ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1644/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

IV-a civilă, sub nr. 4004 din 18 august 2005 contestatorii S.D.E. și G.M.G. au

solicitat, în contradictoriu cu intimatul Primarul General al municipiului

București anularea dispoziției nr. 1101 din 10 iulie 2003 prin care li s-a

respins notificarea și obligarea intimatului la emiterea unei noi dispoziții de

restituire în natură a cotei de ½ din ap. nr. 21 situat în București.

În motivarea contestației s-a arătat că apartamentul în litigiu a fost

dobândit de părinții contestatorilor, G.G. și G.E. în anul 1973.

Tatăl acestora, G.G. a decedat în anul 1986, moștenitorii acestuia fiind

doar contestatorii, soția supraviețuitoare fiind renunțătoare. În anul 1987

mama contestatorilor a plecat în Germania, motiv pentru care prin decizia nr.

64/1988 emisă în baza Decretului nr. 223/1974 s-a dispus trecerea în

proprietatea statului a cotei de ½ din apartamentul în cauză, fără

plată. Ulterior, au plecat în Germania și contestatorii, iar prin decizia nr.

711/1988 s-a dispus trecerea în proprietatea statului și a celeilalte cote de

½ din apartament.

Contestatorii au mai arătat că au solicitat în instanțe anularea celor

două decizii, însă prin sentința civilă nr. 2969 din 21 martie 2000 a Judecătoriei

sector 6, definitivă și irevocabilă, s-a admis doar anularea deciziei nr.

64/1988, reținându-se că trecerea în proprietatea statului a cotei lor de

½ din apartament s-a făcut cu titlu valabil.

Prin sentința civilă nr. 1341 din 21 noiembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, s-a admis contestația, s-a anulat

dispoziția nr. 1101 din 10 iulie 2003 și a fost obligat intimatul să emită o

nouă dispoziție de restituire în natură a cotei de ½ din apartamentul în

cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin decizia nr. 711 din 12

aprilie 1988 cota de ½ din apartamentul în litigiu a trecut în

proprietatea statului cu plată, în temeiul Decretului nr. 223/1974. Această

preluare a fost însă abuzivă întrucât prin Decretul nr. 223/1974 se încălcau

atât principiul egalității între cetățeni, consacrat de art. 17 din Constituția

din 1965, cât și dreptul de proprietate personală consacrat prin art. 36 din

Constituție, art. 481 C. civ și art. 1 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului.

Intimatul a declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză,

susținând că netemeinicia și nelegalitatea acestei constau în faptul că prima

instanță a ignorat împrejurarea că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea

statului cu titlu, potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974, cu plata de

despăgubiri, că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr. 10/2001, aspect

ce rezultă din prevederile Legii nr. 247/2005 și ale H.G. nr. 498/2003.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că potrivit

Legii nr. 10/2001 în categoria imobilelor preluate abuziv în proprietatea

statului intră atât imobile preluate fără titlu valabil, cât și cele preluate

cu titlu valabil, și, mai mult, prevederile Legii nr. 247/2005 care modifică

Legea nr. 10/2001 nu mai fac distincție între categoriile sus-menționate, aceasta

păstrând criteriul restituirii în natură a imobilelor, fiind chiar mai

permisivă în acest sens.

S-a mai reținut că apartamentul în

litigiu nu a fost înstrăinat, fiind ocupat cu contract de închiriere, astfel că

nu există impedimente la restituirea sa în natură.

Municipiul București, prin Primarul

General a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocând drept

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că imobilul în cauză a trecut în proprietatea statului cu titlu,

potrivit Decretului nr. 223/1974 prin plata de despăgubiri și având în vedere

dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

247/2005 imobilele preluate cu titlu în proprietatea statului nu fac obiectul

acestei legi.

Intimații reclamanții au formulat

întâmpinare, prin care combat motivele de recurs și solicită respingerea

acestuia.

Verificând legalitatea deciziei

recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul din prezenta cauză este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., invocat în fundamentarea recursului de către recurent,

modificarea sau casarea se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În speță însă, cerințele ipotezelor

indicate de text nu sunt îndeplinite întrucât hotărârea recurată nu este

lipsită de temei legal și nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Astfel, considerentele deciziei

recurate relevă elemente care justifică aplicarea legii în cauză, iar Legea nr.

10/2001 aplicabilă în cauză, nu a fost încălcată în litera și spiritul ei.

Contrar susținerilor recurentului,

prin modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 nu se mai

face distincție între imobilele preluate cu titlu și cele fără titlu, în

categoria imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului intrând ambele

categorii de imobile.

Situația expresă în cauză este

reglementată prin dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora,

în cazul imobilelor deținute de stat...dacă persoana îndreptățită a primit

despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume

reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de

actualizare stabilit; în nici un caz soluția nu este cea de respingere a

solicitării, ca nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001, modificată, cum susține

recurentul.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul, în conformitate cu

dispozițiile art. 32 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul general împotriva

deciziei nr. 360/A din 8 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie

2007.