ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3174/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3174/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Examinând recursului de față constată: Prin încheierea din 9 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală, în dosarul nr. 485/46/2006, privind pe inculpatul S.G. trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 alin. (1), raportat la art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 și 291 C. pen., raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, s-a dispus, între altele, menținerea arestării preventive a inculpatului. Verificând, potrivit art. 160 b C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului impun în continuare privarea acestuia de libertate.
S-a reținut astfel, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani. De asemenea, subzistă și cea de a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. h) C. proc. pen., ce trebuie să fie îndeplinită cumulativ, pericolul social concret pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate a inculpatului rezultând chiar din percepția opiniei publice care ar aprecia măsura ca o ineficiență a legii și o nerespectare a principiului imparțialității în aplicarea acesteia. Inculpatul a declarat recurs, susținând că menținerea măsurii arestării preventive este rezultatul unei grave erori de fapt.
S-a arătat că nu există probe din care să rezulte că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, impactul pe care punerea în libertate a inculpatului l-ar avea asupra opiniei publice, neconstituind o probă. S-a susținut că nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. În consecință, s-a solicitat casarea încheierii și revocarea arestării preventive conform art. 139 C. proc. pen. Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., dar nu este fondat. Se impune precizarea că recursul nu va fi examinat prin prisma cazului de casare invocat care se referă la comiterea unei grave erori de fapt de către instanță, întrucât acesta nu poate fi incident decât în situația în care prin hotărârea recurată s-a rezolvat o acțiune penală pronunțându-se una din soluțiile prevăzute de art. 345 C. proc.
pen., respectiv, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. Întrucât încheierea de menținere a arestării preventive nu poate fi atacată cu apel, Curtea va examina cauza, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, recursul nefiind limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. Curtea constată că măsura menținerii arestării preventive este legală și temeinică. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată cu ocazia verificării periodice a legalității și temeiniciei arestării preventive, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea măsurii.
În speță, prima instanță a reținut corect faptul că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și că ele impun în continuare privarea inculpatului de liberate. Pericolul social pentru ordinea publică, pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate rezultă chiar din materialitatea faptelor imputate inculpatului, care a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de luare de mită, fals intelectual și uz de fals, fiind acuzat că, în calitate de comisar de poliție în cadrul I.P.J. Vâlcea, a pretins și primit, în mod repetat sumele de 5.000.000 lei și 200 Euro, de la denunțătorul C.V., care comisese un accident de circulație, la data de 12 decembrie 2005, pentru a-l favoriza cu prilejul efectuării actelor de cercetare penală în vederea absolvirii acestuia de răspundere penală.
S-a reținut, de asemenea, prin actul de sesizare că inculpatul a întocmit în fals procesul-verbal de verificare tehnică a autoturismului implicat în accident pe care l-a depus la dosar. Cum cercetarea judecătorească este în plină desfășurare, corect s-a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea inculpatului de libertate. Este nefondată susținerea inculpatului că prin menținerea măsurii arestării preventive se încalcă prevederile C.A.D.O.L.F., întrucât potrivit art. 5 alin. (1) lit. c), o persoană poate fi lipsită de libertate când există, așa cum este cazul în speță, motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune. Constatând că din examinarea cauzei nu rezultă existența nici unui motiv de nelegalitate sau netemeinicie care să ducă la casarea hotărârii atacate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.G. împotriva încheierii din 9 mai 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. 485/46/2006 (nr. vechi 96/P/2006). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 mai 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.