ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3771/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 noiembrie 2005, reclamantul SC I.A.C. SRL București a chemat în judecată C.N.E.A.A., solicitând anularea rapoartelor nr. 1842 din 5 septembrie 2005 și nr. 10034 din 30 mai 2005, întocmite de pârât, suspendarea acestor acte, până la soluționarea acțiunii în anularea lor, obligarea la plata unor daune materiale și morale în cuantum de 100 miliarde lei și plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii arată, în esență, că actele contestate nu i s-au comunicat, luând cunoștință de conținutul lor la data de 29 septembrie 2005, în dosarul nr. 1379/2005 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Mai arată că actele respective sunt nelegale, pentru că eronat, pârâtul a propus Ministerului Educației, neautorizarea sa, cu toate că este autorizată încă din anul 1991, în baza Legii nr. 31/1990, iar propunerea de neautorizare s-a făcut fără ca pârâtul să efectueze vizita prevăzută de Legea nr. 88/1993. Menționează că pârâtul nu are atribuții în ce privește instituțiile de învățământ superior particular deja înființate prin hotărâre judecătorească care au un drept deja câștigat, drept ce poate fi luat tot de către o instanță judecătorească în condițiile Legii nr. 31/1990. Susține că rapoartele întocmite de pârât nu conțin date reale, ci doar presupuneri făcute în scop de concurență neloială, pentru favorizarea instituțiilor concurente, fără să țină cont că obiectivele sale sunt clare, realizabile, în măsură să satisfacă toate standardele legale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 941 din 20 aprilie 2006, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiată, excepție invocată de pârât, dar a respins și acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța reține, în motivarea sentinței, că urmare a sentinței civile nr. 752 din 20 noiembrie 1995, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin care pârâtul a fost obligat să viziteze facultățile din cadrul unității reclamante, acesta a procedat la vizitarea și reanalizarea specializărilor universității reclamante, emițând rapoartele de evaluare din 4 decembrie 2000 și 15 ianuarie 2001, prin care a menținut propunerea de neautorizare provizorie a lor, rapoarte ce au fost contestate la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal care, prin sentința civilă nr. 285 din 8 februarie 2006, a respins contestația, ca inadmisibilă.

Reține, astfel, că la data introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, rapoartele de evaluare din 29 mai 2005 erau caduce, lipsite de eficacitate, ca urmare a emiterii în cadrul aceleiași proceduri de autorizare provizorie a rapoartelor din 4 decembrie 2000 și 15 ianuarie 2001. Mai reține că aceste rapoarte nu au produs efecte juridice, pentru că reclamantul a continuat să funcționeze, aflând-se în procedura de autorizare finalizată cu emiterea rapoartelor din 4 decembrie 2000 și 15 ianuarie 2001, contestate ulterior în instanță, negăsindu-și, astfel, aplicarea efectele nulității, retroactivității, repunerii în situația anterioară sau anulării actului subsecvent. Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală.

Susține că rapoartele pe care le contestă, sunt înscrisuri publice, care produc efecte juridice indirecte prin transmiterea lor către diverse instituții ale statului și că instanța a interpretat greșit legea prin aceea că a considerat că reclamantul ar fi avut altă denumire la un moment dat. Arată că pârâta a încălcat dispozițiile Legii nr. 88/1993, în mai multe rânduri, prin faptul că a refuzat să viziteze facultățile, a întocmit rapoartele cu încălcarea principiului indisponibilității părților și și-a depășit competențele în ce privește propunerea de acordare sau neacordare a autorizării provizorii. Recursul va fi respins ca nefondat, dar cu o motivare într-o anumită măsură diferită decât cea a instanței de fond.

Conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării sau a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice….”. Din conținutul noțiunii de act administrativ rezultă că, pentru a avea această calitate, actele emise de autoritățile publice trebuie să fie susceptibile de a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, deci să fie prin ele însele capabile să producă efecte juridice directe. În cauza de față se contestă două rapoarte întocmite de intimată, înscrisuri care nu au, însă, calitatea de act administrativ în sensul prevăzut de lege, ci sunt operațiuni administrative premergătoare întocmirii actului administrativ, ele luate separat nefiind capabile să dea naștere, să modifice sau să stingă raporturi juridice.

Legea prevede necesitatea întocmirii lor, anterior emiterii actului administrativ, dar legiuitorul nu prevede posibilitatea atacării acestora, separat de actul administrativ în considerarea cărora se întocmesc. Ca atare, se reține că acțiunea pentru anularea celor două rapoarte, în situația în care nu se cere anularea și a actului administrativ emis în baza acestora, apare ca fiind inadmisibilă. De aceea, nu se mai impune a fi analizate și celelalte susțineri ale recurentului făcute prin cererea de recurs care, de altfel, au fost avute în vedere, printr-o motivare corespunzătoare, și de către instanța de fond. Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 299 și 312 C. proc.

civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.A.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 941 din 20 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2006.