actului de deces nr. x/2003 prin decizia Procurorului Republicii Franța, la 23.01.2015, certificat de deces nr. x/2003 pentru L.L. anterior rectificării, act de deces pentru B.B., extras din registrul de nașteri pentru M.M., act de naștere pentru M.M., extras de minute din actele de naștere N.N., copie act de deces pentru M.M., atestare succesiune pentru B.B. și M.M., act de notorietate după deces pentru L.L., certificat de calitate de moștenitor din 26.06.2003 și încheiere de rectificare nr.7 din 01.04.2015, declarație de notorietate de la O.O., declarație de notorietate de la P.P., declarație de notorietate de la Q.Q. apostilată, declarații de notorietate de la R.R. și S.S. apostilată, dosar CNSAS al lui U., contract de vânzare-cumpărare din 01.03.1933 transcris conform procesului verbal nr.5231/1933, și procesul verbal de CF nr.845/1940 și negația de la Arhivele Naționale din 28.04.2014, fișa CAFIN eliberată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, anexa 10 poziția 11 din Legea nr.119/1948, tranzacția autentificată sub nr. x din 12.03.2008 între K., G.G. și H.H.

Aceste înscrisuri au fost depuse în original la registrul de valori al Curții de Apel București, Secția a IV-a.

La termenul de judecată din 10.03.2017, instanța în raport de limitele casării deciziei anterioare din apel a dispus refacerea actelor de procedură, sens în care a pus în discuție cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul C.C., pe care a respins-o în raport de motivele reținute în încheierea de dezbateri, precum și cererea de intervenție în interesul pârâtei Primăria Municipiului București prin Primar General formulată de intervenientul C.C., și cererea de intervenție în interesul apelanților reclamanți formulată de intervenienta SC Z. SRL, pe care le-a admis în raport de motivele reținute în încheierea de dezbateri, excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată a reclamanților invocate de pârâtul L., excepția lipsei calității procesuale active a apelantului K. în cererea  reconvențională,  formulată de către apelanții – reclamanți  SC D. SRL, SC F. SRL, SC I. SRL, SC C. SRL și SCM E., și excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientul C.C. față de sentința civilă nr. 744/1982 /(irevocabilă și executorie) și sentința civilă nr.1001/1892, ale Tribunalului Comercial de Ilfov.

Prin decizia nr. 279/A din 24.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei interesului ca nefondate; respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului K. pe cererea reconvențională ca nefondată; respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientul C.C.

Au fost admise apelurile formulate de apelanții reclamanți SC A. SA, SC D. SRL, SC F. SRL, SC B. SRL, SC G. SRL, SC H. SRL, SC I. SRL prin administrator judiciar, SCM E., J. și de apelanta intervenientă SC O. SRL împotriva sentinței civile nr.1717/2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă. A fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că au fost admise cererile principale, conexe și cererile de intervenție, dispunându-se anularea dispozițiilor nr.2515/2004, nr.4937/2005 și nr.5430/2006, emise de Primarul General al Municipiului București, fiind păstrată dispoziția privind respingerea cererii reconvenționale.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC C. SRL, luând act de

renunțarea la dreptul pretins. A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul pârât K.

A fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de SC Z. SRL, respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de C.C.

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de arătare a titularului dreptului formulată de intervenientul C.C.

Analizând cu prioritate, în raport de prevederile art.137 alin.(1) C.proc.civ. excepțiile invocate, instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei interesului acestora ca nefondate în raport de împrejurarea că în ciclul procesual anterior,  prin decizia nr.428/A/2008 a Curții de Apel București, Secția a III a civilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că reclamanții  au calitatea de terți vătămați prin emiterea unor dispoziții în soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr.10/2001, având calitatea de chiriași, dovedită prin înscrisurile prezentate la fond și apel, sens în care își justifică interesul procesual și calitatea procesuală activă în cauză.

S-a reținut că în condițiile în care reclamanții și intervenienții au calitate de terți față de raportul juridic izvorât din aplicarea dispozițiilor Legii nr.10/2001 și justifică un interes născut, actual și legitim în constatarea nulității absolute a dispozițiilor de restituire în natură a imobilului pe care îl ocupă în prezent, aceștia au calitate procesuală activă în cauză.

