Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2007
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2350/2007

HOTĂRÂRE
14.03.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2350/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 375 din 4 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 4171/2003, Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins contestația formulată de reclamanții C.O., T.E., Ș.D. și Ș.D.S. în contradictoriu cu pârâții SC C.D.H. C. SA Câmpulung Moldovenesc, A.P.A.P.S. și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P., împotriva deciziilor nr. 29 din 31 august 2001 și 1939 din 16 noiembrie 2001 emise de prima pârâtă, prin care a fost respinsă notificarea reclamanților privind restituirea în natură a imobilului situat în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, compus din teren în suprafață de 630 mp și casă tip bloc alcătuită din subsol, parter și 3 etaje.

În argumentarea soluției, instanța a reținut că imobilul, naționalizat conform Decretului nr. 95/1950 din patrimoniul autorilor reclamanților, T.A., a intrat în patrimoniul pârâtei C.D.H. C. SA în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1991, care a fost un dobânditor de bună credință și că titlul prin care acesta a devenit proprietar nu a fost desființat, nefiind posibilă restituirea în natură. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții Z.L. și T.E. Urmare a decesului reclamantei C.O., intervenit în faza procesuală a apelului, au fost introduși în cauză moștenitorii C.V. și C.M. La termenul din 16 decembrie 2004, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de aderare la apel, arătând că nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 316 din 24 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 7159/2004, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat sentința, a admis în parte contestația și, anulând în parte decizia nr. 29 din 31 august 2001 emisă de pârâta SC C.D.H. C. SA, a dispus restituirea în natură a unei părți din construcție, constând în etajele 1, 2, 3, identic cu parte din parcela 742/1 din C.F. nr. 6568 Câmpulung Moldovenesc (exclusiv parterul și subsolul, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2416 din 10 iunie 1996 către SC. M. SRL). Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut următoarele: Conform Decretului nr. 92/1950, imobilul a fost naționalizat și trecut în proprietatea statului, iar din lista anexă rezultă că proprietarul expropriat în 1950 era T.A., cu toate că acesta a decedat la 20 iunie 1942, iar proprietari ai imobilului la data naționalizării erau cei trei copii ai defunctului, C.O., T.G.

și T.R. (autorii reclamanților), persoane cărora nu le erau aplicabile dispozițiile Decretului 92/1950 întrucât erau intelectuali, iar imobilul era destinat ca locuință și cabinet medical. În aceste condiții imobilul a fost preluat fără un titlu valabil, fiind supus restituirii în natură conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul solicitat a fi restituit (630 mp) nu a intrat în proprietatea SC C.D.H. C. SA, iar reclamanții nu au contestat și dispoziția nr. 246/2001 emisă de Municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar o parte din imobilul clădire a fost vândut către SC M. SRL (subsolul și parterul) cu care, de asemenea, reclamanții nu au înțeles să se judece în contradictoriu, restituirea în natură a fost dispusă în limitele menționate.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții SC C.D.H. C. SA și Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a județului Suceava. În motivarea recursului întemeiat pe cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta SC C.D.H. C. SA a prezentat conținutul art. 20 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, susținând că restituirea în natură se impune numai în cazul societăților comerciale la care statul sau autoritățile administrației publice au calitate de acționar sau asociat majoritar, iar valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este cel puțin egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire se cere.

Se arată că imobilele preluate de stat fără titlu valabil și care fac parte din patrimoniul social al societăților comerciale integral privatizate se restituie în natură numai dacă, în prealabil, actele juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, au fost anulate în condițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001. În cauză, chiar dacă s-ar reține că imobilul preluat în baza Decretului nr. 92/1950 ar fi fost preluat fără titlu valabil, nu este supus restituirii în natură, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39/2000 nu a fost anulat iar pe de altă parte valoarea acțiunilor deținute de stat anterior privatizării este inferioară valorii imobilului a cărui restituire se cere.

