ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1878/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 416 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Vaslui, inculpatul T.C.D. a fost condamnat, la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 18 martie 2005 la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuțit la camera de corpuri delicte a instanței, poziția nr. 50/2005 din registrul de evidență a corpurilor delicte. S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă R.P.

și a fost obligat inculpatul T.C.D. să achite acesteia suma de 2000 lei RON despăgubiri civile. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 850 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul T.C.D. locuiește în satul Lupești, județul Vaslui, împreună cu soția sa și este consătean cu victima R.V. și fratele acesteia R.T. Relațiile dintre aceștia erau bune, însă, în ziua de 16 martie 2005, inculpatul a avut un conflict spontan cu victima R.V., având ca motiv remiterea unei sume infime de bani, de către aceasta, la magazinul mixt din sat, unde lucra soția inculpatului, ca gestionară, iar în acea împrejurare, R.V. l-a lovit cu pumnul în ochiul stâng pe inculpat, cauzându-i leziuni discrete și tumefierea ochiului.

În ziua de 17 martie 2005, de dimineață, inculpatul T.C.D. s-a dus la soacra sa C.P., în sat, să o ajute la tăiat la vie, iar pentru acest lucru, a luat asupra sa, de acasă un cuțit de uz gospodăresc cu mânerul din plastic de culoare roșie. În jurul orelor 18,30, a revenit acasă și a plecat imediat, cu cuțitul asupra sa, direct la magazinul S.N.C. C. să-și ia un pachet cu țigări și să consume o bere, iar acolo s-a întâlnit cu fratele său T.D. Nu după mult timp, au apărut în fața magazinului, în drum, cu căruța, frații R.V. și R.T., însoțiți de martorul C.M.L., după care au venit și au consumat bere din local, ieșind din nou la căruța lor. La un moment dat, martorul C.M.L. l-a strigat afară pe inculpat, lângă căruță, moment în care între R.T.

și acesta a avut loc un conflict verbal, legat de altercația avută cu fratele său cu o zi înainte. Pe acel fond, a ieșit din local și victima R.V., cu un bici asupra sa și l-a lovit peste mâna dreaptă pe inculpat, iar la scurt timp s-a iscat o altercație în drumul sătesc din fața localului. Pe acel fond de ușoară provocare, inculpatul a scos cuțitul din buzunar și i-a aplicat lui R.T. o lovitură în partea stângă a umărului, moment în care victima a fugit de la locul altercației spre magazinul C. S.N.C., însă a fost ajuns din urmă de inculpat, care i-a aplicat o lovitură cu același cuțit în zona spatelui, sub omoplatul stâng, după care a intervenit numitul D.V., care l-a luat deoparte pe inculpat și l-a dus în ograda sa din apropiere.

Victima a intrat în local, a căzut prima dată pe pardoseala din beton din holul acestuia, după care a ieșit în drum și a căzut lângă căruța sa, decedând. Imediat, numitul T.D. s-a dus la fratele său, în apropiere și i-a luat cuțitul din mână, iar ulterior acesta a fost ridicat de organele de urmărire penală pentru cercetări. La scurt timp, au venit organele de poliție și l-au luat pe inculpatul T.C.D., conducându-l la postul local de poliție Mălușteni, timp în care vătămatul R.T. a fost dus la Dispensarul comunal Mălușteni, cu o mașină de ocazie, iar de acolo a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul municipal Bârlad, unde a fost internat la secția chirurgie, practicându-i-se sutura plăgii tăiate.

La data de 20 martie 2005, R.T. a fost externat. În vederea individualizării leziunilor traumatice, a fost dispusă efectuarea unei constatări medico-legale pentru victima R.V., rezultând că moartea acesteia, a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, survenită ca urmare a unui traumatism toracic, cu plată tăiată-înțepată fața posterioară hemitorace stâng, spațiul intercostal 5-6, penetrantă în cavitatea toracică, cu plagă pulmonară, plagă de aortă toracică descendentă și hemopneumotorax stâng. Leziunile au putut fi produse prin lovire cu un obiect tăietor înțepător (posibil cuțit), iar direcția de lovire a fost de la stânga la dreapta și ușor spre interior, la 5-10 grade față de axul orizontal al corpului.

