ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.04.2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3537/2006

HOTĂRÂRE
04.04.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3537/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 30

iunie 2004 pe rolul Tribunalului București, reclamanta V.D. a formulat o

contestație împotriva procesului-verbal nr. 242 din 20 mai 2004 al Comisiei

Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 805 din 22 septembrie 2004 a respins

contestația.

În motivarea acestei soluții s-a

reținut că petiționara a formulat o notificare la 13 mai 2003 prin executorul

judecătoresc deoarece în anul 2000 a suferit un accident vascular cerebral

soldat cu o hemipareză dreaptă și în acest mod s-a aflat în imposibilitate de a

introduce notificarea în termenul prevăzut de lege, petiționara locuind

singură, fiica sa fiind plecată în Italia și ea fiind despărțită de soț.

Instanța a constatat că petiționara

nu a putut dovedi data la care a suferit afecțiunea și nici că a fost

împiedicată să depună în termen notificarea. S-a apreciat că reclamanta putea

da o procură de reprezentare pentru îndeplinirea formalităților cerute de Legea

nr. 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 168 A din 3 februarie 2005 a respins ca nefondat

apelul reclamantei.

S-a constatat că soluția instanței

de fond a fost legală și temeinică pentru că deși reclamanta a dovedit starea

de boală nu a putut dovedi că în perioada după apariția Legii nr. 10/2001 a

fost în imposibilitate să se adreseze unei alte persoane și că a fost în

imposibilitate să formuleze notificarea.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs în temei legal și a criticat soluția instanței de apel pentru

interpretarea greșită dată actului juridic dedus judecății în sensul că nu s-ar

fi arătat perioada în care a suferit accidentul care a împiedicat-o să

acționeze. Din contră a indicat această perioadă ca fiind între 8 februarie

2001-6 mai 2003. A mai arătat că în momentul în care a încetat cauza ce i-a

provocat imposibilitatea a obținut de la medic un certificat constatator,

eliberat la 7 mai 2005, iar la 13 mai 2005 a adresat notificarea în

conformitate cu cerințele art. 103 C. proc. civ.

Reclamanta a mai criticat motivarea

instanței de apel în sensul că nu ar fi dovedit faptul că s-a aflat în

imposibilitate de a acționa, deși i-a fost respinsă și la fond și în apel proba

cu martori pentru a dovedi starea de inconștiență în care s-a aflat o perioadă

de timp, internată în spital, starea de inconștiență împiedicând-o să dea

procură cuiva să-i administreze interesele.

Față de aceste aspecte reclamanta a

solicitat repunerea sa în termen.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru următoarele considerente.

La 13 mai 2003 reclamanta a formulat

o notificare pentru obligarea la despăgubiri bănești pentru imobilul situat în

București.

Comisia Municipiului București

pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 și a H.G. nr. 614/2001 a respins cererea

pentru depunerea notificării ca fiind peste termenul prevăzut de Legea nr.

10/2001 și art. 21 alin. (1).

În contestația adresată instanței

reclamanta a solicitat repunerea în termen invocând starea maladivă în care s-a

aflat pe perioada 2000-2003 și care a împiedicat-o să respecte termenul

prevăzut de Legea nr. 10/2001 de depunere a notificării.

Tribunalul București și Curtea de

Apel București au respins contestația considerând că petiționara nu a făcut

dovada perioadei când s-a aflat în imposibilitatea de a acționa, certificatele

medicale depuse atestând că ea suferă de bolile arătate și că este în evidență

medicală pentru acestea. S-a mai susținut că petiționara putea da procură unei

alte persoane pentru conservarea dreptului.

S-a mai reținut în mod corect că

reclamanta a suferit un atac vascular cerebral dar în mod eronat s-a apreciat

că nu s-a putut localiza în timp boala.

