ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2350/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2350/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 375 din 4 mai

2004, pronunțată în dosarul nr. 4171/2003, Tribunalul Suceava, secția civilă, a

respins contestația formulată de reclamanții C.O., T.E., Ș.D. și Ș.D.S. în

contradictoriu cu pârâții SC C.D.H. C. SA Câmpulung Moldovenesc, A.P.A.P.S. și

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P., împotriva deciziilor nr. 29 din 31

august 2001 și 1939 din 16 noiembrie 2001 emise de prima pârâtă, prin care a

fost respinsă notificarea reclamanților privind restituirea în natură a

imobilului situat în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, compus din teren

în suprafață de 630 mp și casă tip bloc alcătuită din subsol, parter și 3

etaje.

În argumentarea soluției, instanța a

reținut că imobilul, naționalizat conform Decretului nr. 95/1950 din

patrimoniul autorilor reclamanților, T.A., a intrat în patrimoniul pârâtei

C.D.H. C. SA în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1991, care a fost un

dobânditor de bună credință și că titlul prin care acesta a devenit proprietar

nu a fost desființat, nefiind posibilă restituirea în natură.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții Z.L. și T.E.

Urmare a decesului reclamantei C.O.,

intervenit în faza procesuală a apelului, au fost introduși în cauză

moștenitorii C.V. și C.M.

La termenul din 16 decembrie 2004,

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de aderare la apel,

arătând că nu are calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 316 din 24 martie 2005 pronunțată în dosarul nr.

7159/2004, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat sentința, a admis

în parte contestația și, anulând în parte decizia nr. 29 din 31 august 2001

emisă de pârâta SC C.D.H. C. SA, a dispus restituirea în natură a unei părți

din construcție, constând în etajele 1, 2, 3, identic cu parte din parcela

742/1 din C.F. nr. 6568 Câmpulung Moldovenesc (exclusiv parterul și subsolul,

vândute prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2416 din 10

iunie 1996 către SC. M. SRL).

Pentru a adopta această soluție,

instanța a reținut următoarele:

Conform Decretului nr. 92/1950,

imobilul a fost naționalizat și trecut în proprietatea statului, iar din lista

anexă rezultă că proprietarul expropriat în 1950 era T.A., cu toate că acesta a

decedat la 20 iunie 1942, iar proprietari ai imobilului la data naționalizării

erau cei trei copii ai defunctului, C.O., T.G. și T.R. (autorii reclamanților),

persoane cărora nu le erau aplicabile dispozițiile Decretului 92/1950 întrucât

erau intelectuali, iar imobilul era destinat ca locuință și cabinet medical.

În aceste condiții imobilul a fost

preluat fără un titlu valabil, fiind supus restituirii în natură conform art.

27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât terenul solicitat a fi restituit

(630 mp) nu a intrat în proprietatea SC C.D.H. C. SA, iar reclamanții nu au

contestat și dispoziția nr. 246/2001 emisă de Municipiul Câmpulung Moldovenesc,

iar o parte din imobilul clădire a fost vândut către SC M. SRL (subsolul și

parterul) cu care, de asemenea, reclamanții nu au înțeles să se judece în

contradictoriu, restituirea în natură a fost dispusă în limitele menționate.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs pârâții SC C.D.H. C. SA și Ministerul Finanțelor Publice

prin D.G.F.P. a județului Suceava.

În motivarea recursului întemeiat pe

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta SC

C.D.H. C. SA a prezentat conținutul art. 20 și art. 27 din Legea nr. 10/2001,

susținând că restituirea în natură se impune numai în cazul societăților

comerciale la care statul sau autoritățile administrației publice au calitate

de acționar sau asociat majoritar, iar valoarea acțiunilor sau părților sociale

deținute este cel puțin egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui

restituire se cere.

Se arată că imobilele preluate de

stat fără titlu valabil și care fac parte din patrimoniul social al

societăților comerciale integral privatizate se restituie în natură numai dacă,

în prealabil, actele juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de

privatizare, au fost anulate în condițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.

În cauză, chiar dacă s-ar reține că

imobilul preluat în baza

Decretului nr. 92/1950 ar fi fost preluat fără titlu

valabil, nu este supus restituirii în natură, întrucât contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39/2000 nu a fost anulat iar pe de altă parte

valoarea acțiunilor deținute de stat anterior privatizării este inferioară

valorii imobilului a cărui restituire se cere.