În ceea ce o privește pe reclamanta SC A. SA, s-a reținut că, din adresa CGMB AFI nr. 1296 din 03.06.2001, rezultă că aceasta are calitatea de chiriaș în imobilul ce a făcut obiectul dispozițiilor contestate.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului K. pe cererea reconvențională, instanța de apel a respins-o ca nefondată în raport de împrejurarea că, potrivit actului adițional nr.2 autentificat sub nr. x din 11.05.2011 și actului adițional nr.3 autentificat sub nr. x din 18.11.2011 în tranzacția încheiată între K., G.G. și H.H. se arată că părțile au hotărât ca procedura de evacuare a persoanelor ce ocupă imobilul să se facă exclusiv de către K., având acordul celorlalți proprietari conform art.641 C.civ.

Totodată, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenientul C.C., nefiind întrunită cerința identității de obiect, părți și cauză în raport de pricinile soluționate prin sentințele nr.744/1892 și nr.1001/1892 ale Tribunalului Comercial de Ilfov. În acest sens,  s-a  constatat că aceste din urmă cauze aveau ca obiect popriri pentru chiriile imobilului din str. V. nr. x0, din pasajul construit în curtea lui E.E., proprietatea defunctului E.E., cerere de poprire ce fusese introdusă de colonel F.F. fiul lui E.E., iar obiectul cauzei de față îl constituie anularea dispozițiilor nr.4937/2005, nr.2515/2004 și nr.5430/2006 emise de Primarul General al Municipiului București, prin care s-a restituit în natură pârâților notificatori imobilul din str. V. nr.x6 -x8 - x0 – Pasajul X., motiv pentru care s-a reținut că între  cele două cauze nu există identitate de  părți, obiect și  cauză, pentru a fi îndeplinite condițiile stipulate în art.1201 C.civ.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, în rejudecare a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr.4937/2005, emisă de Primarul General al Municipiului București, s-a dispus restituirea în natură în proprietatea pârâtului K. a cotei de 1/2 din imobilul format din construcție (cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr.4/1973, respectiv apartamentul nr. 50, etaj 1, vândut conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 24.03.1975, apartamentul nr.50, parter, vândut conform deciziei de atribuire în vederea cumpărării nr. x din 22.02.1974, a apartamentului nr. 59, mezanin, vândut în baza Legii nr.112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 08.04.1997), cu cotele de teren aferente. Terenul în suprafață de 1084,27 mp din totalul de 2278,50 mp care reprezintă teren aferent construcției și curți de lumină, care se identifică conform raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit

de expert T.T., care fac parte integrantă din dispoziție, se atribuie în folosință specială.

Unitatea deținătoare a reținut că notificatorul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire în baza certificatelor de calitate de moștenitor nr. x3/2003, nr. x0/2003 și nr. x8/2003 și a încheierii de rectificare nr. 7778/2003, iar imobilul la data preluării abuzive a fost proprietatea Societății anonime ,,V.,, în baza actului de proprietate nr. x/1933 și a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950.

Contrar susținerilor apelanților  SC I. SRL, SC D. SRL, SCM E., SC F. SRL, SC H. SRL și SC O. SRL titularul dispoziției atacate, apelantul K., face parte dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001; dispozițiile art. 3 alin.(1) lit. b) din actul normativ menționat prevede că sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent…b) persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv.

În cauză, așa cum a reținut și prima instanță, autorii apelantului pârât, S. și U. au avut calitatea de acționari ai societății V., ce deținea în proprietate la data trecerii abuzive a imobilului în proprietatea statului cota de 8/16 din imobilul din str. V. nr. x6 – x8 – x0 ce a făcut obiectul notificării.  În acest sens, s-a constatat că societatea V. deținea, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. x/1933 și a procesului verbal de carte funciară nr.844 din 24.03.1940 cota indiviză de 8/16 din imobilul situat în str. V. nr. x6, imobil alcătuit din terenul în suprafață de 904 mp și construcția compusă din parter și 2 etaje, și care a fost trecut în cartea funciară din 24.03.1940 (în care s-a menționat că întregul imobil aparținea în cote de 8/16 societății V.; cota de 3/16 lui Q.; cota de 3/6 lui A.A. și cota de 2/16 lui R.), precum și cota de 8/16 din imobilul din str. V. nr.x8 - x0, compus din teren în suprafață de 1275 mp și construcție compusă din parter și 2 etaje, potrivit procesului verbal de carte funciară nr.845/1940 din 04.12.1942 (în care s-a menționat că întregul imobil aparținea în cote de 8/16 societății V., de 5/16 lui Q. - care a cumpărat cota de 2/16 de la R., și de 3/16 lui A.A.).