Din certificatul medical nr. 393 din

7 mai 2003 rezultă că pacienta V.D. este în evidența Centrului de diagnostic și

tratament Titan din 2000 până în prezent pentru mai multe boli grave „cu grad

de risc înalt”, în termenii certificatului, între acestea și hemipareză dreapta

post accident vascular cerebral (fila 2 din dos. de fond).

Deși petiționara a solicitat și

proba cu martori instanța de fond a respins această probă și a judecat cauza la

primul termen de judecată. Soluția a fost motivată pe nedovedirea faptelor

pretinse.

De aceeași superficialitate în

analizarea cauzei deduse judecății a dat dovadă și curtea de apel care și

aceasta apreciază utile cauzei numai înscrisurile pe care le consideră

insuficiente însă în probarea incapacității pretinse de reclamantă în

împiedicarea de a depune notificarea în termen.

Din certificatul medical nr. 871 din

15 octombrie 2004 eliberat de același medic I.M. (fila 5 în dos. apel) rezultă

amănunte în plus în legătură cu pacienta V.D. și anume că aceasta a suferit în

februarie 2001 un accident vascular cerebral care a necesitat internare de

urgență, pacienta fiind în imposibilitate de comunicare și deplasare, a

prezentat hemipareză dreapta iar în prezent prezintă dificultate în deplasare.

Și în apel reclamanta a solicitat

proba cu martori pentru a dovedi situația în care s-a aflat aceasta, că este

singură fără familie și că a fost internată în perioada 2001-2003.

Proba i s-a respins ca irelevantă

fără ca instanța de apel, care a judecat tot la primul termen, să depășească

constatarea că petiționarea nu a dovedit perioada când s-a aflat în această

capacitate.

Potrivit art. 129 C. proc. civ.

judecătorul este ținut să judece în limitele cauzei cu care a fost sesizat și

dacă consideră necesar și pentru aflarea adevărului este obligat să stăruie în

completarea probatoriului propus de parte.

Or în cauză din contră instanțele au

limitat probatoriul propus, refuzând sistematic proba cu martori care ar fi

elucidat situația socială a petiționarei și nici nu s-au preocupat, față de

înscrisurile depuse să ceară precizări de la unitatea sanitară care a avut-o în

îngrijire pe bolnavă.

Boala acesteia, una nu ușoară, și cu

consecințe din cele mai severe pentru existența socială și fizică a

pacientului, putea determina solicitarea de date suplimentare dacă cele oferite

de certificatele medicale depuse la dosar au fost considerate insuficiente.

Din certificatul medical nr. 871 din

15 octombrie 2004 rezultă în mod expres că accidentul vascular cerebral cu

hemipareză pe dreapta a avut loc în februarie 2001.

Adeverințele medicale (fila 10 din

dosarul de apel) eliberate la 2 februarie 2008, indică că pacienta a fost

internată în perioada 8 februarie 2001-28 februarie 2002 pentru accident

vascular cerebral.

Un nou accident vascular cerebral

l-a suferit pacienta la 1 martie 2002 și a fost internată din 1 martie 2002 la

6 mai 2003 (adeverință medicală 1021 din 6 mai 2003 fila 10 în dosarul de

apel).

Instanța de apel, reținând motivarea

că nu s-a făcut dovada perioadei de imposibilitate de a acționa oferă o

motivare străină de datele concrete ale cauzei cu care a fost sesizată.

În recurs recurenta a depus decizia

civilă nr. 113 din 14 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București între

aceleași părți însă privind un alt imobil revendicat de reclamantă, printr-o

notificare depusă tot la 13 mai 2003 și căreia i s-a răspuns prin

procesul-verbal nr. 244 din 20 mai 2004 cu aceeași motivare în sensul că

notificarea a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă amintită Curtea

de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, a repus-o pe petiționară în termenul de introducere a

notificării. În acel dosar pe lângă actele medicale prezentate s-au audiat și

martorii A.M. și P.I. (acești martori au fost indicați și în prezentul dosar în

lista de probe, fila 11 în dosarul de apel).

