ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2112/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2112/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 1199 din 31 martie 2006, reclamanta C.I. a chemat în

judecată Primăria orașului Cernavodă prin

Primar,

pentru ca în contradictoriu cu acesta să fie repusă în termen pentru

formularea notificării ce urmează a fi adresată în

temeiul dispozițiilor Legii

nr. 10/2001 pârâtei - unitate deținătoare.

În motivarea

cererii a învederat că prin certificatul de moștenitor nr. 706/1984 este unica

moștenitoare a defunctului său soț P.D.D., ca și legatară universală.

Mai arată că prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 10224

din

15

aprilie 1942 de Tribunalul Ilfov, soțului său i-au revenit în proprietate 5,25

ha teren și fabrica de

țigle și cărămizi, situată în Cernavodă, j

udețul Constanța, preluată abuziv de către stat.

Deoarece nu a

formulat în termen notificare solicită repunerea în

termen, motivând că în 15 decembrie 2001 a fost victima unui incendiu

produs în

locuința sa, în urma căruia

a suferit un șoc și a avut multe leziuni, o perioadă

îndelungată având

pierdere de memorie, iar în martie 2006, când starea

sănătății sale s-a ameliorat, era deja decăzută din dreptul de

notificare.

Prin sentința civilă

nr. 2785 din 21 decembrie 2006, Tribunalul Constanța a respins acțiunea

reclamantei C.I., formulată prin mandatar

C.A.D.

Instanța de fond a reținut că, cererea de repunere în termen nu este

justificată, deoarece reclamanta avea

posibilitatea să formuleze notificarea în baza Legii nr. 10/2001, începând cu

luna februarie 2001 până la

15 decembrie 2001,

dată la care a intervenit accidentul la care face referire.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 272/C din

10 septembrie 2007 a

respins apelul declarat de reclamantă prin mandatar C.A.D.

în contradictoriu cu

intimatul-pârât Primarul orașului

Cernavodă împotriva sentinței civile nr. 2785 din 21

decembrie 2006, pronunțată de

Tribunalul

Constanța.

Instanța de apel a

reținut în esență că apelanta-reclamantă C.I.

este unica moștenitoare a soțului său, P.D. conform

certificatului de

moștenitor nr. 706/1984.

Ca urmare a apariției Legii nr. 10/2001, care a instituit o procedură

specială privind

restituirea caselor naționalizate, a sesizat instanța, susținând

că nu a putut să notifice în termen unitatea

deținătoare a imobilului, deoarece a fost împiedicată de starea de boală în

care s-a aflat o perioadă mai îndelungată.

Instanța a avut în vedere că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la

data

de 14 februarie 29001, data

publicării în Monitorul Oficial, iar termenul a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, termenul limită fiind stabilit la 14

februarie 2002.

Acțiunea

prin care reclamanta a solicitat repunerea în termen a fost

înregistrată la instanță la data de 30 mai

2006.

Instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că apelanta-reclamantă

avea posibilitatea să formuleze

notificarea înainte de data producerii

incendiului

în domiciliul său, adică în perioada cuprinsă între 14 februarie 2001-

15

decembrie 2001.

Faptul

că după această dată reclamanta a suferit mai multe vătămări,

starea de boală s-a

agravat, și-a pierdut memoria, s-a reținut că sunt aspecte

ce trebuie să fie

dovedite cu acte medicale. Adeverințele medicale depuse la dosar confirmă o

stare de boală, pe care reclamanta avut-o, dar sunt obținute

într-o altă perioadă, datate în anul 2007.

Pentru a dovedit că se impune repunerea în termen, instanța de apel a

reținut că aceasta avea obligația să demonstreze împrejurările care constituie

impedimente temeinice

care au împiedicat-o să-și exercite dreptul în termen.

Repunerea în termen

nu este îngrădită prin anumite cazuri predeterminate, ci încuviințarea ei este

lăsată la aprecierea instanței care o

va

acorda atunci când constată existența unor motive temeinice și suficiente.

Apelanta-reclamantă

avea obligația să demonstreze instanței cauza

pentru

care nu a formulat notificare înainte de 15 decembrie 2001, motivele care au

împiedicat-o, iar starea de boală la care se

referă trebuia dovedită cu acte

medicale, datate în perioada pretinsă.

Reținându-se

că apelanta-reclamantă nu a dovedit situațiile

excepționale la care se referă, cauze întemeiate care au împiedicat-o

să

formuleze în termen notificarea,

s-a ajuns la soluția deja arătată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. susține că a făcut dovada că, datorită unor împrejurări mai

presus de voința sa, a fost

împiedicată să

formuleze notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001, termenul

expirând la

14 februarie 2002.

Susține recurenta, că împiedicarea de a formula notificare s-a datorat

împrejurării că, în

primăvara anului 2001, actualul soț a fost grav bolnav,

internat în spital, ea „neavând puterea și forța

necesară de a urmări

legislația la zi, iar

mijloacele din mass-media nu au prezentat îndeajuns

respectiva lege pentru a înțelege întreaga

procedură".

