ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3877/2006

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 65/CA din

27 martie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea introdusă de reclamanta S.E., prin

care aceasta a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare,

solicitând anularea hotărârii nr. 240 din 23 ianuarie 2006, emisă de pârâtă și

obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiară a drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că

reclamanta a plecat cu fiica sa, din Cernăuți, în România, în anul 1946, pentru

a-și căuta soțul și, respectiv, tatăl care era militar în armata română și nu a

părăsit localitatea de domiciliu din motive de persecuție etnică, așa cum

prevăd dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, S.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivare, recurenta a

arătat că instanța de fond în mod greșit a reținut că a plecat împreună cu

fiica sa, în anul 1946, din Cernăuți, nereținând, de fapt, că a fost obligată

în repetate rânduri să se mute în localitățile din jurul localității Cernăuți,

pentru a se ascunde de autoritățile sovietice, din motive de persecuție etnică.

Analizând motivele de recurs

și soluția instanței de fond, în raport cu probele administrate în cauză,

actele normative incidente pricinii și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele

considerente.

Din declarațiile

autentificate ale martorilor B.F. și G.O., rezultă că acestea cunosc

împrejurarea că recurenta, împreună cu fiica sa, a locuit în Cernăuți în

perioada 1938 - 1946, urmând ca în septembrie 1946 să se refugieze din Bucovina,

în localitatea Stupca, județul Suceava.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în

altă localitate.

Din conținutul textului de lege

menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă persoanelor care, în

perioada precizată, au suferit persecuții materializate sub forma refugiului,

expulzării ori strămutării în altă localitate, din motive etnice.

În speță, însă, așa cum

rezultă din actele dosarului, recurenta-reclamantă s-a mutat, împreună cu fiica

sa, din Bucovina, în România, în anul 1946, an calendaristic care excede

perioadei de acordare a drepturilor recunoscute pentru atribuirea calității de

beneficiar pentru motive de persecuție etnică.

Pentru considerentele

arătate, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios

prevederile legale în materie și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.E. împotriva sentinței nr. 65/CA din 27 martie 2006 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2006.