ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1005/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 171/CA/2007-PI din 15 octombrie 2007 a admis acțiunea formulată de reclamantul B.T., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, având ca obiect recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și, pe cale de consecință, a anulat hotărârea nr. 358 din 14 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să recunoască reclamantului beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că atâta vreme cât dispozițiile Legii nr. 189/2000 permit ca dovedirea refugiului și a persecuției etnice să fie făcute cu orice mijloc de probă, chiar dacă reclamantul nu a făcut dovada cu înscrisuri oficiale a refugiului său din localitatea N., în orașul T., în cauză s-au administrat probe testimoniale din care rezultă aceste împrejurări. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare. Recurenta a susținut că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală în condițiile în care, Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale a comunicat că intimatul-reclamant nu figurează în evidențele sale, iar dovada cu martori, în condițiile Legii nr. 189/2000 nu se poate face decât cu titlu de excepție, atunci când nu există înscrisuri oficiale.

S-a mai susținut de asemenea, că din punctul de vedere al Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, declarațiile autentificate aflate la dosar sunt neconcludente sub aspectul dovedirii existenței persecuției de natură etnică. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice după cum urmează : c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Dovada încadrării în situația prevăzută de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002 cu acte eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarații de martori. În speță, cum în adresa din 18 iunie 2007 emisă de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Cluj, se menționează expres că documentele din perioada 1940-1945, privind evidența refugiaților, nu s-au păstrat integral, în mod corect instanța de fond a admis reclamantului proba cu declarații autentificate de martori, în dovedirea susținerilor sale. Împrejurarea că cei doi martori, ale căror declarații autentificate se află la dosar, au fost unanimi în declarațiile lor privind refugiul reclamantului, împreună cu mama sa, în toamna anului 1940, luna octombrie, din localitatea N., în orașul T., a determinat, în mod firesc, soluția de admitere a acțiunii, neexistând temei să se considere că aceste declarații sunt nerelevante, așa cum apreciază recurenta.

Pentru aceste considerente, constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ. nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 171/CA/2007-PI din 5 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2008