ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3771/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 15 noiembrie 2005, reclamantul SC I.A.C. SRL București a chemat în judecată C.N.E.A.A.,

solicitând anularea rapoartelor nr. 1842 din 5 septembrie 2005 și nr. 10034 din

30 mai 2005, întocmite de pârât, suspendarea acestor acte, până la soluționarea

acțiunii în anularea lor, obligarea la plata unor daune materiale și morale în

cuantum de 100 miliarde lei și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii arată,

în esență, că actele contestate nu i s-au comunicat, luând cunoștință de conținutul

lor la data de 29 septembrie 2005, în dosarul nr. 1379/2005 al Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Mai arată că actele

respective sunt nelegale, pentru că eronat, pârâtul a propus Ministerului

Educației, neautorizarea sa, cu toate că este autorizată încă din anul 1991, în

baza Legii nr. 31/1990, iar propunerea de neautorizare s-a făcut fără ca

pârâtul să efectueze vizita prevăzută de Legea nr. 88/1993.

Menționează că pârâtul nu

are atribuții în ce privește instituțiile de învățământ superior particular

deja înființate prin hotărâre judecătorească care au un drept deja câștigat,

drept ce poate fi luat tot de către o instanță judecătorească în condițiile

Legii nr. 31/1990.

Susține că rapoartele

întocmite de pârât nu conțin date reale, ci doar presupuneri făcute în scop de concurență

neloială, pentru favorizarea instituțiilor concurente, fără să țină cont că

obiectivele sale sunt clare, realizabile, în măsură să satisfacă toate standardele

legale.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 941

din 20 aprilie 2006, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată,

excepție invocată de pârât, dar a respins și acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că urmare a sentinței civile nr. 752 din 20 noiembrie 1995,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, prin care pârâtul a fost obligat să viziteze facultățile

din cadrul unității reclamante, acesta a procedat la vizitarea și reanalizarea

specializărilor universității reclamante, emițând rapoartele de evaluare din 4

decembrie 2000 și 15 ianuarie 2001, prin care a menținut propunerea de

neautorizare provizorie a lor, rapoarte ce au fost contestate la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal care, prin

sentința civilă nr. 285 din 8 februarie 2006, a respins contestația, ca inadmisibilă.

Reține, astfel, că la data

introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, rapoartele de evaluare

din 29 mai 2005 erau caduce, lipsite de eficacitate, ca urmare a emiterii în

cadrul aceleiași proceduri de autorizare provizorie a rapoartelor din 4

decembrie 2000 și 15 ianuarie 2001.

Mai reține că aceste

rapoarte nu au produs efecte juridice, pentru că reclamantul a continuat să

funcționeze, aflând-se în procedura de autorizare finalizată cu emiterea

rapoartelor din 4 decembrie 2000 și 15 ianuarie 2001, contestate ulterior în

instanță, negăsindu-și, astfel, aplicarea efectele nulității, retroactivității,

repunerii în situația anterioară sau anulării actului subsecvent.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală.

Susține că rapoartele pe

care le contestă, sunt înscrisuri publice, care produc efecte juridice

indirecte prin transmiterea lor către diverse instituții ale statului și că

instanța a interpretat greșit legea prin aceea că a considerat că reclamantul

ar fi avut altă denumire la un moment dat.

Arată că pârâta a încălcat

dispozițiile Legii nr. 88/1993, în mai multe rânduri, prin faptul că a refuzat

să viziteze facultățile, a întocmit rapoartele cu încălcarea principiului

indisponibilității părților și și-a depășit competențele în ce privește

propunerea de acordare sau neacordare a autorizării provizorii.

Recursul va fi respins ca nefondat,

dar cu o motivare într-o anumită măsură diferită decât cea a instanței de fond.

Conform prevederilor art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul

administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de

o autoritate publică în vederea executării sau a organizării executării legii,

dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice….”.

Din conținutul noțiunii de

act administrativ rezultă că, pentru a avea această calitate, actele emise de

autoritățile publice trebuie să fie susceptibile de a da naștere, a modifica sau

a stinge raporturi juridice, deci să fie prin ele însele capabile să producă

efecte juridice directe.

În cauza de față se contestă

două rapoarte întocmite de intimată, înscrisuri care nu au, însă, calitatea de

act administrativ în sensul prevăzut de lege, ci sunt operațiuni administrative

premergătoare întocmirii actului administrativ, ele luate separat nefiind

capabile să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.

Legea prevede necesitatea

întocmirii lor, anterior emiterii actului administrativ, dar legiuitorul nu

prevede posibilitatea atacării acestora, separat de actul administrativ în

considerarea cărora se întocmesc.

Ca atare, se reține că

acțiunea pentru anularea celor două rapoarte, în situația în care nu se cere

anularea și a actului administrativ emis în baza acestora, apare ca fiind

inadmisibilă.

De aceea, nu se mai impune a

fi analizate și celelalte susțineri ale recurentului făcute prin cererea de

recurs care, de altfel, au fost avute în vedere, printr-o motivare corespunzătoare,

și de către instanța de fond.

Pentru considerentele

arătate mai sus, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art.

299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC I.A.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 941 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2006.