Prin al doilea motiv de recurs se invocă excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr. 481 din 7 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 5196/1999 (rămasă irevocabilă) prin care a fost respinsă acțiunea în revendicare și rectificare tabulară având ca obiect același imobil, hotărâre prin care recurentei i-a fost recunoscută calitatea de proprietar al imobilului dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39/2000, existând tripla identitate prevăzută de art. 120 1 C. civ. Recursul nu este fondat. În limitele criticilor invocate, referitoare la dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum erau în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, nu se poate reține că instanța anterioară a interpretat sau aplicat greșit legea, pentru ca în cauză să fie incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Legea specială de reparație a instituit, de principiu, regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în acest sens fiind dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din actul normativ. Având în vedere acest principiu, interpretarea sistematică și teleologică a legii contrazice interpretarea preconizată de recurentă a fi dată prevederilor art. 20 alin. (1) și art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială, anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, modificări neinvocate în faza procesuală a recursului).

Din perspectiva acestor texte de lege, erau obligate la restituirea în natură nu numai persoanele juridice enumerate exemplificativ în art. 20 alin. (1) (caracterul exemplificativ rezultă din utilizarea în cuprinsul alineatului a sintagmei „de orice altă persoană juridică”) ci și societățile comerciale integral privatizate în cazul acestora dacă imobilul solicitat nu a fost preluat de stat cu titlu valabil.

Cum în prezenta cauză nu se contestă faptul că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, naționalizarea în baza Decretului nr. 92/1950 făcându-se pe numele unei persoane decedate, în condițiile în care la acea dată proprietarii bunului erau descendenții defunctului, respectiv persoane exceptate de la naționalizare (aspecte reținute de instanța de apel și necontestate prin motivele de recurs), dispoziția instanței privind restituirea în natură a părții din imobil deținută de recurentă este rezultatul aplicării corecte a legii, astfel cum era în vigoare la data pronunțării hotărârii judecătorești. Contrar afirmației recurentei, restituirea în natură nu era condiționată de anularea în prealabil a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39/2000, nefiind aplicabile prevederile art. 46 (în prezent art. 45) din actul normativ analizat.

Vânzarea-cumpărarea de acțiuni nu a avut ca obiect, „imobile care cad sub incidența prezentei legi” în sensul art. 46, ci doar valori mobiliare, efectul vânzării-cumpărării de acțiuni fiind schimbarea structurii acționariatului și nu a titularului patrimoniului în care era evidențiat imobilul în litigiu, care a fost și a rămas în continuare și după încheierea contractului SC C.D.H. C. SA. Cu privire la imobilul în litigiu, constituie act juridic de înstrăinare, în sensul art. 46 din Legea nr. 10/2001, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2416/1996, prin care recurenta a vândut către SC M. SRL o parte din imobil (subsolul și parterul). Tocmai pentru că reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de art. 46 din legea specială de reparație și contractul de vânzare-cumpărare menționat nu a fost anulat în instanță, în limita părții din imobil astfel înstrăinată, cererea de restituire în natură a fost respinsă de către instanța anterioară.

Hotărârea judecătorească invocată de recurentă (sentința civilă nr. 481 din 7 ianuarie 2001 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă) ca având putere de lucru judecat în prezenta cauză, nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1201 C. civ., atât obiectul cât și cauza în procesul de față fiind diferite. Dacă în litigiul anterior, de drept comun, întemeiat pe dispozițiile art. 1480 C. civ., declanșat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanții au pretins protecția unui drept actual de proprietate care n-ar fi ieșit nici un moment din patrimoniul lor, în procesul de față demersul juridic vizează „restituirea” bunului abuziv preluat și evidențiat în prezent în patrimoniul pârâtului chemat în judecată, fundamentul dreptului la restituirea proprietății și nu la recunoașterea dreptului actual de proprietate, constituindu-l legea specială de reparație.