Prin al doilea motiv de recurs se

invocă excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr.

481 din 7 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr.

5196/1999 (rămasă irevocabilă) prin care a fost respinsă acțiunea în

revendicare și rectificare tabulară având ca obiect același imobil, hotărâre

prin care recurentei i-a fost recunoscută calitatea de proprietar al imobilului

dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39/2000,

existând tripla identitate prevăzută de art. 120

1 C. civ.

Recursul nu este fondat.

În limitele criticilor invocate,

referitoare la dispozițiile

Legii nr. 10/2001, astfel cum erau în vigoare la data

pronunțării deciziei atacate, nu se poate reține că instanța anterioară a

interpretat sau aplicat greșit legea, pentru ca în cauză să fie incident cazul

de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Legea specială de reparație a

instituit, de principiu, regula restituirii în natură a imobilelor preluate în

mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în acest sens fiind

dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 alin. (1) din actul

normativ.

Având în vedere acest principiu,

interpretarea sistematică și teleologică a legii contrazice interpretarea

preconizată de recurentă a fi dată prevederilor art. 20 alin. (1) și art. 27

alin. (1) din

Legea

nr. 10/2001 (în forma inițială, anterioară modificărilor operate prin Legea nr.

247/2005, modificări neinvocate în faza procesuală a recursului).

Din perspectiva acestor texte de

lege, erau obligate la restituirea în natură nu numai persoanele juridice

enumerate exemplificativ în art. 20 alin. (1) (caracterul exemplificativ

rezultă din utilizarea în cuprinsul alineatului a sintagmei „de orice altă

persoană juridică”) ci și societățile comerciale integral privatizate în cazul

acestora dacă imobilul solicitat nu a fost preluat de stat cu titlu valabil.

Cum în prezenta cauză nu se contestă

faptul că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, naționalizarea în baza

Decretului nr. 92/1950

făcându-se pe numele unei persoane decedate, în condițiile în care la acea dată

proprietarii bunului erau descendenții defunctului, respectiv persoane

exceptate de la naționalizare (aspecte reținute de instanța de apel și

necontestate prin motivele de recurs), dispoziția instanței privind restituirea

în natură a părții din imobil deținută de recurentă este rezultatul aplicării

corecte a legii, astfel cum era în vigoare la data pronunțării hotărârii

judecătorești.

Contrar afirmației recurentei,

restituirea în natură nu era condiționată de anularea în prealabil a

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39/2000, nefiind aplicabile

prevederile art. 46 (în prezent art. 45) din actul normativ analizat.

Vânzarea-cumpărarea de acțiuni nu a

avut ca obiect, „imobile care cad sub incidența prezentei legi” în sensul art.

46, ci doar valori mobiliare, efectul vânzării-cumpărării de acțiuni fiind

schimbarea structurii acționariatului și nu a titularului patrimoniului în care

era evidențiat imobilul în litigiu, care a fost și a rămas în continuare și

după încheierea contractului SC C.D.H. C. SA.

Cu privire la imobilul în litigiu,

constituie act juridic de înstrăinare, în sensul art. 46 din Legea nr. 10/2001,

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2416/1996, prin care

recurenta a vândut către SC M. SRL o parte din imobil (subsolul și parterul).

Tocmai pentru că reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de art. 46 din

legea specială de reparație și contractul de vânzare-cumpărare menționat nu a

fost anulat în instanță, în limita părții din imobil astfel înstrăinată,

cererea de restituire în natură a fost respinsă de către instanța anterioară.

Hotărârea judecătorească invocată de

recurentă (sentința civilă nr. 481 din 7 ianuarie 2001 a Tribunalului Suceava,

rămasă irevocabilă) ca având putere de lucru judecat în prezenta cauză, nu

îndeplinește cerințele prevăzute de art. 1201 C. civ., atât obiectul cât și

cauza în procesul de față fiind diferite.

Dacă în litigiul anterior, de drept

comun, întemeiat pe dispozițiile art. 1480 C. civ., declanșat anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanții au pretins protecția unui drept

actual de proprietate care n-ar fi ieșit nici un moment din patrimoniul lor, în

procesul de față demersul juridic vizează „restituirea” bunului abuziv preluat

și evidențiat în prezent în patrimoniul pârâtului chemat în judecată,

fundamentul dreptului la restituirea proprietății și nu la recunoașterea

dreptului actual de proprietate, constituindu-l legea specială de reparație.