Conform fișei CAFIN întocmite în anul 1950 la preluarea în proprietatea statului a societății V. în temeiul Legii nr.119/1948, acționarii societății deținătoare a cotei de 1/2 din imobil erau S., cu 1.100 de acțiuni, T., cu 600 de acțiuni, K.K., cu 170 de acțiuni, U.U., cu 10 acțiuni,  U., cu 100 de acțiuni, V.V., cu 10 acțiuni,  și W.W. și Y.Y., cu câte 5 acțiuni, sens în care, rezultă cu certitudine că la data preluării în proprietatea statului a societății V. aceasta funcționa legal.

Împrejurarea că în extrasele din procesele verbale ale Adunării Generale a acționarilor societății V. din 05.06.1946 și 28.06.1946 nu figurau în lista de prezență toți acționarii ci doar cei majoritari, pentru a se întruni  condițiile de cvorum al adunării generale, nu poate primi semnificația arătată de apelanți, cum că Societatea Anonimă V. nu ar mai fi funcționat legal la data naționalizării potrivit Codului comercial în vigoare, câtă vreme dovada contrară o constituie nu doar lista anexă 10 poziția 211 din Legea nr.119/1948, ci și înscrisurile aflate la dosarul de apel din ciclul procesual anterior, respectiv ,,memoriul explicativ" al societății V. din 23.11.1948, adresa „ V. - Fabrica X. – Șos. S. nr. x9- x1 nr.140098 din 13.01.1949” și bilanțul fabricii din 1947.

Instanța de apel a reținut că imobilul notificat s-a aflat în patrimoniul societății V. la momentul naționalizării, astfel cum rezultă din adresa din 22.09.2003, emisă de Primăria Sector 3 București conținând istoricul de rol fiscal, care arată că la matricola nr.241 a imobilului din str. V. nr. x6, x8, x0  din anul 1942 până în anul 1950 a figurat societatea V., impusă pentru 50% din imobil.

În raport de dovezile certe ale existenței în patrimoniul societății V. a imobilului notificat, nici faptul inexistenței procesului verbal prevăzut de art.10 din Legea nr.119/1948 și a dovezii că statul a acordat despăgubiri proprietarilor și acționarilor întreprinderii naționalizate nu sunt în favoarea tezei susținute de apelanți câtă vreme naționalizarea imobilului rezultă cu certitudine în raport de lista anexă 10 poziția 211 din Legea nr.119/1948 și din  adresa din 22.09.2003 emisă de Primăria Sector 3 conținând istoricul de rol fiscal, din care rezultă că  din

anul 1942 până în anul 1950 a figurat societatea V. ca fiind impusă pentru 50% din imobil.

Mai mult, contrar susținerilor apelanților, menționarea eronată, în motivarea dispoziției de restituire, a faptului că temeiul de preluare al imobilului a fost Decretul-lege nr.92/1950, în loc de Legea nr.119/1948, nu este sancționată cu nulitatea absolută a dispoziției potrivit art.20.2 din H.G. nr.498/2003 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001, ca act normativ în vigoare la data emiterii dispozițiilor atacate (nefiind aplicabile prevederile H.G. nr. 250/2007, contrar susținerilor nefondate ale acestora  întrucât nulitatea este sancțiunea ce lipsește de efecte juridice actul juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare la data încheierii/emiterii lui), deoarece în cuprinsul dispoziției unitatea deținătoare a constatat că preluarea cotei din imobilul notificat face parte din imobilele ce se  încadrează în dispozițiile art.2 din Legea nr.10/2000 chiar dacă temeiul preluării a fost menționat eronat. Totodată, în raport de ansamblul materialului probator la analiza dispoziției nr.2515/2004, modificată prin dispoziția nr.5430/2006, instanța de apel a apreciat în raport de aspectele reținute că mențiunea din dispoziția analizată referitoare la preluarea prin Decretul nr.92/1950 privește celelalte cote din imobil care aparțineau lui N., R. și lui Q.