De legea specială, conform art. 48 coroborat cu art. 47 alin. (3) [în prezent art. 47 și art. 46 alin. (3)], beneficiază și „persoanele îndreptățite” (proprietari ai imobilelor la data preluării de către stat sau moștenitorii acestora) cărora le-au fost respinse acțiuni promovate anterior intrării în vigoare a legii pe calea dreptului comun, în aceste cazuri termenul de notificare curgând „de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești” pronunțate în litigiul anterior. Cu privire la susținerea recurentei, potrivit căreia dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii, Înalta Curte nu poate să conteste decât faptul că textul de lege nu a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, iar recurenta nu a invocat excepția de neconstituționalitate conform procedurii reglementate prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Recurentul pârât Ministerul Finanțelor Publice și-a întemeiat recursul pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că instanța anterioară nu s-a pronunțat asupra cererii de aderare la apel prin care reitera excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru acest motiv de recurs, Ministerul Finanțelor Publice solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare: Este adevărat că la data de 16 decembrie 2004, pârâtul prin D.G.F.P. Suceava a investit instanța în condițiile art. 293 C. proc.

civ. cu cererea de aderare la apel în cuprinsul căreia a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive (invocată și respinsă în primă instanță) și a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul respingerii ca inadmisibilă a contestației față de Ministerul Finanțelor Publice. Instanța de apel, deși a luat act prin încheiere și prin considerentele deciziei că a fost investită cu soluționarea cererii de aderare la apel a omis să se pronunțe asupra acesteia. Pentru ipoteza omisiunii instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, prin O.U.G. nr. 138/2000 legiuitorul a reglementat procedura completării hotărârii, art. 281/2 C. proc.

civ., nesoluționarea unor astfel de cereri nemaiputând fi invocată drept motiv legal de recurs. În același timp, excepția reiterată în recurs, reprezentând un motiv de ordine publică poate fi examinată direct în etapa procesuală a recursului și este întemeiată. Obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă anularea deciziei de respingere emisă de persoana juridică notificată, SC C.D.H. C. SA și obligarea acesteia în calitate de unitate deținătoare la restituirea în natură a imobilului. Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. În acest cadru procesual, au calitate procesuală titularii cererii de chemare în judecată (calitate procesuală activă) și emitentul deciziei contestate care, unitate deținătoare fiind este și titularul obligației de restituire în natură, în acest sens fiind și considerentele deciziei instanței de apel.

Conform Legii nr. 10/2001, în forma în vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată și a promovării deciziei, Ministerul Finanțelor Publice avea calitate procesuală pasivă în faza judiciară a procedurilor reglementate de legea specială de reparație doar în două situații, expres și limitativ prevăzute de art. 26 alin. (3) și art. 31 alin. (4) și (7), nici una dintre acestea nefiind incidentă în cauza dedusă judecății. De altfel, soluția instanței anterioare, în sensul anulării deciziei contestate și obligării persoanei juridice la restituirea în natură parțială a imobilului solicitat, confirmă lipsa legitimității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în prezenta cauză, citarea acestuia, solicitată de reclamanți „pentru ca sentința să-i fie opozabilă” fiind lipsită de temei legal.

Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul declarat de acest pârât în raport de motivul de ordine publică ce face inutilă analiza criticilor formulate pe fondul cauzei, și să modifice în parte decizia recurată, în sensul respingerii contestației față de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Recursul declarat de pârâta SC C.D.H. C. SA, va fi respins ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Suceava împotriva deciziei nr. 316 din 24 martie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Modifică în parte decizia, în sensul că respinge contestația față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.D.H. C. SA împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 102/2007
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 1 noiembrie 2005, reclamantul P.I.N. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC M. SA Suceava,
ÎCCJ 2005-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4839/2005
1 lit. e) din Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor proprietatea statului, deoarece imobilul nu era în proprietatea statului și, prin urmare, nu era aplicabil nici art. 60 din Legea pentru organizarea și funcțio
ÎCCJ 2006-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 893/2006
. 9333/2000). Fiind astfel învestit, Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 201 din 21 iunie 2001, a admis acțiunea așa cum a fost formulată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că trecerea imobilului în proprietatea
ÎCCJ 2005-09-29
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7313/2005
esc, prin recursul declarat în cauză, dezvoltând motive încadrate de acesta, în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, s-a criticat interpretarea dată de instanță, în sensul nevalabilității titlului statului, ignorării dispozițiilor art. 16
ÎCCJ 2010-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3815/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 5 ianuarie 2006, reclamantul B.M. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc, solicitând, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea Dispoziției nr. 2 din 21 noiemb
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă