ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4404/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 106/C A/2007 - P.I. din 4 iunie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul O.F., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare și, anulând hotărârea nr. 295 din 13 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă decizie, prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, și să-i acorde drepturile corespunzătore, pentru perioada 26 octombrie 1940 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat în perioada octombrie 1940-martie 1945, din motive etnice, din localitatea Cărei, în care își aveau domiciliul, în localitatea Timișoara. Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, arătând, în esență, că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prin necomunicarea copiei de pe cererea de chemare în judecată, că acțiunea a fost tardiv formulată și că, în cauză, nu s-a făcut dovada persecuției etnice.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Astfel, în ceea ce privește motivul referitor la încălcarea dreptului la apărare al recurentei-pârâte, se constată că acesta nu este întemeiat, necomunicarea copiei de pe cererea de chemare în judecată nefiind, în raport cu specificul speței, de natură să conducă la o asemenea concluzie. în speța de față, în care sunt aplicabile dispozițiile speciale ale O.G. nr. 105/1999 și în care obiectul procesului îl constituie verificarea legalității unui act al cărui emitent este însăși recurenta-pârâtă, necomunicarea cererii de chemare în judecată nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare al pârâtei.

Aceasta cu atât mai mult cu cât cererea de chemare în judecată nu era, în conținutul său, decât o reiterare a cererii inițiale, adresată direct pârâtei și respinsă de aceasta; se constată, totodată, că fiind citată cu mențiunea de a formula întâmpinare, pârâta a depus la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii actului contestat, solicitând judecarea în lipsă. Cu privire la excepția tardivității formulării contestației, se va reține, de asemenea, că este neîntemeiată, cererea de chemare în judecată fiind formulată în termen, în raport cu data de 23 martie 2007, când a fost emis de către pârâtă răspunsul la cererea de revizuire formulată de reclamant. In ce privește fondul cauzei, se va reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. De asemenea, în conformitate cu art.4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)]. Or, din declarația autentificată a martorilor P.F.T.

și W.M., coroborată cu adeverința nr. C-1233 din 21 septembrie 2005, emisă de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, care atestă că intimatul-reclamant „a urmat și terminat școlile elementare primare în perioada 1942-1945 la Școala Romană Catolică de băieți Timișoara IV Iosefin", rezultă că, într-adevăr, reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, din motive etnice, în octombrie 1940, din localitatea de domiciliu Cărei, în localitatea Timișoara, unde a rămas până în martie 1945. In cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței nr. 106/CA/2007 - P.I. din 4 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2006.