ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2378/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin acțiunea înregistrată la 28

iulie 2005, la Curtea de Apel București, reclamantul V.I. a solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să dispună, în baza Legii nr. 44/1994, republicată, stabilirea

calității sale de veteran de război și eliberarea legitimației care atestă

această calitate.

Reclamantul și-a întemeiat cererea,

pe dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994, potrivit cărora „sunt

considerați veterani de război, cetățenii români din orice teritoriu care s-au înrolat

voluntar și au luptat în rândurile Națiunilor Unite”.

Prin sentința civilă nr. 1867 din 14

noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de V.I., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamantul a participat în perioada 1995 - 1996,

la misiunea de menținere a păcii UNAVEM III Angola.

A mai reținut instanța de fond că art.

1 din Legea nr. 44/1994 enumeră situațiile în care persoanele care au

participat la primul sau al doilea război mondial în armata română, dobândesc

calitatea de veterani de război, iar art. 2 stabilește că pot dobândi calitatea

de veteran de război, și „cetățenii români din orice teritoriu care s-au

înrolat voluntar și au luptat în rândurile armatelor Națiunilor Unite”.

Interpretând dispozițiile legale

menționate, instanța de fond a apreciat ca legiuitorul a înțeles să

reglementeze prin Legea nr. 44/1994, numai situațiile legate de primul sau al

doilea război mondial, mai ales că sintagma de „Națiunile Unite” desemnează

alianța constituită în anul 1994, de S.U.A. și Marea Britanie, în prezent

denumirea oficială fiind Organizația Națiunilor Unite. În continuarea raționamentului,

Curtea de Apel București reține că dacă legiuitorul ar fi dorit ca Legea nr. 44/1994

să fie aplicabilă și celor care au participat la misiunile organizației în

zilele noastre, ar fi folosit denumirea actuală și oricum Organizația

Națiunilor Unite nu dispune de armată proprie, textul de lege referindu-se la

armatele statelor care au format la acel moment „Națiunile Unite”.

În termen legal, împotriva

sus-menționatei sentințe a declarat recurs reclamantul V.I.

Invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a subliniat că instanța a dat o

interpretare subiectivă și discriminatorie Legii nr. 44/1994, depășindu-și

atribuțiile puterii judecătorești, atunci când a stabilit că acest act normativ

reglementează doar situațiile legate de primul și al doilea război mondial. În

realitate, Legea nr. 44/1994 reglementează și situația militarilor români care

luptă voluntar în misiuni de menținere a păcii, sub steagul de luptă al

Națiunilor Unite.

S-a apreciat ca greșită, diferențierea

făcută de instanță între Națiunile Unite și Organizația Națiunilor Unite.

Întrucât România este membră a Organizației Națiunilor Unite din anul 1955,

Legea nr. 44/1994 se aplică și situațiilor contemporane, cu atât mai mult, cu

cât militarii care luptă în misiunile de menținere a păcii, au contribuit decisiv

la integrarea României în structura militară N.A.T.O.

Criticile formulate prin cererea de

recurs sunt nefondate.

Prin cererea de chemare în judecată,

întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 44/1994,

reclamantul V.I. a solicitat Curții de Apel București, să îi recunoască

acestuia, calitatea de veteran de război și să dispună eliberarea legitimației

ce atestă această calitate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 4 C. proc. civ., ce vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești,

nu va fi primit, întrucât prin soluția pronunțată, instanța nu a săvârșit un

exces de putere, ci a dat expresie atribuțiilor ce-i revin în baza legii.

Așa cum se poate lesne observa din considerentele

sentinței pronunțate, Curtea de Apel București a soluționat cererea de chemare

în judecată, fără a-i schimba natura, prin prisma actului normativ invocat de

reclamant, iar argumentele de fapt și de drept care au condus la convingerea

instanței, că acțiunea este neîntemeiată, au fost expuse, respectându-se,

astfel, dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța fondului a interpretat și

aplicat corect dispozițiile Legii nr. 44/1994, iar modul în care a procedat, nu

poate fi apreciat ca subiectiv sau discriminator.

Fără a minimaliza rolul și

sacrificiul militarilor români care luptă în misiunile de menținere a păcii,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recurentului-reclamant nu îi sunt

aplicabile dispozițiile Legii nr. 44/1994 (privind veteranii de război, precum

și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război), acesta neavând

calitatea de veteran de război.

Numai prin interpretarea sistematică

a prevederilor actului normativ în discuție, cadrul juridic stabilit de

legiuitor nu este încălcat.

Astfel, în condițiile în care prin art.

1 și art. 2 lit. b) și c) din Legea nr. 44/1994 se recunoaște calitatea de

veteran de război, persoanelor care au participat la primul sau al doilea

război mondial, dispozițiile art. 2 lit. a) nu pot fi deprinse de contextul în

care se încadrează, referindu-se în mod evident și exclusiv la persoanele

precizate mai înainte.

De asemenea, în mod corect, instanța

de fond a reținut că, deși pentru Organizația Națiunilor Unite, organizație

internațională înființată în anul 1945, este des folosită sintagma „Națiunile

Unite”, totuși denumirea oficială este aceea de Organizația Națiunilor Unite.

Textul art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994

trimite clar la „cetățenii români din orice teritoriu care s-au înrolat

voluntar și au luptat în rândurile armatelor Națiunilor Unite”, în sensul de

armate ale statelor care au format alianța constituită în anul 1941 (inițial de

S.U.A. și Marea Britanie).

Dacă intenția legiuitorului ar fi

fost aceea de a include în rândul veteranilor de război, și pe cei care

participă la activitățile Organizației Națiunilor Unite din zilele noastre, ar

fi folosit denumirea oficială a acesteia.

De asemenea corect și pentru a

lămuri înțelesul exact al art. 2 lit. b) s-a reținut că Organizația Națiunilor

Unite nu dispune de armată proprie, ci constituie, la nevoie, numai forțe de

menținere a păcii, acesta fiind unul din obiectivele principale conform Cartei

Națiunilor Unite.

În raport cu cele arătate,

constatându-se că sentința pronunțată de Curtea de Apel București este legală

și temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.I.

împotriva sentinței civile nr. 1867 din 14 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 iunie 2006.