ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3788/2007

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1048 din 6 septembrie 2006, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis cererea formulată de reclamanții B.P.P. și B.A., în contradictoriu cu Municipiul București, prin Primarul General, pe care l-a obligat să soluționeze prin dispoziție motivată notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, privind imobilele situate în București. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificările înregistrate sub nr. 6134 și 6135 din 9 noiembrie 2001 și nr. 3589 din 14 august 2001, reclamantul B.P.P., în calitate de moștenitor al autorului B.N.P., a solicitat restituirea în natură a imobilelor (compuse din teren și construcții) situate în București.

Notificările nu au fost soluționate în termenul imperativ de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește cererea reclamanților de emitere a unei dispoziții motivate de restituire în natură, tribunalul a constatat că aceasta este de competența exclusivă a entității investite cu soluționarea notificării, reclamanții având posibilitatea să atace în justiție dispoziția ce se va emite. Apelul declarat de Municipiul București a fost respins prin decizia nr. 723A din 5 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă. Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, termenul de soluționare a notificărilor începe să curgă fie de la data depunerii acestora, fie de la data depunerii actelor doveditoare.

În cauză, reclamantul B.P.P. a depus actele doveditoare o dată cu notificarea, iar unitatea notificată nu ar fi comunicat titularului notificării că este necesar a se depune și alte acte doveditoare. Dimpotrivă, titularul notificării a mai depus din proprie inițiativă, la data de 14 mai 2003, un set de înscrisuri, dar nici după această dată primăria nu a procedat la soluționarea notificării. Modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu vizează modul de calcul al termenului de soluționare a notificării. Caracterul imperativ al termenului de soluționare a notificării rezultă din chiar modul în care art. 23 din Legea nr. 10/2001 este redactat și din scopul pentru care a fost adoptat acest act normativ.

A admite că termenul de 60 de zile este un termen de recomandare, ar însemna să se lase exclusiv la latitudinea unității deținătoare durata soluționării notificării. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul București. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală, deoarece termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 poate avea două date de referință: data depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare. Pentru că reclamanții nu au depus toate actele de care au înțeles să se folosească în dovedirea notificării și nu au înștiințat că nu înțeleg să se folosească de alte acte doveditoare, termenul de 60 de zile nu a început încă să curgă.

A mai arătat recurenta, că nu trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecată, pentru că nu are culpă procesuală. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Art. 22 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data notificării, prevedea că actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și cele ce atestă calitatea de moștenitor, vor fi depuse ca anexe la notificare sau în termen de cel mult 18 luni de la intrarea în vigoare a legii. Ulterior, termenul a fost prelungit prin O.U.G. nr. 184/2002, aprobată prin Legea nr. 48/2004 și O.U.G. nr. 10/2003, aprobată prin Legea nr. 289/2003.

Potrivit textelor de lege invocate, reclamanta trebuia să depună documentația de care a înțeles să se folosească pentru dovedirea calității de persoană îndreptățită, dar stabilirea prin lege a momentului până la care, în etapa procedurii administrative, persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare, nu limitează dreptul instanței de a soluționa litigiul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative. O asemenea limitare ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituția României și recunoscute părților prin art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Or, garanția oferită de art. 6 din Convenție cuprinde atât dreptul părților de a-și susține prin probe cererile, dar și dreptul instanței de a încuviința și administra acele dovezi pe care le apreciază ca fiind pertinente, concludente și utile. De altfel, în cauză, împreună cu notificarea, la 14 august 2001, reclamantul B.P.P. a depus actele de care a înțeles să se folosească în dovedirea calității de persoană îndreptățită și, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, a depus documente suplimentare și la data de 14 mai 2003. În aceste condiții, termenul de emitere a notificării începea să curgă cel mai târziu cu începere de la această din urmă dată. Nerespectând procedura prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 25 după republicare), unitatea deținătoarea se află în culpă și în mod corect a fost obligată să emită dispoziție de soluționare a notificării.

Astfel, în cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, în raportul juridic dintre notificator și notificat, primului îi revine obligația de a respecta condițiile impuse de lege cu privire la modalitatea de transmitere a notificării și de depunere a actelor doveditoare, iar persoana juridică notificată are obligația legală de a emite în termenul stabilit de lege o dispoziție sau decizie motivată. Faptul că legea nu instituie o sancțiune pentru actul emis după expirarea acestui termen, nu are semnificația că unitățile deținătoare sunt exonerate de obligația de a emite în termen decizie sau dispoziție motivată și nu poate lipsi persoana îndreptățită de a-și valorifica în instanță drepturile la care legea o îndreptățește.

O altfel de interpretare ar goli de conținut dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată și ar fi în contradicție cu voința legiuitorului care, prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancțiuni contravenționale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării notificării persoanei îndreptățite. De altfel, Municipiul București nu a soluționat notificarea nici până în prezent, deși acțiunea este introdusă din 13 iulie 2006. Pentru aceleași motive, recurentul se află și în culpă procesuală fiind obligat legal, conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți. Față de cele expuse, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva deciziei nr. 723 A din 5 decembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2007.