ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2562/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Judecătoria Reșița sub nr. 2810 din 30 aprilie 2004, reclamanții A.V. și A.T.,

au chemat în judecată pe pârâta SC F.C. SRL Reșița prin director M.F.V. și

administrator M.M.S., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța,

să dispună rezilierea contractului economic nr. 31 din 14 septembrie 2002,

încheiat de părți și obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumei de

100.000.000 lei, reprezentând diferența dintre suma de 190.000.000 lei avansată

de reclamanți și suma efectiv cheltuită de pârâtă pentru efectuarea construcției,

cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria Reșița, prin sentința

civilă nr. 4578 din 8 octombrie 2004, a admis acțiunea reclamanților și a

obligat pârâta SC F.C. SRL Reșița la plata sumei de 92.820.960 lei, cu titlu de

pretenții și la 17.247.000 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 31/ A din 7

martie 2005, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii

instanței de fond.

Împotriva menționatei decizii,

reclamanții au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 5 - 10 C. proc. civ.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie

admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, în sensul obligării în

solidar a pârâților la plata sumei integrale de 110.067.960 lei, reactualizată,

sumă datorată ca urmare a nerespectării cu rea credință a obligațiilor

contractuale.

În criticile formulate recurenții

reclamanți susțin în esență următoarele:

- că în raport de starea de

insolvență a pârâtei SC F.C. SRL Reșița, prin înscrisul din 25 august 2004, au

solicitat expres obligarea în solidar și a pârâților M.M.S. și M.F.V. la plata

sumei ce face obiectul recursului, cerere asupra căreia instanța de judecată nu

s-a pronunțat, încălcându-se dispozițiile art. 1520 C. civ., având în vedere că

probatoriul administrat în cauză a dovedit reaua credință a intimaților pârâți,

care au folosit sumele încredințate în scopul achiziționării de materiale de

construcții în scopuri personale, fapt ce a dus la nerealizarea construcției la

termenul și în condițiile stipulate în contractul semnat de părți, art. 304 pct.

8 C. proc. civ.;

- că în ceea ce privește cuantumul

sumei datorate, eronat a reținut instanța că în cauză ar fi vorba numai de

diferența de 92.820.960 lei, în raport de suma reală care se impunea a fi

reactualizată și în condițiile în care expertiza tehnică judiciară în

construcții efectuată la 7 august 2004 de ing. O.R. viza suma lucrărilor

executate, care nu a fost reactualizată, încălcându-se principiul echității

prin devalorizarea leului față de Euro.

La termenul de astăzi Înalta Curte,

în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a invocat din oficiu

excepția necompetenței materiale a instanțelor.

Obiectul principal al litigiului de

față îl constituie rezilierea contractului economic nr. 31 din 14 septembrie

2002, modificat prin actul adițional din 6 decembrie 2002 și în consecință

obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumei de 100.000.000 lei,

reprezentând diferența dintre suma avansată de reclamanți și suma efectiv

cheltuită pentru demararea lucrărilor ce au făcut obiectul contractului.

Ori în speță petitul principal, care

este neevaluabil în bani, este cel care determină competența materială a

instanței de judecată.

În consecință, reținând că în cauză

sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că Judecătoria Reșița a judecat cauza în primă instanță cu încălcarea

normelor competenței materiale, competența soluționării cauzei revenind

Tribunalului Caraș Severin în primă instanță, ca instanță comercială.

În aceste condiții și apelul a fost

soluționat de o instanță necompetentă.

Așadar, recursul urmează a fi admis

în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 306 alin. (2) și art.

313 din același cod, iar decizia din apel și sentința de fond casate, fiind

date de instanțe cu încălcarea normelor de competență, cauza urmând a fi

trimisă spre soluționare în primă instanță Tribunalului Caraș Severin, ca

instanță comercială.

Cu ocazia judecării fondului urmează

a se avea în vedere și criticile și apărările părților, invocate în recurs,

cererile acestora nemaiputând fi analizate în această fază procesuală având în

vedere motivul casării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței

materiale a instanțelor invocată din oficiu.

Admite recursul reclamanților A.V. și

A.T.

Desființează decizia nr. 31/ A din 7

martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, și sentința nr. 4578 din 8 octombrie 2004 a Judecătoriei Reșița

și trimite cauza spre soluționare în primă instanță la Tribunalul Caraș

Severin.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2006.