ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 13 aprilie 2006 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul T.T.D.

a solicitat în contradictoriu cu M.A.N., stabilirea calității de veteran de

război în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. a) coroborate cu

dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 44/1994 republicată, în

scopul de a beneficia de drepturile prevăzute de lege.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că a participat în perioada 5 ianuarie 1994 – 7 august

1994 la luptele din Somalia în cadrul S.M.C. U.M., fiindu-i aprobată plecarea

în misiune prin decizia nr. 217 din 10 ianuarie 1994 a U.M.F.C.D.

Reclamantul a precizat că

dreptul său la recunoașterea calității de veteran de război este prevăzut de

art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994, care este derogator de la prevederile

art. 1 din aceeași lege, întrucât se încadrează în rândul persoanelor care au

luptat voluntar în armata Națiunilor Unite.

Prin sentința civilă nr.

1617 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea

reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut faptul că Legea nr. 44/1994 republicată,

prevede acordarea unor drepturi veteranilor de război pentru faptele de arme

săvârșite în primul și al doilea război mondial, precum și urmașilor acestora.

Instanța reține faptul că

legiuitorul a înțeles să reglementeze numai situațiile legate de primul și al

doilea război mondial, respectiv acordarea unor drepturi în semn de

recunoștință „adevăraților eroi ai neamului românesc pentru faptele de arme

săvârșite în primul și al doilea război mondial”. De asemenea, a fost precizat

faptul că denumirea „Națiunile Unite” are în vedere alianța constituită în anul

1941 de către SUA și Marea Britanie, la care au aderat ulterior U.R.S.S. și

apoi alte 24 de state semnatare ale Declarației Națiunilor Unite.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul T.T.D., care a invocat prevederile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ., dar a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o

hotărâre netemeinică și nelegală ca urmare a interpretării și aplicării greșite

a prevederilor legale în materie.

Astfel, a susținut

reclamantul, art. 2 din Legea nr. 44/1994 trebuie interpretat în sensul că în

categoria veteranilor de război se includ nu numai participanții la primul și

la al doilea război mondial, ci și participanții la orice misiune de luptă

desfășurată sub egida Națiunilor Unite care s-a înființat în anul 1945, iar nu

în anul 1941, cum reține instanța de fond în mod eronat.

M.A.N. a formulat

întâmpinare prin care a combătut criticile reclamantului-recurent și a cerut

respingerea recursului, susținând în esență, că hotărârea instanței de fond

este temeinică și legală.

Recursul este neîntemeiat.

Într-adevăr, potrivit

prevederilor art. 2 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum

și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, pe lângă persoanele

enumerate la art. 1 ca având calitatea de veteran de război, sunt asimilate

(considerați), de asemenea, veteranilor de război și persoanele prevăzute la

lit. a), adică: cetățenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar

și au luptat în rândurile armatelor Națiunilor Unite.

Din actele dosarului rezultă

că recurentul-reclamant a participat ca medic militar la operațiunea O.N.U. de

menținere a păcii în Somalia, aprobată de Parlamentul României prin Hotărârea

nr. 28/1993, la care România a participat cu un spital militar de campanie.

Așa cum a reținut în mod

judicios și instanța de fond, prevederile Legii nr. 44/1994 sunt aplicabile

participanților la primul și al doilea război mondial, așa cum rezultă în mod

expres din textul art. 1.

În al doilea rând,

asimilarea făcută de art. 2 din aceeași lege, se referă, pe de o parte, la

armatele Națiunilor Unite, iar nu la O.N.U. și, pe de altă parte, se referă la

cetățenii români care s-au înrolat voluntar și au luptat în rândul armatelor

respective, în timp de recurentul-reclamant, în calitate de medic militar a

fost trimis într-o misiune de menținere a păcii, iar nu într-o misiune de

luptă, nici un stat membru O.N.U. neaflându-se în stare de război cu Somalia.

Deci, prevederile Legii nr.

44/1994 nu sunt aplicabile situației de fapt în care s-a aflat

recurentul-reclamant, ca participant la misiunea de menținere a păcii aprobată

prin Hotărârea nr. 28/1993 a Parlamentului României.

Că este așa, rezultă și din

conținutul reglementărilor date unor situații similare prin O.U.G. nr. 82/2006

pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni

militare, când legiuitorul a înțeles să acorde unele drepturi participanților

la misiuni desfășurate ulterior evenimentelor legate de cele două războaie

mondiale.

În concluzie, constatând că

hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul T.T.D., împotriva sentinței civile nr. 1617 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2007.