Data decesului poate fi 17 martie 2005, iar între traumatism și acesta există o legătură de cauzalitate directă și necondiționat. Cu prilejul constatării medico-legale de necropsie au fost puse în evidență la victimă leziuni traumatice de tipul tumefacției, excoriațiilor și echimozelor, care au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente, cu și de obiecte contondente, cu puțin timp înainte de deces, posibil în contextul agresiunii, însă acestea nu au legătură de cauzalitate cu decesul, iar în condiții de supraviețuire ar fi necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Sângele victimei R.V. conținea 0,80 g %o alcool, iar urina 0,85 g %o alcool, care, din punct de vedere medico-legal, corespunde unei stări caracterizate prin scăderea inhibiției, cu creșterea încrederii în sine, scăderea atenției, alterarea judecății, în special legată de dimensiunile spațio-temporale.

Fapta inculpatului T.C.D. de a aplica victimei R.V., pe un drum public, o lovitură cu un cuțit în zona toracică, realizează conținutul infracțiunii de omor calificat prevăzut de art. 174 –art. 175 lit. i) C. pen. Având în vedere conflictul preexistent dintre inculpat și victimă, atitudinea acestuia în fazele premergătoare lovirii ei de către inculpat, instanța de fond a apreciat că inculpatul a comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburării, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., astfel că în favoarea lui s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării. Pentru infracțiunea comisă, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general, prevăzut de art. 52 și 72 C. pen., au fost avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului, starea de provocare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul T.C.D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, motivând necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice care să-i stabilească discernământul la momentul comiterii faptei, considerând că atitudinea victimei a fost mai mult decât un act de provocare, situându-se la limita legitimei apărări, solicitând redozarea pedepsei, în sensul reducerii, prin aplicarea de circumstanțe atenuante, întrucât a avut o atitudine procesuală sinceră de recunoaștere a săvârșirii faptelor. Prin decizia penală nr. 3 din 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 6951/2005, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.C.D.

aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași împotriva sentinței penale nr. 416 din 19 octombrie 2005 a Tribunalului Vaslui, pe care a menținut-o. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi durata arestului preventiv de la 19 octombrie 2005. A fost obligat inculpatul la 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în cauză a fost administrată proba cu o expertiză medico-legală psihiatrică în cursul urmăririi penale, stabilindu-se în mod științific, în urma examinării inculpatului, că acesta prezintă tulburare de personalitate mixtă emoțional-instabilă cu elemente antisociale și paranoide și a comis fapta cu discernământ.

Expertiza psihiatrică s-a efectuat în condițiile reglementate prin O.G. nr. 1/2000 de Serviciul de medicină legală competent conform legii. Concluziile raportului sunt certe, clare și fără echivoc în sensul stabilirii și antrenării răspunderii penale a inculpatului care are discernământul faptelor sale. În cursul judecății cauzei în fond la solicitarea instanței, pe baza raportului medico-legal, același serviciu medico-legal stabilește că inculpatul nu este în situația care să impună luarea măsurii obligatorii la tratament medical conform art. 113 C. pen., iar recomandarea formulată prin raportul de expertiză vizând supravegherea medicală cu eventual tratament de specialitate a avut ca scop atenționarea cadrelor medicale din penitenciar privind tendința marcată a inculpatului de a acționa impulsiv.

Acest act medico-legal nu este în contradicție cu raportul de expertiză psihiatrică prin concluziile lor, care în mod practic sunt, de fapt, identice, astfel încât nu au impus efectuarea unei expertize noi medico-legale. Inculpatul a comis fapta cu discernământ și în consecință răspunde penal. Referitor la al doilea motiv de apel privind atitudinea victimei R.V. materializată în faptul de a-l lovi cu biciul peste mâna dreaptă, în mod legal a fost calificată ca un act de provocare. Această atitudine nu constituie un atac material, iminent, imediat și injust în sensul circumscris legitimei apărări dat fiind modul ulterior de derulare a faptelor. După lovirea sa cu biciul, inculpatul a ripostat lovind pe victimă cu cuțitul în partea stângă a umărului.

Imediat victima a fugit, iar inculpatul a urmărit-o, aplicându-i o nouă lovitură cu cuțitul în spate, sub omoplatul stâng. Inculpatul nu s-a aflat nici un moment în situația de a înlătura atacul victimei și de a se apăra, ci a acționat sub stăpânirea unei puternice tulburări date fiind și altercațiile din acea zi și din ziua anterioară ce au dus la lovirea sa cu biciul, acte determinante de provocare din partea victimei, stare de provocare reținută de instanța de fond ca circumstanță atenuantă [(art. 73 lit. b) C. pen.)] în care inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor.

