ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5221/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5221/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 5 din 27 ianuarie 2006, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul C.I., la pedeapsa principală de: - 22 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 10 ani (pedeapsă complementară), pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat („asupra soțului”), prevăzută în art. 174 și 175 lit. c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Potrivit art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen., a fost computată din pedeapsa principală aplicată reținerea și arestarea preventivă cu începere de la 7 august 2005 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială către stat a unui cuțit corp delict [(iar în baza art. 109 alin. (4) C. proc. pen., au fost restituite către inculpat în calitate de mijloace materiale de probă cizme din cauciuc, cămașă și pantaloni)]. Pe latură civilă a fost obligat inculpatul către P.V., cumnata victimei, la suma de 3000 lei RON daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare, iar către părțile civile C.M.L. și C.Șt., minoră reprezentată prin curator P.A., copiii părților rezultați din căsătorie, la câte 5000 lei RON fiecare, daune morale (fiind instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile și mobile, proprietatea inculpatului până la concurența sumelor necesare acoperii prejudiciilor amintite).
A fost obligat inculpatul și la plata sumelor de 1450 lei RON către stat și 1000 lei RON către cele trei părți civile, cu titlu de cheltuieli judiciare. S-a reținut, în fapt că, în după-amiaza zilei de 7 august 2005, după ce a revenit în domiciliul comun de la o pomenire unde a consumat băuturi alcoolice, fiind acuzat de soția acestuia în vârstă de 39 ani de infidelitate, i-a aplicat o lovitură cu un cuțit în zona toracică superioară stângă, vizând inima, în urma căreia victima sângerând abundent a căzut în holul locuinței. Inculpatul a spălat cuțitul și l-a așezat la locul său în sertarul bufetului în bucătărie, după care s-a deplasat la magazia locuinței, de unde a luat un bidon din plastic de 20 l în care se afla motorină, răsturnând conținutul acestuia peste victimă care era în agonie, i-a dat foc.
După izbucnirea incendiului a telefonat la poliție afirmând că soția a luat foc în locuință și a decedat, aceeași relatare fiind făcută și către vecinii acestuia B.T. și Ș.I. alertați de fumul gros ce ieșea din interiorul casei (ultimul a forțat ușa principală ce era încuiată constatând că victima era carbonizată în hol iar focul s-a stins. În urma efectuării autopsiei, din raportul de constatare medico-legală nr. 171 din 8 august 2005 al S.M.L. Sf. Gheorghe a rezultat faptul că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei interne masive, urmare secționării arterei pulmonare, prin lovire cu un corp înțepător (posibil cuțit). În momentul agresiunii victima și inculpatul se aflau în poziție ortostatică, față în față, iar arsurile de gradul IV s-au putut produce post-mortem (concentrația de oxid de carbon (CO) în sângele victimei a fost 0 (zero) la fel și alcoolemia acesteia).
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a indicat cuțitul pe care l-a folosit în agresiune. A motivat că nu a mai suportat comportamentul victimei și stresul la care era supus (inclusiv că îl blestema !?!) și faptul că aceasta i-a spus că o să-l omoare cu acel cuțit. În cauză s-a dispus și efectuat și o expertiză medico-legală psihiatrică de către I.N.M.L. București, din raportul nr. A1/9269 din 25 septembrie 2005 rezultând faptul că inculpatul C.I. prezintă inteligență medie-inferioară, tendințe depresive și instabilitate psihică, prezentând diagnosticul de tulburare organică de personalitate pe fond toxicologic. Acesta păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor comportamentului său și are discernământ păstrat în raport cu fapta comisă.
Inculpatul are vârsta de 45 ani, nu are antecedente penale și a fost parțial sincer în legătură cu modalitatea, împrejurările și motivele săvârșirii infracțiunii (fiind reținută ca element de circumstanțiere de natură agravantă, împrejurarea că după ce a aplicat lovitura cu cuțitul iar victima s-a prăbușit în agonie, a turnat combustibil pe aceasta, pe care l-a aprins cu riscul incendierii și al întregii locuințe, deși a apreciat că victima mai era în viață în acele momente). Apelul introdus de inculpat vizând reducerea pedepsei către minimul legal special prevăzut de lege, prin reaprecierea criteriilor de minimalizare prevăzute în art. 72 și urm. C. pen., a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 95/ AP din 25 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
A fost menținută arestarea preventivă în cauză a inculpatului apelant, fiind computată detenția în continuare la zi, și a fost obligat acesta la lata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare statului. Împotriva ambelor hotărâri s-a declarat în termen recurs de către inculpatul C.I. reiterându-se critica de netemeinicie din apel circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Recursul este nefondat urmând a fi respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Este stabilit în cauză că inculpatul și-a ucis soția, mamă a două minore, educatoare la grădinița din localitate, aplicându-i o lovitură de cuțit în inimă după care a incendiat-o turnând peste aceasta conținutul unui bidon cu motorină, pe care l-a aprins cu un chibrit fapta ilicită prezentând o gravitate deosebită ce realizează elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 și 175 lit. c) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi. În perioada 13 – 24 mai 1999 inculpatul a fost internat la Spitalul Județean Sf.
Gheorghe, secția psihiatrie adulți cu diagnosticul „sindrom de sevraj cu delir”, apărut ca urmare a unei abstinențe alcoolice dar ulterior a continuat să consume zilnic băuturi alcoolice, stare în care se afla și la data săvârșirii infracțiunii, manifestându-se violent față de soție și cele două minore, care au fost nevoite în repetate rânduri să părăsească domiciliul comun și să locuiască la tatăl victimei, cât și față de rude și consăteni. Motivul invocat în apărare privind reproșurile de infidelitate făcute de victimă este nejustificat în condițiile în care inculpatul se lăuda cu „cuceririle” sale în rândul persoanelor de sex feminin din comună.
Sunt lipsite de semnificație atenuantă în contextul arătat anterior și celelalte împrejurări privind statutul social al inculpatului, care era încadrat ca administrator la Școala Generală Z., precum și recunoașterea faptei comise, în condițiile în care această atitudine procesuală este parțială și a fost adoptată subsecvent constatărilor oficiale constrângătoare privind caz de violență a decesului victimei. Ca atare, stabilirea pedepsei la maximul legal special prevăzut de lege este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 72 și urm. C. pen., iar reducerea acesteia este contrară finalității dispozițiilor art. 52 C. pen. În baza art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc.
pen., se va deduce din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive cu începere de la 7 august 2005 la 13 septembrie 2006. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent la plata sumei de 220 lei, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I. împotriva deciziei penale nr. 95/ AP din 22 martie 2006 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 7 august 2005 la 13 septembrie 2006. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 septembrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.