Instanța de apel a mai reținut că nefondate sunt și susținerile apelanților SC I. SRL, SC D. SRL, SCM E., SC F. SRL, SC B. SRL, SC H. SRL, SC O. SRL, potrivit cărora preluarea imobilului de la societatea V. ar fi fost făcută în temeiul unui titlu valabil, deoarece în sens contrar sunt dispozițiile exprese ale art.2 lit. a) și h) din Legea nr.10/2001, sens în care rezultă că cota de proprietate cu privire la imobilul notificat a fost naționalizat fără a se face dovada plății vreunei despăgubiri, deci fără titlu valabil și considerată abuzivă.

Or, art.8 din Constituția din anul 1948 recunoștea și garanta în mod expres, cu rang de principiu, dreptul de proprietate particulară, iar art.10 prevedea: „pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiție”, în același sens fiind și prevederile art.481 C.civ.

În aceste condiții, s-a constatat că naționalizarea cotei de 8/16 din imobilul fostei societăți V., făcută în temeiul unui act normativ, deci în baza unui titlu, dar fără o justă și dreaptă despăgubire, a operat nelegal, constituind o încălcare a dreptului de proprietate, de natură să nască dreptul la reparație, prin măsurile prevăzute de Legea nr.10/2001.

În ceea ce privește criticile apelanților referitoare la greșita reținere de către instanța de fond  a legalității dispoziției nr.4937/2005 sub aspectul corectei aplicări în cauză a prevederilor art.18 lit. a) din Legea nr.10/2001, instanța de apel a constatat că aceste dispoziții prevăd că ,,măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în următoarele cazuri…

persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor

și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv,

cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic

asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii

,,.

S-a  reținut că dispozițiile normative menționate ce instituie o excepție în sensul restituirii ,,numai în

cazul în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii

sunt de strictă interpretare și aplicare. Aceste dispoziții interpretate gramatical, dar  și potrivit principiului „

,exceptio est strictissime interpretationis”

prevăd că restituirea se face în natură când persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică

,,proprietară a imobilelor”,

iar ,,

persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii

”.

În cauză, unitatea deținătoare a făcut o greșită aplicare gramaticală, logică și teleologică a prevederilor de excepție ale art.18 lit. a) din Legea nr.10/2001 dispunând restituirea în natură a imobilului notificat din str. V. nr. x6-x8-x0, câtă vreme acesta nu s-a aflat

în ,,proprietatea”

în sens de drept de proprietate exclusivă a acționarilor  societății V., ci aceștia au deținut

doar o cotă parte indiviză din imobil

. Or, scopul pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea restituirii în natură a unui imobil în cazul în care

persoana îndreptățită era unic asociat, sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii

era acela ca imobilul să fie redobândit în materialitatea sa de către persoane înrudite, iar nu ca aceștia să redobândească în natură o cotă parte ideală și abstractă din dreptul de proprietate.

De altfel, și pct.18.1 din H.G. nr.498/2003, referitor la ipoteza de la lit. a) din art.18 din Legea nr. 10/2001 vizează interdicția restituirii în natură a imobilelor pentru cazul deținătorilor de participații de capital social la societăți comerciale naționalizate, deoarece asociații sau acționarii nu aveau decât un drept de creanță asupra societății și, ca atare, stabilirea corespondenței cu bunurile acesteia este imposibil de operat, însă, în situația de excepție, se justifică

restituirea imobilului în natură

(iar nu a unei cote părți din el), când acesta era deținut în proprietate de către membrii aceleiași familii.

În ceea ce privește caracterul doveditor al înscrisurilor depuse de către apelantul pârât și de către intimați anexat notificării, s-a mai reținut că, potrivit prevederilor pct.22.1-4 din H.G. nr.498/2003, prin acte doveditoare se înțelege:

„ a) orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată și altele asemenea);

b) actele juridice care atestă calitatea de moștenitor (certificat de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate);

c) orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă (art. 2 alin. 1 din lege); în cazul exproprierii prevăzute de art.11 din lege sunt suficiente indicarea actului de expropriere și, eventual, prezentarea procesului-verbal încheiat cu această ocazie ori a acordului la expropriere;

d) orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol);…

f) expertize judiciare sau extrajudiciare de care persoana îndreptățită înțelege să se prevaleze în susținerea cererii sale;

g)

orice alte înscrisuri pe care persoana îndreptățită înțelege să le folosească în dovedirea cererii sale;

h) declarații notariale date de persoana care se pretinde îndreptățită, pe propria răspundere, și care sunt solicitate de unitatea deținătoare sau de entitatea învestită cu soluționarea notificării în scopul fundamentării deciziei.

