ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7068/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7068/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub

numărul 1099 la 25 ianuarie 2002 B.N.R. a acționat în judecată Consiliul

Județean Cluj, E.B. SA Cluj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

Cluj și București, Consiliul Local Cluj-Napoca și Prefectura Cluj, solicitând:

- anularea deciziei Consiliului de

Administrație al E.B. SA Cluj adoptată la 17 decembrie 2001;

- obligarea SC E.B. SA Cluj să

restituie în natură reclamantei imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F.

Cluj, inițial înscris în C.F. Cluj nr. top.354, fost proprietatea reclamantei,

trecut abuziv în proprietatea statului;

- constatarea stării de fapt și

respectarea dispozițiunilor art. 1, art. 2 lit. h), art. 7, art. 9 și art. 46

din Legea nr. 10/2001;

- obligarea solidară a pârâților

Consiliul Județean Cluj, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Cluj

și București Consiliul Local Cluj-Napoca și Prefectura Cluj să suporte măsurile

ce urmează a fi stabilite cu respectarea art. 49, art. 12, art. 3 și art. 6 din

Legea nr. 213/1998;

- constatarea titlului de

proprietate al B.N.R. și a abuzului săvârșit în 1964 de către fostul Sfat

Popular al Regiunii Cluj;

- intabularea dreptului de

administrare operativă directă a Direcției de Sistematizare Arhitectură și

Proiectarea Construcțiilor Cluj.

În motivarea acțiunii se susține că

la data de 9 noiembrie 2001, B.N.R., sucursala Cluj, a notificat SC E.B. SA în

temeiul Legii nr. 10/2001 să-i restituie imobilul preluat abuziv din

proprietatea reclamantei și trecut în proprietatea Statului Român.

Se precizează că la 28 septembrie

1957 prin Decizia nr. 33364 fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al

orașului Cluj a dispus mutarea sucursalei Cluj aparținând B.N.R. în imobilul

din Str. L. nr. 7 fiind plătitoare de chirie. Imobilul proprietatea reclamantei

a fost închiriat DSAPC. În 1962 B.N.R. a cedat în administrare Consiliului

Județean Cluj imobilul din str. M. de la care a primit administrarea imobilului

din str. L. nr. 7. Acest schimb a fost operat și în cartea funciară și s-a

făcut la ordinul Președintelui Consiliului de conducere al Băncii Populare

Române.

Din administrarea DGAPC, imobilul se

transferă conform ordinului nr. 1019 din 11 mai 1993 în favoarea RAIFL Cluj și

se atribuie ca sediu pârâtei E.B. SA Cluj, care se intabulează cu titlu de

cumpărătoare în C.F., conform Încheierii nr. 15461/1993, vânzătorul fiind

Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca.

La data de 20 martie 2002,

reclamanta își înregistrează o completare de acțiune, solicitând să se constate

în temeiul art. 948 C. civ. și art. 46 din Legea nr. 10/2001 nevalabilitatea

titlului Statului dobândit în 1964; nulitatea absolută a actelor de înstrăinare

efectuate în 1990, reaua-credință a subdobânditorului D.F. SA, vânzarea

lucrului altuia și nesocotirea existenței litigiului purtat în privința

imobilului și constatarea cauzei ilicite prin frauda la lege, la închiderea

tranzacției.

Prin sentința nr. 682 din 13

noiembrie 2002 Tribunalul Cluj a respins acțiunea B.N.R.

În considerentele sentinței s-a

reținut că imobilul din str. M. nr. 28, cumpărat de B.N.R. în 1921 și în care

și-a avut sediul B.N.R., sucursala Cluj, a format în 1962 obiectul unui schimb

cu fostul Sfat Popular Regional Cluj, care a cedat imobilul din Cluj-Napoca

Str. L. nr. 7. Acest schimb s-a operat și în evidența Cărții Funciare,

menționându-se dreptul real de administrare directă, formă a proprietății

unităților existente în sistemul totalitar, în care proprietatea aparținea

Statului Român.

Schimbul s-a materializat în Ordinul

de transfer nr. 247/1962 al Președintelui Consiliului de conducere al Băncii

Populare Române și Ordinul de transfer nr. 356/1964 al Secretariatului general

din Consiliul de conducere al Băncii de Stat a Republicii Populare Române,

precum și prin deciziile nr. 1586/1962 și nr. 905/1964 ale fostului Sfat

Regional Cluj.

