ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3877/2006

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 65/CA din 27 martie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea introdusă de reclamanta S.E., prin care aceasta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 240 din 23 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a plecat cu fiica sa, din Cernăuți, în România, în anul 1946, pentru a-și căuta soțul și, respectiv, tatăl care era militar în armata română și nu a părăsit localitatea de domiciliu din motive de persecuție etnică, așa cum prevăd dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, S.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că a plecat împreună cu fiica sa, în anul 1946, din Cernăuți, nereținând, de fapt, că a fost obligată în repetate rânduri să se mute în localitățile din jurul localității Cernăuți, pentru a se ascunde de autoritățile sovietice, din motive de persecuție etnică. Analizând motivele de recurs și soluția instanței de fond, în raport cu probele administrate în cauză, actele normative incidente pricinii și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente.

Din declarațiile autentificate ale martorilor B.F. și G.O., rezultă că acestea cunosc împrejurarea că recurenta, împreună cu fiica sa, a locuit în Cernăuți în perioada 1938 - 1946, urmând ca în septembrie 1946 să se refugieze din Bucovina, în localitatea Stupca, județul Suceava. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în perioada precizată, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului, expulzării ori strămutării în altă localitate, din motive etnice.

În speță, însă, așa cum rezultă din actele dosarului, recurenta-reclamantă s-a mutat, împreună cu fiica sa, din Bucovina, în România, în anul 1946, an calendaristic care excede perioadei de acordare a drepturilor recunoscute pentru atribuirea calității de beneficiar pentru motive de persecuție etnică. Pentru considerentele arătate, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios prevederile legale în materie și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.E. împotriva sentinței nr. 65/CA din 27 martie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.