22.2. se admit numai copii legalizate sau certificate de pe actele doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor.

22.3. în cazul în care depunerea actelor doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor s-a făcut o dată cu notificarea, iar acestea sunt numai fotocopii ale acestora, se va solicita petenților prezentarea originalelor sau duplicatelor în vederea verificării și certificării acestora de către salariații entității învestite cu soluționarea notificării.

22.4. în cazuri deosebite, se pot solicita și declarații notariale date de persoane în viață care atestă anumite situații în legătură cu imobilul notificat și care pot contribui la fundamentarea deciziei”.

Referitor la susținerile apelanților, potrivit cărora emiterea dispoziției menționate nu s-a făcut potrivit legii, dovada legăturii de rudenie a asociaților fostei societăți V., a respectării prevederilor art.23.3 din H.G. nr.250/2007 și a calității de succesor a acestora în privința apelantului pârât, s-a constatat că acționarii societății deținătoare a cotei de 1/2 din imobil erau S. cu 1100 de acțiuni, T. cu 600 de acțiuni, K.K. cu 170 de acțiuni, U.U. cu 10 acțiuni, U. cu 100 de acțiuni, V.V. cu 10 acțiuni  și W.W. și Y.Y. cu câte 5 acțiuni.

Cu titlu prealabil, s-a constatat că, chiar dacă aprecierea valabilității dispozițiilor contestate se face în raport de actele din dosarul administrativ în raport de care s-au emis,  față de împrejurarea că apelantul pârât este îndreptățit a face proba contrară celor susținute de apelanți și intervenienți, și de faptul că acesta a pus la dispoziția instanței, în conformitate cu prevederile art.139 C.proc.civ., originalele actelor contestate de apelanții reclamanți și intervenienți, instanța de apel a avut în vedere și înscrisurile depuse în apel, în cel de-al doilea ciclu procesual, și totodată, regimul probatoriu prevăzut de dispozițiile speciale ale pct.22.1-4 din H.G. nr.498/2003.

În acest sens, s-a constatat că notificatoarea L.L. a fost, potrivit actelor de stare civilă (copie a buletinului de identitate francez din dosarul administrativ al Comisiei de Lege nr.10/2001, extras din registrul de căsătorie pentru B.B. și L.L., extras din Registrul de stare civilă pentru născuți pentru L.L., adresa serviciului de stare civilă din 24.06.2014, actul de deces pentru L.L. rectificativ al actului de deces nr. x/2003 prin decizia Procurorului Republicii Franța, la 23.01.2015, certificat de deces nr. x/2003 pentru L.L. anterior rectificării), soția lui B.B., fiul lui A.A.A. și B.B.B., bunicul patern al apelantului pârât S. (potrivit extrasului din registrul stării civile pentru născuți).

S-a mai reținut că, este adevărat că actele de stare civilă ale notificatoarei L.L. conțin o serie de inadvertențe referitoare la numele, prenumele, data și locul nașterii notificatoarei, numele părinților acesteia, însă nu mai puțin adevărat este că o parte dintre acestea au fost îndreptate prin actul de deces pentru L.L., rectificativ al actului de deces nr. x/2003, prin decizia Procurorului Republicii Franța, la 23.01.2015, iar în privința celorlalte, în raport de declarația de notorietate tradusă și apostilată de la R.R. și S.S. rezultă cu certitudine că L.L. a fost soția lui B.B.  Este adevărat că  proba stării civile se dovedește cu acte de stare civilă, însă în privința L.L., rezultă cu certitudine că neconcordanțele menționate se datorează unor erori, sens în care puteau face obiectul regimului de probațiune de favoare prevăzut de pct.22.1 lit.g și h și pct.22.4 din HG nr.498/2003, dată fiind vechimea actelor de naștere (1906) și căsătorie (1929) și a faptului că acestea fuseseră eliberate de servicii de stare civilă din două state diferite, pentru soții B.B. și L.L. cetățeni brazilieni, ceea ce făcea posibilă apariția unor erori. Tatăl pârâtului K. a fost M.M. (potrivit extrasului din registrul de nașteri pentru M.M., actului de naștere pentru M.M., extras de minute din actele de naștere N.N., copie act de deces pentru M.M., atestare succesiune pentru B.B., L.L. și M.M. și certificatului de calitate de moștenitor nr. x0 din 26.06.2003 rectificat prin încheierea nr.7778/2003 și a certificatului de calitate de moștenitor nr. x3/2003), iar apelantul este moștenitorul lui B.B. și  L.L.

