ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4139/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 3057/2004 reclamantele P.D.A. și M.E. au chemat

în judecată A.V.A.S. solicitând anularea deciziei nr. 208 din 5 noiembrie 2004

emisă de pârâtă prin care s-a respins notificarea adresată, cu motivarea că

acesta nu a fost făcută în termenul prevăzut de lege.

În motivarea cererii reclamantele au

arătat că imobilul situat în București, proprietatea moștenitorilor defunctului

A.G. a fost naționalizat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, iar în baza deciziei

nr. 409/1950 a fost atribuit în totalitate spre administrare și folosință

Trustului de Panificație al Capitalei.

Prin decizia nr. 4566 din 30

decembrie 1959 a fostului Comitet Executiv al Capitalei etajul imobilului a

trecut în administrarea Întreprinderii de Administrare Locativă a Sfatului

popular al Raionului Grivița Roșie.

Urmare notificării adresate

Primăriei municipiului București de moștenitorii fostului proprietar, P.D.A. și

A.E., prin dispoziția nr. 375 din 28 iunie 2002 emisă de Primarul General s-a

dispus restituirea în natură a cotei de 42,80% din imobilul în litigiu. La data

de 5 noiembrie 2002 reclamantele au adresat o nouă notificare către A.V.A.S.

pentru restituirea în natură și a cotei de 57,20% din imobil, însă prin decizia

nr. 208/2004 pârâta a respins notificarea cu motivarea că nu a fost făcută în

termen.

Prin sentința civilă nr. 35 din 18

ianuarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

respins contestația ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că în mod corect a fost respinsă notificarea înregistrată la fosta A.P.A.P.S.

sub nr. DJ2/4086 din 11 noiembrie 2002 având în vedere că aceasta nu a fost

comunicată în termenul prevăzut de lege, prelungit până la data de 8 februarie

2002, iar reclamantele nu au făcut dovada că au notificat în termen o altă

instituție.

Reclamantele au declarat apel

împotriva sentinței pronunțate în cauză, susținând că s-a făcut o greșită

aplicare a legii, instanța a fost lipsită de rol activ, iar pe de altă parte că

intimata a dovedit rea-credință întrucât, cu adresa nr. 6302 din 21 mai 2004

Primăria municipiului București înaintase actele primite de la SC P. SA,

privind situația cotei de 57,20% din imobil.

Prin decizia civilă nr. 1361/A din 29

septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că notificarea adresată A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) de către

reclamante a fost comunicată peste termenul imperativ prevăzut de lege,

prelungit succesiv până la 14 februarie 2002, și că, Primăria municipiului

București s-a interesat la A.P.A.P.S. despre situația juridică a imobilului

abia la data de 29 mai 2002, dar nu a comunicat această situație apelanților,

conform art. 25 din Legea nr. 10/2001. Se mai reține de asemeni că adresele

emise de Primăria Municipiului București la datele de 21 și respectiv 29 mai

2004 sunt emise după termenul de 14 februarie 2002 prevăzut pentru depunerea

notificării.

Decizia pronunțată în apel a fost

atacată cu recurs de către reclamante, care au susținut că hotărârile

pronunțate anterior în cauză sunt lipsite de temei legal și date cu încălcarea

legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se precizează că au depus la Primăria capitalei notificarea nr. 37/2001 prin

care au solicitat restituirea în natură a întregului imobil din cal. G., la

acea dată necunoscând că imobilul are doi administratori, că această notificare

a fost trimisă A.V.A.S. de către primăriei și oricum recurentele nu au nici o

vină în modul în care primăria a gestionat rezolvarea problemei retrocedării

imobilului.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât nu cuprinde

motivele de nelegalitate pentru care reclamantele critică hotărârea atacată.

Pe fondul cauzei, intimata a

solicitat respingerea recursului, susținând că hotărârile pronunțate anterior

în cauză sunt legale și temeinice.

Prin precizările depuse ulterior,

recurentele prin apărător au indicat drept temei legal al cererii prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nemaifiind astfel necesară punerea în discuție a

excepției invocată de intimată.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul considerentelor ce

urmează.

P.D.A. și A.E. au declanșat

procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au

întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) adresând Primăriei

municipiului București notificarea înregistrată sub nr. 37/2001 la executorul

judecătoresc. Prin această notificare petenții solicitau restituirea întregului

imobil situat în calea G., București, compus din construcție și teren în

suprafață de 420 mp.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin.

(4) din Legea nr. 10/2001, notificarea înregistrată face dovada deplină în fața

oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului

prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care

deține imobilul.

În raport de aceste prevederi

legale, notificarea adresată de reclamante a fost înregistrată cu respectarea

termenului prevăzut de lege în acest sens, contrar celor reținute de instanțele

care s-au pronunțat anterior în cauză.

Pe de altă parte este de menționat

că, prin dispozițiile art.25 alin.(2) din același act normativ s-a prevăzut

expres modalitatea de rezolvare a situației în care persoana juridică

notificată deține numai o parte din imobil. Astfel, aceasta este obligată să

comunice persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau

juridică deținătoare a celeilalte părți din imobilul solicitat.

În speță, unitatea deținătoare care

a fost inițial notificată nu a procedat conform dispozițiilor legale

menționate, deși, cu adresa nr. 972 din 29 mai 2002 solicitase A.P.A.P.S. să

comunice situația juridică a parterului imobilului în cauză.

Conduita culpabilă a celor două

persoane juridice deținătoare, prin adresa sus-menționată A.P.A.P.S. luând

cunoștință de demersul reclamantelor pentru restituirea imobilului, nu poate să

afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de

posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Constatând că notificarea adresată

de reclamante s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de lege, contrar

susținerilor instanțelor anterioare, Curtea urmează a admite recursul și a casa

ambele hotărâri pronunțate în cauză, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

tribunal, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și art. 313 C.

proc. civ., în rejudecare urmând a fi avute în vedere dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele P.D.A. și M.E. împotriva deciziei nr. 1361/A din 15 septembrie

2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată, precum și

sentința civilă nr. 35 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului București, secția a

V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 aprilie 2006.