ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3788/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3788/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Deliberând
asupra recursului civil de față;
Din
examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința
nr. 1048 din 6 septembrie 2006, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a
admis cererea formulată de reclamanții B.P.P. și B.A., în contradictoriu cu
Municipiul București, prin Primarul General, pe care l-a obligat să soluționeze
prin dispoziție motivată notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001,
privind imobilele situate în București.
Pentru a
hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificările înregistrate sub nr.
6134 și 6135 din 9 noiembrie 2001 și nr. 3589 din 14 august 2001, reclamantul
B.P.P., în calitate de moștenitor al autorului B.N.P., a solicitat restituirea
în natură a imobilelor (compuse din teren și construcții) situate în București.
Notificările
nu au fost soluționate în termenul imperativ de 60 de zile, prevăzut de art. 23
alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce
privește cererea reclamanților de emitere a unei dispoziții motivate de
restituire în natură, tribunalul a constatat că aceasta este de competența
exclusivă a entității investite cu soluționarea notificării, reclamanții având
posibilitatea să atace în justiție dispoziția ce se va emite.
Apelul
declarat de Municipiul București a fost respins prin decizia nr. 723A din 5
decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă.
Curtea de
apel a reținut că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, termenul de
soluționare a notificărilor începe să curgă fie de la data depunerii acestora,
fie de la data depunerii actelor doveditoare.
În cauză,
reclamantul B.P.P. a depus actele doveditoare o dată cu notificarea, iar
unitatea notificată nu ar fi comunicat titularului notificării că este necesar
a se depune și alte acte doveditoare. Dimpotrivă, titularul notificării a mai
depus din proprie inițiativă, la data de 14 mai 2003, un set de înscrisuri, dar
nici după această dată primăria nu a procedat la soluționarea notificării.
Modificările
aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu vizează modul de calcul al
termenului de soluționare a notificării.
Caracterul
imperativ al termenului de soluționare a notificării rezultă din chiar modul în
care art. 23 din Legea nr. 10/2001 este redactat și din scopul pentru care a
fost adoptat acest act normativ. A admite că termenul de 60 de zile este un
termen de recomandare, ar însemna să se lase exclusiv la latitudinea unității
deținătoare durata soluționării notificării.
Împotriva
acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul București.
Invocând
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este
nelegală, deoarece termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 din Legea nr.
10/2001 poate avea două date de referință: data depunerii notificării sau data
depunerii actelor doveditoare.
Pentru că
reclamanții nu au depus toate actele de care au înțeles să se folosească în
dovedirea notificării și nu au înștiințat că nu înțeleg să se folosească de
alte acte doveditoare, termenul de 60 de zile nu a început încă să curgă.
A mai arătat
recurenta, că nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată, pentru că
nu are culpă procesuală.
Criticile
formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Art. 22 din Legea nr. 10/2001, în
forma în vigoare la data notificării, prevedea că actele doveditoare ale
dreptului de proprietate, precum și cele ce atestă calitatea de moștenitor, vor
fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 18 luni de la
intrarea în vigoare a legii. Ulterior, termenul a fost prelungit prin O.U.G.
nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004 și O.U.G. nr. 10/2003, aprobată
prin Legea nr. 289/2003.
Potrivit textelor de lege invocate, reclamanta trebuia să depună
documentația de care a înțeles să se folosească pentru dovedirea calității de
persoană îndreptățită, dar stabilirea prin lege a momentului până la care, în
etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele
doveditoare, nu limitează dreptul instanței de a soluționa litigiul doar pe
baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.
O asemenea limitare ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție
și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituția
României și recunoscute părților prin art. 6 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Or, garanția oferită de art. 6 din Convenție cuprinde atât dreptul
părților de a-și susține prin probe cererile, dar și dreptul instanței de a
încuviința și administra acele dovezi pe care le apreciază ca fiind pertinente,
concludente și utile.
De altfel, în
cauză, împreună cu notificarea, la 14 august 2001, reclamantul B.P.P. a depus
actele de care a înțeles să se folosească în dovedirea calității de persoană
îndreptățită și, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, a depus
documente suplimentare și la data de 14 mai 2003. În aceste condiții, termenul
de emitere a notificării începea să curgă cel mai târziu cu începere de la
această din urmă dată.
Nerespectând
procedura prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 25 după
republicare), unitatea deținătoarea se află în culpă și în mod corect a fost
obligată să emită dispoziție de soluționare a notificării.
Astfel, în
cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, în raportul juridic dintre
notificator și notificat, primului îi revine obligația de a respecta condițiile
impuse de lege cu privire la modalitatea de transmitere a notificării și de
depunere a actelor doveditoare, iar persoana juridică notificată are obligația
legală de a emite în termenul stabilit de lege o dispoziție sau decizie
motivată.
Faptul că
legea nu instituie o sancțiune pentru actul emis după expirarea acestui termen,
nu are semnificația că unitățile deținătoare sunt exonerate de obligația de a
emite în termen decizie sau dispoziție motivată și nu poate lipsi persoana
îndreptățită de a-și valorifica în instanță drepturile la care legea o
îndreptățește.
O altfel de
interpretare ar goli de conținut dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr.
10/2001, republicată și ar fi în contradicție cu voința legiuitorului care,
prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancțiuni
contravenționale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării notificării
persoanei îndreptățite.
De altfel,
Municipiul București nu a soluționat notificarea nici până în prezent, deși
acțiunea este introdusă din 13 iulie 2006.
Pentru
aceleași motive, recurentul se află și în culpă procesuală fiind obligat legal,
conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată
către reclamanți.
Față de cele
expuse, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat și, în temeiul art.
312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general
împotriva deciziei nr. 723 A din 5 decembrie 2006 a Curții de Apel București,
secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10
mai 2007.