ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9691/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9691/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la
data de 17 octombrie 2002, reclamanții I.C.I.R. și I.C. au chemat în
judecată pe pârâții: Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe
lângă Primăria comunei Voinești jud. Dâmbovița; Prefectura
Târgoviște, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991; Statul Român,
reprezentat de Agenția Domeniilor Statului solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunța:
1) să se constate nulitatea
absolută a donației denumită „declarație” înregistrată
sub nr. 972 din 19 august 1950 la Stațiunea Experimentală
Pomicolă Voinești;
2) constatarea nulității
absolute a procesului-verbal încheiat la data de 28 iulie 1951 unde
figurează la beneficiar Sfatul Popular al comunei Voinești și
3) constatarea nulității titlului de proprietate nr. 105683
eliberat de Comisia de Fond funciar de pe lângă Primăria comunei
Voinești, județul Dâmbovița.
Prin sentința civilă nr.
2762 din 10 septembrie 2003, Judecătoria Târgoviște a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de
Ministerul Finanțelor Publice și a constatat că intervenientul
forțat Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală
pasivă.
A admis acțiunea, așa cum
a fost restrânsă, formulată de reclamanții I.I.R. și I.C. în
contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului și intervenienta
Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Voinești,
jud. Dâmbovița și în consecință:
A constatat nulitatea absolută
a actului intitulat „declarație” înregistrat la S.E.P. Voinești sub
nr. 972 din 19 august 1950 și a procesului-verbal încheiat la data de 28
iulie 1951 cu privire la suprafața de 3 ha preluată de la Ionescu
Constantin.
A luat act că reclamanții
au renunțat la capătul de cerere privind constatarea
nulității absolute a titlului de proprietate nr. 105683 din 20 martie
2002 în contradictoriu cu pârâții Comisia locală Voinești pentru
aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană Dâmbovița
pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.
Prin decizia civilă nr. 44 din
8 ianuarie 2004 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul formulat de
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, a
schimbat în parte sentința civilă nr. 2762 din 10 septembrie 2003 a
Judecătoriei Târgoviște, în sensul că a respins acțiunea
astfel cum a fost restrânsă formulată de reclamanți, ca fiind
lipsită de interes.
Împotriva acestei din urmă
hotărâri au declarat recurs reclamanții I.C.I.R. și I.C. înregistrat
sub nr. 11002/2004 la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar
această instanță, în conformitate cu dispozițiile art. II
alin. (1)-(4) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, a scos cauza de pe rol
și a trimis-o spre soluționare la Curtea de Apel Ploiești.
Prin încheierea dată în dosarul
nr. 7930/2005 la data de 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, având
în vedere dispozițiile art. 5 Titlul XIII, accelerarea
judecăților în materia restituirii proprietăților funciare,
din Legea nr. 247/2005 coroborate cu art. 2 pct. 3 C. proc. civ. și art.
II alin. (1) din Legea nr. 219/2005, a scos cauza de pe rol și a înaintat
dosarul la Tribunalul Dâmbovița spre competentă soluționare a
recursului formulat de reclamanți.
Împotriva încheierii dată la 28
octombrie 2005 de către Curtea de Apel Ploiești, au declarat recurs
reclamanții I.C.I.R. și I.C., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Susțin că în mod
greșit, curtea de apel a caracterizat litigiul ca fiind unul de fond
funciar și a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 5 din
titlul XIII din Legea nr. 247/2005 întrucât au renunțat la judecata celui
de al treilea capăt de cerere privind nulitatea titlului de proprietate
nr. 105683 la Judecătoria Târgoviște încă de la termenul de
judecată din 11 decembrie 2002, așa încât, competența de
soluționare a recursului aparține Curții de Apel Ploiești
și nu Tribunalului Dâmbovița.
Recursul este fondat pentru considerentele
ce succed:
Anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 219/2005, potrivit normelor de competență conținute de
Codul de procedură civilă, apelurile declarate împotriva
hotărârilor pronunțate de judecători în prima instanță
cu excepția celor date în competența tribunalelor prin art. 2 pct. 2,
se judecau de curțile de apel [art. 3 pct. 2 și art. 282 alin. (1)]
iar recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel se
judecau de către Înalta Curte de Casație și Justiție [art.
4 pct. 1 și art. 299 alin. (1) și (2)].
În raport cu aceste dispoziții
legale, recursul formulat de reclamanții I.C.I.R. și I.C. împotriva
deciziei civile nr. 44 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești
a fost înaintat în mod corect spre soluționare instanței supreme.
Legea nr. 219/2005, intrată în
vigoare în timp ce recursul se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, a modificat dispozițiile C. proc. civ. referitoare
la competența materială a instanțelor judecătorești,
reinstituind principiul proximității în soluționarea căilor
de atac, în sensul că judecarea apelului și a recursului
aparține instanței imediat superioare celei care a pronunțat
hotărârea supusă controlului.
Dispozițiile modificatoare sunt
de imediată aplicare conform art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 care
prevede că: „procesele în curs de judecată în primă
instanță la data schimbării competenței instanțelor
legal investite, precum și căile de atac se judecă de
instanțele competente, potrivit legii”.
Ca măsură tranzitorie, Legea
nr. 219/2005 a dispus în mod expres prin alin. (3) și (4) ale art. III
că : „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație
și justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și
care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se
trimit la curțile de apel”.
Față de dinamica
legislativă în materie, examinată, soluționarea recursului
formulat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 44 din 8 ianuarie 2004
a Curții de Apel Ploiești aparține Curții de Apel
Ploiești. Acesta a fost și motivul pentru care Înalta Curte de
Casație și Justiție a trimis dosarul pe cale administrativă
Curții de Apel Ploiești în vederea soluționării recursului,
prin adresa nr. 11002/2004 /iulie 2005.
În loc să soluționeze
recursul, Curtea de Apel Ploiești prin încheierea din 28 octombrie 2005
dată în dosarul nr. 7930/2005, scoate cauza de pe rol și
înaintează dosarul la tribunalul Dâmbovița, cu motivarea că în
speță sunt aplicabile prevederile art. 5 din Titlul XIII din Legea
nr. 247/2005 întrucât cauza dedusă judecății este un litigiu de
fond funciar și deci, competența de soluționare a recursului
aparține tribunalului.
Încheierea dată de Curtea de
Apel Ploiești la data de 28 octombrie 2005 (atacată cu prezentul
recurs) este greșită, în condițiile în care cauza dedusă
judecății nu este un litigiu de fond funciar, întrucât temeiul de
drept al acțiunii așa cum ea a fost restrânsă este reprezentat
de art. 800 și art. 948 C. civ., la capătul de cerere privind
constatarea nulității titlului de proprietate 105683
renunțându-se de către reclamanți la termenul de judecată
de la 11 decembrie 2002 la Judecătoria Târgoviște.
Drept urmare, cum încheierea din 28
octombrie 2005 atacată a fost dată cu încălcarea
competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut de art. 304
pct. 3 C. proc. civ., recursul declarat în cauză se primește ca
fondat, și urmează a fi admis, se va casa încheierea atacată
și se va trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești pentru
soluționarea recursului declarat de reclamanți împotriva deciziei nr.
44 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamanții I.C.I.R. și I.C.C. împotriva încheierii din 28 octombrie 2005
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 7930/2005
pe care o casează și trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești
pentru soluționarea recursului declarat de reclamanți împotriva
deciziei nr. 44 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.