ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3428/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 14 din 17 mai 2005 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 2350/2005, a fost respinsă cererea formulată de numitul F.A.G., pentru obligarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, la plata unor daune pe zi de întârziere până la executarea sentinței civile nr. 439/2003 a Curții de Apel Timișoara. 2. Prin decizia civilă nr. 5340 din 8 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 1759/2005, a fost constatat nul, recursul reclamantului împotriva sentinței sus menționate, pentru nemotivarea sa în termen, înlăuntrul termenului de 15 zile de la pronunțare, prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei decizii a formulat în termen contestație în anulare de față, recurentul, cererea fiind legal timbrată. În drept sunt invocate dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ., contestatorul susținând că instanța de recurs a comis o eroare materială evidentă, neobservând că din dosar lipsește un act de procedură obligatoriu - dovada de îndeplinire a comunicării hotărârii și pronunțând, astfel, o soluție greșită. În mod concret arată contestatorul, că hotărârea recurată a fost pronunțată la 17 mai 2005, iar recursul a fost declarat la 19 mai 2005, dar motivarea acestuia nu se putea formula decât după comunicarea hotărârii, conform art. 302 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte, în conformitate cu dispozițiile art. 303 alin. (2) C. proc.

civ. Consideră contestatorul că înregistrarea cererii de recurs obligă instanța a cărei hotărâre este recurată, să comunice hotărârea, deoarece termenul pentru depunerea motivelor se calculează de la data comunicării. Susține contestatorul că, pe acest temei, a solicitat la instanța de executare, la data de 24 mai 2005, să-i comunice sentința motivată, dar Curtea de Apel Timișoara a nesocotit această obligație legală, înaintând dosarul în recurs înaintea împlinirii termenului de recurs și fără să existe dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii. Invocă contestatorul, punctul de vedere al doctrinei, conform căruia, în cazul în care termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii, există un singur termen, atât pentru introducerea recursului, cât și pentru motivarea lui (art. 301 C. proc.

civ.), iar în cazul în care termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii, există două termene, unul pentru declararea recursului, altul pentru motivarea acestuia, având aceeași durată ca și primul. Susține contestatorul că și Înalta Curte de Casație și Justiție a nesocotit dispozițiile art. 308 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora președintele instanței va fixa termen de judecată și va dispune citarea părților și comunicarea motivelor de recurs, numai după ce va constata că procedura de comunicare a hotărârii a fost îndeplinită, în fapt fixând termenul de judecată la 20 septembrie 2005, deși recurentul nu primise sentința motivată.

În fine, arată contestatorul că, urmare a acestor nesocotiri ale dispozițiilor Codului de procedură civilă, de către instanța de fond și cea de recurs, deopotrivă, a solicitat la Curtea de Apel Timișoara, o copie a sentinței recurate, primind-o la 27 iunie 2005 și depunând motivele de recurs la 29 iunie 2005, înlăuntrul termenului de recurs. Contestația nu se fondează. Motivele invocate de contestator și argumentarea cu privire la interpretarea termenului de declarare și a celui de motivare a recursului nu se circumscriu noțiunii de „eroare materială” prevăzută de art. 318 teza I C. proc. civ. Soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul interpretării, în limitele conferite puterii judecătorești, textelor care reglementează termenul de declarare a recursului și pe cel de depunere a motivelor (art. 303 C. proc.

civ.), iar nu rodul unei greșeli de natură materială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de F.A.G. împotriva deciziei civile nr. 5340 din 8 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2006.