ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3465/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 187/3/2006

la Tribunalul București, secția I penală, condamnatul C.C. a formulat

contestație la executare privind pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 376/2004 a Tribunalului București, secția I penală.

În motivarea contestației,

condamnatul a arătat că pedeapsa de 11 ani închisoare, în a cărei executare se

află este prea severă, raportat la atitudinea avută pe parcursul procesului

penal, situația precară a familiei și starea sănătății sale.

Tribunalul București, secția I penală,

prin sentința penală nr. 104/ F din 27 ianuarie 2006, a respins, ca

neîntemeiată, contestația formulată de condamnat cu motivarea că în cauză nu

sunt incidente nici unul din cazurile arătate în art. 461 C. proc. pen.;

aspectele învederate făcând parte dintre cele care puteau fi invocate și

examinate cu ocazia judecării cauzei în fond și a căilor ordinare de atac.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul C.C. prin care a reiterat cererea inițială și anume

reducerea pedepsei care este prea mare.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de condamnat cu motivarea că în mod justificat prima instanță a

constatat că în cauză nu sunt incidente nici unul din cazurile arătate în art. 461

C. proc. pen.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către condamnatul C.C., care, oral, a susținut că pedeapsa

în a cărei executare se află și cu privire la care a făcut contestația la

executare este prea severă.

Recursul declarat de condamnatul

contestator recurent este nefondat.

În art. 461 C. proc. pen., sunt

arătate cazurile pentru care se poate face o contestația la executare. Între

acestea nu se regăsește și acela privind individualizarea pedepsei.

De altfel acest lucru nici nu este

posibil întrucât procesul individualizării pedepsei este un atribut al

instanțelor de judecată care se poate invoca până la rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare. După acest moment, pedeapsa aplicată capătă autoritate

de lucru judecat și nu mai poate fi cenzurată pe calea căilor extraordinare de

atac.

Întrucât hotărârile pronunțate de

instanțele de fond și de apel sunt legale și temeinice; urmează a se constata

că recursul declarat de condamnatul C.C. este nefondat și a fi respins, ca

atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aflat în culpă procesuală recurentul

condamnat urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de

judecata prezentei căi de atac, astfel cum se va dispune prin dispozitivul sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator C.C. împotriva deciziei penale nr. 180/ A

din 6 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de

120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 mai 2006.