Inculpatul nu a săvârșit infracțiunea de omor în stare de legitimă apărare prevăzută de art. 44 C. pen., întrucât, pe de-o parte agresiunea victimei nu are caracterele atacului, iar pe de altă parte, acțiunea infracțională a inculpatului care a comis infracțiunea după ce victima a fugit și pe care acesta a urmărit-o, nu a fost necesară pentru înlăturarea atacului care prin fuga victimei devenise inexistent ca atac. Actul provocator al victimei nu se situează la limita legitimei apărări.

În ce privește pedeapsa pronunțată, aceasta a fost just individualizată, în considerarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., a scopului și funcțiilor pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., și față de limitele legale de pedeapsă prin incidența efectelor circumstanței atenuante, în mod just a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, într-un cuantum legal, proporțional cu fapta și persoana inculpatului și de natură a asigura tragerea la răspundere penală a inculpatului în mod eficient în scopul realizării prevenției generale, dar și reeducării inculpatului, cât și a protecției vieții sociale prin executarea în regim de detenție a pedepsei. În considerentele deciziei, instanța de apel a făcut referiri la temeiurile legale corespunzătoare măsurilor dispuse.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul T.C.D., fără a arăta în scris motivele. La dosarul cauzei a fost depus la dosar un memoriu din partea intimatei părți civile R.P. în care a descris împrejurările faptice, în sensul că victima s-a întâlnit la bar cu inculpatul, cu D.V. și cumnatul său, sărind cu toții la bătaie pentru o datorie pe care fiul său o avea la inculpat, fiind bătut și cu gura umflată, acesta a fugit și s-a ascuns la un vecin. Pe data de 17 martie 2005 R.V. și cu R.T. s-au dus prin sat, la bar să dea datoria, unde era și inculpatul care l-a bătut pe fratele său, a scos cuțitul și l-a lovit cu acesta în mâna stângă pe fiul său T., fratele inculpatului a luat furca din căruță și a lovit-o în spate pe ea, cu aceasta și în timp ce V. a dorit să fugă, inculpatul l-a lovit cu cuțitul prin spate, atingându-i aorta, căzând și murind.

Criminalul a fugit la D.V., acesta fiind cel care a anunțat poliția. Intimata parte civilă a mai arătat că nu a fost mulțumită de cum au fost administrate probele la prima instanță. La termenul de astăzi, recurentul inculpat a depus personal un memoriu în care a arătat că instanța de recurs poate să facă o nouă reapreciere a probelor și să dea o nouă soluție, menționând aspecte de fapt, în sensul că a fost căutat și bătut de către victimă și de fratele acesteia, R.T. cu o seară înaintea conflictului. Totodată a învederat că au fost făcute omisiuni la urmărirea penală ce au avut consecințe în planul aprecierii situației și împrejurărilor care au dus la săvârșirea faptei. Astfel, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului și a se da eficiență circumstanțelor atenuante, în scopul executării unei pedepse mai reduse.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat, în principal, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, deoarece inculpatul are tulburări de comportament. Apărătorul recurentului inculpat, într-un prim subsidiar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen., a arătat că se impune achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., deoarece inculpatul, în momentul săvârșirii faptei, se afla în legitimă apărare, în condițiile art. 44 C. pen.

Totodată, apărătorul recurentului inculpat, într-un al doilea subsidiar, în baza art. 385 9 alin. (1) pct. 14 din același cod, a solicitat reducerea mai accentuată a pedepsei prin acordarea unei eficiențe mai largi circumstanțe atenuante a provocării [(art. 73 lit. b) C. pen.)], deja reținută la fond și în apel. Apărătorul recurentului inculpat, sintetizând concluziile puse a învederat, că în principal susține achitarea inculpatului, iar într-un prim subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea unei noi expertize psihiatrice și în cel de-al doilea subsidiar, reducerea pedepsei aplicate în sensul celor arătate în detaliu. Concluziile procurorului, ale intimatei părți civile, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat T.C.D. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 17 1 , 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că instanța de apel nu numai că și-a însușit argumentele primei instanțe, dar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului T.C.D. în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului T.C.D., care aflat, în ziua de 17 martie 2005, într-o stare de tulburare produsă, nu numai de agresiunea din ziua precedentă, când victima R.V.

l-a lovit cu pumnul în zona ochiului, dar și de altercația verbală, din ziua respectivă, ce a avut loc pe drumul public, cu R.T., urmată de lovirea sa de către victima R.V., cu biciul peste mână, de a-i aplica acestuia o lovitură de cuțit, în zona spatelui, sub omoplatul stâng, după care victima a intrat în local, căzând prima dată pe pardoseala din beton din hol, iar a doua oară, după ce a ieșit din local, în drum, lângă căruță și decedând, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., de omor calificat săvârșită în condițiile circumstanței atenuante legale a provocării.

