ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 552 din 28 octombrie 2005, Tribunalul Prahova, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., combinat cu art. 73 lit. b) C. pen., și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat inculpatul C.C., la 6 ani și 6 luni închisoare. S-a aplicat art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 14 februarie 2005, la zi. În baza art. 14, art. 15 raportat la art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile, după cum urmează: la 5.676.643 lei ROL (5.677 RON) către C.A.S.

Prahova și 20.000.000 lei ROL (2000 RON) către partea vătămată P.N. reprezentând daune materiale. Inculpatul a fost obligat la 4.000.000 lei ROL (400 RON) cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța această hotărâre, s-a reținut că, în seara zilei de 27 noiembrie 2004, în barul aparținând SC P.C. SRL, cunoscut în comuna Lipăneștii de Târg, sat Mărginenii de Jos, unde se află la o intersecție de patru drumuri ca B.A. a avut loc un conflict între partea vătămată P.N. și martorul C.I. Primul aflat în stare de libertate l-a lovit pe martorul C.I., motivând că acesta din urmă l-ar fi agresat pe un văr al părții vătămate, numitul P.G. cunoscut ca o persoană cu handicap fizic. Deoarece partea vătămată l-a lovit destul de puternic pe martor cauzându-i leziuni care au culminat cu sângerarea acestuia, numitul C.G.

zis B. a intervenit solicitându-i părții vătămate să nu-l mai lovească pe C.I. Partea vătămată l-a lovit pe C.G. și în continuare cei doi s-au lovit reciproc. Ulterior, la locul incidentului a apărut inculpatul care l-a lovit în cap pe P.N. cu un obiect contondent, alungit, provocându-i fractură craniană și denivelată, compresivă fronto-temporal stâng, dilacerare cerebrală, leziuni care au necesitat 80-90 zile îngrijiri medicale, au pus viața victimei în primejdie și au produs o infirmitate fizică permanentă. Împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță a declarat apel inculpatul și partea civilă C.A.S. Prahova. Cel dintâi a criticat hotărârea sub aspectul greșitei încadrări date faptei pe care a comis-o, prin reținerea unei situații de fapt neconforme cu realitatea, ceea ce a condus la condamnarea sa pentru infracțiunea de tentativă de omor și pentru greșita individualizare a pedepsei apreciată ca fiind prea aspră.

A solicitat inculpatul schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. și redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia. Partea civilă a criticat sentința primei instanțe sub aspectul despăgubirilor civile acordate, al cărui cuantum l-a considerat neîndestulător. Curtea de Apel Ploiești a admis apelul inculpatului, a casat în parte hotărârea atacată și a redus pedeapsa la 4 ani închisoare, respingând apelul părții civile ca neîntemeiat. Instanța de apel a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat ținând seama de faptul că acesta a lovit victima cu mare intensitate, într-o zonă vitală a corpului, folosind un obiect vulnerant, apt să producă moartea.

A apreciat însă instanța de control judiciar că se impunea acordarea unei mai mari eficiențe aplicării dispozițiilor art. 76 C. pen., în condițiile în care s-a reținut în favoarea inculpatului scuza provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. S-a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut că la momentul săvârșirii infracțiunii inculpatul se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de împrejurarea că fratele său era bătut de partea vătămată, astfel că în raport de circumstanțele reale în care s-a comis fapta dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia este justificată. Cu privire la recursul declarat de partea civilă C.A.S.

Prahova instanța de apel a apreciat, ca nefondată, critica invocată de apelantă în raport de împrejurarea că prima instanță a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., ceea ce implică și o culpă din partea victimei în producerea cheltuielilor de îngrijire medicală, astfel că soluția instanței de fond de a-l obliga pe inculpat în parte la plata despăgubirilor civile este corectă. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs inculpatul care a criticat-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei pe care o consideră exagerată în raport de circumstanțele sale personale și partea civilă P.N. care invocând de asemenea dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., solicită majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului pe care o apreciază neîndestulătoare față de fapta săvârșită. Recursurile declarate în cauză sunt nefondate. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de cazul de casare invocat de ambii recurenți, constată, în baza lucrărilor și actelor din dosarul cauzei, că recursurile sunt nefondate. În acest sens la individualizarea pedepsei aplicate instanța de apel a luat în considerare în mod judicios criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a săvârșit fapta, respectiv starea de provocare în care a acționat inculpatul dar și circumstanțele personale ale acestuia, infractor primar cu o comportare bună în familie și societate, manifestând atitudine sinceră și de regret.

Ca urmare pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată se situează sub limita minimă stabilită de legiuitor pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, fiind de natură a realiza funcțiile și scopul acestei sancțiuni penale astfel cum sunt prevăzute de art. 52 C. pen. În consecință, apreciind că o redozare a pedepsei nu se justifică Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate urmând a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsă durata arestării preventive a inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul inculpat C.C. și partea civilă P.N. împotriva deciziei penale nr. 47 din 25 ianuarie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 14 februarie 2005 la 4 mai 2006. Obligă recurentul inculpat și recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 120 RON (1.200.000 lei). Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 mai 2006.