ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2378/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin acțiunea înregistrată la 28 iulie 2005, la Curtea de Apel București, reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună, în baza Legii nr. 44/1994, republicată, stabilirea calității sale de veteran de război și eliberarea legitimației care atestă această calitate. Reclamantul și-a întemeiat cererea, pe dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994, potrivit cărora „sunt considerați veterani de război, cetățenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar și au luptat în rândurile Națiunilor Unite”. Prin sentința civilă nr. 1867 din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de V.I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul a participat în perioada 1995 - 1996, la misiunea de menținere a păcii UNAVEM III Angola. A mai reținut instanța de fond că art. 1 din Legea nr. 44/1994 enumeră situațiile în care persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial în armata română, dobândesc calitatea de veterani de război, iar art. 2 stabilește că pot dobândi calitatea de veteran de război, și „cetățenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar și au luptat în rândurile armatelor Națiunilor Unite”. Interpretând dispozițiile legale menționate, instanța de fond a apreciat ca legiuitorul a înțeles să reglementeze prin Legea nr. 44/1994, numai situațiile legate de primul sau al doilea război mondial, mai ales că sintagma de „Națiunile Unite” desemnează alianța constituită în anul 1994, de S.U.A.

și Marea Britanie, în prezent denumirea oficială fiind Organizația Națiunilor Unite. În continuarea raționamentului, Curtea de Apel București reține că dacă legiuitorul ar fi dorit ca Legea nr. 44/1994 să fie aplicabilă și celor care au participat la misiunile organizației în zilele noastre, ar fi folosit denumirea actuală și oricum Organizația Națiunilor Unite nu dispune de armată proprie, textul de lege referindu-se la armatele statelor care au format la acel moment „Națiunile Unite”. În termen legal, împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamantul V.I. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a subliniat că instanța a dat o interpretare subiectivă și discriminatorie Legii nr. 44/1994, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, atunci când a stabilit că acest act normativ reglementează doar situațiile legate de primul și al doilea război mondial.

În realitate, Legea nr. 44/1994 reglementează și situația militarilor români care luptă voluntar în misiuni de menținere a păcii, sub steagul de luptă al Națiunilor Unite. S-a apreciat ca greșită, diferențierea făcută de instanță între Națiunile Unite și Organizația Națiunilor Unite. Întrucât România este membră a Organizației Națiunilor Unite din anul 1955, Legea nr. 44/1994 se aplică și situațiilor contemporane, cu atât mai mult, cu cât militarii care luptă în misiunile de menținere a păcii, au contribuit decisiv la integrarea României în structura militară N.A.T.O. Criticile formulate prin cererea de recurs sunt nefondate. Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 44/1994, reclamantul V.I.

a solicitat Curții de Apel București, să îi recunoască acestuia, calitatea de veteran de război și să dispună eliberarea legitimației ce atestă această calitate. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ce vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, nu va fi primit, întrucât prin soluția pronunțată, instanța nu a săvârșit un exces de putere, ci a dat expresie atribuțiilor ce-i revin în baza legii. Așa cum se poate lesne observa din considerentele sentinței pronunțate, Curtea de Apel București a soluționat cererea de chemare în judecată, fără a-i schimba natura, prin prisma actului normativ invocat de reclamant, iar argumentele de fapt și de drept care au condus la convingerea instanței, că acțiunea este neîntemeiată, au fost expuse, respectându-se, astfel, dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Instanța fondului a interpretat și aplicat corect dispozițiile Legii nr. 44/1994, iar modul în care a procedat, nu poate fi apreciat ca subiectiv sau discriminator. Fără a minimaliza rolul și sacrificiul militarilor români care luptă în misiunile de menținere a păcii, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recurentului-reclamant nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 44/1994 (privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război), acesta neavând calitatea de veteran de război. Numai prin interpretarea sistematică a prevederilor actului normativ în discuție, cadrul juridic stabilit de legiuitor nu este încălcat.

Astfel, în condițiile în care prin art. 1 și art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 44/1994 se recunoaște calitatea de veteran de război, persoanelor care au participat la primul sau al doilea război mondial, dispozițiile art. 2 lit. a) nu pot fi deprinse de contextul în care se încadrează, referindu-se în mod evident și exclusiv la persoanele precizate mai înainte. De asemenea, în mod corect, instanța de fond a reținut că, deși pentru Organizația Națiunilor Unite, organizație internațională înființată în anul 1945, este des folosită sintagma „Națiunile Unite”, totuși denumirea oficială este aceea de Organizația Națiunilor Unite. Textul art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994 trimite clar la „cetățenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar și au luptat în rândurile armatelor Națiunilor Unite”, în sensul de armate ale statelor care au format alianța constituită în anul 1941 (inițial de S.U.A.

și Marea Britanie). Dacă intenția legiuitorului ar fi fost aceea de a include în rândul veteranilor de război, și pe cei care participă la activitățile Organizației Națiunilor Unite din zilele noastre, ar fi folosit denumirea oficială a acesteia. De asemenea corect și pentru a lămuri înțelesul exact al art. 2 lit. b) s-a reținut că Organizația Națiunilor Unite nu dispune de armată proprie, ci constituie, la nevoie, numai forțe de menținere a păcii, acesta fiind unul din obiectivele principale conform Cartei Națiunilor Unite. În raport cu cele arătate, constatându-se că sentința pronunțată de Curtea de Apel București este legală și temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.I. împotriva sentinței civile nr. 1867 din 14 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2006.