Din coroborarea declarațiilor inculpatului T.C.D. date în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești cu declarațiile date în aceleași faze procesuale de către martorii R.T., T.D., B.I., C.M., D.V., D.R., R.O., cu raportul de expertiză medico-legală nr. 79/ E din 18 martie 2005 a S.J.M.L. Vaslui, cu raportul de constatare medico-legală de autopsie nr. 28/ N din 18 martie 2005 avizat de Comisia din cadrul I.M.L. Iași cu nr. S 2200 din 10 iunie 2005 și planșele foto, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului cu nr. 37/ PA din 26 mai 2005 a S.M.L.J. Vaslui completat prin relațiile solicitate de către instanță concretizate în adresa cu nr. 55/ PA din 2 septembrie 2005 a aceluiași serviciu medico-legal au rezultat contribuțiile concrete ale victimei R.V.

și inculpatului T.C.D. în săvârșirea infracțiunii, consecințele acesteia, inculpatul având discernământul păstrat în legătură cu fapta comisă. Astfel, prin mijloacele de probă evidențiate a fost dovedită vinovăția inculpatului T.C.D. în săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, care a acționat pe fondul unei stări de tulburare cauzată de comportamentul agresiv al victimei R.V., în condițiile arătate, având însă discernământul păstrat, prin aplicarea acestuia a unei lovituri cu un obiect tăietor-înțepător, apt de a produce moartea (cuțit), într-o zonă vitală („traumatism toracic prin plagă tăiată-înțepată față posterioară hemitorace stâng, spațiul intercostal 5-6, penetrantă în cavitatea toracică cu plaga pulmonară, plagă de aortă toracică descendentă și hemopneumotorax stâng; între traumatism și deces există o legătură de cauzalitate directă, necondiționată”).

Înalta Curte nu poate reține critica apărării inculpatului T.C.D., în sensul că acesta a comis fapta în legitimă apărare, în condițiile art. 44 C. pen., având drept consecință achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, ca urmare a existenței vreuneia din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, deoarece din materialul probator administrat a rezultat în mod cert că atacul victimei asupra inculpatului încetase, acesta din urmă fiind cel care a urmărit-o pe victimă și din spate i-a aplicat lovitura de cuțit. Astfel, în declarația sa dată în cursul cercetării judecătorești, martorul B.I.

a arătat că „când am auzit scandal am încercat să ies afară însă în momentul când ieșeam pe ușă am văzut că victima încerca să intre în local și inculpatul l-a lovit. Eu am crezut că inculpatul l-a lovit cu pumnul însă când am văzut victima căzută am observat că avea o urmă de tăietură și o mică pată de sânge. Mi-am dat seama că fost lovită cu cuțitul și am întrebat victima dacă a fost tăiată, mi-a spus că nu știe dar că simte ceva cald la spate”. În declarația dată la instanță, martorul C.M. a menționat „…Am văzut când victima a intrat în bar și a căzut. Avea o urmă de lovitură de cuțit în zona omoplaților…”. În raport cu cele arătate nu sunt îndeplinite condițiile ce caracterizează atacul, respectiv material, direct, imediat și injust, potrivit dispozițiilor art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare, așa încât nu este aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. pen.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe au apreciat ca fiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., așa cum de altfel a și fost trimis în judecată inculpatul, ansamblul probelor administrate relevând starea de tulburare în care acesta se afla la momentul aplicării loviturii de cuțit victimei, urmare atât leziunii produse din ziua precedentă pe care victima i-a produs-o inculpatului, cât și loviturii tot de către aceasta cu biciul peste mână, precum și agresiunii verbale din partea fratelui victimei, astfel încât conduita victimei a fost factorul care a determinat riposta inculpatului, rezultatul produs, însumând și contribuția cauzală a acesteia. În declarația martorului R.T., dată la prima instanță, acesta a arătat „…când inculpatul a venit lângă noi am văzut că avea un ochi vânăt din seara precedentă…”.

