ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2006

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

552 din 28 octombrie 2005, Tribunalul Prahova, în baza art. 20 raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., combinat cu art. 73 lit. b) C. pen., și art. 76

lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul C.C., la 6 ani și 6 luni închisoare.

S-a aplicat art. 71 și 64 C. pen.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 14

februarie 2005, la zi.

În baza art. 14, art. 15

raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la despăgubiri

civile, după cum urmează: la 5.676.643 lei ROL (5.677 RON) către C.A.S. Prahova

și 20.000.000 lei ROL (2000 RON) către partea vătămată P.N. reprezentând daune

materiale.

Inculpatul a fost

obligat la 4.000.000 lei ROL (400 RON) cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

această hotărâre, s-a reținut că, în seara zilei de 27 noiembrie 2004, în barul

aparținând SC P.C. SRL, cunoscut în comuna Lipăneștii de Târg, sat Mărginenii

de Jos, unde se află la o intersecție de patru drumuri ca B.A. a avut loc un

conflict între partea vătămată P.N. și martorul C.I.

Primul aflat în stare de

libertate l-a lovit pe martorul C.I., motivând că acesta din urmă l-ar fi

agresat pe un văr al părții vătămate, numitul P.G. cunoscut ca o persoană cu

handicap fizic.

Deoarece partea vătămată

l-a lovit destul de puternic pe martor cauzându-i leziuni care au culminat cu

sângerarea acestuia, numitul C.G. zis B. a intervenit solicitându-i părții

vătămate să nu-l mai lovească pe C.I.

Partea vătămată l-a

lovit pe C.G. și în continuare cei doi s-au lovit reciproc.

Ulterior, la locul

incidentului a apărut inculpatul care l-a lovit în cap pe P.N. cu un obiect

contondent, alungit, provocându-i fractură craniană și denivelată, compresivă fronto-temporal

stâng, dilacerare cerebrală, leziuni care au necesitat 80-90 zile îngrijiri

medicale, au pus viața victimei în primejdie și au produs o infirmitate fizică

permanentă.

Împotriva sentinței

penale pronunțată de prima instanță a declarat apel inculpatul și partea civilă

C.A.S. Prahova.

Cel dintâi a criticat

hotărârea sub aspectul greșitei încadrări date faptei pe care a comis-o, prin

reținerea unei situații de fapt neconforme cu realitatea, ceea ce a condus la

condamnarea sa pentru infracțiunea de tentativă de omor și pentru greșita

individualizare a pedepsei apreciată ca fiind prea aspră.

A solicitat inculpatul

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia.

Partea civilă a criticat

sentința primei instanțe sub aspectul despăgubirilor civile acordate, al cărui

cuantum l-a considerat neîndestulător.

Curtea de Apel Ploiești

a admis apelul inculpatului, a casat în parte hotărârea atacată și a redus pedeapsa

la 4 ani închisoare, respingând apelul părții civile ca neîntemeiat.

Instanța de apel a

reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă

la omor calificat ținând seama de faptul că acesta a lovit victima cu mare

intensitate, într-o zonă vitală a corpului, folosind un obiect vulnerant, apt

să producă moartea.

A apreciat însă instanța

de control judiciar că se impunea acordarea unei mai mari eficiențe aplicării

dispozițiilor art. 76 C. pen., în condițiile în care s-a reținut în favoarea

inculpatului scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

S-a constatat că în mod

corect instanța de fond a reținut că la momentul săvârșirii infracțiunii

inculpatul se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de

împrejurarea că fratele său era bătut de partea vătămată, astfel că în raport

de circumstanțele reale în care  s-a comis fapta dar și de circumstanțele

personale ale inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia

este justificată.

Cu privire la recursul

declarat de partea civilă C.A.S. Prahova instanța de apel a apreciat, ca

nefondată, critica invocată de apelantă în raport de împrejurarea că prima

instanță a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73 lit. b) C.

pen., ceea ce implică și o culpă din partea victimei în producerea

cheltuielilor de îngrijire medicală, astfel că soluția instanței de fond de a-l

obliga pe inculpat în parte la plata despăgubirilor civile este corectă.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs inculpatul care a criticat-o sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei pe care o consideră exagerată în raport de

circumstanțele sale personale și partea civilă P.N. care invocând de asemenea

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicită majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pe care o apreciază neîndestulătoare

față de fapta săvârșită.

Recursurile declarate în

cauză sunt nefondate.

Înalta Curte, examinând

hotărârea atacată în raport de cazul de casare invocat de ambii recurenți,

constată, în baza lucrărilor și actelor din dosarul cauzei, că recursurile sunt

nefondate.

În acest sens la

individualizarea pedepsei aplicate instanța de apel a luat în considerare în

mod judicios criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârșit fapta,

respectiv starea de provocare în care a acționat inculpatul dar și circumstanțele

personale ale acestuia, infractor primar cu o comportare bună în familie și

societate, manifestând atitudine sinceră și de regret. Ca urmare pedeapsa de 4

ani închisoare aplicată se situează sub limita minimă stabilită de legiuitor

pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, fiind de natură a realiza

funcțiile și scopul acestei sancțiuni penale astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, apreciind

că o redozare a pedepsei nu se justifică Înalta Curte constată că recursurile

declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse, ca atare, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive a inculpatului.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul

inculpat C.C. și partea civilă P.N. împotriva deciziei penale nr. 47 din 25

ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării

preventive de la 14 februarie 2005 la 4 mai 2006.

Obligă recurentul inculpat și recurenta parte civilă la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 RON (1.200.000

lei).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2006.