De legea specială, conform art. 48

coroborat cu art. 47 alin. (3) [în prezent art. 47 și art. 46 alin. (3)],

beneficiază și „persoanele îndreptățite” (proprietari ai imobilelor la data

preluării de către stat sau moștenitorii acestora) cărora le-au fost respinse

acțiuni promovate anterior intrării în vigoare a legii pe calea dreptului

comun, în aceste cazuri termenul de notificare curgând „de la data rămânerii

definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești” pronunțate în litigiul

anterior.

Cu privire la susținerea recurentei,

potrivit căreia dispozițiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 ar încălca

principiul constituțional al neretroactivității legii, Înalta Curte nu poate să

conteste decât faptul că textul de lege nu a fost declarat neconstituțional de

către Curtea Constituțională, iar recurenta nu a invocat excepția de

neconstituționalitate conform procedurii reglementate prin art. 29 din Legea

nr. 47/1992, republicată.

Recurentul pârât Ministerul

Finanțelor Publice și-a întemeiat recursul pe cazurile de modificare prevăzute

de

art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat că instanța

anterioară nu s-a pronunțat asupra cererii de aderare la apel prin care reitera

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului prin Ministerul

Finanțelor Publice.

Pentru acest motiv de recurs,

Ministerul Finanțelor Publice solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei

spre rejudecare.

Recursul este fondat, în limitele și

pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Este adevărat că la data de 16

decembrie 2004, pârâtul prin D.G.F.P. Suceava a investit instanța în condițiile

art. 293 C. proc. civ. cu cererea de aderare la apel în cuprinsul căreia a

reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive (invocată și respinsă în

primă instanță) și a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul

respingerii ca inadmisibilă a contestației față de Ministerul Finanțelor

Publice.

Instanța de apel, deși a luat act

prin încheiere și prin considerentele deciziei că a fost investită cu

soluționarea cererii de aderare la apel a omis să se pronunțe asupra acesteia.

Pentru ipoteza omisiunii instanței

de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra

unei cereri conexe sau incidentale, prin O.U.G. nr. 138/2000 legiuitorul a

reglementat procedura completării hotărârii, art. 281/2 C. proc. civ.,

nesoluționarea unor astfel de cereri nemaiputând fi invocată drept motiv legal

de recurs.

În același timp, excepția reiterată

în recurs, reprezentând un motiv de ordine publică poate fi examinată direct în

etapa procesuală a recursului și este întemeiată.

Obiectul cererii deduse judecății îl

reprezintă anularea deciziei de respingere emisă de persoana juridică

notificată,

SC

C.D.H. C. SA și obligarea acesteia în calitate de unitate deținătoare la

restituirea în natură a imobilului.

Contestația a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.

În acest cadru procesual, au

calitate procesuală titularii cererii de chemare în judecată (calitate

procesuală activă) și emitentul deciziei contestate care, unitate deținătoare

fiind este și titularul obligației de restituire în natură, în acest sens fiind

și considerentele deciziei instanței de apel.

Conform

Legii nr. 10/2001, în forma în

vigoare la data promovării cererii de chemare în judecată și a promovării

deciziei, Ministerul Finanțelor Publice avea calitate procesuală pasivă în faza

judiciară a procedurilor reglementate de legea specială de reparație doar în

două situații, expres și limitativ prevăzute de art. 26 alin. (3) și art. 31

alin. (4) și (7), nici una dintre acestea nefiind incidentă în cauza dedusă

judecății.

De altfel, soluția instanței

anterioare, în sensul anulării deciziei contestate și obligării persoanei

juridice la restituirea în natură parțială a imobilului solicitat, confirmă lipsa

legitimității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice în prezenta

cauză, citarea acestuia, solicitată de reclamanți „pentru ca sentința să-i fie

opozabilă” fiind lipsită de temei legal.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., Curtea urmează să

admită recursul declarat de acest pârât în raport de motivul de ordine publică

ce face inutilă analiza criticilor formulate pe fondul cauzei, și să modifice

în parte decizia recurată, în sensul respingerii contestației față de

Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

Recursul declarat de pârâta

SC C.D.H. C. SA, va fi

respins ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Suceava împotriva deciziei nr. 316

din 24 martie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Modifică în parte decizia, în sensul

că respinge contestația față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind

promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC C.D.H. C. SA împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 martie 2007.