De asemenea, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești, martorul T.D. a precizat că „….Inculpatul și victima au fost prieteni însă cu o seară înainte se certaseră de la niște bani. Ca urmare a incidentului din 16 martie 2005 fratele meu avea ochiul vânăt …. Victima a avut tot timpul asupra ei un bici. Biciul era cu coada din sârmă împletită însă nu avea mâner. Victima era cunoscută ca o persoană care mai provoca scandal”. Aceste declarații se coroborează și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat de S.J.M.L. Vaslui cu nr. 79/ E din 18 martie 2005 privind pe inculpat în sensul că „1. T.C.D. prezintă leziuni traumatice de tipul hematomului, echimozei și excoriației.

2. Leziunile de la nivelul feței (hematom, echimoză, excoriație) s-au putut produce prin lovire activă cu mijloc contondent; pot data din 16 martie 2005; necesită 2-3 (două-trei) zile îngrijiri medicale. 3. Leziunea de la nivelul antebrațului drept (echimoza) s-a putut produce prin lovire cu sau de corp dur, posibil în circumstanțele prezentate; pot data din 17 martie 2005, nu necesită zile îngrijiri medicale”. De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici critica referitoare la efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, deoarece inculpatul are tulburări de comportament, ceea ce ar atrage casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece în cauză, pe de-o parte, ambele instanțe s-au pronunțat asupra acestei probe, iar pe de altă parte aceasta nu este necesară.

Astfel, în cursul urmăririi penale a fost dispusă și efectuată expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului T.C.D., al cărei raport cu nr. 37/ PA din 26 mai 2005 al S.M.L.J. Vaslui, aflat la dosarul de urmărire penală, concluzionează că „1. T.C.D. prezintă tulburare de personalitate mixtă emoțional instabilă cu elemente antisociale și paranoide. 2. Subiectul este orientat temporo-spațial, auto și allopsihic; capacitatea psihică a sus-numitului permite cercetarea și judecarea acestuia. 3. Sus-numitul a comis fapta de care este învinuit cu discernământ. 4. Recomandăm supraveghere medicală cu eventual tratament de specialitate prin colaborare cu laboratorul de Sănătate Mintală teritorial.” Prin încheierea din 24 august 2005, Tribunalul Vaslui a respins proba solicitată de inculpat prin apărător privind efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, de către S.M.L.

Iași, cu motivația că în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat de S.M.L.J. Vaslui nu există elemente contradictorii care să justifice efectuarea unei noi expertize. Tribunalul a dispus, însă efectuarea unei adrese la S.M.L.J. Vaslui să precizeze, dacă față de diagnosticul stabilit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat nr. 37/ PA 26 mai 2005 și evoluția stării de sănătate a inculpatului T.C.D. se impune luarea măsurii obligării la tratament prevăzută de art. 113 C. proc. pen., cu înaintarea și a copiei expertizei mai sus indicată. Prin adresa nr. 55/ PA din 2 septembrie 2005 a S.M.L.J. Vaslui se arată că „…în ceea cel privește pe numitul T.C.D.

nu se impune luarea de măsuri obligatorii de tratament precum cele prevăzute de art. 113 C. pen.; sus-numitul a comis fapta de care este învinuit cu discernământ; recomandările noastre, specificate în concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 37/PA/2005, au avut ca scop atenționarea cadrelor medicale din penitenciar privind tendința marcată a sus-numitului de a acționa impulsiv, fără a lua în considerare consecințele, precum și instabilitatea sa afectivă și posibilele episoade explozive de furie (vezi antecedentele), toate acestea fiind un model comportamental al sus-numitului (expresie a unui stil de viață caracteristic individului și a modului de relaționare cu sine și cu alții).

În partea introductivă a sentinței pronunțată de instanța de fond au fost consemnate solicitarea apărării inculpatului privind efectuarea unei expertize de către I.M.L. Iași, concluziile reprezentantului parchetului asupra acesteia, precum și poziția expresă a instanței, în sensul că „respinge cererea formulată de inculpat prin apărător prin care a solicitat efectuarea unei expertize medico-legală psihiatrică de către I.M.L.

Iași, cu motivația că, nu există contraziceri între concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică și precizările sosite la dosarul cauzei cu privire la supraveghere și tratament a inculpatului care manifestă tendințe impulsive, comisia arată că față de situația în care se află inculpatul, nu-l pune pe acesta în condițiile prevăzute de art. 113 C. pen., iar obligarea la tratament nu este obligatorie.” Totodată, în partea introductivă a deciziei instanței de apel au fost consemnate solicitarea apărării apelantului inculpat, în apel de a se efectua o expertiză care să stabilească dacă inculpatul a săvârșit sau nu fapta cu discernământ, expertiză care să fie făcută de I.M.L.