Urmarea acestui schimb, reclamanta a

ocupat imobilul din str. L. nr. 7 iar Statul Român a dat în administrare

imobilul din str. D. nr. 28 (fostă str. M.), DGAPC-ului Cluj. Ulterior Statul

român care era proprietarul imobilului, a transferat administrarea imobilului

revendicat de B.N.R. în favoarea RAJFL Cluj, care în virtutea dreptului său de

administrare l-a închiriat pârâtei E.B., ca sediu al acesteia. Când

reglementările au dat posibilitatea societăților chiriașe să cumpere imobilele

închiriate, pârâta E.B. SA a cumpărat imobilul revendicat de B.N.R. și și-a

intabulat dreptul de proprietate, prin încheierea de C.F.

Ținând seama de condițiile concrete

în care s-a efectuat schimbul, care a implicat acordul conducerii reclamantei

la cel mai înalt nivel și organul administrativ județean, ca reprezentant al

Statului Român, nu s-a putut reține din partea instanței un abuz din partea

statului, cu atât mai mult cu cât nu a existat opunere la modificările

evidenței cărții funciare, iar reclamanta a acceptat mutarea în noul sediu.

Acordul de voință al reclamantei la

efectuarea schimbului, înlătură însă abuzul invocat de aceasta și implicit

aplicabilitatea Legii nr. 10/2001.

Față de cadrul procesual al acțiunii

și de temeiul de drept al acesteia, aspectele legate de imperfecțiunile

schimbului și de nefinalizarea acestuia din partea reclamantei sub aspectul

evidenței funciare, nu au format obiectul de cercetare judecătorească, numai că

în lipsa elementului principal, acela al preluării abuzive a imobilului de

către stat, instanța a concluzionat că în speță dispozițiunile Legii nr.

10/2001 nu-și găsesc aplicarea.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

nr. 89 din 28 mai 2003, a respins excepția lipsei calității procesuale a B.N.R.

și pe fond acțiunea acesteia împotriva pârâților, privind constatarea nulității

titlului de proprietate al statului, a actelor juridice de înstrăinare

subsecvente, restabilirea situației anterioare și rectificarea înscrierilor în

cartea funciară. De asemenea instanța de apel a respins ca neîntemeiată

plângerea formulată de B.N.R. contra deciziei consiliului de administrație al

E.B. Cluj-Napoca, adoptată în ședința din 17 decembrie 2001 și a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților, Județul Cluj prin Consiliul

Județean Cluj, orașul Cluj, Prefectura Județului Cluj, respingând în consecință

acțiunea exercitată de reclamantă împotriva acestor pârâți.

Reclamanta a fost obligată prin

aceeași decizie la plata sumei de 30.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către pârâta E.B. SA Cluj.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de Apel Cluj a dispus că B.N.R. Cluj, ca organ de specialitate al statului din

structura administrației centrale, organizat ca autoritate administrativă

autonomă, nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 la obținerea măsurilor reparatorii, astfel că, decizia de

respingere a cererii de restituire a imobilului în natură, adoptată în ședința

din 17 decembrie 2001 a Consiliului de Administrație al E.B. SA își păstrează

atributul legalității.

Capetele de cerere prin care

reclamanta solicită constatarea nulității titlului de proprietate al statului,

nulitatea actelor subsecvente de înstrăinare efectuate după anul 1990, pentru

cauza ilicită și frauda la lege, rectificarea intabulării în scopul

restabilirii situației tabulare anterioare cu readucerea imobilului în

patrimoniul propriu, caracterizează o acțiune de drept comun în revendicare,

inadmisibilă în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, după instituirea

procedurii speciale de restituirea prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a statuat că

dispozițiile Decretului nr. 409/1955 privind transmiterea în administrare a

bunurilor proprietatea statului în privința imobilului în litigiu, au fost

greșit aplicate și că statul a etatizat integral mijloacele fixe ale băncii cu

toate că statutul propriu în vigoare din 1962 îi confereau B.N.R. dreptul de a

deține în proprietate imobilul necesar funcționării sale și mijloacele de transport

pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Intabularea ulterioară a dreptului de

proprietate al Statului Român cu privire la imobilul în litigiu, prin acte

administrative emise în baza decretului sus-menționat, este evident abuzivă și

relevă că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil. În contextul Legii

nr. 10/2001 imobilul în litigiu dobândește regimul juridic al imobilelor

preluate abuziv în înțelesul art. 2 alin. (1) din lege și deci intră sub

incidența legii dar B.N.R. , așa cum s-a mai arătat, nu are calitatea de

persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001 la măsuri

reparatorii, potrivit acestei legi.

Cu o altă motivare decât aceea a

instanței de fond, instanța de apel a respins și capătul de acțiune referitor

la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare al imobilului din str. M. nr. 28

Cluj către B.D.F. SA. S-a avut în vedere faptul că la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare, Statul Român era înscris în cartea funciară

ca titular al dreptului de proprietate, că acesta a exercitat asupra imobilului

în litigiu prerogativele dreptului de proprietate timp îndelungat, creând o

eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea sa de proprietar, într-un

regim în care proprietatea de stat se impunea ca unica formă de proprietate

admisă.

La aceasta se mai adaugă și faptul

că B.N.R. nu a înlăturat prezumția de bună-credință a băncii cumpărătoare, care

a avut reprezentarea că tratează cu adevăratul proprietar al imobilului precum

și faptul că reclamanta nu a notificat-o în legătură cu dreptul său și nici nu

a notat încă o acțiune care să vizeze dreptul de proprietate al vânzătorului.

În contextul mai sus arătat, Curtea

de Apel Cluj a reținut buna-credință a băncii cumpărătoare și în consecință

valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Recursul declarat de reclamanta

B.N.R. împotriva deciziei nr. 89/2003 a Curții de Apel Cluj fondat de drept pe

dispozițiunile art. 304, pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. se axează pe următoarele

aspecte.

- Instanța de apel având în vedere

dispozițiunile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 modificată și completată

prin O.G. nr. 184/2002, a considerat în mod greșit că B.N.R. nu are calitatea

de persoană îndreptățită la obținerea măsurilor reparatorii în temeiul legii

speciale și că modificarea intervenită aduce atingere și restrânge drepturile

consfințite prin lege organică.

- În mod greșit instanța de apel a

respins ca inadmisibile capetele de cerere privitoare la constatarea nulității

titlului statului și a actelor subsecvente de înstrăinare pentru cauză ilicită

și fraudă la lege, și rectificarea în C.F. în scopul restabilirii situației

tabulare anterioare, ca inadmisibile, fiind obligatorie soluționarea lor

potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; se apreciază că E.B. SA a fost

de rea-credință în momentul dobândirii imobilului.

- Ultima critică vizează obligarea

B.N.R. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 30.000.000 lei

reprezentând onorariul de avocat, pe care o apreciază ca ilegală.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 10/2001 ca lege specială

de reparație reglementează în mod expres condițiile în care imobilele preluate

de stat fără titlu valabil pot fi restituite foștilor proprietari.

Art. 3 alin. (1) din lege,

identifică în mod clar categoriile de persoane îndrituite la măsuri reparatorii

constând în restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate

abuziv.

Art. 3 alin. (2) din lege, modificat

și completat prin O.U.G. nr. 184/2002 prevede că ministerele, celelalte

instituții publice ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale,

inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile

societăților naționale, societățile cu capital majoritar de stat, precum și

cele privatizate potrivit legii nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu

fac obiectul legii.

Potrivit art. 116 alin. (2) și art.

117 alin. (3) din Constituție, B.N.R. este un organ de specialitate al statului

din structura administrației centrale, organizat ca autoritate administrativă

autonomă înființată prin lege organică și împuternicită de Statul Român să

emită acte administrative.

Având în vedere aceste aspecte,

B.N.R. este o instituție publică a statului, autonomă în sensul dispozițiunilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și prin urmare nu face parte din categoriile

de persoane care pot beneficia de prevederile acestei legi, nefiind îndrituită

astfel la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau prin

echivalent.

În acest context legislativ,

instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea art. 3 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/2002, atunci când a

statuat că B.N.R. nu face parte din categoria de persoane îndrituite la măsuri

reparatorii potrivit acestei legi și pe cale de consecință a respins ca neîntemeiat

capătul de cerere privitor la anularea deciziei Consiliului de administrație

din 17 decembrie 2001 al E.B. SA, de respingere a cererii de restituire în

natură a imobilului.

Sentința civilă nr. 2416 din 2

decembrie 2002 a Tribunalului Sălaj menținută prin decizia civilă nr. 69/2003 a

Curții de Apel Cluj la care se referă B.N.R. în sprijinul recursului său nu are

relevanță, deoarece aceasta nu este un izvor de drept și în plus ea vizează o

situație anterioară modificării textului de referință alin. (2) art. 3, prin

O.U.G. nr. 184/2002 (publicată în M. Of., nr. 929 din 18 decembrie 2002).

