ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3519/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 20 decembrie 2005, reclamanta SC I.A.C. SRL București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul C.N.E.A.A. și I.M., în calitate de președinte

C.N.E.A.A., anularea în totalitate a rapoartelor din 4 decembrie 2000 și 15

ianuarie 2001, întocmite de pârâtul C.N.E.A.A., suspendarea actelor atacate,

până la soluționarea acțiunii în anulare, obligarea pârâtului la plata de daune

materiale și morale și la cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că după ce a luat cunoștință de cele două rapoarte (care nu

i-au fost comunicate), prin adresa nr. 5306 din 18 noiembrie 2005, s-a adresat

pârâtului C.N.E.A.A., solicitând anularea acestora.

Aceste rapoarte, în opinia

reclamantei, nu conțin date reale, înscriindu-se, astfel, în sfera concurenței

neloiale.

Totodată, reclamanta a

arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 88/1993, C.N.E.A.A. poate

propune acordarea autorizației provizorii sau neacordarea autorizației, însă,

în nici un caz, nu putea să propună neautorizarea unei persoane juridice deja

autorizată, conform Legii nr. 31/1990 sau neautorizarea unei fracțiuni din

persoana juridică a unui punct de lucru din activitatea autorizată a fi

desfășurată, a unei activități sau a unei facultăți.

A mai susținut reclamanta

că, prin emiterea acestor acte nelegale, i s-au adus mari prejudicii din punct

de vedere material și moral, mulți studenți întrerupându-și studiile sau

transferându-se la alte instituții private.

Reclamanta a susținut că

singura și unica variantă corectă este aceea a propunerii neacordării

autorizării provizorii, cu motivarea expresă că este deja autorizată definitiv

anterior legii, având un drept câștigat, dar C.N.E.A.A. refuză să confirme

realitatea, prin acte ce țin de concurența neloială la adresa primei instituții

de învățământ superior din România.

În plus, reclamanta a arătat

că actele atacate nu sunt ștampilate și semnate de toți membri și nici nu au

fost avizate de foștii miniștri ai educației.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 285 din 8

februarie 2006, a respins acțiunea, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin Legea nr. 88/1993 s-au prevăzut

obligativitatea pentru instituțiile cu activități de învățământ superior

înființate după 22 decembrie 1989, să solicite autorizația de funcționare

provizorie, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii și că

procedura de autorizare este cea prevăzută de art. 5 din această lege, finalizându-se

cu emiterea unei hotărâri de către Guvernul României, prin care se acordă

instituției, autorizația de funcționare provizorie.

Instanța de fond a reținut

că rapoartele a căror anulare se solicită, sunt acte prealabile emiterii unei

hotărâri de Guvern și nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din

Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC I.A.C. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 și

ale art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

sale de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a interpretat

greșit dispozițiile Legii nr. 88/1993, în sensul că nu a reținut că unei

instituții autorizate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă nu

i se mai poate autoriza activitatea provizoriu prin hotărâre de Guvern.

Totodată, arată

recurenta-reclamantă, în mod greșit instanța de fond a reținut că după

întocmirea rapoartelor trebuia să atace hotărârea de Guvern în anexele căreia

nu se regăsea, cu atât mai mult, cu cât aceste rapoarte constituie înscrisuri

publice, cu toate consecințele prevăzute de lege, acte care nu i-au fost

comunicate și a căror întocmire este ilegală.

Examinând cauza, în raport

cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, conform

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 88/1993, republicată, privind acreditarea

instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, „instituțiile

de învățământ superior se înființează prin lege, iar conform art. 27 din

aceeași lege, instituțiile cu activități de învățământ superior înființate după

22 decembrie 1989 sunt obligate să solicite autorizație de funcționare

provizorie în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, fără

a se face distincții cu privire la procedura prevăzută pentru autorizare

conform art. 5 din același act normativ”.

Conform art. 5 lit. d) din

lege, în baza raportului C.N.E.E.A. și a avizului ministrului, Ministerul

Educației elaborează proiectul de hotărâre a Guvernului, iar Guvernul acordă

instituției solicitante, autorizația de funcționare provizorie pentru

facultățile, colegiile și specializările care îndeplinesc standardele prevăzute

de lege.

Într-adevăr,

potrivit dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția României, „persoana vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este

îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

legitim, anularea actului și repararea pagubei”, iar conform alin. (2) al

aceluiași articol,

„condițiile și limitele exercitării acestui drept se

stabilesc prin lege organică”.

De asemenea,

potrivit dispozițiilor

art. 1 din Legea nr. 554/2004, lege organică: „

Orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. Se poate adresa

instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său

sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter

individual, adresat altui subiect de drept”.

Numai că, potrivit

dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

actul administrativ este definit ca

fiind act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate

publică, în vederea executării ori a organizării executării legii, dând

naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că actele atacate nu au

natura juridică a unui act administrativ, ci doar a unor acte prealabile care

fac parte din lanțul procedural prevăzut de art. 5 din Legea nr. 88/1993, care

se finalizează prin emiterea unei hotărâri de Guvern.

În aceste condiții, Înalta

Curte constată că în mod corect, instanța de fond a reținut că actele atacate

nu au caracteristicile unui act administrativ ce poate fi supus controlului

instanței de contencios administrativ pe calea acțiunii directe, controlul

acestora ca acte prealabile emiterii unui act administrativ putând fi efectuat

doar în condițiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, constatându-se

că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile formulate acesteia,

nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor

art. 312 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale Legii

contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC I.A.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 285 din 8 februarie

2006 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2006.