ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3174/2006

Examinând recursului de față

constată:

Prin încheierea din 9 mai 2006

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală, în dosarul nr. 485/46/2006,

privind pe inculpatul

S.G.

trimis

în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 254 alin. (1), raportat la art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 și 291 C. pen., raportat la art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus, între altele, menținerea

arestării preventive a inculpatului.

Verificând, potrivit art. 160

b

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța

a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în

continuare privarea acestuia de libertate.

S-a reținut astfel, există indicii

temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunile

pentru care a fost trimis în judecată, pentru care legea prevede o pedeapsă mai

mare de 4 ani.

De asemenea, subzistă și cea de a

doua condiție prevăzută de art. 148 lit. h) C. proc. pen., ce trebuie să fie

îndeplinită cumulativ, pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul

lăsării în libertate a inculpatului rezultând chiar din percepția opiniei

publice care ar aprecia măsura ca o ineficiență a legii și o nerespectare a

principiului imparțialității în aplicarea acesteia.

Inculpatul a declarat recurs,

susținând că menținerea măsurii arestării preventive este rezultatul unei grave

erori de fapt.

S-a arătat că nu există probe din

care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru

ordinea publică, impactul pe care punerea în libertate a inculpatului l-ar avea

asupra opiniei publice, neconstituind o probă.

S-a susținut că nu au fost avute în

vedere dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

În consecință, s-a solicitat casarea

încheierii și revocarea arestării preventive conform art. 139 C. proc. pen.

Recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., dar nu este

fondat.

Se impune precizarea că recursul nu

va fi examinat prin prisma cazului de casare invocat care se referă la

comiterea unei grave erori de fapt de către instanță, întrucât acesta nu poate

fi incident decât în situația în care prin hotărârea recurată s-a rezolvat o

acțiune penală pronunțându-se una din soluțiile prevăzute de art. 345 C. proc.

pen., respectiv, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.

Întrucât încheierea de menținere a arestării

preventive nu poate fi atacată cu apel, Curtea va examina cauza, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, recursul nefiind limitat la motivele

de casare prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.

Curtea constată că măsura menținerii

arestării preventive este legală și temeinică.

Potrivit art. 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., când instanța constată cu ocazia verificării periodice a

legalității și temeiniciei arestării preventive, că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea măsurii.

În speță, prima instanță a reținut

corect faptul că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive și că ele impun în continuare privarea inculpatului de liberate.

Pericolul social pentru ordinea publică,

pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate rezultă chiar din materialitatea

faptelor imputate inculpatului, care a fost trimis în judecată pentru

infracțiunile de luare de mită, fals intelectual și uz de fals, fiind acuzat

că, în calitate de comisar de poliție în cadrul I.P.J. Vâlcea, a pretins și

primit, în mod repetat sumele de 5.000.000 lei și 200 Euro, de la denunțătorul

C.V., care comisese un accident de circulație, la data de 12 decembrie 2005,

pentru a-l favoriza cu prilejul efectuării actelor de cercetare penală în

vederea absolvirii acestuia de răspundere penală. S-a reținut, de asemenea,

prin actul de sesizare că inculpatul a întocmit în fals procesul-verbal de

verificare tehnică a autoturismului implicat în accident pe care l-a depus la

dosar.

Cum cercetarea judecătorească este

în plină desfășurare, corect s-a apreciat că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea inculpatului de libertate.

Este nefondată susținerea

inculpatului că prin menținerea măsurii arestării preventive se încalcă

prevederile C.A.D.O.L.F., întrucât potrivit art. 5 alin. (1) lit. c), o

persoană poate fi lipsită de libertate când există, așa cum este cazul în

speță, motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Constatând că din examinarea cauzei

nu rezultă existența nici unui motiv de nelegalitate sau netemeinicie care să

ducă la casarea hotărârii atacate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 9 mai 2006, pronunțată de

Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 485/46/2006 (nr. vechi 96/P/2006).

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi  17

mai 2006.