ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5119/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 66 din 24

ianuarie 2006, Tribunalul București, în baza art. 462 raportat la art. 460 alin.

(4) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare

formulată de condamnatul R.C. împotriva sentinței penală nr. 305 din 28 martie 2003

a Tribunalului București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 230 din 15

ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, în motivarea contestație la executare,

contestatorul a arătat că dorește să aducă la cunoștință instanței împrejurări

și fapte noi, care nu au fost cunoscute la momentul când a fost condamnat.

Instanța de fond a menționat în

considerente că motivul invocat de contestator se încadrează în cazul de

revizuire prevăzute de art. 394 lit. a) C. proc. pen., fiind verificat de o

altă instanță și pronunțându-se o hotărâre definitivă, ce se bucură de

autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește contestația la

executare s-a apreciat că aceasta este inadmisibilă deoarece în cauză nu este

incident nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 C.

proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel în termenul legal condamnatul contestator R.C., criticând-o

pentru netemeinicie, arătând că, la momentul judecării cauzei pe fond, nu s-a

procedat la audierea martorilor și la confruntarea sa cu aceștia. De asemenea,

a învederat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este mult prea aspră, solicitând

reducerea ei.

Prin decizia penală nr. 194

pronunțată în ședință publică din data de 10 martie 2006 a fost respins apelul

ca nefondat.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de contestator, susținând, în continuare că a fost condamnat

la o pedeapsă exagerat de mare, instanța neavând în vedere circumstanțele

personale.

Recurentul nu a invocat un caz de

casare prevăzută de art. 385

9

C. proc. pen.

Recursul nu este fondat.

Instanțele au reținut în mod corect

că potrivit art. 461 C. proc. pen., pe calea contestației la executare, nu pot

fi examinate probleme de fond, cum sunt și cele privitoare la individualizarea

pedepsei, invocate de recurent, hotărârea de condamnare rămasă definitivă având

autoritate de lucru judecat.

Întrucât motivele invocate de

condamnatul contestator tind la reexaminarea unor probleme de fond, rezolvate

cu autoritate de lucru judecat și nu se încadrează în nici unul dintre cazurile

expres și limitativ prevăzute de art. 461 C. proc. pen., în mod corect prima

instanță a apreciat ca fiind inadmisibilă contestația la executare dedusă

judecății.

În cauză nu există nici unul dintre

cazurile prevăzute în art. 385

9

(3) C. proc. pen., care se iau în

considerare din oficiu și în consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul

condamnat R.C. împotriva deciziei penale nr. 194 din 10 martie 2006 a Curții de

Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul contestator la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 100 lei, din care onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2006.