ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3092/2010

Asupra recursurilor, constată următoarele:

Cu notificarea înregistrată sub nr. 13488

din 17 septembrie 2001, notificatorul M.V. a solicitat restituirea în natură a

imobilului - casă de locuit și teren în suprafață de 1742,20 mp – situat în

municipiul Dorohoi, jud. Botoșani.

Prin dispoziția nr. 334 din 31 marie

2008, Primarul municipiului Dorohoi a respins notificarea, motivat de faptul că

notificatorul nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului de către stat,

nu a făcut dovada plății sultei în sumă de 1922 lei stabilită prin sentința

civilă nr. 921/1984 și nu a depus o declarație pe proprie răspundere că nu a

încasat despăgubiri de la stat.

Prin cererea înregistrată la data de

6 mai 2008, reclamantul M.V. a cerut anularea dispoziției mai sus arătată și

admiterea pretențiilor notificate.

În motivarea cererii reclamantul a

susținut că anterior lunii decembrie 1989 a dobândit în proprietate prin cumpărare, cota de ½ părți indivize din imobilul situat la adresa mai sus

arătată, că prin sentința civilă 921/1984 s-a dispus sistarea stării de

indiviziune în care se afla cu Statul Român, imobilul fiindu-i atribuit în

întregime cu obligația plății unei sulte, care însă nu a fost executată silit

de autorități, cu mențiunea că terenul s-a aflat în posesia cooperativei

agricole de producție.

Prin sentința civilă nr. 568 din 30

aprilie 2009, Tribunalul Botoșani, secția civilă, a admis cererea, a anulat

dispoziția și a obligat pe pârâții Municipiul Dorohoi prin Primar și Primăria

Municipiului Dorohoi să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea

de despăgubiri reclamantului pentru imobilele - clădire și teren aferent în

suprafață de 1742,2 mp ce au fost situate în Dorohoi - identificate în schița

anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 1905 din 20 octombrie 1978 (fila

55 dosar).

În motivarea sentinței instanța a

reținut că la data de 20 octombrie 1978 reclamantul a cumpărat de la

vânzătoarea A.E. cota de ½ părți indivize din imobil iar, ulterior, a

dobândit cealaltă cotă de ½ părți indivize în baza sentinței civile nr.

921 din 24 mai 1984 a Judecătoriei Dorohoi, prin care s-a dispus sistare stării

de indiviziune.

Cum imobilul a fost preluat de stat fără

niciun titlu, fapt ce se poate deduce din cuprinsul adresei nr. 307 din 8 mai 1998 a Primăriei municipiului Dorohoi (potrivit cu care fostele construcții au fost demolate iar terenul

preluat de C.A.P. și mai apoi înstrăinat numiților F.D. și A.D.), instanța a

statuat că preluarea a fost una abuzivă, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr.

10/2001, reclamantul fiind îndreptățit să primească măsuri reparatorii.

Prin decizia civilă nr. 138 din 20

noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul declarat de pârâți și a schimbat, în parte, sentința

în sensul că a înlăturat dispoziția privind acordarea de măsuri reparatorii și

pentru terenul în suprafață de 1742,2 mp, situat în municipiul Dorohoi, menținând

restul dispozițiilor.

În motivarea deciziei instanța a

reținut că reclamantul a dobândit în proprietate în baza contractului de

vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905 din 20 octombrie 1978 de fostul

Notariat de Stat Dorohoi cota de ½ părți indivize din construcții,

cealaltă cotă de ½ părți indivize din construcții rămânând în

proprietatea numitei R.F., decedată la data de 19 octombrie 1982 și a cărei

succesiune a fost preluată de stat în baza certificatului de vacanță

succesorală nr. 594 din 11 iunie 1983.

Instanța de apel a mai reținut că

reclamantul, în baza efectului declarativ al hotărârii de partaj, în baza

căreia i-a fost atribuită și cealaltă cotă parte de ½ părți indivize, a

devenit proprietarul întregii construcții, motiv pentru care, în mod just prima

instanță, în lipsa unor dovezi de înstrăinare a construcțiilor către numitul B.C.,

constatând că aceste construcții au fost demolate, fapt confirmat prin adresa

nr. 307 din 8 mai 1998 emisă de Primăria municipiului Dorohoi, a statuat că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii.

Referitor la terenul în suprafață de

1742,2 mp, instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit că ar fi dobândit un

drept de proprietate și cu privire la acesta, motiv pentru care nu este

îndreptățit să primească măsuri reparatorii.

Instanța a reținut că această

concluzie se impune în raport de mențiunile înscrisurilor potrivit cu care

acest teren s-a aflat în folosința cooperativei agricole de producție, a fost

atribuit cu titlul de lot în folosință și, mai apoi, în baza actelor de dare în

plată eliberate de cooperativă, ocupat cu construcții în baza autorizațiilor de

construire emise de autoritățile locale în favoarea unor terțe persoane (adresa

nr. 2346 din 4 aprilie 1991).

Împotriva acestei sentințe au

declarat recursuri reclamantul M.V. și pârâta Primăria municipiului Dorohoi.

În motivarea recursului reclamantul

prezintă împrejurările de fapt în care a intrat în posesia construcțiilor și a

terenului aferent acestora și afirmă că atâta timp cât acestea au fost preluate

de stat fără niciun titlu, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr.