Constatând că toate împrejurările de

fapt mai sus expuse rezultă din probele administrate în cauză se constată că în

mod netemeinic instanțele au respins contestația constatând că petiționara a depus

peste termen notificarea.

În mod nejustificat nu s-au luat în

examinare actele medicale depuse la dosar. Din acestea rezultă că din 2

februarie 2001 de când a suferit un accident vascular cerebral soldat cu

paralizia părții drepte a organismului, petiționara s-a aflat în incapacitate

fizică de deplasare, raționare și acțiune. În intervalul de până în 6 mai 2003,

aceasta a mai suferit un asemenea atac, la 1 iunie 2003.

Un asemenea handicap, loco-motor în

primul rând și cu consecințe severe de comunicare, cum relevă actele medicale,

justifică lipsa de acțiune a reclamantei în termenul prevăzut de Legea nr.

10/2001 și explică de ce aceasta a adresat notificările (cea din procesul de

față și cea din cauza deja soluționată) abia la 13 mai 2003. Imposibilitatea în

care s-a aflat reclamanta a împiedicat-o și să delege o altă persoană să se

ocupe de interesele sale. În acest sens s-a dovedit că fiica sa este, potrivit

actului de la dosar, cetățean italian care domiciliază în Florența iar cu

autoritate de lucru judecat s-a stabilit (în dosarul nr. 102/2004 al Curții de

Apel București în care s-a pronunțat decizia nr. 113 din 14 aprilie 2005,

definitivă și irevocabilă prin nerecurare) că după suferirea acestui accident

cerebral nu s-a mai putut comunica cu reclamanta care nu a mai putut vorbi și

nu mai era coerentă.

Pe cale de consecință se constată că

reclamantei nu i se aplică sancțiunea prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 prevedere menită să sancționeze o atitudine de pasivitate vinovată

care nu se poate reține în privința reclamantei-recurente.

Așadar, văzând dispozițiile art. 103

se constată că reclamanta a depus în termen notificarea.

Ca urmare, constatând că instanțele

au pronunțat o soluție nelegală și netemeinică soluționând cauza pe excepție se

va admite recursul împotriva deciziei nr. 168 A/2005 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, care se va casa și în consecință se va admite

apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 805/2004 a intimatei

recurente pe care o desființează.

Cauza se va trimite la aceeași

instanță pentru rejudecarea în fond.

Admite recursul declarat de

contestatoarea V.D. împotriva deciziei civile nr. 168 A/3 februarie 2005 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează.

Admite apelul împotriva sentinței

civile nr. 805 din 22 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, pe care o desființează.

Trimite cauza spre rejudecare la

această din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8601/2009
tribunalul l-a considerat ca lipsit de temei legal, în condițiile în care prin dispozițiile art. 580 2 C. proc. civ. s-a prevăzut că pentru neexecutarea obligațiilor de a face, care nu pot fi îndeplinite prin altă persoană decât debitorul n
ÎCCJ 2009-12-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10270/2009
15 noiembrie 2005. În atare situație, excepția de tardivitate a formulării contestației este întemeiată. În ceea ce privește modalitatea de comunicare a dispoziției, tribunalul a reținut că Legea nr. 10/2001 nu cuprinde dispoziții privitoar
ÎCCJ 2008-03-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2112/2008
că după această dată reclamanta a suferit mai multe vătămări, starea de boală s-a agravat, și-a pierdut memoria, s-a reținut că sunt aspecte ce trebuie să fie dovedite cu acte medicale. Adeverințele medicale depuse la dosar confirmă o stare
ÎCCJ 2006-02-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1133/2006
Asupra recursului de față; Prin decizia civilă nr. 392 A din 10 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a respins ca inadmisibil apelul apelantei C.F. și ca nefondat apelul Munic
ÎCCJ 2004-10-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5732/2004
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de la 11 decembrie 2002, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de rectificare și completare
Sursă