În ceea ce îl privește pe acționarul T., acesta a fost fiul lui A.A.A. și B.B.B. și fratele lui B.B. potrivit copiei legalizate emisă de Arhivele Naționale de pe Registrul de stare civilă pentru născuți nr. x/1895 pentru T., extras din registrul deceselor pentru T. eliberat de Biroul Administrativ Les Mureaux din 28.09.1983, iar potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. x7/2003, a fost moștenit de C.C.C., care a fost moștenită de G.G. și de H.H., care la rândul lor, prin contractul de donație din 07.03.2003 au donat drepturile lor succesorale de pe urma tatălui lor, T. și unchiului, U., lui L.L.

U. a fost fiul lui A.A.A. și fratele vitreg al lui B.B. potrivit actului de deces al numitului

U., emis de Biroul Administrării Populației și Imigrării din Tel Aviv din 10.08.2014 apostilat, certificatului de deces al numitului U. emis de Biroul Administrării Populației și Imigrării din Tel Aviv din 09.03.2003, iar potrivit certificatului de deces al lui K.K., acesta a fost fiul lui A.A.A. și fratele vitreg al lui B.B. deoarece potrivit declarațiilor de notorietate de la Q.Q. și D.D.D., apostilate, mama lui U. și K.K. a fost E.E.E.  Este adevărat că, după cum s-a arătat mai sus, proba stării civile se poate face doar cu acte de stare civilă, însă s-a avut în vedere și în acest caz, că neconcordanțele menționate se datorează unor erori, sens în care puteau face obiectul regimului de probațiune prevăzut de pct.22.1 lit. g) și h) și pct.22.4 din H.G. nr.498/2003 dată fiind vechimea actelor de naștere (1903 și 1902) și a faptului că acestea fuseseră eliberate de serviciile de stare civilă din două state diferite, ceea ce făcea posibilă apariția unor erori.

S-a reținut că nu pot fi primite susținerile reclamanților și intervenienților referitoare la nevalabilitatea certificatului de calitate de moștenitor nr. x0 din 26.06.2003 și a încheierii de rectificare nr.7778/2003, alături de certificatele de calitate de moștenitor nr. x3/2003 și nr.x8/2003, atâta timp cât părțile nu au solicitat în cadrul dosarului și nici pe cale separată nulitatea acestor certificate de calitate de moștenitor, astfel că acestea sunt valabile și fac pe deplin dovada că K. este moștenitor al lui L.L. și B.B., T. și U.

Este adevărat că apelantul pârât a făcut dovada calității de persoană îndreptățită pentru

asociații B.B., T. și U., fiind aplicabile  prevederile art.4 alin.1 și 4  din Legea nr. 10/2001, și a calității de membri de familie cu K.K. (în raport de prevederile H.G. nr.498/2003 de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001) și că aceștia dețineau 1960 din 2000 de acțiuni (98 %), cu toate acestea, în ceea ce îi privește pe foștii acționari U.U. (cu 10 acțiuni), V.V. (deținător a 10 acțiuni) și W.W. și Y.Y. (deținători a câte 5 acțiuni), apelantul pârât K. nu a făcut nici măcar un început de dovadă a calității de membri ai aceleiași familii ce se face potrivit prevederilor pct.22.1 lit.g) și h) și pct.22.4 din H.G. nr.498/2003, cu acte de stare civilă, iar nu prin declarații de notorietate.

Chiar dacă actele de deces eliberate în Israel ale lui T., K.K. și U. din dosarul administrativ nu fuseseră apostilate, în apel s-a făcut dovada că acestea au fost legale și reale, motiv pentru care instanța de apel le-a avut în vedere.

De asemenea, instanța de apel a avut în vedere faptul că, potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.10/2001, ”

în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se poate constata sau stabili în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun

”.

Cu toate acestea, instanța de apel a cons