ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2767/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2767/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4546 din 28 octombrie 1998, Tribunalul București, secția comercială, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SC L.S. SRL București împotriva pârâtelor SC N. SA, SC C.G. SA, sucursala Buftea, F.P.S., constatându-se nelegalitatea anulării licitației din 30 septembrie 1996 și nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2209 din 29 octombrie 1996, dispunându-se restabilirea situației anterioare. Prin aceeași sentință au fost respinse celelalte capete de cereri, iar pârâtele au fost obligate la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli de judecată, către reclamantă.
În ce privește cererile de intervenție formulate de intervenienții S.M., P.M.Ș., SC F. SRL, SC M. SRL, SC S.M. SRL, SC N. SRL, SC N. SRL, SC L. SRL, SC M. SRL, SC D.A. SRL, SC L. SRL, SC P. SRL, SC F. SRL, SC M. SRL și SC B.C. SRL au fost respinse ca nefondate. Au fost anulate, ca netimbrate, cererile de intervenție formulate de intervenientele SC P. SRL, SC C.J. SRL, SC M. SRL, SC R. SRL, SC S. SRL și SC M. SRL București. Prin decizia civilă nr. 779 din 18 mai 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă SC C.G. SRL împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că pe fond a respins acțiunea formulată de reclamanta SC L. SRL, astfel cum a fost completată, ca nefondată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței referitoare la cererile de intervenție. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă SC L.S. SRL și apelanții-intervenienți P.M.Ș., S.M.D., SC F. SRL, SC M. SRL, SC S.M. SRL, SC N. SRL, SC N. SRL, SC L. SRL, SC M. SRL, SC D.A. SRL, SC L. SRL, SC P. SRL, SC F. SRL, SC M. SRL, SC B. SRL, SC S. SRL. Au fost obligați apelanta-reclamantă și apelanții-intervenienți să plătească intimatei-pârâte SC N. SA suma de 10.000 lei cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat). Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanta SC L.S. SRL București și intervenientele SC B.C. SRL București, SC D.A. SRL București, SC F. SRL București, SC F. SRL București, SC L. SRL București, SC L.T.
SRL București, SC M. SRL București, SC M. SRL, SC N. SRL, SC N. SRL, SC M. SRL București și SC S.M. SRL București. Cu adresa înregistrată sub nr. 7527/01 din 16 martie 2004, recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei acte ce atestă cumpărarea spațiului comercial ce formează obiectul litigiului de față, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare B.N.P. Tatomir nr. 75/2004, procesul verbal de licitație nr. 1/2004, procesul verbal de ședință din 15 ianuarie 2004, încheierea nr. 2370 din 23 februarie 2004 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în raport de care declară că recursul - a rămas fără obiect, spațiul comercial în litigiu fiind proprietatea societății sale și solicită drept urmare, pronunțarea unei hotărâri în acest sens.
Având în vedere actele mai sus menționate și declarația recurentei-reclamante, urmează a se constata că recursul reclamantei și implicit al intervenientelor au rămas fără obiect și vor fi respinse în consecință.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC L.S. SRL București și intervenienții SC B.C. SRL București, SC D.A. SRL București, SC F. SRL, SC F. SRL, SC L. SRL București, SC L.T. SRL, SC M. SRL, SC M. SRL, SC N. SRL, SC N. SRL, SC M. SRL și SC S.M. SRL București, împotriva deciziei nr. 779 din 18 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca rămase fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.