ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 13 aprilie 2006 pe rolul Curții de Apel București, reclamantul T.T.D. a solicitat în contradictoriu cu M.A.N., stabilirea calității de veteran de război în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. a) coroborate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) și art. 6 din Legea nr. 44/1994 republicată, în scopul de a beneficia de drepturile prevăzute de lege. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a participat în perioada 5 ianuarie 1994 – 7 august 1994 la luptele din Somalia în cadrul S.M.C. U.M., fiindu-i aprobată plecarea în misiune prin decizia nr. 217 din 10 ianuarie 1994 a U.M.F.C.D.

Reclamantul a precizat că dreptul său la recunoașterea calității de veteran de război este prevăzut de art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994, care este derogator de la prevederile art. 1 din aceeași lege, întrucât se încadrează în rândul persoanelor care au luptat voluntar în armata Națiunilor Unite. Prin sentința civilă nr. 1617 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut faptul că Legea nr. 44/1994 republicată, prevede acordarea unor drepturi veteranilor de război pentru faptele de arme săvârșite în primul și al doilea război mondial, precum și urmașilor acestora.

Instanța reține faptul că legiuitorul a înțeles să reglementeze numai situațiile legate de primul și al doilea război mondial, respectiv acordarea unor drepturi în semn de recunoștință „adevăraților eroi ai neamului românesc pentru faptele de arme săvârșite în primul și al doilea război mondial”. De asemenea, a fost precizat faptul că denumirea „Națiunile Unite” are în vedere alianța constituită în anul 1941 de către SUA și Marea Britanie, la care au aderat ulterior U.R.S.S. și apoi alte 24 de state semnatare ale Declarației Națiunilor Unite. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T.T.D., care a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., dar a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală ca urmare a interpretării și aplicării greșite a prevederilor legale în materie.

Astfel, a susținut reclamantul, art. 2 din Legea nr. 44/1994 trebuie interpretat în sensul că în categoria veteranilor de război se includ nu numai participanții la primul și la al doilea război mondial, ci și participanții la orice misiune de luptă desfășurată sub egida Națiunilor Unite care s-a înființat în anul 1945, iar nu în anul 1941, cum reține instanța de fond în mod eronat. M.A.N. a formulat întâmpinare prin care a combătut criticile reclamantului-recurent și a cerut respingerea recursului, susținând în esență, că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. Recursul este neîntemeiat.

Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 2 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, pe lângă persoanele enumerate la art. 1 ca având calitatea de veteran de război, sunt asimilate (considerați), de asemenea, veteranilor de război și persoanele prevăzute la lit. a), adică: cetățenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar și au luptat în rândurile armatelor Națiunilor Unite. Din actele dosarului rezultă că recurentul-reclamant a participat ca medic militar la operațiunea O.N.U. de menținere a păcii în Somalia, aprobată de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 28/1993, la care România a participat cu un spital militar de campanie.

Așa cum a reținut în mod judicios și instanța de fond, prevederile Legii nr. 44/1994 sunt aplicabile participanților la primul și al doilea război mondial, așa cum rezultă în mod expres din textul art. 1. În al doilea rând, asimilarea făcută de art. 2 din aceeași lege, se referă, pe de o parte, la armatele Națiunilor Unite, iar nu la O.N.U. și, pe de altă parte, se referă la cetățenii români care s-au înrolat voluntar și au luptat în rândul armatelor respective, în timp de recurentul-reclamant, în calitate de medic militar a fost trimis într-o misiune de menținere a păcii, iar nu într-o misiune de luptă, nici un stat membru O.N.U. neaflându-se în stare de război cu Somalia. Deci, prevederile Legii nr. 44/1994 nu sunt aplicabile situației de fapt în care s-a aflat recurentul-reclamant, ca participant la misiunea de menținere a păcii aprobată prin Hotărârea nr. 28/1993 a Parlamentului României.

Că este așa, rezultă și din conținutul reglementărilor date unor situații similare prin O.U.G. nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare, când legiuitorul a înțeles să acorde unele drepturi participanților la misiuni desfășurate ulterior evenimentelor legate de cele două războaie mondiale. În concluzie, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.T.D., împotriva sentinței civile nr. 1617 din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2007.