ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1005/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 171/CA/2007-PI din

15 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu

cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, având ca obiect recunoașterea calității

de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și, pe cale de consecință, a anulat hotărârea

nr. 358 din 14 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să recunoască reclamantului

beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că atâta vreme cât dispozițiile Legii nr. 189/2000 permit

ca dovedirea refugiului și a persecuției etnice să fie făcute cu orice mijloc de

probă, chiar dacă reclamantul nu a făcut dovada cu înscrisuri oficiale a refugiului

său din localitatea N., în orașul T., în cauză s-au administrat probe testimoniale

din care rezultă aceste împrejurări.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare.

Recurenta a susținut că

sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală în condițiile în care, Direcția

Județeană Cluj a Arhivelor Naționale a comunicat că intimatul-reclamant nu figurează

în evidențele sale, iar dovada cu martori, în condițiile Legii nr. 189/2000 nu se

poate face decât cu titlu de excepție, atunci când nu există înscrisuri oficiale.

S-a mai susținut de asemenea,

că din punctul de vedere al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, declarațiile

autentificate aflate la dosar sunt neconcludente sub aspectul dovedirii existenței

persecuției de natură etnică.

Recursul este nefondat

și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui

act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor

instaurate în România, cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945,

a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează

:

c) a fost strămutată în

altă localitate decât cea de domiciliu.

Dovada încadrării în situația

prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002 cu acte eliberate

de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarații de martori.

În speță, cum în adresa

din 18 iunie 2007 emisă de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Cluj, se menționează

expres că documentele din perioada 1940-1945, privind evidența refugiaților, nu

s-au păstrat integral, în mod corect instanța de fond a admis reclamantului proba

cu declarații autentificate de martori, în dovedirea susținerilor sale.

Împrejurarea că cei doi

martori, ale căror declarații autentificate se află la dosar, au fost unanimi în

declarațiile lor privind refugiul reclamantului, împreună cu mama sa, în toamna

anului 1940, luna octombrie, din localitatea N., în orașul T., a determinat, în

mod firesc, soluția de admitere a acțiunii, neexistând temei să se considere că

aceste declarații sunt nerelevante, așa cum apreciază recurenta.

Pentru aceste considerente,

constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ. nu există motive

de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 171/CA/2007-PI

din 5 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2008