ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4558/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69 din 3 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins plângerea petentului G.I. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în dosarul nr. 2779/P/2005 privind pe intimații procurori S.G. și S.A. și judecătoarea C.M. În motivarea sentinței se reține că petentul G.I. care se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 18 ani a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului S.A. care a pus în mișcare acțiunea penală, a luat măsura arestării preventive față de el și a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omucidere a fratelui său în condițiile în care el era nevinovat.

De asemenea, a solicitat tragerea la răspundere penală și a judecătoarei C.M. care l-a condamnat la o pedeapsă privativă de libertate excesiv de mare. Din examinarea dosarului penal nr. 1670/1998 al Tribunalului Giurgiu a rezultat că prin rechizitoriul întocmit de procurorul S.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, petentul a fost trimis în judecată în data de 16 septembrie 1998, în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen. S-a reținut, în fapt că acesta, pe fondul unor relații tensionate ce preexistau de mai mult timp între el și fratele său, în data de 26 iulie 1998 l-a înjunghiat cu cuțitul pe fratele său G.M.

În urma administrării probatoriului, prin sentința penală nr. 57 din 21 iulie 1999 petentul a fost condamnat de d-na judecător M.C. la 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Cum inculpatul a exercitat calea ordinară a apelului, cu depășirea termenului legal, prin decizia penală nr. 427/ A din 16 septembrie 1999 apelul i-a fost respins ca tardiv introdus. Ulterior, petentul a încercat în două rânduri revizuirea hotărârii judecătorești definitive de condamnare, invocând neadministrarea unor probe pe care instanța de fond le-a respins precum și teza probatorie a acestora. De fiecare dată, calea extraordinară de atac a parcurs etapele apelului și recursului până la Înalta Curte de Casație și Justiție, soluția fiind aceeași, de respingere ca neîntemeiată a căii de atac.

Prin plângerea sa înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 16892/9 R din 1 noiembrie 2005, petentul reclamă încălcarea normelor de drept substanțial penal și a celor procesuale pe parcursul anchetei și a judecății în fond a cauzei sale, aspecte ce s-ar încadra în infracțiunile de abuz în serviciu, arestare nelegală și represiune nedreaptă. Petentul, pretinde în fapt că: - între judecătoare și procurorul anchetator ar fi existat înțelegerea de a-l condamna pe el; - cu această justificare nu au inculpat-o pe soția victimei G.F.; - au denaturat faptele, în sensul că fratele său, victima agresiunii sale s-a sinucis, înfingându-se singur cu pieptul în cuțit; - urmare a faptului că nu a dat curs cererii procurorului S.A.

de a recunoaște că și-a ucis fratele, acesta i-ar fi întocmit un dosar cu probe falsificate care au fost considerate ca fiind reale de către judecătoarea C.M.; - i-ar fi fost încălcat dreptul la apărător, din moment ce i-au fost puși avocați din oficiu; - judecătoarea nu a restituit cauza la parchet pentru completa-rea și refacerea urmăririi penale; - actul de sesizare a instanței nu a fost confirmat de procurorul ierarhic, și prin urmare operează nulitatea absolută; - actele medico-legale din cauză contrazic susținerile martorilor audiați, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată. În finalul sesizării sale, petentul consideră că toți participanții care au avut o oarecare legătură cu procesul său sunt vinovați, cum ar fi: procurorul de ședință, avocații din oficiu etc. După verificarea actelor dosarului, în raport de plângerea petentului și prevederilor art. 278 1 C. proc.

pen., instanța de fond a constatat că, în mod judicios și pe deplin întemeiat, organul de urmărire penală a adoptat soluția de neîncepere a urmăririi penale față de magistrații intimați în această cauză, nefiind încălcate drepturile procesuale ale condamnatului petent. Ca atare a fost respinsă, ca neîntemeiată. Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, petentul a declarat recurs, reluând motivele plângerii sale. Recursul este nefondat. Examinându-se probatoriul cauzei, se apreciază că acesta a fost corect evaluat și ca atare, neîndeplinite fiind cerințele art. 278 1 C. proc. pen., sentința atacată va fi menținută ca temeinică și legală iar recursul respins, ca nefondat în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Se vor aplica și prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.I. împotriva sentinței penale nr. 69 din 3 mai 2006 a curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 le4i, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2006.