Nefondat este și argumentul

referitor la lipsa de coerență a hotărârii, deoarece pe de-o parte se respinge

excepția referitoare la lipsa calității procesuale a B.N.R. iar pe de altă

parte se reține că aceasta nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite

la măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Recurenta are legitimitate

procesuală activă, fiind parte în raportul juridic de drept substanțial născut

în baza Legii nr. 10/2001 prin notificarea adresată entității deținătoare însă

nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de măsurile reparatorii acordate

de lege, deoarece nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite de a

beneficia de prevederile legii.

Corect Curtea de Apel Cluj a

soluționat capătul de cerere prin care B.N.R. solicită constatarea nulității

titlului de proprietate al statului și a actelor subsecvente de înstrăinare

efectuate după 1990 pentru cauză ilicită și fraudă la lege ca fiind inadmisibil

atâta timp cât acțiunea având caracter de revendicare, reclamanta are la

dispoziție calea legală reglementată printr-o lege specială.

Potrivit art. 6 din Legea nr.

213/1998 după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 dispozițiile de drept

comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi, rămân fără

aplicare, ele fiind înlocuite cu normele speciale de drept substanțial,

derogatorii de la dreptul comun, cu o procedură administrativă obligatorie și

prealabilă sesizării instanței.

Pe cale de consecință, așa cum

corect a statuat instanța de apel, acțiunea în revendicare este inadmisibilă.

Contrar exigențelor

inadmisibilității acțiunii în revendicare, care închide calea soluționării

fondului cauzei în lumina prevederilor art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

Curtea de Apel Cluj a verificat totuși valabilitatea contractului de

vânzare-cumpărare al E.B. sub aspectul bunei-credințe a acesteia.

S-a reținut că B.D.F. (actuala E.B.

SA) a cumpărat cu bună-credință imobilul din str. M. nr. 28 Cluj-Napoca,

deoarece statul figura ca proprietar tabular și și-a exercitat în timp

prerogativele de proprietar, creând o aparență generatoare a unei erori comune

și invincibile cu privire la această calitate, apărută în regimul în care

proprietatea de stat se impunea ca unica formă de proprietate admisă și

continuată și după 1989.

Credința băncii cumpărătoare că a

contractat cu un verus dominus a fost consolidată și de atitudinea pasivă a

reclamantului, care nu a acționat statul în judecată, notându-și litigiul în

C.F. și nici nu a făcut opoziție la vânzare.

Art. 46 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 exceptează de la sancțiunea nulității actele juridice de înstrăinare

încheiate cu bună-credință, dând astfel eficiență juridică principiului

ocrotirii bunei-credințe.

În speță, prezumția relativă a

bunei-credințe a Băncii de cumpărătoare, stabilită de art. 1899 C. civ. nu a

fost înlăturată de reclamantă, prin dovedirea cauzei ilicite și a fraudei la

lege în perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, așa cum aceasta a

susținut în acțiune.

Mai mult, fosta B.D.F. în diligența

depusă în perfectarea contractului nu avea calitatea de a verifica

valabilitatea titlului statului, acesta fiind apanajul instanțelor de judecată.

Această stare subiectivă a

bunei-credințe a băncii cumpărătoare a fost generată și de percepția pe care

aceasta a avut-o față de includerea imobilului în circuitul civil, unită cu

exercitarea de către stat a prerogativelor de proprietar și de notarea acestei

calități în cartea funciară.

Oricum, după cum se poate observa,

în condițiile în care titlul de proprietate al statului nu s-a desființat, nu

se poate pune în discuție nici vânzarea bunului altuia și nici problema

menținerii actului subsecvent pe principiul bunei-credințe a cumpărătorului și

a securității dinamicii circuitului civil. Ca urmare, existența titlului de

proprietate al statului, care legitimează și buna-credință a subdobânditorului,

exclude de plano temeinicia criticilor formulate sub acest aspect de

reclamanta-recurentă.

Și critica referitoare la

cheltuielile de judecată este nefondată, deoarece în cauză instanța de apel a

făcut aplicarea dispozițiunilor art. 274 C. proc. civ. în litera și spiritul

legii, conform probelor administrate referitoare la cheltuielile ocazionate de

plata onorariului de avocat.

Ca urmare, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. recursul B.N.R. va fi respins.

În recurs intimata SC E.B. a

solicitat și a probat cheltuieli de judecată în valoare totală de 10.000 lei

reprezentând onorariu de avocat. În temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

B.N.R. va fi obligată la achitarea lor către E.B.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de B.N.R. împotriva deciziei nr. 89 din 28 mai 2003 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc.

civ. obligă recurenta la 10.000 RON cheltuieli de judecată în recurs către

intimata SC E.B. SA Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2006.