ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5119/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 66 din 24 ianuarie 2006, Tribunalul București, în baza art. 462 raportat la art. 460 alin. (4) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul R.C. împotriva sentinței penală nr. 305 din 28 martie 2003 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 230 din 15 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în motivarea contestație la executare, contestatorul a arătat că dorește să aducă la cunoștință instanței împrejurări și fapte noi, care nu au fost cunoscute la momentul când a fost condamnat.

Instanța de fond a menționat în considerente că motivul invocat de contestator se încadrează în cazul de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., fiind verificat de o altă instanță și pronunțându-se o hotărâre definitivă, ce se bucură de autoritate de lucru judecat. În ceea ce privește contestația la executare s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă deoarece în cauză nu este incident nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal condamnatul contestator R.C., criticând-o pentru netemeinicie, arătând că, la momentul judecării cauzei pe fond, nu s-a procedat la audierea martorilor și la confruntarea sa cu aceștia.

De asemenea, a învederat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, solicitând reducerea ei. Prin decizia penală nr. 194 pronunțată în ședință publică din data de 10 martie 2006 a fost respins apelul ca nefondat. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de contestator, susținând, în continuare că a fost condamnat la o pedeapsă exagerat de mare, instanța neavând în vedere circumstanțele personale. Recurentul nu a invocat un caz de casare prevăzută de art. 385 9 C. proc. pen. Recursul nu este fondat. Instanțele au reținut în mod corect că potrivit art. 461 C. proc. pen., pe calea contestației la executare, nu pot fi examinate probleme de fond, cum sunt și cele privitoare la individualizarea pedepsei, invocate de recurent, hotărârea de condamnare rămasă definitivă având autoritate de lucru judecat.

Întrucât motivele invocate de condamnatul contestator tind la reexaminarea unor probleme de fond, rezolvate cu autoritate de lucru judecat și nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în mod corect prima instanță a apreciat ca fiind inadmisibilă contestația la executare dedusă judecății. În cauză nu există nici unul dintre cazurile prevăzute în art. 385 9 (3) C. proc. pen., care se iau în considerare din oficiu și în consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat R.C. împotriva deciziei penale nr. 194 din 10 martie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2006.