Iași, având ca obiective, dacă inculpatul a avut sau nu discernământ la data comiterii faptei, dacă inculpatul poate fi tratat în regim de detenție, dacă se pot lua măsuri conform art. 113 C. pen., concluziile reprezentantului parchetului, poziția apărătorului inculpatului în sensul că nu deține alte acte medicale ulterioare efectuării expertizei. Instanța de apel s-a pronunțat expres, în sensul că „având în vedere concluziile date de primul raport de expertiză medico-legală în care se stabilește discernământul inculpatului cât și precizările date de I.M.L. Vaslui, că nu sunt alte acte medicale ulterioare efectuării expertizei, respinge proba cu expertiza medico-legală.” Apărătorul apelantului inculpat a mai arătat că nu a luat legătura cu familia inculpatului, solicitând un termen pentru a depune noi acte medicale și acte în circumstanțiere.

Interpelat de instanță, inculpatul a arătat că nu a mai fost internat în spital după expertiză. Instanța de apel s-a mai pronunțat încă o dată în sensul că „respinge cererile formulate de apărător, la data de 12 martie 2005 inculpatul a fost arestat în cauză, s-a efectuat expertiză medico-legală iar acesta nu deține noi acte medicale. În ceea ce privește cazul de casare invocat de recurentul inculpat, respectiv art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., față de critica adusă instanței de apel, în sensul solicitării efectuării unei noi expertize psihiatrice, ca urmare a tulburărilor de comportament ale inculpatului, respectiv nepronunțării cu privire la această probă, Înalta Curte consideră că examinarea acestei critici poate avea loc numai cu privire la obligațiile ce incumbă instanței de fond.

Astfel, în conținutul dispozițiilor art. 385 9 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut 21 de cazuri în care hotărârile sunt supuse casării, cel reglementat la pct. 10 referindu-se la mai multe ipoteze, respectiv „instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului”. Așa cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanței de fond, aspect ce rezultă chiar din conținutul ipotezelor enunțate, nepronunțarea asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, probe administrate, cereri esențiale pentru părți, care sunt de esența judecății în primă instanță, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru.

De asemenea, pentru a fi operabil acest caz de casare, legiuitorul mai impune și condiția privind în ce măsură nepronunțarea influențează soluția procesului, astfel că apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă, ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menționare, fără o evaluare, a dus la o soluție contrară celei care s-ar fi putut pronunța dacă proba ar fi fost valorificată prin analiză și interpretare.

În contextul cauzei, Înalta Curte, examinând critica recurentului inculpat referitoare la omisiunile instanței de fond cu privire la efectuarea expertizei psihiatrice, ca urmare a tulburărilor de comportament ale inculpatului, consideră că aceasta nu poate fi reținută, deoarece ambele instanțe s-au pronunțat motivat asupra respingerii probei solicitate, în condițiile în care nu există contradicții între concluziile actelor medicale, iar completarea solicitată de instanță vizează doar lămurirea necesității sau nu a dispunerii măsurii prevăzută de art. 113 C. pen., în cauză nedepunându-se acte medicale noi ulterioare expertizei psihiatrice, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica apărării privind greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, în sensul acordării unei mai largi eficiențe a efectelor circumstanței atenuante și în consecință reducerea pedepsei dispuse față de inculpat.

Astfel, sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul, sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cât și a modalității de executare a pedepsei, cu executare în regim de detenție, a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret al faptei comise, de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, de contribuțiile părții civile și a inculpatului, de valoarea socială fundamentală atinsă, respectiv viața omului, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia cu privire la fapta comisă, este căsătorit, nu are copii, a avut discernământul păstrat, prezentând, însă o tulburare de personalitate mixtă emoțional-instabilă cu elemente antisociale și paranoide, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuată în cauză.

Prin pedeapsa aplicată inculpatului s-a avut în vedere că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și educativ ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă viitoare. În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră că în cauză au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.D. împotriva deciziei penale nr. 3 din 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția penală. Se va deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 18 martie 2005 la 23 martie 2006. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C.D. împotriva deciziei penale nr. 3 din 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 18 martie 2005, la 23 martie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei) se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2006.