Mai arată că a

făcut dovada faptului că la 15 decembrie 2001 a fost victima unui accident prin

incendiere

la domiciliul său și datorită împrejurărilor evenimentului și

vârstei și-a pierdut temporar memoria, iar când și-a revenit din șoc a apelat

la rude

pentru a formula notificarea, deși

termenul era „prescris".

Susține și

faptul că a depus la instanță acte medicale cu care a dovedit că temporar, după

accidentul suferit, a avut pierderi de memorie, dar că actele medicale au fost

apreciate ca fiind insuficiente pentru a echivala cu unele care să justifice

motive temeinice pentru repunerea în termen.

La termenul

din 31 martie 2008, reclamanta a invocat excepția necompetenței materiale atât

a Tribunalului Constanța, cât și a Curții de Apel Constanța de a soluționa

cererea de repunere în termen, susținând că pentru o astfel de cauză competența

revine Judecătoriei Medgidia.

Față de obiectul

cauzei, repunerea în termen pentru formularea notificării în vederea

restituirii unui imobil naționalizat, în temeiul Legii nr. 10/2001, se reține

că, în mod corect s-a soluționat cauza în primă instanță de către Tribunalul

Constanța. Cererea vizează repunerea reclamantei în situația de a fi în măsură

să formuleze notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, ce reprezintă actul

inițial al declanșării procedurii prealabile prevăzute de această lege.

Potrivit art. 21

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de

6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică

deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului"

Potrivit aceluiași

text alin. (4) și (5) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața

oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului

prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care

deține imobilul.

Nerespectarea

termenului de 6 luni, prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea

dreptului de a solicitat în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent".

În art. 23 alin. (l)

din lege se prevede că unitatea deținătoare trebuie să răspundă la notificare

prin emiterea unei decizii, sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra

cererii de restituire în natură.

Decizia sau

dispoziția motivată, prin care s-a respins notificarea poate fi atacată de

persoana care se pretinde a fi îndreptățită la secția civilă a tribunalului în

a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau după caz, al

entității investite cu soluționarea notificării.

În aceste

condiții, având în vedere că, decizia ce se emite în urma soluționării

notificării poate fi atacată la secția civilă a tribunalului, prin similitudine

și orice acțiune accesorie vizând procedura de înregistrare a notificării sau

de soluționare a ei este de competența aceleiași instanțe.

În concluzie,

excepția invocată urmează să fie respinsă, reținându-se că, în mod corect cauza

a fost soluționată de instanța competentă (Tribunalul Constanța), iar calea de

atac a apelului de către Curtea de Apel Constanța.

Recursul declarat de reclamantă va fi respins pentru următoarele

considerente:

Acțiunea

inițială, așa cum s-a arătat anterior, vizează repunerea reclamantei în

termenul de a formula notificare.

Pentru a

stabili dacă reclamanta poate sau nu să fie pusă în termen, trebuie avută în

vedere natura acestui termen, care poate fi asimilată cerințelor din art. 103 C.

proc. civ., pentru că neîndeplinirea acestui act

procedural în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când

legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurarea mai presus de voința ei să formuleze

notificarea.

În

speță, se reține că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de

14 februarie 2001, iar

termenul a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr.

145/2001, astfel că termenul limită pentru formularea notificării a

fost 14 februarie 2002.

Pentru a dovedi că se impune repunerea în termen, recurenta care a

formulat acțiunea la 30 mai 2006, avea

obligația să demonstreze

împrejurările ce

constituie impedimente temeinice care au împiedicat-o să-și

exercite

dreptul în termen.

Ca

urmare a apariției Legii nr. 10/2001, care a instituit o procedură

specială privind restituirea imobilelor,

recurenta a formulat cererea de

repunere în

termen și a susținut că nu a putut formula notificarea în termen,

fiind

împiedicată de „o stare de boală deosebită".

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la 14 februarie 2001, iar termenul

pentru

formularea

notificărilor a fost prelungit succesiv până la 14 februarie 2002.

Este de netăgăduit, că reclamanta la data de 15 decembrie 2001 a

suferit mai

multe vătămări din

cauza incendiului produs la domiciliul său, dar acest

aspect nu a fost dovedit cu acte medicale datate în perioada pretinsă.

Avea

obligația, în primul rând să dovedească motivele pentru care notificarea nu a

fost formulată în perioada 14 februarie 2001-15 decembrie 2001, sau că,

după această ultimă

dată, au existat împrejurări care constituie impedimente

temeinice care au împiedicat-o să procedeze în termen

la exercitarea dreptului său.

Dreptul reclamantei este unul procedural, care trebuia exercitat sub

sancțiunea decăderii

într-un anumit termen, iar sancțiunea decăderii este inoperantă numai dacă

împrejurarea care justifică repunerea în termen este

obiectivă, mai presus de voința părții, care nu poate

fi prevăzută și nici depășită de aceasta.

Aspectele

invocate de reclamantă, așa cum corect s-a reținut prin

hotărârea atacată, nu pot fi considerate un obstacol ce nu putea fi

prevăzut și

depășit de reclamantă, care a împiedicat-o să formuleze

notificarea în termen legal.

Prin urmare, pentru

considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de reclamantă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

excepția de necompetență materială invocată de reclamanta

C.I.

Respinge

recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva deciziei civile nr. 272/C din 10

septembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 31 martie 2008.