10/2001, era îndreptățit să primească măsuri reparatorii și pentru terenul în

suprafață de 1742,50 mp.

În motivarea recursului pârâta

susține că instanțele de fond au interpretat greșit conținutul raportului de

expertiză întocmit de expertul C.M., care nu putea statua cu privire la

calitatea de proprietar a reclamantului asupra construcțiilor și a terenului.

Totodată, pârâta susține că atâta

timp cât reclamantul nu a făcut dovada plății sultei stabilită prin hotărârea

de partaj, acesta nu putea dobândi calitatea de proprietar cu privire la

construcții, fiind irelevant că autoritățile locale nu au fost diligente pentru

executarea silită a debitului și că, atâta timp cât aceste construcții au fost

demolate după anul 1989, nu era îndeplinită cerința referitoare la preluarea

abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, fiind

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Analizând recursurile, Înalta Curte

constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art.

3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite, în înțelesul

prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau,

după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării în mod abuziv a acestora.

Sarcina dovezii calității

de proprietar asupra imobilelor preluate de stat incumbă părții care pretinde

un astfel de drept, care are obligația de a depune, în condițiile prevăzute de

art. 23 și art. 24 din lege, acte doveditoare ale dreptului pretins sau, după

caz, acte de preluare în care este individualizată.

În înțelesul art. 23 din

lege prin acte doveditoare se înțelege orice acte juridice translative de

proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau

juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară,

act sub semnătură privată încheiat înainte de intrarea în vigoare a Decretului

nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor cu sau fără

construcțiuni și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în

care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea).

Se încadrează în această

categorie, totodată și orice acte juridice sau susțineri care permit încadrarea

preluării ca fiind abuzivă, respectiv, care atestă deținerea proprietății de

către persoana îndreptățită la data preluării abuzive (extras carte funciară,

istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act

emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau

indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective; pentru

mediul rural - extras de pe registrul agricol);

În speța supusă analizei se constată

că, în stabilirea calității de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri

reparatorii pentru construcțiile demolate, instanțele de fond au avut în vedere

mențiunile contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1905 din 20

octombrie 1978 de fostul Notariat de Stat Dorohoi, pe cele ale sentinței civile

nr. 921 din 24 mai 1984 a Judecătoriei Dorohoi, care atestă calitatea de

proprietar a reclamantului doar asupra construcțiilor nu și asupra terenului

aferent, preluat de stat din patrimoniul vânzătorului în baza art. 30 din Legea

nr. 58/1974, precum și mențiunile diverselor adrese eliberate de autoritățile

legale referitoare la situația imobilului în litigiu.

În acest context al analizei este de

menționat că împrejurarea invocată de pârâtă referitoare la neplata de către

reclamant a sultei stabilită prin hotărârea de partaj nu are nici un efect cu

privire la transferul dreptului de proprietate asupra cotei de ½ părți

indivize statuat prin această hotărâre în favoarea reclamantului.

În lipsa unor dovezi privind

preluarea în baza unui titlu valabil a construcțiilor de către stat, coroborat

cu faptul că, în mod necontestat, acestea au fost demolate iar terenul aferent

a fost atribuit de fosta C.A.P. Dorohoi în vederea edificării de construcții,

în baza unor acte de dare în plată, numiților A.D. și F.D., instanțele de fond

au statuat în mod corect că preluarea și demolarea construcțiilor a fost

abuzivă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001.

Or, atâta timp cât timp dovezile

administrate la judecata în fond se încadrează în categoria celor prevăzute de

dispozițiile legale menționate și au permis stabilirea pe deplin a

împrejurărilor de fapt ale pricinii și, respectiv, atâta timp cât instanțele de

fond au aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente acestor împrejurări

de fapt, criticile aduse de părți cu privire la aprecierea probatoriilor făcută

de instanțele de fond în scopul statuării de către instanța de recurs cu

privire la o altă situație de fapt nu pot primite.

Concluzia se impune

justificat de faptul că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., potrivit

cu care părțile puteau solicita casarea „când hotărârea se întemeiază pe o

greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor

administrate”, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138 din 14 septembrie 2000, caz

în care criticile aduse modalității de apreciere a probatoriilor administrate

la judecata în fond, inclusiv a concluziilor rapoartelor de expertiză, scapă

controlului instanței de recurs.

De altminteri, se constată că, deși se

afirmă că ar fi greșite concluziile instanțelor de fond referitoare la

calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii numai

cu privire la construcții și, respectiv, la faptul deposedării abuzive și

demolării acestor construcții de către autorități, niciuna dintre părți nu își

argumentează în concret criticile din punct de vedere al legalității

administrării probatoriilor, ci se rezumă să invoce, neargumentat, doar o

greșită apreciere a acestora, fapt care, pentru considerentele mai sus arătate,

nu permite instanței de recurs efectuarea controlului de legalitate, în sensul

art. 304 C. proc. civ.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte urmează a constata că recursurile deduse judecății se

dovedesc a fi nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul M.V. și de pârâta Primăria municipiului Dorohoi

împotriva deciziei nr. 138 din 20 noiembrie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.