ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4558/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69 din 3

mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins

plângerea petentului G.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale

dată de procuror în dosarul nr. 2779/P/2005 privind pe intimații procurori S.G.

și S.A. și judecătoarea C.M.

În motivarea sentinței se reține că

petentul G.I. care se află în executarea unei pedepse privative de libertate de

18 ani a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului S.A. care a pus

în mișcare acțiunea penală, a luat măsura arestării preventive față de el și a

dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omucidere a

fratelui său în condițiile în care el era nevinovat.

De asemenea, a solicitat tragerea la

răspundere penală și a judecătoarei C.M. care l-a condamnat la o pedeapsă

privativă de libertate excesiv de mare.

Din examinarea dosarului penal nr. 1670/1998

al Tribunalului Giurgiu a rezultat că prin rechizitoriul întocmit de procurorul

S.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, petentul a fost

trimis în judecată în data de 16 septembrie 1998, în stare de arest preventiv

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175

lit. c) C. pen. S-a reținut, în fapt că acesta, pe fondul unor relații

tensionate ce preexistau de mai mult timp între el și fratele său, în data de

26 iulie 1998 l-a înjunghiat cu cuțitul pe fratele său G.M. În urma

administrării probatoriului, prin sentința penală nr. 57 din 21 iulie 1999

petentul a fost condamnat de d-na judecător M.C. la 18 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Cum

inculpatul a exercitat calea ordinară a apelului, cu depășirea termenului

legal, prin decizia penală nr. 427/ A din 16 septembrie 1999 apelul i-a fost

respins ca tardiv introdus.

Ulterior, petentul a încercat în

două rânduri revizuirea hotărârii judecătorești definitive de condamnare,

invocând neadministrarea unor probe pe care instanța de fond le-a respins

precum și teza probatorie a acestora.

De fiecare dată, calea extraordinară

de atac a parcurs etapele apelului și recursului până la Înalta Curte de

Casație și Justiție, soluția fiind aceeași, de respingere ca neîntemeiată a

căii de atac.

Prin plângerea sa înregistrată la

Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 16892/9 R din 1 noiembrie 2005,

petentul reclamă încălcarea normelor de drept substanțial penal și a celor

procesuale pe parcursul anchetei și a judecății în fond a cauzei sale, aspecte

ce s-ar încadra în infracțiunile de abuz în serviciu, arestare nelegală și

represiune nedreaptă.

Petentul, pretinde în fapt că:

- între judecătoare și procurorul

anchetator ar fi existat înțelegerea de a-l condamna pe el;

- cu această justificare nu au

inculpat-o pe soția victimei G.F.;

- au denaturat faptele, în sensul că

fratele său, victima agresiunii sale s-a sinucis, înfingându-se singur cu

pieptul în cuțit;

- urmare a faptului că nu a dat curs

cererii procurorului S.A. de a recunoaște că și-a ucis fratele, acesta i-ar fi

întocmit un dosar cu probe falsificate care au fost considerate ca fiind reale

de către judecătoarea C.M.;

- i-ar fi fost încălcat dreptul la

apărător, din moment ce i-au fost puși avocați din oficiu;

- judecătoarea nu a restituit cauza

la parchet pentru completa-rea și refacerea urmăririi penale;

- actul de sesizare a instanței nu a

fost confirmat de procurorul ierarhic, și prin urmare operează nulitatea

absolută;

- actele medico-legale din cauză

contrazic susținerile martorilor audiați, atât în cursul urmăririi penale cât

și în faza de judecată.

În finalul sesizării sale, petentul

consideră că toți participanții care au avut o oarecare legătură cu procesul

său sunt vinovați, cum ar fi: procurorul de ședință, avocații din oficiu etc.

După verificarea actelor dosarului,

în raport de plângerea petentului și prevederilor art. 278

1

C. proc.

pen., instanța de fond a constatat că, în mod judicios și pe deplin întemeiat,

organul de urmărire penală a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale

față de magistrații intimați în această cauză, nefiind încălcate drepturile

procesuale ale condamnatului petent. Ca atare a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termenul legal, petentul a declarat recurs, reluând motivele plângerii sale.

Recursul este nefondat.

Examinându-se probatoriul cauzei, se

apreciază că acesta a fost corect evaluat și ca atare, neîndeplinite fiind

cerințele art. 278

1

C. proc. pen., sentința atacată va fi menținută

ca temeinică și legală iar recursul respins, ca nefondat în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și prevederile art. 192

C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr. 69 din 3 mai 2006

a curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

le4i, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 iulie 2006.