ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9691/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2002, reclamanții I.C.I.R. și I.C. au chemat în judecată pe pârâții: Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Primăria comunei Voinești jud. Dâmbovița; Prefectura Târgoviște, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991; Statul Român, reprezentat de Agenția Domeniilor Statului solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: 1) să se constate nulitatea absolută a donației denumită „declarație” înregistrată sub nr. 972 din 19 august 1950 la Stațiunea Experimentală Pomicolă Voinești; 2) constatarea nulității absolute a procesului-verbal încheiat la data de 28 iulie 1951 unde figurează la beneficiar Sfatul Popular al comunei Voinești și 3) constatarea nulității titlului de proprietate nr. 105683 eliberat de Comisia de Fond funciar de pe lângă Primăria comunei Voinești, județul Dâmbovița.

Prin sentința civilă nr. 2762 din 10 septembrie 2003, Judecătoria Târgoviște a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice și a constatat că intervenientul forțat Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă. A admis acțiunea, așa cum a fost restrânsă, formulată de reclamanții I.I.R. și I.C. în contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului și intervenienta Stațiunea de Cercetare și Producție Pomicolă Voinești, jud. Dâmbovița și în consecință: A constatat nulitatea absolută a actului intitulat „declarație” înregistrat la S.E.P. Voinești sub nr. 972 din 19 august 1950 și a procesului-verbal încheiat la data de 28 iulie 1951 cu privire la suprafața de 3 ha preluată de la Ionescu Constantin.

A luat act că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. 105683 din 20 martie 2002 în contradictoriu cu pârâții Comisia locală Voinești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană Dâmbovița pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. Prin decizia civilă nr. 44 din 8 ianuarie 2004 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul formulat de Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Voinești, a schimbat în parte sentința civilă nr. 2762 din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei Târgoviște, în sensul că a respins acțiunea astfel cum a fost restrânsă formulată de reclamanți, ca fiind lipsită de interes. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții I.C.I.R.

și I.C. înregistrat sub nr. 11002/2004 la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar această instanță, în conformitate cu dispozițiile art. II alin. (1)-(4) din Legea nr. 219 din 6 iulie 2005, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre soluționare la Curtea de Apel Ploiești. Prin încheierea dată în dosarul nr. 7930/2005 la data de 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Ploiești, având în vedere dispozițiile art. 5 Titlul XIII, accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare, din Legea nr. 247/2005 coroborate cu art. 2 pct. 3 C. proc. civ. și art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005, a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la Tribunalul Dâmbovița spre competentă soluționare a recursului formulat de reclamanți.

Împotriva încheierii dată la 28 octombrie 2005 de către Curtea de Apel Ploiești, au declarat recurs reclamanții I.C.I.R. și I.C., invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susțin că în mod greșit, curtea de apel a caracterizat litigiul ca fiind unul de fond funciar și a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 5 din titlul XIII din Legea nr. 247/2005 întrucât au renunțat la judecata celui de al treilea capăt de cerere privind nulitatea titlului de proprietate nr. 105683 la Judecătoria Târgoviște încă de la termenul de judecată din 11 decembrie 2002, așa încât, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Ploiești și nu Tribunalului Dâmbovița.

Recursul este fondat pentru considerentele ce succed: Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 219/2005, potrivit normelor de competență conținute de Codul de procedură civilă, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecători în prima instanță cu excepția celor date în competența tribunalelor prin art. 2 pct. 2, se judecau de curțile de apel [art. 3 pct. 2 și art. 282 alin. (1)] iar recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel se judecau de către Înalta Curte de Casație și Justiție [art. 4 pct. 1 și art. 299 alin. (1) și (2)]. În raport cu aceste dispoziții legale, recursul formulat de reclamanții I.C.I.R. și I.C. împotriva deciziei civile nr. 44 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești a fost înaintat în mod corect spre soluționare instanței supreme.

Legea nr. 219/2005, intrată în vigoare în timp ce recursul se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, a modificat dispozițiile C. proc. civ. referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești, reinstituind principiul proximității în soluționarea căilor de atac, în sensul că judecarea apelului și a recursului aparține instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea supusă controlului. Dispozițiile modificatoare sunt de imediată aplicare conform art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 care prevede că: „procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii”.

Ca măsură tranzitorie, Legea nr. 219/2005 a dispus în mod expres prin alin. (3) și (4) ale art. III că : „recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel se trimit la curțile de apel”. Față de dinamica legislativă în materie, examinată, soluționarea recursului formulat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 44 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești aparține Curții de Apel Ploiești.

Acesta a fost și motivul pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis dosarul pe cale administrativă Curții de Apel Ploiești în vederea soluționării recursului, prin adresa nr. 11002/2004 /iulie 2005. În loc să soluționeze recursul, Curtea de Apel Ploiești prin încheierea din 28 octombrie 2005 dată în dosarul nr. 7930/2005, scoate cauza de pe rol și înaintează dosarul la tribunalul Dâmbovița, cu motivarea că în speță sunt aplicabile prevederile art. 5 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 întrucât cauza dedusă judecății este un litigiu de fond funciar și deci, competența de soluționare a recursului aparține tribunalului.

Încheierea dată de Curtea de Apel Ploiești la data de 28 octombrie 2005 (atacată cu prezentul recurs) este greșită, în condițiile în care cauza dedusă judecății nu este un litigiu de fond funciar, întrucât temeiul de drept al acțiunii așa cum ea a fost restrânsă este reprezentat de art. 800 și art. 948 C. civ., la capătul de cerere privind constatarea nulității titlului de proprietate 105683 renunțându-se de către reclamanți la termenul de judecată de la 11 decembrie 2002 la Judecătoria Târgoviște. Drept urmare, cum încheierea din 28 octombrie 2005 atacată a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul declarat în cauză se primește ca fondat, și urmează a fi admis, se va casa încheierea atacată și se va trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea recursului declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 44 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții I.C.I.R. și I.C.C. împotriva încheierii din 28 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 7930/2005 pe care o casează și trimite cauza la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea recursului declarat de reclamanți împotriva deciziei nr. 44 din 8 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.