ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4404/2007

Asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 106/C A/2007 - P.I. din 4 iunie 2007, Curtea

de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamantul O.F., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare și, anulând

hotărârea nr. 295 din 13 noiembrie 2006 emisă de pârâtă, a obligat-o să

emită o nouă decizie, prin care să recunoască

reclamantului calitatea de

beneficiar

al prevederilor O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată

prin Legea nr. 189/2000, și să-i acorde

drepturile corespunzătore, pentru

perioada 26 octombrie 1940 - 6 martie

1945.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că

reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat în perioada octombrie

1940-martie 1945, din motive etnice, din localitatea Cărei, în care își aveau

domiciliul, în localitatea Timișoara.

Împotriva

acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat

recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, arătând, în esență, că i-a

fost încălcat dreptul la apărare, prin necomunicarea copiei de pe cererea de

chemare în judecată, că acțiunea a fost tardiv formulată și că, în cauză, nu

s-a făcut dovada persecuției etnice.

Examinând sentința atacată în raport cu actele

și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ.

, Curtea constată că recursul

este nefondat, după cum se

va arăta în continuare.

Astfel, în ceea ce privește motivul referitor

la încălcarea dreptului la apărare al recurentei-pârâte, se constată că acesta

nu este întemeiat, necomunicarea copiei de pe cererea de chemare în judecată

nefiind, în raport cu specificul speței, de natură să conducă la o asemenea

concluzie. în speța de față, în care sunt aplicabile dispozițiile speciale

ale O.G. nr. 105/1999 și în care obiectul

procesului îl

constituie verificarea legalității unui act al cărui

emitent este însăși

recurenta-pârâtă, necomunicarea

cererii de chemare în judecată nu poate

fi considerată o încălcare a

dreptului la apărare al pârâtei. Aceasta cu

atât

mai mult cu cât cererea de chemare în judecată nu era, în conținutul

său,

decât o reiterare a cererii inițiale, adresată direct pârâtei și respinsă de

aceasta; se constată, totodată, că fiind citată cu mențiunea de a formula

întâmpinare, pârâta a depus la dosar întreaga documentație care a stat la baza

emiterii actului contestat, solicitând judecarea în lipsă.

Cu privire la excepția tardivității formulării

contestației, se va reține, de asemenea, că este neîntemeiată, cererea de

chemare în judecată fiind formulată în termen, în raport cu data de 23 martie

2007, când a fost emis de către pârâtă răspunsul la cererea de revizuire

formulată de reclamant.

In ce privește fondul cauzei, se va reține că

sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive

etnice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada sus menționată,

a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată

sau

strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art.4 din

Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se

poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau,

în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or, din declarația autentificată a

martorilor P.F.T. și W.M., coroborată cu adeverința nr. C-1233 din 21

septembrie 2005, emisă de Direcția Județeană Timiș a Arhivelor Naționale, care

atestă că intimatul-reclamant „a urmat și terminat școlile elementare primare

în perioada 1942-1945 la Școala Romană Catolică de băieți Timișoara

IV

Iosefin",

rezultă că,

într-adevăr, reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, din motive

etnice, în octombrie 1940, din localitatea de domiciliu Cărei,

în

localitatea Timișoara, unde a rămas până în martie 1945.

In cauză, dovada refugiului reclamantului s-a

făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea

și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar

al prevederilor O.G. nr. 105/1999 și, în consecință, să-i acorde acestuia

drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa

Județeană de Pensii Satu

Mare împotriva sentinței nr. 106/CA/2007

- P.I. din 4 iunie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2006.